Decizia Nr.415 din 07.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Gheorghe Alexa în Dosarul nr. 19.462/212/2009 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor şi a experţilor în domeniul discriminării Asociaţia ACCEPT România şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza este în stare de judecată.Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 19.462/212/2009, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de pârâtul Gheorghe Alexa într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în răspundere contractuală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece diferă de textul art. 3 din Directiva Consiliului 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, transpusă în dreptul intern prin Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. Subiect activ al faptelor de discriminare poate fi orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, indiferent de atribuţii sau obiectul de activitate, iar în ceea ce priveşte instituţiile publice, numai cele cu atribuţii în domeniile de activitate enumerate de art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000. Or, sub incidenţa art. 3 din directiva menţionată intră numai persoanele fizice sau juridice, publice sau private, şi instituţiile publice cu atribuţii în domeniile de activitate enumerate.Totodată, susţine că textul de lege criticat extinde sfera competenţelor Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care se suprapun astfel cu atribuţiile puterii judecătoreşti, din moment ce Consiliul poate sancţiona contravenţional săvârşirea unei fapte de discriminare.Judecătoria Constanţa - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, chiar dacă prin ordonanţa de transpunere s-ar extinde sfera de aplicare impusă de directivă, acest fapt nu este de natură a atrage neconstituţionalitatea, întrucât directivele impun un minim de cerinţe statelor membre, fiecare stat având libertatea de a lărgi sfera de protecţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:– Art. 3: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi instituţiilor publice cu atribuţii în ceea ce priveşte:a)condiţiile de încadrare în muncă, criteriile şi condiţiile de recrutare, selectare şi promovare, accesul la toate formele şi nivelurile de orientare, formare şi perfecţionare profesională;b)protecţia şi securitatea socială;c)serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri şi facilităţi;d)sistemul educaţional;e)asigurarea libertăţii de circulaţie;f)asigurarea liniştii şi ordinii publice;g)alte domenii ale vieţii sociale.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia ajunge la concluzia neconstituţionalităţii textului art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 prin prisma faptului că acesta nu a transpus în mod exact o directivă, mai precis, arată că legiuitorul român a omis «să adauge o virgulă» în textul contestat, iar în lipsa acestei virgule se susţine că textul este neconstituţional. Curtea constată că nu are competenţa de a efectua un control de conformitate între o directivă şi actul normativ naţional prin care aceasta este transpusă, iar o eventuală neconformitate a actului naţional cu cel european nu atrage, în mod implicit, şi neconstituţionalitatea actului naţional de transpunere. Astfel, nimic nu împiedică legiuitorul naţional să acorde sau să prevadă un grad mai mare de protecţie în dreptul naţional faţă de reglementarea incidentă a Uniunii Europene. Curtea mai reţine că, în realitate, critica autorului excepţiei vizează o anumită interpretare pe care instanţele judecătoreşti o dau unui text de lege. Or, interpretarea şi aplicarea legii nu sunt de competenţa Curţii Constituţionale, ci de cea a instanţelor judecătoreşti. Pe de altă parte, autorul excepţiei, pentru a evita o anumită interpretare ce se dă de către instanţele judecătoreşti textului legal criticat, doreşte introducerea unei virgule în cadrul acestuia, ceea ce echivalează, de fapt, cu o modificare legislativă. Or, Curtea Constituţională nu este competentă să modifice sau să completeze un text de lege. În ceea ce priveşte invocarea textelor constituţionale ale art. 1 alin .(4) şi ale art. 16 alin. (1), Curtea observă că aceasta este una formală, neexistând o legătură între conţinutul acestora şi motivarea criticii de neconstituţionalitate. În acelaşi sens Curtea s-a mai pronunţat asupra prevederilor de lege ce formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie invocate şi în prezenta cauză, prin Decizia nr. 945 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 4 august 2010, respingând ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a acestora, excepţie invocată de acelaşi autor ca şi cel din cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Gheorghe Alexa în Dosarul nr. 19.462/212/2009 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 aprilie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean