Decizia Nr.33 din 24.01.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) raportat la art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Saralex Grup“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 23.052/211/2009 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 119D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 23.052/211/2009, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) raportat la art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Saralex Grup“ - S.R.L. din Bucureşti cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 2.478/2010 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca prin care s-a respins plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de art. 15 alin. (1) raportat la art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil al prezumtivului contravenient, întrucât lasă la latitudinea judecătorului creionarea post factum a normei juridice pe care ar fi trebuit să o respecte pentru a nu fi sancţionat, în condiţiile lipsei unor norme legale precise şi cunoscute în prealabil. De asemenea, normele criticate sunt o înşiruire nesfârşită de noţiuni vagi, ce „lasă orice agent economic complet la discreţia autorităţilor administrative care vor interpreta întotdeauna după bunul plac aceste noţiuni elastice“.Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia este neîntemeiată, sens în care arată că reglementarea cuprinsă în titlul III al Legii nr. 363/2007 este în acord cu reglementările comunitare, necontravenind dispoziţiilor constituţionale.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, fără ca prin aceasta să fie încălcate dispoziţiile constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (1) raportat la art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, astfel cum a fost modificată prin articolul unic al Legii nr. 130/2010 pentru modificarea art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte de comercializare în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 2 iulie 2010.Textele criticate au următorul cuprins:– Art. 6 alin. (1) lit. a): „(1) O practică comercială este considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă aceasta conţine informaţii false sau, în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informaţiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente:a)existenţa sau natura produsului;“;– Art. 15 alin. (1): „(1) Utilizarea de către comercianţi a unor practici comerciale incorecte, astfel cum au fost definite la cap. II, este interzisă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei.“Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 - privind dreptul la un proces echitabil - şi art. 7 - „Nicio pedeapsă fără lege“ - din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: Prevederile cap. II din Legea nr. 363/2007 se referă la practicile comerciale incorecte, care sunt, în special, practicile comerciale înşelătoare şi practicile comerciale agresive, iar art. 6, la care face trimitere autoarea excepţiei, este cuprins în această secţiune şi reglementează practicile comerciale înşelătoare, pe care le defineşte, stabilind în ce constă şi când o practică comercială este considerată înşelătoare. Curtea observă totodată că textul de lege considerat de autoarea excepţiei ca fiind neconstituţional, respectiv art. 15 alin. (1) din Legea nr. 363/2007, sancţionează utilizarea de către comercianţi a acestor practici comerciale incorecte, astfel cum au fost ele definite la cap. II, respectiv prin art. 6 alin. (1) din lege, calificând această utilizare drept contravenţie. În ceea ce priveşte critica autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea nu poate reţine că textul prin care se instituie o sancţiune (amenda variind într-un cuantum de la 5.000 lei la 50.000 lei) ar încălca art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât prin calificarea utilizării acestor practici drept contravenţie şi sancţionarea acesteia cu amendă nu aşează părţile (organ constatator - contravenient) pe poziţii inegale, fiecare având posibilitatea să producă orice probă considerată pertinentă, şi nu se impietează asupra termenului de soluţionare a cauzei. Din motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate se desprinde mai degrabă concluzia că aceasta este nemulţumită de caracterul vag şi imprecis al dispoziţiilor cuprinse în art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007 şi care „lasă orice agent economic complet la discreţia autorităţilor administrative care vor interpreta întotdeauna după bunul plac aceste noţiuni elastice“. Neconstituţionalitatea prevederilor art. 15 alin. (1), prin raportare la prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din lege, este dedusă de autoarea excepţiei din faptul că acest text lasă la latitudinea judecătorului plângerii contravenţionale creionarea post factum a normei juridice pe care ar fi trebuit să o respecte contravenientul pentru a nu fi sancţionat drastic, în condiţiile lipsei unor norme legale precise şi cunoscute în prealabil. Sub acest aspect, însă, Curtea nu poate reţine încălcarea de către art. 15 alin. (1) din lege a art. 21 alin. (3) din Constituţie doar pentru faptul că sancţiunea prevăzută de acest text s-ar baza, în opinia autoarei, pe un text imprecis. O eventuală neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) nu ar putea fi invocată decât cel mult sub aspectul cuantumului amenzii şi nu pe aspectul modalităţilor sub care fapta considerată contravenţie ar putea fi săvârşită. Aşadar, critica, potrivit căreia prevederile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, nu subzistă; acestea nu conţin norme care să împiedice dreptul părţilor de a se adresa justiţiei şi de a beneficia de un proces echitabil, părţile beneficiind de toate garanţiile procesuale, inclusiv de faptul că se poate formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, chiar dacă acesta se bucură de prezumţia de legalitate. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 alin. (2) prin raportare la art. 6 paragraful 1 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, critica nu poate fi primită. O eventuală neconcordanţă între norma de drept material care priveşte drepturile fundamentale ale omului şi normele din pactele şi tratatele la care România este parte nu poate fi sancţionată decât de instanţa de judecată, care va da prioritate acestora din urmă, dacă, desigur, conţin dispoziţii mai favorabile. De altfel, în sensul celor mai sus arătate, Curtea s-a mai pronunţat într-o cauză în care criticile de neconstituţionalitate vizau aceleaşi aspecte ca şi în cea de faţă, în acest sens fiind Decizia nr. 998 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011, prin care Curtea a constatat că prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 363/2007 sunt constituţionale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) raportat la art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Saralex Grup“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 23.052/211/2009 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 ianuarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu