DECIZIE Nr.
413 din 10 aprilie 2008
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate
a dispozitiilor art. 151 pct. 1 si ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu
privire la reglementarea raporturilor de drept international privat si ale art.
607 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 386 din 21 mai 2008
Ioan Vida
- preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Ion
Tiucă - procuror
Ioana Marilena Chiorean -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea
nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional
privat şi ale art. 607 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Cătălina Ioana Barbu în Dosarul nr. 14.478/302/2006 al Tribunalului Bucureşti -
Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, asistat
de avocat Viorica Suciu, cu împuternicire avocaţială depusă în şedinţă, precum
şi partea Marius Cătălin Barbu, reprezentat de avocat Ştefania Ricman, cu
împuternicire avocaţială depusă în şedinţă. Lipseşte cealaltă parte, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Apărătorul autorului excepţiei de neconstituţionalitate
solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, considerând că textele
de lege criticate contravin prevederilor art. 11 alin. (2), ale art. 20 şi ale
art. 148 din Constituţie, raportate la Regulamentul Consiliului Uniunii
Europene nr. 2.201/2003, care stabileşte o altă competenţă de soluţionare a
litigiilor privind divorţul.
Avocatul părţii Marius Cătălin Barbu solicită
respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, pe de-o parte,
prevederile comunitare în materia divorţului nu sunt contrare reglementării
interne, iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 20 din Constituţie nu sunt
aplicabile, deoarece în speţă nu se pune în discuţie încălcarea drepturilor sau
a libertăţilor fundamentale. Depune şi concluzii scrise în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1
şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 ca fiind inadmisibilă, deoarece aceste
dispoziţii nu au legătură cu cauza. In ceea ce priveşte excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 607 din Codul de procedură civilă,
consideră că aceasta este neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin Incheierea din 29 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 14.478/302/2006, Tribunalul
Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din
Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internaţional privat şi ale art. 607 din Codul de procedură civilă. Excepţia
de neconstituţionalitate a fost
ridicată de Ioana Cătălina Barbu în dosarul cu numărul de ma[sus, având ca
obiect soluţionarea unei acţiuni de divorţ.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate autorul
acesteia susţine că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât
părţile nu au şi nu au avut domiciliul în ţară, situaţie în care, potrivit
Regulamentului (CE) nr. 2.201/2003 al Consiliului Uniunii Europene, competenţa
de judecare a acţiunii de desfacere a căsătoriei revine instanţei de la
domiciliul părţilor, respectiv unei instanţe din Austria.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate nu contravin
normelor constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, garantează respectarea
normelor de competenţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate nu sunt de natură să încalce prevederile
constituţionale referitoare la aplicarea tratatelor internaţionale privind
drepturile omului sau reglementările comunitare cu caracter obligatoriu.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
aexaminând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.47/1992,'să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992
cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 245 din 1 octombrie 1992, şi ale art. 607 din
Codul de procedură civilă, cu următorul cuprins:
- Art. 151 pct. 1: „Instanţele
române sunt exclusiv competente să judece procesele privind raporturi de drept
internaţional privat referitoare la:
1. acte de stare civilă întocmite în România şi care
se referă la persoane domiciliate în România, cetăţeni români sau străini fără
cetăţenie.";
- Art. 155: „In cazul în
care instanţele române sunt competente, potrivit dispoziţiilor prezentului
capitol, şi nu se poate stabili care anume dintre ele este îndreptăţită să
soluţioneze procesul, cererea va fi îndreptată, potrivit regulilor de
competenţă materială, la Judecătoria sectorului 1 al municipiului Bucureşti sau
la Tribunalul municipiului Bucureşti.";
-Art. 607 din Codul de procedură
civilă: „Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia
căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu
comun sau dacă niciunul din soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei
în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea
în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are
domiciliu în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are
domiciliul reclamantul."
Excepţia de
neconstituţionalitate se raportează la prevederile constituţionale ale art. 11
privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitoare la
tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 148 privind
integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate prevederile
Regulamentului (CE) nr. 2.201/2003 al Consiliului Uniunii Europene din 27
noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor
judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
I. In ceea ce priveşte
dispoziţiile art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire
la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, Curtea reţine că
autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică aceste dispoziţii prin
prisma faptului că încalcă prevederile Regulamentului (CE) nr. 2.201/2003 al
Consiliului Uniunii Europene şi, potrivit art. 148 alin. (2) din Constituţie,
ar trebui aplicată cu prioritate norma comunitară. Curtea constată că aceste aspecte nu reprezintă
probleme de constituţionalitate, ci ţin de aplicarea legii de către instanţa de
judecată, neintrând în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale.
Prin urmare, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1 şi ale art. 155 din Legea
nr. 105/1992 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
II. Referitor la dispoziţiile
art. 607 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că acestea reprezintă
norme procedurale de stabilire a competenţei în materia divorţului, norme care,
potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, intră în competenţa de stabilire a
legiuitorului, cu respectarea celorlalte prevederi şi principii din Constituţie.
Astfel, legiuitorul a stabilit că cererea de divorţ este de competenţa
judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al
soţilor, iar dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul dintre
soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din
urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia
căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în ţară,
este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul
reclamantul. Această competenţă teritorială nu este una alternativă, ci
reclamantul trebuie să respecte ordinea impusă de dispoziţia legală, ceea ce nu
este de natură să încalce nicio prevedere din Legea fundamentală.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din
Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art.11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din
Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind
inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 pct. 1
şi ale art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor
de drept internaţional privat, excepţie ridicată de Cătălina Ioana Barbu în
Dosarul nr. 14.478/302/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 607 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean