DECIZIE Nr.
316 din 20 aprilie 2010
privind modificarea Deciziei
Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 190/2010 pentru
modificarea Deciziei presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr.
116/2009 privind deschiderea procedurii de redresare financiara pe baza de plan
de redresare financiara a Societatii Comerciale KD LIFE Asigurari - S.A.
ACT EMIS DE:
COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 270 din 26 aprilie 2010
In scopul apărării drepturilor
asiguraţilor şi al promovării stabilităţii
activităţii de asigurare în România de către Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în municipiul Bucureşti, str.
Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală
14045240/01.07.2001, reprezentată legal de preşedinte, în persoana
doamnei Angela Toncescu,
în baza hotărârii Consiliului Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor, adoptată în şedinţa din data
de 13 aprilie 2010, conform art. 4 alin. (22)-(241) din Legea nr.
32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea
asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare,
în cadrul căreia a fost analizată Nota nr. XII.1.050 din 13 aprilie
2010,
în temeiul art. 4 alin. (19) din Legea nr. 32/2000, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi al art.
8 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul
societăţilor de asigurare,
Consiliul Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor decide:
Art. I. - La articolul
4, punctul 6 din Decizia Consiliului Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor nr. 190/2010 pentru modificarea Deciziei preşedintelui
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 116/2009 privind deschiderea
procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare
financiară a Societăţii Comerciale KD LIFE Asigurări -
S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 3
martie 2010, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„6. înstrăinarea/casarea oricăror active
din patrimoniul societăţii se face cu informarea prealabilă a
Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;".
Art. II. - Prezenta
decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor,
Angela Toncescu