Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.381 din 26.04.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (4) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 383 din 07 iunie 2012



SmartCity1


Petre Lăzăroiu - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (4) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Gheorghe Câmpeanu şi Jenica Câmpeanu în Dosarul nr. 18.538/325/2008 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 934D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece autorii acesteia nu indică în ce constă neconstituţionalitatea prevederilor de lege criticate cu norma constituţională invocată, ceea ce contravine exigenţelor prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, referitoare la motivarea excepţiei.Totodată, arată că prevederile art. 33 alin. (4) din Legea nr. 7/1996 au fost abrogate prin art. 87 pct. 4 din cap. V secţiunea a 3-a din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, soluţia legislativă criticată fiind preluată, în esenţă, în noul Cod civil.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 18.538/325/2008, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (4) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Gheorghe Câmpeanu şi Jenica Câmpeanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unei încheieri de carte funciară.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile de lege criticate contravin normelor constituţionale ale art. 44 alin. (3) şi (8) referitoare la dreptul de proprietate privată, fără a motiva însă în ce constă această contrarietate. Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (3) şi (8) din Constituţie. În acest sens, arată că art. 33 alin. (4) din Legea nr. 7/1996 stabileşte modalităţile în care se poate face rectificarea înscrierilor într-o carte funciară, respectiv pe cale amiabilă, prin declaraţie autentică sau, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Acest text de lege nu este însă contrar normei constituţionale care prevede în ce condiţii se poate dispune exproprierea sau confiscarea. De asemenea, instanţa de judecată arată că motivele invocate de autorii excepţiei vizează exclusiv încheierea de carte funciară pe care o consideră nelegală, deoarece le încalcă dreptul de proprietate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 33 alin. (4) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006, potrivit cărora „Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declaraţie autentică, fie în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.“Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, textul de lege criticat a fost abrogat prin art. 87 pct. 4 din cap. V secţiunea a 3-a din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Soluţia legislativă criticată a fost, însă, preluată în cuprinsul art. 908 alin. (2) din titlul VII al noului Cod civil, în cap. IV intitulat „Rectificarea înscrierilor de carte funciară“, care prevede că „Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declaraţia autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă.“Având în vedere că textul legal criticat şi-a produs efectele faţă de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, în cauza concretă dedusă judecăţii, Curtea va analiza constituţionalitatea prevederilor de lege cu care a fost sesizată, potrivit principiului tempus regit actum. În acest sens, este Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (3) şi (8) referitoare la dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii acesteia îşi rezumă critica la simpla enumerare a anumitor dispoziţii din Constituţie, fără a arăta însă în ce mod textul de lege criticat înfrânge norma constituţională invocată.Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate, deoarece aceasta nu se poate substitui subiectelor îndreptăţite să o sesizeze, în ceea ce priveşte invocarea unor motive de neconstituţionalitate. În acest sens, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să îndeplinească anumite exigenţe de ordin structural, printre care şi aceea de a fi motivată, în concret, şi în ce anume constă pretinsa contrarietate a textului legal dedus controlului de constituţionalitate cu normele constituţionale invocate. Altfel, acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituţional, fiind inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (4) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, excepţie ridicată de Gheorghe Câmpeanu şi Jenica Câmpeanu în Dosarul nr. 18.538/325/2008 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2012.PREŞEDINTE,Petre LăzăroiuMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 381/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 381 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 381/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu