DECIZIE Nr.
380 din 19 martie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 1 din Codul de procedura penala
si ale art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 339 din 21 mai 2009
Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 din Codul de
procedură penală şi ale art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 50/2006 privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcţionări a
instanţelor judecătoreşti şi parchetelor şi pentru prorogarea unor termene,
excepţie ridicată de Constantin Pănescu în Dosarul nr. 6.736/280/2008 al
Judecătoriei Piteşti - Secţia penală.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curţii că autorul excepţiei
a transmis note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de
neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 15 septembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 6.736/280/2008, Judecătoria Piteşti - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 2781 din Codul de procedură penală şi ale art. II pct. 3 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2006 privind unele măsuri pentru
asigurarea bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor şi
pentru prorogarea unor termene. Excepţia a fost ridicată de Constantin
Pănescu cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei rezoluţii de infirmare
de către procurorul ierarhic superior a soluţiei de neîncepere a urmăririi
penale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate încalcă
egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces
echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât, pe de
o parte, art. 2781 din Codul de procedură penală stipulează
posibilitatea de a face plângere în faţa judecătorului doar împotriva
rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu şi
împotriva rezoluţiilor procurorului ierarhic superior de infirmare a actelor
procurorului de netrimitere în judecată, iar, pe de altă parte, art. 64 alin.
(3) din Legea nr. 304/2004 nu prevede termenul şi condiţiile în care poate
interveni infirmarea de către procurorul ierarhic superior a rezoluţiilor sau
ordonanţelor de netrimitere în judecată, ceea ce creează posibilitatea unor
practici abuzive ale organelor de urmărire penală, care pot redeschide un dosar
penal oricând pe durata vieţii presupusului făptuitor, fără nicio motivare,
fapt care poate avea consecinţe incalculabile asupra drepturilor fundamentale
ale acestuia.
Judecătoria Piteşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Consideră că nu intră în competenţa Curţii Constituţionale modificarea
dispoziţiilor de lege criticate în sensul asigurării posibilităţii atacării în
instanţă a actelor procurorului de reluare a urmăririi penale. Totodată, arată
că, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie, activitatea procurorilor este
guvernată de principiul controlului ierarhic, eventualele măsuri eronate luate
de către procuror putând fi astfel îndreptate de către procurorul ierarhic
superior.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală şi ale art.
64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 sunt constituţionale. Constată că
prevederile art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2006 au
modificat art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, republicată. Ulterior, dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr.
304/2004 au fost modificate de art. V pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 60/2006, fiind păstrată, de principiu, soluţia legislativă. In
susţinerea netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, invocă deciziile
Curţii Constituţionale nr. 405/2005, nr. 141/2006 şi nr. 674/2007. Totodată,
arată că prevederile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 sunt expresia
principiului controlului ierarhic, ce caracterizează activitatea procurorilor.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise
ale autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2781 din Codul
de procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi
completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor
legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7
august 2006, precum şi prevederile art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 50/2006 privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcţionări
a instanţelor judecătoreşti şi parchetelor şi pentru prorogarea unor termene,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 30 iunie
2006, care modifică cuprinsul alin. (3) şi (4) ale art. 64 din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005. Din examinarea notelor
scrise ale autorului excepţiei şi a considerentelor încheierii de sesizare,
reiese, însă, că, în realitate, critica de neconstituţionalitate priveşte nu
textul art. II pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2006, ci
chiar dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, care au fost
modificate, anterior sesizării Curţii, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală,
precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, cu păstrarea însă a soluţiei
legislative criticate. Prin urmare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 2781 din Codul de procedură penală
şi ale art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, având următorul cuprins:
- Art.2781 din Codul de procedură penală: „După
respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei
de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei
de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi
penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale
căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de
zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit
art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit
legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută
şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
In cazul în care prim-procurorul parchetului sau,
după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel,
procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul
prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării
termenului iniţial de 20 de zile.
Dosarul va fi trimis de parchet judecătorului, în
termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.
Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea
urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi
penale, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea
acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluţionarea cauzei. Când
judecătorul consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate
lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
La judecarea plângerii, prezenţa procurorului este
obligatorie.
La termenul fixat pentru judecarea plângerii,
judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de
care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală
sau încetarea urmăririi penale şi apoi procurorului.
Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică
rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din
dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau
inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa
atacată;
b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează
rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea
începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este
obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând
totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume
mijloace de probă;
c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează
rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt
suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit,
dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se
în mod corespunzător.
In cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de
sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin.
1.
Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8
lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut
plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale,
scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de
orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.
In situaţia prevăzută în alin. 8 lit. a), persoana
în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este
cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi
urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau
împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a
intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.
Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în
termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.
Plângerea greşit îndreptată se trimite organului
judiciar competent.";
- Art.64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004: „Soluţiile
adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic
superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21
alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces
echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 124
alin. (1) şi (2) referitoare la înfăptuirea justiţiei, precum şi a prevederilor
art. 6 paragraful 1 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, în realitate, autorul excepţiei solicită completarea art. 2781
din Codul de procedură penală, în sensul reglementării posibilităţii de a face
plângere în faţa judecătorului şi împotriva rezoluţiilor procurorului ierarhic
superior de infirmare a actelor procurorului de netrimitere în judecată. De
asemenea, autorul excepţiei consideră necesară completarea art. 64 alin. (3)
din Legea nr. 304/2004, astfel încât să prevadă termenul şi condiţiile în care
poate interveni infirmarea de către procurorul ierarhic superior a rezoluţiilor
sau ordonanţelor de netrimitere în judecată. Asemenea solicitări nu intră însă
în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2
alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii
actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa
prevederile supuse controlului.
Totodată, eventualele abuzuri ale organelor de urmărire
penală, la care se face referire în motivarea excepţiei şi care constituie, în
realitate, cauza nemulţumirii autorului excepţiei, nu pot constitui motive de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot
fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 din Codul de procedură
penală şi ale art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea
judiciară, excepţie ridicată de Constantin Pănescu în Dosarul nr.
6.736/280/2008 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 martie
2009.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică