DECIZIE Nr.
327 din 3 aprilie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a unor prevederi ale Legii nr. 334/2006 privind
finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 298 din 4 mai 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu -
judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a unor prevederi ale Legii nr. 334/2006 privind
finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale,
excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o
Societate Mai Bună, prin preşedintele său, Ioan Antonescu, şi de membrii
fondatori: Steluţa Safta Lambru, Livia Dima, Elena Lupu, Marcel Coandă,
Cătălina Coandă, Roxana Oprea, Viorica Ştefania Oprea şi Ştefan Oprea în
Dosarul nr. 28/P/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal răspunde Ioan Antonescu, preşedinte
al Partidului Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate Mai
Bună, precum şi Livia Dima, Elena Lupu, Marcel Coandă, Cătălina Coandă, Roxana
Oprea şi Ştefan Oprea. Se constată lipsa celorlaţi autori, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent învederează Curţii că dosarul se
află la al doilea termen de judecată, precum şi faptul că, la dosarul cauzei,
autorii excepţiei au depus note scrise prin care îşi precizează critica de
neconstituţionalitate.
Ioan Antonescu solicită Curţii
Constituţionale amânarea soluţionării cauzei până la exprimarea de către Camera
Deputaţilor şi Senat a punctelor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate, susţinând că, în lipsa acestora, autorii excepţiei nu
îşi pot organiza o apărare solidă.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de
amânare.
Deliberând, Curtea respinge cererea, întrucât
prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale nu impun autorităţilor publice obligaţia de
a-şi exprima opinia asupra excepţiilor de neconstituţionalitate, ci instituie
doar o posibilitate, o vocaţie a acestora de a formula un punct de vedere în
cauză. In plus, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992,
„Curtea Constituţională este independentă faţă de orice autoritate publică
(...)", astfel încât Curtea nu este ţinută, în soluţionarea excepţiilor de
neconstituţionalitate, de opiniile exprimate de acele autorităţi publice. Cu
atât mai mult, lipsa acestor puncte de vedere nu împiedică exercitarea
controlului de constituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate. Ioan Antonescu
arată, în esenţă, că Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii
partidelor politice şi a campaniilor electorale contravine prevederilor
Constituţiei României, ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale
Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi ale altor instrumente
internaţionale. Ceilalţi autori prezenţi achiesează la susţinerile
preşedintelui Partidului Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o
Societate Mai Bună, Ioan Antonescu.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de
neconstituţionalitate, arătând, pe de o parte, că textele de lege criticate nu
au legătură cu cauza aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a
civilă, iar, pe de altă parte, excepţia nu a fost motivată în momentul
ridicării sale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 29 septembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 28/P/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor
Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a
campaniilor electorale, excepţie ridicată de Partidul Solidarităţii
Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate Mai Bună, prin preşedintele său,
Ioan Antonescu, şi de membrii fondatori: Steluţa Safta Lambru, Livia Dima,
Elena Lupu, Marcel Coandă, Cătălina Coandă, Roxana Oprea, Viorica Ştefania
Oprea şi Ştefan Oprea într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de
reînregistrare a partidului menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost aceasta ridicată în faţa Tribunalului Bucureşti -
Secţia a IV-a civilă, autorii acesteia fac trimitere la motivările pe care
le-au formulat, în trecut, pentru a susţine critici de neconstituţionalitate al
căror obiect l-au constituit, de-a lungul vremii, diverse prevederi din legi
succesive referitoare la partidele politice.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă consideră că prevederile criticate din Legea nr. 334/2006 „sunt în
concordanţă cu prevederile constituţionale şi cu tratatele internaţionale
semnate de către statul român, având ca scop tocmai împiedicarea unor grupări
nelegitime, nereprezentative, de a accede la putere prin intermediul partidelor politice".
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorii acesteia
„nu au precizat niciun motiv de ordin juridic care să justifice critica de
neconstituţionalitate, încălcându-se astfel prevederile
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (...)".
Avocatul Poporului precizează
că, în opinia sa, dispoziţiile Legii nr. 334/2006 nu contravin niciunui text
din Constituţie. Observă că
autorii excepţiei nu au indicat nicio prevedere din Legea fundamentală pretins
încălcată. Or, „sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie să fie
motivate, ceea ce implică, în mod necesar, invocarea unui temei constituţional
pentru contestarea legitimităţii constituţionale a prevederii ce face obiectul
sesizării", iar Curtea „nu se poate substitui autorului sesizării în ceea
ce priveşte invocarea unui anume motiv de neconstituţionalitate".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor
de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 ' alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie unele prevederi din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea
activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 21
iulie 2006. Este vorba despre art. 3 alin. (5) - ultimele 6 cuvinte, art. 5
alin. (7) - ultimele 13 cuvinte, art. 6, art. 7 alin. (2) - primele 9 cuvinte,
art. 8 alin. (2) - primele 9 cuvinte, art. 11 alin.
(2) - primele 15 cuvinte, art. 11 alin. (2) - ultima frază, art. 11 alin. (4) -
primele 11 cuvinte, art. 12 alin. (1) lit. f) - ultimele 9 cuvinte din prima
frază, art. 23 alin. (2) - sintagma „pot fi
folosite" şi art. 36 alin. (3). Textele de
lege criticate se referă la unele scutiri de impozite şi taxe ale anumitor
venituri realizate de partidele politice, ia aspecte legate de donaţiile făcute
partidelor politice şi la regimul sancţionator al faptei constând în afirmarea
mincinoasă cu privire la nerespectarea prevederilor legale referitoare la
finanţarea partidelor politice.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel
cum a fost ridicată în fata Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, autorii acesteia nu au
precizat textele din Constituţie la care şi-au raportat critica.
Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu
soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii excepţiei au depus la
dosarul cauzei note scrise prin care detaliază criticile de
neconstituţionalitate ale prevederilor Legii nr. 334/2006.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, urmând să o respingă ca atare,
pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, sunt neconstituţionale prevederile de lege care încalcă
dispoziţiile sau principiile Constituţiei. Acest text de lege trebuie interpretat
prin coroborare cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege, potrivit
cărora sesizările adresate Curţii trebuie motivate. Prin aceasta se înţelege că
motivarea trebuie formulată odată cu invocarea excepţiei. Or, în cauza de faţă,
autorii acesteia nu formulează nicio critică de neconstituţionalitate şi nici
nu indică vreun text sau principiu constituţional prin raportare la care să
încerce să demonstreze neconstituţionalitatea textelor de lege ce formează
obiect al excepţiei.
Prin urmare, neindicarea de către autorii excepţiei a
normelor constituţionale pe care consideră că le nesocotesc dispoziţiile legale
atacate constituie un motiv de respingere, întrucât excepţia ridicată nu
reprezintă, în sensul constituţional al termenului, o veritabilă excepţie de
neconstituţionalitate. Nu poate fi reţinută raportarea textelor de lege
criticate la anumite prevederi din Constituţie, din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene şi din alte instrumente internaţionale,
printr-un document ulterior încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale,
depus la dosarul Curţii, precum şi în cadrul susţinerilor orale din şedinţa
publică desfăşurată în faţa instanţei de contencios constituţional. Aceasta,
deoarece, aşa cum rezultă din interpretarea art. 146 lit. d) din Legea
fundamentală şi a art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea este
competentă să se pronunţe numai în limitele sesizării.
In acest sens este jurisprudenţa constantă a Curţii
Constituţionale, concretizată, de exemplu, în Decizia nr. 360 din 30 septembrie
2003 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 13 noiembrie 2003).
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate
a unor prevederi ale Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii
partidelor politice şi a campaniilor electorale, excepţie ridicată de Partidul
Solidarităţii Democratice pentru Şanse Egale şi o Societate Mai Bună, prin
preşedintele său, Ioan Antonescu, şi de membrii fondatori: Steluţa Safta
Lambru, Livia Dima, Elena Lupu, Marcel Coandă, Cătălina Coandă, Roxana Oprea,
Viorica Ştefania Oprea şi Ştefan Oprea în Dosarul nr. 28/P/2005 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 aprilie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu