|
Augustin Zegrean |
- preşedinte |
|
Aspazia Cojocaru |
- judecător |
|
Acsinte Gaspar |
- judecător |
|
Petre Lăzăroiu |
- judecător |
|
Mircea Ştefan Minea |
- judecător |
|
Iulia Antoanella Motoc |
- judecător |
|
Ion Predescu |
- judecător |
|
Puskás Valentin Zoltán |
- judecător |
|
Tudorel Toader |
- judecător |
|
Ingrid Alina Tudora |
- magistrat-asistent |
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 616 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Mary Co-Parteners“ - S.R.L. din comuna Mitreni, judeţul Călăraşi, în Dosarul nr. 3.432/269/2009 al Judecătoriei Olteniţa.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.432/269/2009, Judecătoria Olteniţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 616 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Mary Co-Parteners“ - S.R.L. din comuna Mitreni, judeţul Călăraşi, într-o cauză civilă având ca obiect servitute.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, prin crearea în favoarea proprietarului fondului dominant a posibilităţii de trecere pe un alt fond, bun proprietate a unei alte persoane, se aduce atingere dreptului de proprietate al acestuia din urmă, sub aspectul garantării dreptului de proprietate şi a limitelor sale.Judecătoria Olteniţa consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât motivele de neconstituţionalitate invocate de autorul excepţiei ţin de însăşi esenţa dezmembrămintelor dreptului de proprietate, servitutea fiind unul dintre aceste dezmembrăminte. Mai mult, instanţa arată că proprietarul terenului este despăgubit proporţional cu pagubele ce s-ar putea crea odată cu instituirea unui drept de servitute. Aşa fiind, consideră că esenţa acestei instituţii juridice, servitutea, este de a armoniza interesul proprietarului terenului înfundat cu interesul proprietarului locului învecinat, care urmează să fie afectat.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 616 din Codul civil, potrivit cărora: „Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, acest text de lege contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, şi celor ale art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi referitoare la ocrotirea şi garantarea dreptului la proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 598/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 24 iunie 2010.Prin această decizie Curtea a statuat că dreptul de servitute este un drept real imobiliar, dezmembrământ al dreptului de proprietate, care presupune prin natura sa imposibilitatea exercitării dreptului de proprietate în deplinătatea atributelor sale, proprietarul fondului asupra căruia se exercită servitutea fiind obligat să permită folosirea, în parte, a bunului imobil aservit. Prin urmare, cei 2 proprietari se află în situaţii juridice obiectiv diferite, astfel încât este justificată instituirea unui tratament juridic diferit în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de proprietate.Mai mult, dreptul de servitute reprezintă o limitare legală a dreptului de proprietate, permisă de dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Aşadar, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instituind anumite limitări rezonabile în valorificarea acestuia, în aşa fel încât să nu interfereze cu interesele generale sau cu interesele particulare ale altor subiecte de drept.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 616 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Mary Co-Parteners“ - S.R.L. din comuna Mitreni, judeţul Călăraşi, în Dosarul nr. 3.432/269/2009 al Judecătoriei Olteniţa.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora