DECIZIE Nr.
433 din 25 mai 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor
politice nr. 14/2003
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 492 din 7 iunie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Mihaela Cîrstea - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor
politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de Ion Ceauşu în Dosarul nr. 229/2/2006
(număr format vechi: 2/CIV/2006) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a
civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal răspund domnul Ion Ceauşu personal,
Partidul Popular din România, prin preşedinte domnul Vladu Alexandru Sadovan,
Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună,
reprezentat de domnul Ion Antonescu, Şarpe I.
Cristinel, Partidul Popular, reprezentat de doamna Liliana Poenaru şi domnul Ştefan-Daniel Măcărescu, cu delegaţii depuse la
dosar, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, reprezentat de doamna
Mihaela Dobrescu, cu delegaţie la dosar, şi Polul Popular Creştin Democrat,
prin preşedinte domnul Vladu Alexandru Sadovan. Se constată lipsa Partidului
România Mare, Partidului Renaşterea României, precum şi a domnilor Dan Molnar
şi Ioan Andrei Molea, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Autorul excepţiei, având cuvântul, solicită admiterea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea
nr. 14/2003, întrucât contravin prevederilor art. 40 din Constituţie, prin
numărul mare de membri fondatori necesar pentru înscrierea unui partid politic,
precum şi prin aceea că dă posibilitatea creării de falsuri şi nereguli în
întocmirea listelor semnăturilor de susţinere.
Reprezentantul Partidului Popular din România şi al
Polului Popular Creştin Democrat solicită, de asemenea, admiterea excepţiei,
întrucât legea criticată creează discriminări între partidele politice şi
contravine dreptului de asociere al cetăţenilor.
Reprezentantul Partidului Solidarităţii Democratice
pentru Şanse Egale şi o Societate mai Bună consideră, de asemenea, că Legea nr.
14/2003 contravine dispoziţiilor din Constituţie enumerate în notele scrise pe
care le depune în şedinţa de judecată şi solicită admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate.
Reprezentanţii Partidului Popular din România solicită
respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă, întrucât
aspectele pe care se întemeiază criticile formulate nu intră în competenţa de
soluţionare a Curţii Constituţionale. Se invocă jurisprudenţa Curţii
referitoare la criteriul reprezentativităţii în domeniul dreptului de asociere.
Reprezentantul Partidului
Naţional Ţărănesc Creştin Democrat solicită, de asemenea, respingerea
excepţiei, deoarece condiţiile de înregistrare a unui partid politic prevăzute
de textul de lege criticat asigură reprezentarea electoratului în Parlament.
Partea Cristinel I. Şarpe
solicită admiterea excepţiei pentru aceleaşi considerente înfăţişate de autorul
ei şi depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciază că textul de lege criticat nu
este contrar prevederilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 30 martie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 229/2/2006 (număr format vechi: 2/CIV/2006), Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi
asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 19
alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Excepţia a fost ridicată de Ion Ceauşu într-o cauză privind
înregistrarea Partidului Popular din România.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 19 alin. (3) din lege,
care prevede că lista de susţinători trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de
membri, stabileşte „un număr exagerat de mare" de membri fondatori pentru
înscrierea unui partid politic, ceea ce încalcă dreptul de asociere al
cetăţenilor prevăzut de art. 40 din Constituţie. Consideră că astfel:
„comitetele de iniţiativă sunt puse fie în imposibilitatea de a strânge acest
număr, fie să recurgă la copierea unor nume şi date ale cetăţenilor de pe
listele electorale, ori alte acte existente la primării şi falsificarea
semnăturilor"; cetăţenii nu au posibilitatea să consulte aceste liste şi
să depună contestaţii privind falsurile şi alte nereguli constatate; instanţa
de judecată este pusă în imposibilitatea de a verifica legalitatea şi corecta
întocmire a acestor liste şi „dă un gir în alb sau certifică nişte grave falsuri
în înscrisuri oficiale". Consideră că: „un număr rezonabil şi mult mai
uşor de controlat atât de instanţă cât şi de cetăţenii intervenienţi" ar
fi de maxim 5.000 de membri fondatori proveniţi din 20 de judeţe şi cel puţin
250 de membri din fiecare judeţ; listele cu cei 250 de membri fondatori ar
trebui depuse la tribunalul judeţean respectiv şi prin presa locală şi centrală
să fie anunţaţi cetăţenii că pot consulta şi eventual contesta aceste liste;
taxa pentru contestaţii să fie de cel mult 100.000 de lei.
Autorul excepţiei mai susţine că şi alin. (1) al art.
19 din lege, care prevede „lista cu semnăturile de susţinere", este
neconstituţional, deoarece „contravine alin. (3) din art. 19", care
prevede că „lista (listele) trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri
fondatori". Cele două alineate ale art. 19 utilizează termeni diferiţi -
„lista cu susţinători" şi „lista cu membri fondatori" - şi este de
părere că „trebuie eliminat termenul de susţinători".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi
pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este
neîntemeiată. In acest sens arată că din interpretarea sistematică a
prevederilor art. 19 alin. (3) din lege „rezultă fără echivoc că prin acestea
nu au fost impuse restricţii ale libertăţii de asociere consacrate prin
dispoziţiile art. 40 şi art. 53 din Constituţia României", având în vedere
că partidele politice „reprezintă o formă de manifestare a libertăţii de
asociere, fiind considerate esenţiale pentru buna funcţionare a
democraţiei" şi „odată ajunse la putere se disting de orice alte
organizaţii ce activează în domeniul politic". „In acest context,
dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 - Legea partidelor
politice -, ce reglementează condiţia de reprezentativitate şi anume ca
propunerea legislativă să fie susţinută de 25.000 de membri fondatori
domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu
mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul
Bucureşti, sunt apreciate de Curtea de Apel Bucureşti ca fiind
constituţionale."
Cât priveşte referirile autorului excepţiei la
celelalte alineate ale art. 19 din legea criticată, instanţa de judecată „îi
pune în vedere contestatorului că la termenul anterior a invocat doar excepţia
de neconstituţionalitate a art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, iar
punctele de vedere se referă la această excepţie; pe acest aspect se vor
formula concluzii". In consecinţă, prin dispozitivul Incheierii din 30
martie 2006 a sesizat Curtea Constituţională numai cu privire la acest din urmă
alineat.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, invocând Decizia
Curţii Constituţionale nr. 147 din 27 octombrie 1998, prin care aceasta a
statuat cu valoare de principiu în legătură cu aprecierea oportunităţii unui
anumit prag de reprezentativitate.
Avocatul Poporului consideră
că art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 este constituţional, iar cât
priveşte aspectele criticate, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia
nr. 35/1996.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate
ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile
reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate
la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 19 alin. (3), care prevede: „Lista trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori,
domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu
mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul
Bucureşti."
In opinia autorului excepţiei
de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege menţionate încalcă art. 40 din
Constituţie, referitor la „Dreptul de
asociere", potrivit căruia: „(1) Cetăţenii
se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte
forme de asociere.
(2) Partidele sau organizaţiile care, prin
scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic,
a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a
independenţei României sunt neconstituţionale.
(3) Nu pot face parte din partide politice
judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţii, membrii
activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici
stabilite prin lege organică.
(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
In esenţă, criticile formulate constau în susţinerea că
art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 stabileşte „un număr exagerat de
mare" de membri fondatori necesar pentru înscrierea unui partid politic,
ceea ce încalcă dreptul de asociere al cetăţenilor prevăzut de art. 40 din
Constituţie. Incălcarea constă în imposibilitatea comitetelor de iniţiativă de
a strânge acest număr de semnături, imposibilitatea ca cetăţenii să consulte
listele şi să depună contestaţii privind falsurile şi alte nereguli constatate;
imposibilitatea verificării legalităţii şi corectei întocmiri a acestor liste
de către instanţa de judecată, care este pusă să dea „un gir în alb" sau
să certifice „nişte grave falsuri în înscrisuri oficiale".
Analizând aceste susţineri, Curtea constată că art. 19
alin. (3) din lege dispune cu privire la condiţia de reprezentativitate pentru
înregistrarea unui partid politic.
Sub acest aspect, prin Decizia nr.
35 din 2 aprilie 1996 privind constituţionalitatea unor prevederi ale Legii
partidelor politice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, Curtea
Constituţională a statuat că aprecierea oportunităţii unui anumit prag de
reprezentativitate nu este o problemă de constituţionalitate, cât timp pragul
instituit nu are ca efect suprimarea exercitării dreptului, urmărind numai ca
asocierea cetăţenilor în partide să aibă semnificaţia instituţionalizării unui
curent politic, fără de care partidul rezultat nu-şi poate îndeplini rolul său
constituţional, prevăzut de art. 8 alin. (2), de a contribui la definirea şi la
exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Potrivit aceleiaşi decizii,
„criteriul reprezentativităţii nu este, in sine, neconstituţional, el fiind în
general acceptat în domeniul exercitării dreptului de asociere în partide
politice, ţinând seama de rolul lor de a contribui la formarea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor.
Acest criteriu ar putea fi neconstituţional, dacă prin efectele sale ar duce la
suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea
suprimare". Or, condiţiile de reprezentativitate prevăzute de art. 19
alin. (3) din Legea nr. 14/2003 nu conduc la aceasta.
De altfel, în cauză, autorul excepţiei, invocând
încălcarea art. 40 din Constituţie, nu contestă constituţionalitatea pragului
de reprezentativitate în sine, ci susţine că numărul membrilor fondatori care
trebuie să figureze pe listele de susţinători, prevăzut de textul de lege
criticat, este „exagerat de mare", ceea ce creează dificultăţi practice de
aplicare a acestei prevederi, cu consecinţe negative privind legalitatea şi
corectitudinea listelor. Insă problemele privind aplicarea legilor nu intră in
competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.
Aşa fiind, cele statuate prin Decizia nr. 35/1996 îşi menţin
valabilitatea şi cu privire la dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr.
14/2003, întrucât nu sunt elemente noi care să justifice schimbarea
jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
In legătură cu susţinerea autorului excepţiei formulate
în şedinţa publică a Curţii Constituţionale din data de 25 mai 2006, în sensul
că înţelege să critice şi alin. (1) al art. 19 din Legea partidelor politice
nr. 14/2003, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, în raport cu
dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, întrucât din încheierea
de sesizare rezultă că dezbaterile în faţa instanţei de judecată au privit
numai neconstituţionalitatea alin. (3) al art. 19 din lege. Totodată, în
aceeaşi şedinţă autorul excepţiei a susţinut că art. 19 alin. (3) din lege
contravine şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 36 privind „Dreptul de vot", şi art. 37
referitor la „Dreptul de a fi ales". Curtea constată că prin conţinutul lor cele două texte nu au
incidenţă în cauză.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003,
excepţie ridicată de Ion Ceauşu în Dosarul nr. 229/2/2006 (număr format vechi:
2/CIV/2006) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze
privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu