DECIZIE Nr.
427 din 10 mai 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 22 alin. (1)-(4) din Legea nr.
544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public si a art. 10
alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 361 din 28 mai 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ion Predescu -
judecător
Petre Ninosu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Gabriela Dragomirescu -
magistrat-asistent şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (1) -(4) din Legea nr.
544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, excepţie
ridicată de Corneliu Căileanu din laşi în Dosarul nr. 45/45/2006 al Curţii de Apel
Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde prezent autorul excepţiei,
constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este
legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de
judecată, preşedintele Curţii dă cuvântul autorului excepţiei, care solicită
admiterea acesteia, sens în care reiterează motivele formulate în faţa
instanţei de judecată. In plus, invocă excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, referitoare la instanţa competentă să soluţioneze unele categorii de
litigii privind acte administrative, în funcţie de valoare, dacă prin lege
specială nu se prevede altfel. Apreciază că sintagma „dacă prin lege specială nu se prevede altfel" este neconstituţională, întrucât reprezintă o modificare a unei
legi organice printr-o lege ordinară, ceea ce încalcă art. 52, art. 73 şi art.
76 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Depune note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cât priveşte
prevederile art. 22 alin. (1)-(4) din Legea nr. 544/2001, întrucât apreciază că
nu contravin dispoziţiilor din Constituţie invocate ca fiind încălcate. Cât
priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (1) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, pune concluzii de respingere ca
inadmisibilă, întrucât, contrar art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost ridicată direct în
faţa Curţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 18 decembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 45/45/2006, Curtea de Apel laşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
22 alin. (1) -(4) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, excepţie ridicată de Corneliu Caileanu
din laşi într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect o acţiune
împotriva Guvernului României, întemeiată, printre alte acte normative, şi pe
Legea nr. 544/2001.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat
contravine art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 21, 24 şi 61 din
Constituţie. In acest sens, arată că, prin „atribuirea competenţei materiale
unei anumite instanţe", art. 22 din Legea nr. 544/2001 îngrădeşte accesul
liber la justiţie prevăzut de art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie,
potrivit căruia justiţiabilul are „dreptul să aleagă liber şi neîngrădit calea
de atac". Art. 22 încalcă art. 21 din Constituţie şi prin aceea că este
„ambiguu" şi „neclar" în privinţa termenului de introducere a
acţiunii la instanţa competentă, astfel că este posibil ca, la expirarea
termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 din lege, acţiunea introdusă la
instanţa de contencios administrativ să fie tardivă. O altă ambiguitate, care
poate „fi interpretată ca o limitare a liberului acces la justiţie",
constă în faptul că textul de lege criticat nu prevede în mod explicit
procedura plângerii prealabile, aceasta fiind reglementată prin normele
metodologice de aplicare a legii, In final, mai consideră că „art. 22 alin. (1)
şi următoarele din Legea nr. 544/2001" „introduce prea multe competenţe
speciale şi derogări de la prevederile legale deja în vigoare care oferă deja
un cadru unitar de judecare a cauzelor legate de vătămarea unor drepturi
prevăzute de lege, singurul rezultat fiind acela de buimăcire totală atât a
părţilor, cât şi a judecătorilor, încălcând dreptul de acces la justiţie,
dreptul la un proces echitabil şi rezolvarea cauzei într-un timp
rezonabil".
Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ
şi fiscal apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, „deoarece dispoziţiile art.
22 alin. (1), (2), (3) şi (4) din Legea nr. 544/2001 nu încalcă şi nu eludează
dispoziţiile prevăzute de art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia
României." In acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr.
407/2004.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate a art. 22 alin. (1) -(4) din Legea nr.
544/2001 este inadmisibilă, în sensul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,
întrucât criticile formulate se întemeiază „pe opinia autorului cu ceea ce ar
fi dorit să conţină textul de lege în cauză" cu privire la competenţa
materială, procedura şi termenele aplicabile în cazul plângerii în contencios
administrativ. Or, potrivit art. 126 din Constituţie, aceste aspecte intră în
competenţa exclusivă a legiuitorului.
Mai arată că, de altfel, principiul constituţional al
liberului acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană se poate adresa
instanţelor judecătoreşti pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor sau a
intereselor sale legitime, iar nu faptul că acest drept nu poate fi supus
niciunei condiţionări.
Avocatul Poporului consideră
că aspectele invocate de autorul excepţiei nu constituie probleme de
constituţionalitate, ci de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a
instanţelor judecătoreşti. Mai arată că dispoziţia de lege criticată nu
îngrădeşte liberul acces la justiţie, ci, dimpotrivă, reprezintă o concretizare
a acestuia, precum şi că, fiind norme de procedură, prevederile art. 22 din
Legea nr. 544/2001 se stabilesc, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, de
legiuitor.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei şi ale reprezentantului
Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 22 alin. (1) -(4) din Legea nr. 544/2001 privind
liberul acces la informaţiile de interes public, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 663
din 23 octombrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 22
alin. (1) -(4) din lege are următorul cuprins: „(1) In cazul în care o
persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege,
aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a
tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază
teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se
face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art.
7.
(2) Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia
publică să furnizeze informaţiile de interes public solicitate şi să plătească
daune morale şi/sau patrimoniale.
(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.
(4) Decizia Curţii de apel este definitivă şi
irevocabilă."
In opinia autorului excepţiei
acest text de lege contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin.
(1), potrivit căruia: „(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de
libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile
prevăzute de acestea", ale art. 16 alin. (2), care stabileşte că „Nimeni nu este mai presus de lege", ale art. 21 privind „Accesul liber la
justiţie", ale art. 24 care garantează „Dreptul
la apărare" şi ale art. 61 referitor la „Rolul şi structura" Parlamentului.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:
Susţineri potrivit cărora art. 22 din Legea nr.
544/2001 îngrădeşte accesul liber la justiţie au mai făcut obiectul controlului
de constituţionalitate şi Curtea, prin deciziile nr. 407 din 7 octombrie 2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.112 din 27 noiembrie 2004, şi nr. 568 din 19 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 890
din 1 noiembrie 2006, respingând excepţiile, a statuat, în esenţă, că textul de
lege criticat nu împiedică persoana interesată de a se adresa instanţei de
judecată pentru apărarea sau recunoaşterea drepturilor sale prevăzute de Legea
nr. 544/2001. De asemenea, s-a mai reţinut că textele criticate dau expresie
dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa
instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin
lege", iar cu privire la problema compatibilităţii unor proceduri
speciale sau a particularităţilor procedurale pentru exercitarea drepturilor
procesuale ale părţilor cu principiul liberului acces la justiţie, prin Decizia
Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, Curtea Constituţională a statuat că „este
de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a
procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. (...) Pe cale de consecinţă,
legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli
speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor
procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea
neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele si în
modalităţile instituite de lege".
Cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin
valabilitatea şi în prezenta cauză, în care nu au intervenit elemente noi, de
natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii.
De asemenea, Curtea constată că, în legătură cu
încălcarea art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 21, 24 şi 61 (în
realitate, probabil, art. 51 privind „Dreptul de petiţionare") din
Constituţie invocate de asemenea ca fiind încălcate, nu sunt formulate niciun
fel de critici, astfel că nu se poate efectua controlul de constituţionalitate.
De altfel, în cauză nu este ridicată o excepţie de
neconstituţionalitate, ci autorul acesteia îşi exprimă nemulţumirea cu privire
la modul în care autoritatea publică competentă a înţeles să îşi îndeplinească
obligaţiile ce-i reveneau potrivit legii şi înfăţişează detaliat situaţia de
fapt din dosar. Totodată, autorul excepţiei se referă la probleme vizând
competenţa după materie, precum şi procedura şi termenele aplicabile în cazul
plângerii în contencios administrativ. Or, potrivit legii sale de organizare, „Curtea
Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu
privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile
supuse controlului". Pe de altă parte, potrivit art. 126 alin. (2) din
Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului stabilirea competenţei şi
procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a cererilor de
chemare în judecată şi a instituirii unor termene procedurale.
In legătură cu invocarea excepţiei de
neconstituţionalitate a art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată direct în faţa Curţii în şedinţa
de judecată din data de 10 mai 2007, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă,
potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevede că aceasta decide „asupra
excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj
comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei
dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu
soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul
acestuia", precum şi potrivit jurisprudenţei sale constante în
materie.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (1)-(4) din Legea nr.
544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, excepţie
ridicată de Corneliu Caileanu din laşi în Dosarul nr. 45/45/2006 al Curţii de
Apel laşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de acelaşi autor în dosarul
aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu