DECIZIE Nr.
404 din 24 martie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 328 din 18 mai 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Carmen-Cătălina Gliga -
procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Consor - S.A. din Târgu
Mureş în Dosarul nr. 7.843/320/2008 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate,
invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 4 decembrie
2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.843/320/2008, Tribunalul Mureş - Secţia
civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Societatea Comercială Consor - S.A. din Târgu Mureş într-o cauză
având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva încheierii prin care
s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite.
In motivarea excepţiei se
arată că dispoziţiile legale criticate încalcă accesul liber la justiţie,
precum şi principiul nediscriminării din moment ce părţilor interesate nu le
este asigurată posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva încheierii
considerate nelegală şi netemeinică. Totodată, se consideră că este încălcat şi
dreptul constituţional la apărare.
Tribunalul Mureş - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este
neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, având
următorul cuprins:
„In cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea,
preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor,
suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă.
Incheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea care trebuie depusă
este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei pentru
cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea
stabilită de instanţă, dacă este cazul."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate
încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în
drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 24 privind dreptul
la apărare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată următoarele:
Textul de lege criticat a mai format obiectul
controlului de constituţionalitate pe cale de excepţie în raport cu critici
similare. Astfel, prin Decizia nr. 389 din 9 mai 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 19 iunie 2006, Curtea a statuat că, întrucât plata
cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la
executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea provizorie a
executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o
modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie. In ceea ce priveşte
încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că,
în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor
aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare
pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.
Imprejurarea că împotriva încheierii instanţei prin
care s-a dispus suspendarea provizorie a executării, până la soluţionarea cererii
de suspendare, nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să
înfrângă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie,
la folosirea căilor de atac şi la înfăptuirea justiţiei, deoarece legiuitorul,
în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constituţie,
poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situaţii
juridice, iar pe de altă parte, prevederile constituţionale nu garantează
folosirea tuturor căilor de atac.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a
determina reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale,
considerentele şi soluţia pronunţată în decizia de mai sus îşi menţin
valabilitatea şi în prezenta cauză.
Distinct de cele de mai sus, Curtea reţine că
specificul procedurii care presupune urgenţa este un motiv suficient pentru a
justifica lipsa oricărei căi de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus
suspendarea provizorie a executării silite.
Considerentele expuse demonstrează şi conformitatea
textului criticat în raport cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială Consor - S.A. din Târgu
Mureş în Dosarul nr. 7.843/320/2008 al Tribunalului Mureş - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 martie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly