DECIZIE Nr.
299 din 23 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002
pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru
instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 295 din 6 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr.
656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării
banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire
şi combatere a finanţării actelor de terorism, excepţie
ridicată de Genică Boerică în Dosarul nr. 5.247/63/2008 al
Tribunalului Dolj - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea nr. 123 din 25 mai 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 5.247/63/2008, Tribunalul Dolj -
Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin.
(1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea
spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri
de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism. Excepţia
a fost ridicată de Genică Boerică cu ocazia
soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată
pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunii de
spălare a banilor.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine că dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002
încalcă dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori,
întrucât, pentru persoana considerată vinovată de
săvârşirea infracţiunii din care provin bunurile ce constituie
obiect material al infracţiunii de spălare de bani, aceeaşi
faptă de însuşire/deţinere a bunurilor provenite din
infracţiune este urmărită de două ori, atât în temeiul
prevederilor legale ce reglementează infracţiunea iniţială,
cât şi în baza celor ce reglementează infracţiunea de
spălare de bani.
Tribunalul Dolj - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 sunt
constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146
lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,
3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru
prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi
pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a
finanţării actelor de terorism, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 904 din 12 decembrie 2002, având următorul
cuprins: „Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând
că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul
ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în
scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care
provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau
executarea pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei
naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a
circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor
asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de
infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de
bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni."
In susţinerea
neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul
excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 11 alin. (2) cu privire la dreptul
internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la
tratatele internaţionale privind drepturile omului raportate la
prevederile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
potrivit cărora nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de
către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea
infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o
hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale
acestui stat.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că nu poate fi reţinută critica potrivit
căreia art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 ar aduce atingere
prevederilor art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
care consacră principiul non bis in idem, întrucât, pentru ca acest
principiu de drept procesual penal să îşi găsească
aplicare, persoana în cauză trebuie să fi suferit o condamnare,
să fi fost achitată sau să se fi dispus încetarea urmăririi
penale pentru fapta cu privire la care este din nou urmărită sau
judecată. In situaţia concursului de infracţiuni, însă,
infractorului i se aplică o pedeapsă principală, fără
ca prin aceasta să fie încălcate în vreun fel dispoziţiile art.
4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea
şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru
instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a
finanţării actelor de terorism, excepţie ridicată de
Genică Boerică în Dosarul nr. 5.247/63/2008 al Tribunalului Dolj -
Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din
data de 23 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică