DECIZIE Nr.
433 din 10 mai 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind
azilul in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 353 din 24 mai 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel
Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr.
102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată
de Zhu Weifen în Dosarul nr. 7.459/302/2005 (număr vechi 7.403/2005) al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale,
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura,
interpret autorizat de limba chineză, desemnat în vederea asigurării traducerii
pe parcursul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate.
Magistratul-asistent învederează Curţii că partea
Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis note scrise prin care solicită
respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta precizează că
obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26
din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, întrucât Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000 a fost abrogată, dar reglementarea criticată a fost preluată de
articolul mai sus menţionat. Pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii
Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 5 octombrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 7.459/302/2005 (număr vechi 7.403/2005), Tribunalul Bucureşti -
Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ
şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în
România, excepţie ridicată de Zhu Weifen într-o
cauză civilă având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei
prin care Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a respins plângerea formulată
împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii
de acordare a statutului de refugiat sau a protecţiei umanitare condiţionate.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că redactarea art. 5 din
Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este imprecisă în ceea ce priveşte protejarea
dreptului la respectarea vieţii de familie, ca o condiţie de acordare a protecţiei
umanitare. In opinia sa, textul de lege criticat nu stabileşte cu suficientă
claritate limitele şi modalităţile de exercitare a marjei de apreciere acordate
autorităţilor competente în materia acordării statutului de refugiat.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de
muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 oferă suficiente
elemente pentru a fi înţelese condiţiile în funcţie de care se poate acorda
forma solicitată de protecţie umanitară, fără să aducă atingere dreptului la
viaţa de familie, garantat de Constituţie, astfel că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului arată
că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată prin Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, iar soluţia legislativă conţinută în textul criticat
a fost preluată, de principiu, de art. 26 din legea amintită. Apreciază că nu
este pertinentă critica prin raportare la prevederile art. 48 din Constituţie
şi ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale. Determinarea circumstanţelor specifice fiecărei
situaţii în parte, precum şi aplicarea sau interpretarea textului de lege
criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de
constituţionalitate, acestea fiind atribute ale organelor competente în această
materie sau ale instanţei de judecată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 5 din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1.136 din 1 decembrie 2004.
La data sesizării Curţii Constituţionale, aceste
prevederi erau abrogate prin efectul dispoziţiilor art. 152 alin. (2) din Legea
nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, intrată în vigoare la 16 august 2006.
Prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000
au fost preluate, în esenţă, de art. 26 din Legea nr. 122/2006, care instituie
o formă de protecţie a străinilor şi apatrizilor, denumită protecţie
subsidiară.
In consecinţă, prin prezenta decizie, Curtea se va
pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 26 din Legea nr.
122/2006 privind azilul în România, care au următorul conţinut: „(1)
Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care
nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu
privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în
ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi
expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau,
datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.
(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se
înţelege:
1. condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea
unei astfel de pedepse; sau
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori
degradante; sau
3. o ameninţare serioasă, individuală, la adresa
vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de
conflict armat intern ori internaţional, dacă solicitantul face parte din
populaţia civilă."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor art. 48 alin. (1) din
Constituţie, potrivit cărora familia se întemeiază pe căsătoria liber
consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea
părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor, precum şi
prevederilor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, privind dreptul la respectarea vieţii private şi de
familie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că a mai exercitat controlul de constituţionalitate a
dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 122/2006, prin prisma aceloraşi critici de
neconstituţionalitate ca şi cele formulate în prezentul dosar şi prin raportare
la aceleaşi texte constituţionale şi convenţionale. Astfel, prin deciziile nr.
702 din 19 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006,
nr. 841 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 46 din 22 ianuarie 2007, şi nr. 64 din 25 ianuarie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 15
februarie 2007, Curtea a
respins excepţia ca neîntemeiată, pentru considerentele acolo reţinute.
Cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează
valabilitatea, în cauza de faţă neintervenind elemente noi, de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în această materie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 122/2006 privind
azilul în România, excepţie ridicată de Zhu Weifen în Dosarul nr.
7.459/302/2005 (număr vechi 7.403/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a
VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi
fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu