DECIZIE Nr.
403 din 16 mai 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 526 din 19 iunie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal,
excepţie ridicată de Victor Mihai Stoica în Dosarul nr. 2.005/P/2005 al
Tribunalului Dolj - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că
dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale şi din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea nr. 149 din 19 decembrie 2005,
pronunţată în Dosarul nr. 2005/P/2005, Tribunalul Dolj - Secţia penală a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a
dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată
de Victor Mihai Stoica în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate se susţine, în esenţă, că „prin caracterul vag, de excesivă
generalitate al reglementării, prin folosirea ambiguă a unor termeni sau
expresii cu semnificaţie şi conotaţii deosebit de cuprinzătoare în ordinea
etică şi juridică (adevăr, minciună, folos material injust, pagubă, inducere în
eroare), textele de lege criticate aduc atingere liberei iniţiative, întrucât
creează posibilitatea ca „orice neadevăr proferat în cursul unei negocieri
contractuale" să poată fi incriminat ca infracţiune. Totodată, se arată că
incriminarea generală şi vagă, prin textul de lege criticat, a „inducerii în
eroare" ca element infracţional determină ca orice neînţelegere de către un
partener economic a unor elemente contractuale să fie considerată ca având
„dimensiune penală", „cu consecinţe grav inhibante pentru mediul economic
modern". Pentru aceste
motive se apreciază că textele de lege criticate încalcă şi dispoziţiile art. 7
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, întrucât nu îndeplinesc cerinţele de accesibilitate şi
previzibilitate ce trebuie să caracterizeze orice normă de incriminare.
Tribunalul Dolj -
Secţia penală apreciază că „prin lege se pot aduce
îngrădiri ale exerciţiului drepturilor patrimoniale pentru apărarea intereselor
economice generale şi a drepturilor altor persoane, ceea ce nu echivalează cu
anihilarea completă a dreptului, care se poate exercita în limitele legii, iar
incidenţa prevederilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal la situaţia de
fapt reţinută în prezenta cauză, în raport de probele administrate, priveşte
rezolvarea în fond a cauzei penale".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului, referindu-se
şi la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, consideră că excepţia
de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele lor de vedere cu privire la
excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, potrivit
cărora: „Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată
a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de
a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a
pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau
calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi
o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane
cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel
încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat
contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele
precedente, după distincţiile acolo arătate."
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se
invocă prevederile Legii fundamentale cuprinse în art. 45 privind libertatea
economică şi în art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi. Se invocă, de asemenea, încălcarea art. 1, 7, 17 şi 18
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, referitoare la: obligaţia de a respecta drepturile omului,
legalitatea pedepsei, interzicerea abuzului de drept şi limitarea folosirii
restrângerii drepturilor, cu raportare la art. 20 din Legea fundamentală.
Examinând excepţia invocată, Curtea constată că aceasta
este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.
Curtea reţine că înşelăciunea, în oricare dintre
variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea
încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut
intolerabil în cadrul acestora. In toate sistemele de drept înşelăciunea ori
escrocheria este o faptă incriminată şi sever sancţionată. Aşa fiind,
dispoziţiile legale criticate, care reglementează această infracţiune, nu numai
că nu aduc atingere libertăţii economice, ci, dimpotrivă, asigură exercitarea
liberei iniţiative în condiţiile legii, scopul acestora fiind acela de a-i
proteja pe cei ce îşi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile
economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale.
Intrucât textul art. 215 din Codul penal oferă
suficiente repere şi elemente pentru ca persoana căreia i se adresează să
înţeleagă care sunt faptele incriminate de legiuitor, nu poate fi reţinută nici
critica formulată în raport cu dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la
legalitatea incriminării. Prezenţa în cuprinsul normelor penale criticate a
unor noţiuni precum: „eroare", „fapte mincinoase" etc, cu privire la
care autorul excepţiei susţine că sunt prea „vagi" şi „de excesivă
generalitate", nu determină o lipsă de previzibilitate a normei juridice,
elementul material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, în toate
variantele acesteia, fiind clar circumstanţiat de legiuitor. De altfel, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mai multe
cauze, printre care Hertel împotriva Elveţiei,
1998, şi Reckveny
contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea legii
nu trebuie neapărat să fie însoţită de certitudini absolute. S-a arătat că
certitudinea, chiar dacă este de dorit, este însoţită câteodată de o rigiditate
excesivă, or dreptul trebuie să ştie să se adapteze schimbărilor de situaţie.
De asemenea, în cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii
Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Curtea de la Strasbourg a reţinut că
există multe legi care se servesc, prin forţa lucrurilor, de formule mai mult
sau mai puţin vagi ale căror interpretare şi aplicare depind de practică.
In ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textele de
lege ce fac obiectul excepţiei, a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală,
aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind
aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care nu
s-a constatat. Pentru aceleaşi considerente, nu poate fi primită nici critica
de neconstituţionalitate formulată faţă de art. 18 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la limitarea folosirii
restrângerii drepturilor, cu raportare la art. 20 din Legea fundamentală.
In ceea ce priveşte invocarea, ca temei al excepţiei de
neconstituţionalitate, a dispoziţiilor art. 1 şi 17 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la
obligaţia de a respecta drepturile omului şi interzicerea abuzului de drept,
Curtea constată că acestea nu sunt incidente în cauză.
Pentru cele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de
Victor Mihai Stoica în Dosarul nr. 2.005/P/2005 al Tribunalului Dolj - Secţia
penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 mai 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta