DECIZIE   Nr. 303 din 29 martie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 180 alin. 2 din Codul penal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 292 din 3 mai 2007

Ion Predescu                       - preşedinte

Nicolae Cochinescu             - judecător

Aspazia Cojocaru                - judecător

Acsinte Gaspar                    - judecător

Kozsokar Gabor                  - judecător

Petre Ninosu                       - judecător

Şerban Viorel Stănoiu         - judecător

Tudorel Toader                    - judecător

Iuliana Nedelcu                    - procuror

Afrodita Laura Tutunaru       - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 180 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Daniel Roba în Dosarul nr. 18.263/2005 al Judecătoriei Timişoara.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, arătând că autorul excepţiei şi-a fundamentat critica nu pe încălcarea dispoziţiilor constituţionale de către textele legale criticate, ci pe contrarietatea cu Legea fundamentală a concluziei rezultate din compararea dispoziţiilor criticate cu alte prevederi legale. De asemenea, prevederile la care se face trimitere în motivare nu au niciun fel de legătură cu litigiul dedus judecăţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 19 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 18.263/2005, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 180 alin. 2 din Codul penal raportate la art. 1 şi art. 2 lit. a) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Daniel Roba în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 124 referitoare la Înfăptuirea justiţiei şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, deoarece atât legea penală, cât şi legea contravenţională apără valori fundamentale ale societăţii, cu deosebirea că încadrarea faptei antisociale în una dintre cele două categorii de legi este dată de importanţa relaţiei sociale protejate şi de gradul concret de pericol. Or, de vreme ce, în opinia autorului, nu există niciun fel de diferenţă între infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. 2 din Codul penal şi contravenţia prevăzută de art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, nu se justifică incriminarea penală a actelor de violenţă în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale.

Diferenţierea tratamentului juridic creată prin includerea în Codul penal a actelor de violenţă ce au pricinuit o vătămare care a necesitat un anumit număr de îngrijiri medicale nu are nicio justificare constituţională şi poate da naştere la interpretări ori speculaţii cu privire la considerentele care au stat la baza actului normativ.

Judecătoria Timişoara opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile din Codul penal au o natură juridică diferită de cele din Legea nr. 61/1991, situaţie care justifică tratamentul juridic diferenţiat.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece principiul egalităţii, astfel cum este consacrat constituţional, nu poate presupune uniformitate, aşa încât, dacă la situaţii juridice identice trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, precum cele contestate, tratamentul nu poate fi decât diferit.

Prevederile art. 124 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 180 alin. 2 din Codul penal - Lovirea sau alte violenţe, care au următorul conţinut: „Lovirea sau actele de violenţă care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă."

Curtea observă că, în realitate, obiectul excepţiei îl constituie aceste dispoziţii restrânse, care, de altfel, au legătură cu soluţionarea cauzei. Trimiterea la prevederile din Legea nr. 61/1991 şi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 s-a făcut în susţinerea excepţiei ca un argument în plus cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a art. 180 alin. 2 din Codul penal, asupra căruia urmează a se pronunţa Curtea prin prezenta decizie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul şi-a întemeiat critica de neconstituţionalitate pe compararea modului de incriminare în Codul penal a infracţiunii de lovire sau alte violenţe cu sancţionarea contravenţională a altor fapte antisociale. In opinia sa nu există niciun fel de diferenţă între cele două fapte, motiv pentru care prin incriminarea penală a uneia dintre ele se aduce atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor.

Asemenea critici nu pot fi reţinute, deoarece Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele.

De altfel, nu poate fi reţinută nicio contradicţie între textele de lege criticate şi drepturile fundamentale invocate, întrucât aceste texte, dimpotrivă, dau expresie principiului egalităţii în faţa legii, prin asigurarea unui tratament juridic identic tuturor persoanelor care se află în ipoteza normei. In plus, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul are deplina libertate de a reglementa infracţiunile şi pedepsele acestora. Imprejurarea că o anumită faptă are un pericol social mai ridicat justifică în mod obiectiv şi rezonabil incriminarea acesteia în materie penală, legea contravenţională apărând valorile sociale care nu sunt ocrotite de legea penală.

In sfârşit, se poate constata că soluţionarea litigiului dedus judecăţii depinde doar de dispoziţiile art. 180 alin. 2 din Codul penal, celelalte prevederi legale la care face trimitere autorul excepţiei neavând niciun fel de legătură cu cauza. Ipotetic, chiar dacă s-ar accepta această posibilitate, referitoare la identitatea de fapte între contravenţie şi infracţiune, Curtea constată că o eventuală eroare cu privire la dispoziţiile ce ar putea fi incidente fondului poate fi cenzurată doar de instanţa de judecată, controlul de contencios constituţional, în acord cu prevederile art. 124 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (1) din Constituţie, neputând fi convertit într-un control judiciar chemat să înfăptuiască justiţia. Curtea Constituţională nu face parte din autoritatea judecătorească, ci este unica autoritate de jurisdicţie constituţională, care asigură, printre altele, pe calea excepţiei, controlul legilor sau ordonanţelor ori dispoziţiilor dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care încalcă dispoziţiile sau principiile Legii fundamentale, şi nicidecum pe cele ale celorlalte acte normative.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.  146 lit. d) si al art.  147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA   CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 180 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Daniel Roba în Dosarul nr. 18.263/2005 al Judecătoriei Timişoara.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie 2007.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru