Decizia Nr.336 din 12.06.2014

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dumitru Neagoe în Dosarul nr. 26.170/299/2013/a1 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 195D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, menţionând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013 şi Decizia nr. 97 din 27 februarie 2014, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 13 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 26.170/299/2013/a1, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţia a fost invocată de Dumitru Neagoe într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de reexaminare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că dispoziţiile menţionate încalcă art. 21 din Constituţie ce garantează accesul liber la justiţie, întrucât instituie o limitare a acestui drept, prin aceea că permite magistratului învestit cu soluţionarea cauzei să dispună în mod discreţionar cu privire la cererea dedusă judecăţii.6. Deşi, în aparenţă, oricărui cetăţean îi este recunoscut dreptul de a se adresa autorităţilor judiciare române, în momentul parcurgerii procedurii de verificare şi regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă, acest drept devine iluzoriu, de vreme ce judecătorului îi este recunoscut dreptul de a dispune anularea cererii, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, pentru pretinse lipsuri ale acesteia, lipsuri care de cele mai multe ori nu au legătură cu condiţiile de formă prevăzute de art. 194-197 din Codul de procedură civilă. Astfel, în opinia autorului excepţiei, este absurdă anularea unor cereri motivat de faptul că titularul acestora nu a fost în măsură să ataşeze cererii de chemare în judecată anumite înscrisuri, să le certifice ori să indice adresa martorilor propuşi spre audiere, în condiţiile în care este arhicunoscut că obţinerea acestor relaţii implică în majoritatea cazurilor concursul instanţei de judecată.7. De asemenea, întinderea termenului înăuntrul căruia reclamantul urmează să completeze cererea de chemare în judecată trebuia reglementată distinct, fiind evident că nu orice lipsuri ale cererii de chemare în judecată pot fi complinite în termenul de 10 zile impus de legiuitor. Judecătorul, deşi dator să primească şi să soluţioneze orice cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti, o poate „soluţiona“, cu maximă celeritate, în sensul anulării, fapt ce echivalează în mod evident cu un refuz de a soluţiona o anumită cauză.8. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa arată că procedura prevăzută de dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului şi are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor dintr-un proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil.9. O astfel de procedură nu este de natură sa afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. În aceste condiţii, nu se poate reţine încălcarea art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie. De altfel, în acelaşi sens, Curtea s-a pronunţat deja prin Decizia nr. 479 din data de 21 noiembrie 2013.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acesta arată că textul de lege criticat nu aduce atingere accesului liber la justiţie, în sensul susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, prin procedura instituită de art. 200 din noul Cod de procedură civilă, în integralitatea sa, se verifică cererea de chemare în judecată sub aspectul cuprinsului acesteia.12. În esenţă, procedura verificării cererii şi regularizarea acesteia nu priveşte fondul cauzei deduse judecăţii, ci numai aspecte referitoare la elementele şi condiţiile pe care trebuie să le cuprindă/îndeplinească cererea de chemare în judecată. Toate elementele pe care trebuie să le îndeplinească cererea de chemare în judecată sunt necesare pentru ca instanţa să aibă posibilitatea de a cunoaşte toate împrejurările relevante pe care se sprijină pretenţiile deduse în justiţie, cât şi pentru pârât, întrucât în acest mod este în măsură să îşi pregătească apărarea.13. În aceste condiţii, niciunul dintre elementele pe care trebuie să le conţină cererea de chemare în judecată sau condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească aceasta nu îngrădesc accesul liber la justiţie, cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, fiecare dintre acestea având rolul de a permite soluţionarea pricinii sub toate aspectele şi în vederea aflării adevărului în cauza dedusă judecăţii.14. În cazul în care se ajunge la anularea cererii de chemare în judecată, persoana interesată are posibilitatea să formuleze o nouă cerere care să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege, fără să i se opună puterea de lucru judecat. Acest lucru este posibil, având în vedere că instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei, ci doar asupra unor aspecte care ţineau de buna administrare a justiţiei. Avocatul Poporului mai arată că, în sensul constituţionalităţii prevederilor legale criticate, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile nr. 479 din 21 noiembrie 2013, nr. 31 din 21 ianuarie 2014 şi nr. 33 din 21 ianuarie 2014.15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dispoziţii ce au următoarea redactare: „(3) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.“18. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind liberul acces la justiţie.19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, Curtea a statuat că procedura prevăzută de dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului şi are drept scop remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. Legiuitorul a dorit disciplinarea părţilor dintr-un proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil.20. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită şi de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Mai mult, instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei. Or, aşa cum a stabilit în repetate rânduri instanţa de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenţiei, „drepturi civile“ şi, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (pentru acelaşi raţionament, a se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 142 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013). În acest sens sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunţat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunţată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y şi Z împotriva Elveţiei (cererea nr. 6.916/75).21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Neagoe în Dosarul nr. 26.170/299/2013/a1 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 12 iunie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent, Fabian Niculae