Decizia Nr.388 din 24.03.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 şi 85 din Codul penal, excepţie ridicată de Caius Hella în Dosarul nr. 1.694/295/2008 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă că autorul excepţiei a transmis Curţii o cerere de amânare a soluţionării cauzei în vederea citării sale la o altă adresă din Germania şi a angajării unui apărător ales.Reprezentantul Ministerului Public se opune amânării judecării cauzei.Curtea, deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 8 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.694/295/2008, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 şi 85 din Codul penal.Excepţia a fost ridicată de Caius Hella cu ocazia soluţionării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 83 şi 85 din Codul penal, care reglementează revocarea, respectiv anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 23 alin. (1), (11) şi (12) privind libertatea individuală, prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepsei, precum şi prevederile art. 7 referitoare la interzicerea discriminării din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, întrucât instituie, în mod inechitabil, un regim sancţionator mai sever în cazul revocării suspendării condiţionate decât în cel al anulării acesteia. În acest sens arată că, pe de o parte, în situaţia în care instanţa revocă suspendarea executării pedepsei, aceasta din urmă nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune, în timp ce în cazul anulării suspendării executării pedepsei se aplică dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă, iar pe de altă parte, deşi art. 85 din Codul penal oferă instanţei posibilitatea de a dispune o nouă suspendare condiţionată a executării pedepsei în situaţia reglementată la alin. 3 al acestui text de lege, o atare posibilitate nu este prevăzută şi de art. 83 din Codul penal.Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 83 şi 85 din Codul penal, având următorul cuprins:– Art. 83: „Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări. La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege pentru recidivă.“; – Art. 85: „Dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârşise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidivă.Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc, dacă infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. În cazurile prevăzute în alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte 2 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 81. În cazul când se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care sa pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei.“ În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 23 alin. (1), (11) şi (12) privind libertatea individuală, prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepsei, precum şi a prevederilor art. 7 referitoare la interzicerea discriminării din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 83 şi 85 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Constituţie şi ale art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 195 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 3 aprilie 2007, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel sar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Curtea a constatat totodată că nu există nicio contradicţie între textele de lege criticate şi prevederile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi, respectiv cele ale art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind interzicerea discriminării. Aceasta întrucât, astfel cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, cum este cazul în speţă, tratamentul nu poate fi decât diferit. Art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi a cetăţenilor în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui. În acelaşi sens Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 83 din Codul penal, în raport cu art. 16 din Legea fundamentală, şi prin Decizia nr. 63 din 19 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 9 februarie 2010, şi prin Decizia nr. 625 din 6 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 31 mai 2010. În ceea ce priveşte raportarea prevederilor art. 83 din Codul penal la dispoziţiile art. 23 alin. (1), (11) şi (12) din Constituţie, prin Decizia nr. 637 din 24 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.138 din 15 decembrie 2005, Curtea, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, a statuat că textul de lege criticat nu încalcă normele constituţionale privind libertatea individuală şi prezumţia de nevinovăţie, întrucât revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei se realizează numai dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă. Curtea a reţinut totodată că reglementarea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni a fost realizată de către legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituţionale, stabilite de dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Faptul că norma criticată impune instanţei să revoce suspendarea condiţionată, indiferent de gravitatea faptei, de pericolul social pe care-l reprezintă infractorul, nu reprezintă decât o aplicare a principiului egalităţii, care impune ca toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie să beneficieze de acelaşi tratament juridic. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 şi 85 din Codul penal, excepţie ridicată de Caius Hella în Dosarul nr. 1.694/295/2008 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 martie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică