DECIZIE Nr.
447 din 15 mai 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) si (4) din Legea nr.
219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000
pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 367 din 30 mai 2007
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. II alin.
(3) şi (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
civilă, excepţie ridicată de Maria-Irina Drăguşanu în Dosarul nr.
20.680/1/2003, de Ioan Gafencu, Victoria Florica Gafencu, Ioan Florin Gafencu,
Daniela Gafencu şi Anca Violeta Gafencu în Dosarul nr. 6.796/2/2006, precum şi
de Vasile Mirel Axinte şi Dumitriţa Axinte în Dosarul nr. 40.189/1/2004, toate
înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi
pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi de Ilie Lucian şi Mie Luminiţa
Gabriela în Dosarul nr. 15.918/1/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a
IV-a civilă.
La apelul nominal se prezintă
autorii excepţiei Maria-Irina Drăguşanu, prin avocat Adrian Nica, şi Ioan
Gafencu, precum şi părţile Roza Călin şi Mirna Elena Cecilia Haifler, lipsind
celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în
discuţie conexarea dosarelor nr. 2.245D/2006, nr. 2.351 D/2006'şi nr. 2.411
D/2006 la Dosarul nr. 2.241 D/2006, care a fost primul înregistrat, având în
vedere că obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate este identic.
Părţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public
apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.
Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53
alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea celor trei dosare.
Cauza fiind în stare de judecată,
avocatul Măriei Irina Drăguşanu solicită admiterea excepţiei, întrucât textele
de lege criticate încalcă o
serie de principii constituţionale, precum liberul acces la justiţie, controlul
ierarhic al hotărârilor judecătoreşti, dreptul la apărare şi neretro-activitatea
legii civile. Aceleaşi concluzii de admitere a criticii le susţine şi Ioan
Gafencu.
In ceea ce priveşte părţile Roza Călin şi Mirna-Elena
Cecilia Haifler, acestea solicită respingerea excepţiei de
neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă
prevederile constituţionale invocate de autori.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece nu au
intervenit elemente noi, de natură a justifica o schimbare a jurisprudenţei
Curţii în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 4 octombrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 20.680/1/2003, Incheierea din 8 noiembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 6.796/2/2006 şi prin Incheierea din 23 noiembrie 2006, pronunţată
în Dosarul nr. 40.189/1/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a
civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr.
219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000
pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria-Irina Drăguşanu, Ioan Gafencu, Victoria
Florica Gafencu, Ioan Florin Gafencu, Daniela Gafencu şi Anca Violeta Gafencu,
precum şi de Mirel Axinte şi Dumitriţa Axinte.
De asemenea, prin Incheierea din 13 octombrie 2006,
pronunţată în Dosarul nr. 15.918/1/2003, Curtea de
Apel Bucureşti -
Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu aceeaşi excepţie de
neconstituţionalitate, ridicată de Ilie Lucian şi
Ilie Luminiţa Gabriela.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textele de lege criticate contravin
prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi
la folosirea căilor de atac, întrucât, prin acordarea competenţei de soluţionare a apelului şi recursului
aceleiaşi instanţe de judecată, părţile nu beneficiază de un control judiciar
real, exercitat de către o instanţă superioară. Mai mult, prin trimiterea
dosarelor de la o instanţă la alta pe cale administrativă se încalcă atât
principiul separaţiei puterilor în stat, cât şi principiile oralităţii şi
contradictorialităţii dezbaterilor, elemente esenţiale ale unui proces
echitabil. Autorii excepţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate lezează
şi dreptul la apărare, prin privarea de un grad de jurisdicţie, fapt ce este de
natură a contraveni şi art. 53 din Constituţie, dreptul de a exercita calea de
atac a recursului fiind în mod evident şi nejustificat restrâns.
Pe de altă parte, se mai susţine că textele de lege
criticate aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, întrucât, în
cauzele deduse judecăţii, aceste dispoziţii produc efecte şi pentru trecut.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi
pentru cauze cu minori şi de familie arată că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, instanţa
consideră că norma de competenţă materială criticată nu contravine prevederilor
constituţionale invocate, având caracterul unei măsuri adoptate în materia
administrării actului de justiţie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază, de asemenea, că excepţia de neconstituţionalitate este
lipsită de temei, deoarece prevederile criticate nu contravin accesului liber
la justiţie şi nici dreptului la un recurs efectiv în faţa unei instanţe
naţionale, neîngrădind dreptul părţilor de a apela ia instanţele judecătoreşti
şi de a promova căile de atac stabilite prin lege. Chiar dacă aceeaşi instanţă
este chemată să soluţioneze ambele căi de atac, şi anume apelul şi recursul,
acest aspect nu constituie în sine o prezumţie a lipsei de imparţialitate a
judecătorilor, întrucât cele două căi de atac sunt guvernate de reguli
procedurale distincte.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul consideră
excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând jurisprudenţa
constantă a Curţii Constituţionale în această materie.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt în deplin acord cu prevederile
constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129, care încredinţează
legiuitorului dreptul de a stabili căile de atac şi condiţiile exercitării
acestora. In acest context, prevederile legale criticate nu sunt de natură a
îngrădi dreptul părţilor interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi
de a beneficia de toate garanţiile menite să le asigure dreptul la un proces
echitabil.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art.
1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II
alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005 privind
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
609 din 14 iulie 2005. Textele de lege criticate au următorul cuprins: „(3)
Recursurile aflate pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data
intrării în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de
competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.
(4) In cazurile prevăzute la alin. (1) - (3),
trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanţelor devenite
competente să le judece."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
legale autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, ale art. 16 alin.
(1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) care
consacră accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale
art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, ale art. 126
alin. (1) referitoare la instanţele judecătoreşti şi ale art. 129 privind
folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale şi ale art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate s-a mai
pronunţat prin Decizia nr. 137/2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 229
din 14 martie 2006. Cu acel prilej a reţinut că reglementarea criticată a fost
adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinată
prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit
cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute
numai prin lege", iar, „Impotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi
Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Potrivit art. II din Legea nr.
219/2005, apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrării în
vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa tribunalului se
trimit la tribunal, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a legii şi care,
potrivit acesteia, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de
apel. In toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instanţele competente
potrivit legii noi se face pe cale administrativă, fără a se mai pronunţa o
hotărâre de declinare a competenţei. Soluţia trimiterii pe cale administrativă
a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea
soluţionării cauzelor.
Chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii
reglementări referitoare la competenţa materială, aceeaşi instanţă urmează să
soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, soluţia
legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate. Astfel,
dincolo de faptul că ne aflăm în prezenţa unei reglementări cu caracter
tranzitoriu, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferită, iar
părţile beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le
asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea
acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluţie legislativă nu
instituie nicio discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului
egalităţii de tratament între subiectele de drept.
Totodată, dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei
nu aduc nicio atingere principiului imparţialităţii instanţelor judecătoreşti, în contextul dreptului la
un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală şi de art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Judecarea recursului de către aceeaşi instanţă care a soluţionat apelul, dar în
complete diferite, nu constituie, în sine, o prezumţie a lipsei de
imparţialitate a judecătorilor care se pronunţă asupra
recursului. Cele două căi de atac - apelul şi recursul
- sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea
dreptului la un proces echitabil.
Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei
anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se
impune a fi menţinută.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. II alin.
(3) şi (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
civilă, excepţie ridicată de Maria-Irina Drăguşanu în Dosarul nr.
20.680/1/2003, de Ioan Gafencu, Victoria Florica Gafencu, Ioan Florin Gafencu,
Daniela Gafencu şi Anca Violeta Gafencu în Dosarul nr. 6.796/2/2006, precum şi
de Vasile Mirel Axinte şi Dumitriţa Axinte în Dosarul nr. 40.189/1/2004, toate
înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi
de familie, precum şi de Ilie Lucian şi Ilie Luminiţa Gabriela în Dosarul nr.
15.918/1/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data 15 mai 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu