DECIZIE Nr.
367 din 17 aprilie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 si art. 8 din Ordonanta Guvernului
nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 325 din 15 mai 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 şi 8 din Ordonanţa Guvernului nr.
5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „International Lazar Company" - S.R.L. din Braşov în Dosarul
nr. 13.059/303/2006 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând
referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
reţine următoarele:
Prin Incheierea din 17 noiembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 13.059/303/2006, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 6 şi art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2001 privind
procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „International
Lazar Company" - S.R.L. din Braşov.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că „posibilitatea soluţionării cererii
creditorului numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de părţi
împiedică exercitarea dreptului la apărare şi realizarea unui proces
echitabil". De asemenea, se arată că „emiterea unui titlu executoriu în
urma unui proces sumar, precum şi executarea unui asemenea titlu încalcă
reglementarea constituţională a dreptului de proprietate".
Autorul excepţiei apreciază că
dispoziţiile legale criticate „îngrădesc nelegitim dreptul părţilor la un
proces echitabil şi la o judecată imparţială, precum şi dreptul de a obţine un
control judiciar real, obiectiv şi efectiv, întrucât cererea în anulare se
soluţionează întotdeauna de către aceeaşi instanţă care a soluţionat cererea de
emitere a ordonanţei somaţiei de plată". In acest sens, se susţine că „o
judecată de către o instanţă imparţială [...] reclamă ca efectuarea oricărui
control judiciar să se realizeze de către alte instanţe, de regulă superioare
celei care a dat o dezlegare atât în materie necontencioasă, cât şi în materie
contencioasă". In consecinţă, autorul excepţiei apreciază că „examinarea propriilor soluţii de către aceeaşi
instanţă şi pronunţarea în primă instanţă (pe fond) a unei hotărâri irevocabile
nu permite, în mod obiectiv, repararea greşelilor realizate cu ocazia primei
dezlegări".
Totodată, se susţine că „lipsirea părţilor de
posibilitatea de a formula o cale de atac efectivă împotriva unei hotărâri
judecătoreşti propriu-zise, prin care se rezolvă pentru prima dată fondul
cauzei cu autoritate de lucru judecat (hotărârea judecătorească de soluţionare
a cererii în anulare), face posibilă dobândirea (şi păstrarea) caracterului
irevocabil şi executoriu al unei hotărâri cu privire la care nu s-a exercitat,
în realitate, nici un control", ceea ce este de natură a încălca prevederile constituţionale ale art. 129, precum
şi pe cele ale art. 6 paragraful 1 teza întâi din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, în optica autorului
excepţiei, „aspectele de fond ce sunt tranşate printr-o hotărâre judecătorească
doar în etapa acţiunii în anulare nu pot fi îndreptate prin nicio cale de atac
şi nici în cadrul contestaţiei la executare".
Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, deoarece
dispoziţiile legale criticate sunt în acord cu Legea fundamentală şi cu
reglementările internaţionale invocate de autorul excepţiei.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului, având
în vedere considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 497 din 29
septembrie 2005 şi nr. 522 din 20 iunie 2006, consideră că „prevederile art. 6
şi art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 sunt constituţionale".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 6 şi 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind
procedura somaţiei de plată (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 422 din 30 iulie 2001),
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 295/2002 (publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002), ordonanţă modificată şi completată prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 142/2002 (publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 804
din 5 noiembrie 2002), aprobată la rândul ei prin Legea nr. 5/2003 (publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 20 ianuarie 2003). De asemenea, la art. 6 alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, cu modificările şi completările ulterioare,
s-a făcut următoarea rectificare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 23 august 2001: „în loc de «... somaţia de plată către creditor...» se va citi: «...somaţia de plată către
debitor...»."
De asemenea, prin art. I pct. 12 din Legea nr. 195/2004
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă (lege
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004), alin. (3) al art. 8 din Ordonanţa
Guvernului nr. 5/2001, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogat, iar alin. (5)
al aceluiaşi articol a fost modificat.
Având în vedere aceste modificări, dispoziţiile
criticate au în prezent următorul conţinut:
- Art. 6: „(1) Dacă nu a
intervenit închiderea dosarului în condiţiile art. 5, judecătorul va examina
cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor
părţilor, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.
(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1)
constată că pretenţiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite
ordonanţa care va conţine somaţia de plată către debitor, precum şi termenul de
plată.
(3) Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile
şi nici nu va depăşi 30 de zile. Judecătorul va putea stabili alt termen
potrivit înţelegerii părţilor.
(4) Ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se
va comunica fiecărei părţi de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare
de primire.";
- Art. 8: „(1) Impotriva ordonanţei prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul
poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau
comunicării acesteia.
(2) Cererea în anulare se soluţionează de către
instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
(3) Abrogat.
(4) Dacă instanţa învestită admite cererea în
anulare, aceasta va anula ordonanţa, pronunţând o hotărâre irevocabilă.
Prevederile art. 7 se aplică în mod corespunzător.
(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în
anulare este irevocabilă."
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile legale criticate contravin
prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces
echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 44 privind dreptul
de proprietate privată, ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti şi ale
art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, apreciază că
dispoziţiile legale criticate contravin şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
In esenţă, autorul excepţiei apreciază că, în cadrul
procedurii somaţiei de plată, soluţionarea cererii în anulare de către aceeaşi
instanţă care a emis ordonanţa privind somaţia de plată contravine prevederilor
art. 21 alin. (3) din Constituţie. Se susţine că lipsa unei căi de atac
împotriva hotărârii prin care a fost respinsă cererea în anulare contravine
prevederilor art. 129 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1
teza întâi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale. Totodată, se apreciază că „posibilitatea soluţionării cererii
creditorului numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de părţi
împiedică exercitarea dreptului la apărare şi realizarea unui proces
echitabil".
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că a fost sesizată în numeroase cazuri cu excepţia de
neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, în ansamblu, ori a
principalelor dispoziţii ale acesteia, criticile de neconstituţionalitate fiind similare cu cele din cauza de faţă.
Astfel, prin Decizia nr. 219/2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 2 iunie 2005, Curtea a statuat, în esenţă, că Ordonanţa
Guvernului nr. 5/2001 reglementează o procedură specială, simplificată şi
accelerată pentru recuperarea creanţelor al căror caracter cert, lichid şi
exigibil rezultă din înscrisuri, iar acest caracter special al procedurii a
determinat limitarea mijloacelor de probă utilizabile la înscrisuri, în prima
fază, completate ulterior cu explicaţiile şi lămuririle date de părţi,
limitarea fiind deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, în condiţii identice
pentru exercitarea dreptului la apărare.
In ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa
încălcare a dreptului de proprietate, prin Decizia Curţii Constituţionale nr.
317 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 19 decembrie 2002, s-a
reţinut că „executarea oricărei obligaţii de a da determină în mod direct
diminuarea patrimoniului celui obligat să dea. In toate cazurile în care o
asemenea obligaţie se execută, chiar şi în mod silit, pe baza unei hotărâri
judecătoreşti definitive şi irevocabile, prevăzută cu formulă executorie,
atingerea adusă dreptului de proprietate, prin diminuarea patrimoniului
datornicului, se înscrie în limitele prevederilor constituţionale. De altfel,
învestirea hotărârii judecătoreşti cu formulă executorie se poate face numai
după epuizarea tuturor căilor ordinare de atac ori după expirarea termenului
pentru exercitarea acestora, ceea ce asigură tuturor părţilor un tratament egal
şi posibilitatea formulării unor apărări adecvate. Chiar şi după momentul
dispunerii sau al începerii executării, partea care se consideră nedreptăţită
are dreptul să introducă, în faţa instanţei de executare, contestaţie la
executare".
Referitor la căile de atac, prin Decizia nr. 447 din 26
octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 5 ianuarie 2005, a stabilit
că „specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii
diferite faţă de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituindu-o
consacrarea cererii în anulare, care reprezintă evident o cale de atac împotriva
ordonanţei, împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o
fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nu relevă
niciun aspect de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu
prevederile art. 129 din Constituţie. Legiuitorul ordinar este deplin îndreptăţit ca, în considerarea
anumitor particularităţi, să opteze pentru o cale de atac cu o identitate
proprie, alta decât cea de drept comun, o asemenea concluzie rezultând, de
altfel, şi din redactarea adoptată de legiuitorul constituţional, potrivit
căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competenţa
exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuţiilor prevăzute de
art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte competenţa şi procedura de
judecată, evident cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină
vreunei dispoziţii constituţionale".
De asemenea, Curtea, prin Decizia nr. 505 din 16
noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 13 ianuarie 2005, a statuat
că „modul de reglementare a competenţei instanţelor în materia soluţionării
cererilor de emitere a ordonanţelor care conţin somaţia de plată către creditor
şi în materia soluţionării cererilor în anulare a unor asemenea ordonanţe face
posibil ca aceeaşi instanţă, judecătoria, în materie civilă, sau tribunalul, în
materie comercială, să fie competentă să judece atât cererea, cât şi calea de
atac formulată împotriva acesteia. O asemenea împrejurare nu este însă de
natură să confere caracter neconstituţional textului de lege dedus controlului,
legiuitorul putând institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli
speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a
drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă
accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti. [...]
Departe de a îngrădi drepturi consacrate
constituţional, reglementarea legală dedusă controlului instanţei de contencios
constituţional constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art.
6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi
într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea
părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării
unui proces".
Neexistând elemente noi, de natură a determina
schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile deciziilor
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 6 şi 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura
somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „International
Lazar Company" - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 13.059/303/2006 al
Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 aprilie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu