Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.329 din 11.05.2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala a Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 738 din 14 septembrie 2017



SmartCity1

Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia-Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, excepţie ridicată de Ion Borzoş şi Luca Emanuel Borzoş în Dosarul nr. 35.284/197/2014 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 169D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, precizează că, la momentul ridicării excepţiei, aceasta avea legătură cu soluţionarea cauzei. Arată că dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale numai în măsura în care împăcarea se poate produce şi până la primul termen de judecată ulterior punerii în discuţie a schimbării de încadrare juridică într-o infracţiune pentru care este posibilă împăcarea, întrucât, altfel, textul de lege criticat este contrar prevederilor art. 16 raportate la cele ale art. 24 din Constituţie. Menţionează că această soluţie nu ar implica nicio o obligaţie suplimentară pentru instanţă, de felul celei reglementate de dispoziţiile art. 386 alin. (2) din Codul de procedură penală, ci instanţa doar ar constata faptul că inculpatul, celelalte părţi şi, eventual, persoana vătămată au înţeles să se împace cu privire la noua încadrare a infracţiunilor. Arată că, prin Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, Curtea a stabilit că reglementarea de către legiuitor a termenului citirii actului de sesizare a instanţei, ca ultim moment în care poate interveni împăcarea, conform dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal, este pe deplin justificată prin finalitatea urmărită, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţii de exercitare abuzivă a acestui drept (paragraful 21). Consideră însă că, în cazul persoanelor care au fost trimise în judecată prin stabilirea unei încadrări juridice greşite, starea de incertitudine nu le este imputabilă şi nici nu poate fi vorba de exercitarea abuzivă a unui drept, ci, dimpotrivă, se pune problema posibilităţii exercitării dreptului. Susţine, astfel, că textul de lege criticat creează discriminare în cadrul categoriei persoanelor care săvârşesc aceeaşi infracţiune - pentru care legea prevede posibilitatea împăcării - în ipoteza în care pentru unele din aceste persoane s-a stabilit o încadrare juridică greşită, iar schimbarea de încadrare în infracţiunea pentru care este posibilă împăcarea se dispune în cursul cercetării judecătoreşti, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, împăcarea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare a instanţei. Consideră că tratamentul juridic diferenţiat este lipsit de o justificare obiectivă şi rezonabilă. Mai arată că părţile şi subiecţii procesuali principali nu au dreptul de a dispune, prin împăcare, cu privire la acţiunea penală pusă în mişcare din oficiu, întrucât aceasta este atributul exclusiv al statului. Cu toate acestea, atunci când este prevăzută în mod expres de lege, împăcarea constituie pentru inculpat un mijloc de apărare faţă de acţiunea penală exercitată împotriva lui, astfel că folosirea instituţiei împăcării se încadrează în domeniul dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituţie. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că aplicabilitatea dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este supusă condiţiei ca faptele sau măsurile litigioase „să se încadreze în domeniul" uneia din prevederile substanţiale ale Convenţiei (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, paragraful 71). CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 3 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 35.284/197/2014, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Ion Borzoş şi Luca Emanuel Borzoş cu ocazia soluţionării apelului formulat de procuror într-o cauză penală în care, în primă instanţă, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal, în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal, şi, respectiv, de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal. Instanţa de fond, ca urmare a schimbării încadrării juridice, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 159 din Codul penal privind împăcarea după momentul citirii actului de sesizare, iar instanţa de apel a admis calea de atac şi a desfiinţat soluţia primei instanţe, inclusiv încheierea prin care aceasta a dispus schimbarea încadrării juridice.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal încalcă principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, întrucât exclud posibilitatea împăcării în situaţia în care, ulterior citirii actului de sesizare a instanţei, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei de care este acuzat inculpatul dintr-o faptă pentru care legea nu prevede posibilitatea împăcării într-o faptă pentru care aceasta este prevăzută. Dispoziţiile de lege criticate creează discriminare între inculpatul aflat într-o atare situaţie şi inculpaţii trimişi în judecată pentru acelaşi gen de fapte, dar pentru care încadrarea juridică s-a făcut în mod corect de la începutul procesului penal. 6. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale numai în măsura în care împăcarea poate interveni şi în cauzele în care a fost depăşit momentul citirii actului de sesizare a instanţei, în situaţia în care a fost schimbată încadrarea juridică într-o infracţiune pentru care legea prevede că împăcarea înlătură răspunderea penală. În acest sens, arată că posibilitatea schimbării încadrării juridice nu este limitată în timp, aceasta putând avea loc în tot cursul judecăţii, potrivit art. 386 din Codul de procedură penală. Momentul schimbării încadrării juridice date de procuror prin actul de sesizare a instanţei nu depinde de atitudinea părţilor, ci se datorează unor circumstanţe care ţin de modul în care se desfăşoară cercetarea judecătorească şi de momentul ales de către instanţă pentru schimbarea încadrării juridice. Consideră necesar ca momentul până la care poate interveni împăcarea - determinat de legiuitor ca fiind momentul citirii actului de sesizare a instanţei -, să fie stabilit în mod obiectiv şi în situaţia schimbării încadrării juridice, astfel încât să fie respectat principiul egalităţii în faţa legii, potrivit căruia, în situaţii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal este neîntemeiată, textul de lege fiind constituţional în interpretarea conform căreia împăcarea poate interveni şi la un moment procesual ulterior citirii actului de sesizare a instanţei în cauzele în care schimbarea încadrării juridice a faptei într-una pentru care împăcarea înlătură răspunderea penală are loc ulterior citirii actului de sesizare a instanţei. Arată că textul de lege criticat trebuie interpretat luând în considerare ansamblul dispoziţiilor procesual penale, precum şi principiile care guvernează desfăşurarea procesului penal. În acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 386 din Codul de procedură penală, dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea. Deşi art. 386 din Codul de procedură penală nu prevede expres, consideră că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, sensul său este acela că toate aspectele care ţin de noua încadrare juridică a faptei, inclusiv instituţia împăcării, sunt puse în discuţia participanţilor în procesul penal. Având în vedere că nu se poate reţine nicio culpă procesuală a inculpatului sub aspectul că încadrarea corectă a faptei penale a avut loc după momentul citirii actului de sesizare a instanţei, apreciază că o atare interpretare este de natură a asigura aplicarea principiului nediscriminării în raport cu persoanele care sunt judecate pentru fapte similare, însă beneficiază încă de la începutul procesului penal de încadrarea juridică corectă a faptei şi, prin urmare, de posibilitatea de a apela la instituţia împăcării. Menţionează, în acest sens, şi Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care se aplică tuturor inculpaţilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare a instanţei fusese depăşit. Consideră că motivarea deciziei mai sus menţionate este aplicabilă mutatis mutandis şi în cauza de faţă.9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 18 din 19 ianuarie 2016.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 159 alin. (3) din Codul penal. Din notele scrise ale autorilor excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor dispoziţii de lege, care au următorul cuprins: „Împăcarea produce efecte [...] dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei".13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată cu ocazia soluţionării apelului formulat de procuror într-o cauză penală în care instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie calificată [art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal] în infracţiunile de furt calificat [art. 229 alin. (1) lit. b) din Codul penal] şi, respectiv, de lovire sau alte violenţe [art. 193 alin. (2) din Codul penal] şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 159 din Codul penal privind împăcarea după momentul citirii actului de sesizare, iar instanţa de apel a admis calea de atac şi a desfiinţat soluţia primei instanţe, inclusiv încheierea prin care instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice. Având în vedere încadrarea juridică a faptei reţinute de instanţa de apel în sarcina inculpaţilor, şi anume aceea de tâlhărie calificată - prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) din Codul penal, cu aplicarea art. 77 lit. a) din acelaşi cod - faptă pentru care nu sunt incidente normele legale cu privire la împăcare, dispoziţiile art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]". Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că „legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, adică pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiţia incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, şi Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20).15. Ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează a respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal ca inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiţia existenţei legăturii textului de lege criticat cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia.16. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată de Ion Borzoş şi Luca Emanuel Borzoş în Dosarul nr. 35.284/197/2014 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 329/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 329 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 329/2017
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu