DECIZIE Nr.
345 din 3 aprilie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 321 din 14 mai 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor
- judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu
- judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion
Tiucă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Perami
Com" - S.R.L. în Dosarul nr. 7.767/271/2006 al Judecătoriei Oradea.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă Curţii că autoarea
excepţiei a depus la dosar concluzii scrise, solicitand judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătand că textul de lege criticat nu încalcă
dispoziţiile constituţionale invocate.
C U R T E A,
avand în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 14 decembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 7.767/271/2006, Judecătoria Oradea a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Perami Com" -
S.R.L. în dosarul mentionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, prin textul de
lege criticat, legiuitorul acordă statului şi unităţilor
administrativ-teritoriale o poziţie privilegiată faţă de cea a celorlalte persoane de drept privat, particularizand
situaţia cand clădirile supuse
impozitării aparţin statului sau unităţilor teritoriale, care, în calitate de
proprietari, nu mai sunt obligate să plătească impozitul pe clădiri, întrucat acesta cade în sarcina titularilor
dreptului de concesiune, folosinţă, administrare, după caz.
Judecătoria Oradea consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătand că prevederile legale criticate nu
încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autoarea excepţiei.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, referindu-se şi la
jurisprudenţa Curţii Constituţionale într-o materie similară.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătand că textul de lege criticat nu încalcă
dispoziţiile constituţionale invocate de autorii excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
C U R T E A,
examinand încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie,
potrivit încheierii de sesizare a Curţii, dispoziţiile art. 249 alin. (3) din
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie
2003, modificată prin Legea nr. 494 din 12 noiembrie 2004 privind aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 83/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.092 din 24
noiembrie 2004, potrivit cărora „pentru clădirile proprietate publică sau
privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate,
închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, impozitul pe
clădiri reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor
dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz".
Curtea constată că, ulterior sesizării sale prin
încheierea din 14 decembrie 2006, a intrat în vigoare, de la 1 ianuarie 2007,
Legea nr. 343/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind
Codul fiscai, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 662 din 1 august 2006, care a modificat
dispoziţiile legale criticate, acestea avand în prezent următoarea redactare:
- Art. 249 alin. (3): „Pentru
clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor
administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori
în folosinţă,după caz, persoanelor juridice, se stabileşte taxa pe clădiri,
care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor
dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare
impozitului pe clădiri."
Intrucat, urmare modificării
art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, subzistă
soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei, în sensul reglementării
unei sarcini fiscale stabilite similar impozitului pe clădiri, în sarcina
persoanelor juridice prevăzute în ipoteza normei, Curtea urmează să se pronunţe
asupra art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în noua
redactare.
Prevederile constituţionale invocate în motivarea
excepţiei sunt cele ale art. 44 alin. (2) şi alin. (7) referitoare la egala
ocrotire a proprietăţii private indiferent de titular, respectiv la sarcinile
care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Examinand excepţia de
neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta
este neîntemeiată, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Astfel, contrar susţinerilor autoarei excepţiei,
stabilirea, în condiţii similare impozitului pe clădiri, a taxei pe clădiri, ca
sarcină fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de
administrare sau de folosinţă al clădirilor proprietate publică sau privată a
statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, nu conferă statului şi
unităţilor administrativ-teritoriale o poziţie privilegiată faţă de celelalte
persoane de drept privat, în contradicţie cu art. 44 alin. (2) şi (7) din Legea
fundamentală.
Aceasta întrucat, aşa cum a
statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, de exemplu,
prin Decizia nr. 252 din 28 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 702
din 28 decembrie 2000, din dispoziţiile constituţionale ale art. 56 alin. (2)
şi ale art. 139 alin. (1) „rezultă dreptul exclusiv al legiuitorului de a
stabili impozite datorate bugetului de stat, precum şi cuantumul acestora. De
aceea, numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite
în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp,
în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia
economico-financiară a ţării în perioadele respective". Aşa fiind,
legiuitorul, dand expresie
politicii fiscale şi bugetare adoptate la un moment dat, are deplina libertate
de a stabili impozite şi taxe, în măsura în care acestea sunt proporţionale,
rezonabile şi echitabile, condiţie îndeplinită în cazul de faţă, cu atat mai mult cu cat concesionarea,
închirierea, ca şi darea în administrare şi în folosinţă a clădirilor
proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor
administrativ-teritoriale se fac în general pe termen foarte lung, prin
convenţii/acte intervenite între părţile interesate.
Tot astfel, Curtea a stabilit, de principiu, că
autorităţile publice - creditori bugetari - pot fi scutite de la plata unor
impozite sau taxe, întrucat pentru a putea funcţiona sunt finanţate de la bugetul de stat, „iar taxele
respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca
autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă
care revine aceluiaşi buget". In acest sens a statuat Curtea, de exemplu,
prin Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003.
De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în
jurisprudenţa sa asupra unei excepţii de neconstituţionalitate cu o motivare
similară, invocată însă cu privire la dispoziţiile art. 256 alin. (3) din
Legea nr. 571/2003 privind
Codul fiscal, care stabileau, înaintea modificării acestora prin Legea nr.
343/2006, că impozitul pe terenurile proprietate publică sau privată a statului
şi unităţilor administrativ-teritoriale este în sarcina concesionarilor,
locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă. Cu acel
prilej, respingand excepţia de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată, Curtea a reţinut, în legătură cu
pretinsa încălcare, prin textul de lege criticat, a principiului egalei
ocrotiri a proprietăţii private,indiferent de titular, că „ocrotirea
proprietăţii private nu se realizează prin regimul de impozitare, ci prin alte
instrumente juridice" (Decizia nr. 299 din 6 aprilie 2006, publicată în
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 393 din 8
mai 2006).
Intrucat nu au intervenit
elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele
statuate în deciziile mai sus menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
excepţie ridicată de Societatea Comercială „Perami Com" - SRL în Dosarul
nr. 7.767/271/2006 al Judecătoriei Oradea.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 aprilie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta