DECIZIE   Nr. 407 din 3 mai 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 342 din 21 mai 2007

Ioan Vida                                    - preşedinte

Nicolae Cochinescu                   - judecător

Aspazia Cojocaru                       - judecător

Acsinte Gaspar                          - judecător

Kozsokar Gabor                         - judecător

Petre Ninosu                              - judecător

Ion Predescu                              - judecător

Şerban Viorel Stănoiu               - judecător

Tudorel Toader                          - judecător

Ion Tiucă                                    - procuror

Valentina Bărbăţeanu                - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Mohammad Mohseni Doost în Dosarul nr. 14.841/302/2005 al Tribunalului Bucureşti -Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 150D/2007, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Khalid Hussen în Dosarul nr. 5.440/302/2006 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 150D/2007 la Dosarul nr. 48D/2007, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. In acest sens, arată că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată expres prin Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, dar că soluţia legislativă conţinută de textul criticat a fost preluată de noua reglementare la art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2. Menţionează că, în domeniul reglementat de textul de lege criticat, Curtea Constituţională are o bogată jurisprudenţă, a cărei modificare nu se justifică în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 5 octombrie 2006 şi 18 ianuarie 2007, pronunţate în dosarele nr. 14.841/302/2005 şi nr. 5.440/302/2006, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicată de Mohammad Mohseni Doost şi, respectiv, Khalid Hussen în cauze civile având ca obiect obţinerea statutului de refugiat.

In motivările excepţiei, având un conţinut similar, se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Constituţie şi art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arată că prevederile criticate permit, pe de o parte, interpretări eronate cu privire la natura şi conţinutul pedepselor inumane ori degradante, iar pe de altă parte, limitarea arbitrară a condiţiilor de acordare a protecţiei umanitare condiţionate numai la situaţiile în care riscul de tortură, pedepse sau tratamente inumane ori degradante ar surveni dintr-o temere bine întemeiată de persecuţie pentru unul din cele 5 motive ale definiţiei Convenţiei de la Geneva: rasa, religia, naţionalitatea, opiniile politice, apartenenţa la un anumit grup social.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece argumentele invocate nu relevă un real conflict între prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 şi norma înscrisă la art. 22 din Constituţie. In acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 244/2005.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că, urmare a abrogării Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 122/2006 şi că aceasta nu este, în opinia sa, întemeiată.

Avocatul Poporului precizează că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată prin Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, iar soluţia legislativă conţinută în textul criticat a fost preluată, de principiu, de art. 26 din legea amintită. Consideră că stabilirea, prin dispoziţiile de lege criticate, a condiţiilor în care se poate acorda protecţia subsidiară este în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1  alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierilor de sesizare, prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004 (devenite, ca urmare a renumerotării şi republicării, art. 5 pct. 2).

La data sesizării Curţii Constituţionale, aceste prevederi erau abrogate prin efectul dispoziţiilor art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, intrată în vigoare la 16 august 2006.

Prevederile art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 au fost preluate, în esenţă, de art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006, care instituie o formă de protecţie a străinilor şi apatrizilor, denumită protecţie subsidiară.

In consecinţă, prin prezenta decizie, Curtea se va pronunţa cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, care au următorul conţinut: „(1) Protecţia subsidiară se poate acorda cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se înţelege:[... ]

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante."

In opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Constituţie şi celor ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ambele referitoare la interzicerea torturii, a pedepselor şi a tratamentelor inumane ori degradante.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, cu o motivare similară şi prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale ca şi în cauza de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 717 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 20 noiembrie 2006, Decizia nr. 799 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, şi Decizia nr. 116 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 16 martie 2007, Curtea a respins excepţia ca neîntemeiată, pentru considerentele acolo reţinute.

Cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea, în cauza de faţă neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în această materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Mohammad Mohseni Doost şi Khalid Hussen în dosarele nr. 14.841/302/2005 şi nr. 5.440/302/2006 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu