DECIZIE Nr. 3
din 21 ianuarie 2008
privind admisibilitatea
cererii de executare a mandatului european de arestare, emisa anterior datei de
1 ianuarie 2007 de catre autoritatile competente ale unui stat membru
solicitant, insa transmisa autoritatii judiciare de executare a statului roman
dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 868 din 22 decembrie 2008
Dosar nr. 62/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae
Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind admisibilitatea cererii de executare a mandatului
european de arestare, emisa anterior datei de 1 ianuarie 2007 de catre
autoritatile competente ale unui stat membru solicitant, insa transmisa
autoritatii judiciare de executare a statului roman dupa aderarea Romaniei la
Uniunea Europeana.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 89 de
judecători din totalul de 114 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost
reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Niţu, prim-adjunct al procurorului
general.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de
pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul
legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că cererile
autorităţilor judiciare străine de executare a mandatelor europene de arestare,
emise anterior datei de 1 ianuarie 2007 şi transmise autorităţilor judiciare
române după aderarea României la Uniunea Europeană, sunt admisibile.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că
nu există un punct de vedere unitar cu privire la admisibilitatea cererii de
executare a mandatului european de arestare, emisă anterior datei aderării
României la Uniunea Europeană, dar transmisă autorităţilor judiciare române
după această dată.
Astfel, unele instanţe au respins solicitările
autorităţilor judiciare străine de executare a mandatelor europene de arestare,
emise anterior datei aderării României la Uniunea Europeană.
In justificarea acestui punct de vedere, s-a motivat că
asemenea solicitări nu îşi au temei legal în legea specială română, întrucât
potrivit art. 108 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - numai mandatele emise
ulterior intrării în vigoare a titlului III din lege sunt supuse
reglementărilor cuprinse în acest titlu.
Alte instanţe, dimpotrivă, au admis cererile
autorităţilor judiciare străine de executare a mandatelor europene de arestare,
emise anterior datei de 1 ianuarie 2007, însă transmise autorităţilor judiciare
române după aderarea României la Uniunea Europeană.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
Potrivit art. 108 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, aşa cum a fost
modificată şi completată prin Legea nr. 224/2006, dispoziţiile titlului III al
acestei legi se aplică mandatelor europene de arestare şi predare care se emit
ulterior intrării sale în vigoare, chiar şi atunci când se referă la fapte
anterioare acestei date.
Prin art. 189 alin. (2) din acelaşi act normativ, se
prevede „Incepând cu data aderării României la Uniunea Europeană, dispoziţiile
titlului III vor înlocui, în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene,
dispoziţiile în materie de extrădare, cu excepţia cazului în care statul membru
pe teritoriul căruia se află persoana urmărită a formulat declaraţii în sensul
neaplicării Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul
european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii
Europene, pentru fapte săvârşite înainte de o anumită dată."
Or, România, devenita membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, nu s-a prevalat de dispoziţiile art. 32 din
Decizia-cadru, astfel că, de la această dată, care este şi data intrării în
vigoare a dispoziţiilor titlului III al Legii nr. 302/2004, în relaţiile cu
celelalte state membre ale Uniunii Europene, procedura prevăzută de tratatele
de extrădare a fost înlocuită cu aceea vizând mandatul european de arestare,
atât în ceea ce priveşte emiterea, cât şi executarea unei asemenea decizii
judiciare de către statul român.
De aceea, pentru corecta şi uniforma aplicare a art.
108 din Legea nr. 302/2004, în care se prevede că dispoziţiile titlului III din
lege, ce cuprinde şi reglementarea privind mandatul european de arestare, este
esenţială înţelegerea sensului sintagmei „mandate europene care se emit
ulterior intrării sale în vigoare".
Este de observat că acest titlu a fost structurat în 4
capitole care, pe lângă dispoziţii generale şi alte dispoziţii (cap. I şi IV), conţin norme referitoare la emiterea unui mandat european (cap. II) şi la executarea acestuia (cap. IV).
In raport cu analiza raţională a textului menţionat,
concluzia ce se impune este aceea că sintagma „mandat emis" se referă la
mandatele europene emise de autorităţile judiciare române, iar nu la cele emise
de autorităţile străine şi transmise României pentru
executare.
A accepta o interpretare contrară ar echivala cu a impune
altor state, prin intermediul legii române, o serie de condiţii sau proceduri,
ceea ce este inadmisibil.
Aşa fiind, autoritatea română, primind spre executare
un mandat european, începând de la 1 ianuarie 2007, data aderării României la
Uniunea Europeană, nu este îndreptăţită să verifice data emiterii acestuia de
către autoritatea străină, fiind lipsit de importanţă faptul că mandatul
european de arestare a fost emis de autorităţile competente din statul
solicitant la o dată la care România nu era încă membră a Uniunii Europene.
Relevant este doar ca mandatul să fi fost transmis spre
executare după data de 1 ianuarie 2007, când s-a dobândit acest statut si au
intrat în vigoare, printre altele, si prevederile
titlului III din Legea nr. 302/2004.
Ca urmare, dispoziţiile art. 108 din Legea nr.
302/2004, referitoare la sintagma „care se emit ulterior intrării sale în
vigoare", nu pot fi considerate decât că se referă la mandatele europene
de arestare emise de autorităţile române după data de 1 ianuarie 2007.
In consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al art. 4142 din Codul de procedură penală,
urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că sintagma
„care se emit ulterior intrării sale în vigoare", cuprinsă în dispoziţiile
art. 108 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr.
224/2006, se referă la mandatele europene de arestare emise de autorităţile
române după data de 1 ianuarie 2007, iar nu la cele emise de autorităţile
străine şi transmise României spre executare, astfel încât cererile de
executare a mandatelor europene de arestare, emise de autorităţile competente
ale unui stat membru solicitant şi transmise spre executare autorităţilor
judiciare române, sunt admisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
In vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor
art. 108 din Legea nr. 302/2004, stabilesc că sintagma „care se emit ulterior
intrării sale în vigoare" din conţinutul acestui text de lege se referă la
mandatele europene de arestare emise de autorităţile române după data de 1
ianuarie 2007, iar nu la cele emise de autorităţile străine şi transmise
României spre executare.
In consecinţă, cererile de executare a mandatelor
europene de arestare emise de autorităţile competente ale unui stat membru
solicitant şi transmise spre executare autorităţilor judiciare române sunt
admisibile.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie
2008.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei