Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 29 din 9 octombrie 2006

cu privire la data de la care se socoteste termenul de declarare a apelului pentru inculpatul care a lipsit atat de la dezbateri, cat si de la pronuntare, in situatia cand aparatorul acestuia a fost prezent la unul dintre cele doua momente procesuale.

ACT EMIS DE: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 732 din 30 octombrie 2007



Dosar nr. 18/2006

Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la data de la care se socoteste termenul de declarare a apelului pentru inculpatul care a lipsit atat de la dezbateri, cat si de la pronuntare, in situatia cand aparatorul acestuia a fost prezent la unul dintre cele doua momente procesuale.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, fiind prezenţi 85 de judecători din totalul de 116 în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că data de la care se socoteşte termenul de declarare a apelului, pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât şi de la pronunţare, dar a fost reprezentat de apărător, curge de la pronunţare, conform art. 363 alin. 3 teza întâi din Codul de procedură penală.

SECŢIILE   UNITE,

deliberând asupra recursului in interesul legii, constata următoarele:

In practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit diversitate de soluţii în legătură cu stabilirea datei de la care curge termenul de apel pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât şi de la pronunţare, în condiţiile în care apărătorul acestuia a fost prezent la cel puţin unul dintre cele două momente procesuale.

Astfel, unele instanţe au considerat că termenul de apel curge de la pronunţare pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât şi de la pronunţare, dacă apărătorul său a fost prezent la unul dintre cele două momente procesuale.

S-a motivat că această interpretare se impune deoarece prin art. 174 din Codul de procedură penală se prevede că în cursul judecăţii învinuitul şi, respectiv, inculpatul, precum şi celelalte părţi pot fi reprezentaţi, cu excepţia cazurilor când prezenţa celor dintâi este obligatorie, conform legii.

Or, în raport cu dispoziţiile legale menţionate, în cazul în care inculpatul lipseşte, iar prezenţa lui în instanţă nu este obligatorie, apărătorul său îl înlocuieşte prin reprezentare, fiind obligat să presteze tot ceea ce este necesar pentru apărarea intereselor acestuia.

Alte instanţe, dimpotrivă, au hotărât ca termenul de apel curge pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât şi de la pronunţare, chiar dacă apărătorul său a fost prezent, de la comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii.

Aceste din urmă instanţe au procedat corect.

Potrivit art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală „In cursul judecăţii învinuitul şi inculpatul, precum şi celelalte părţi pot fi reprezentaţi, cu excepţia cazurilor în care prezenţa învinuitului sau inculpatului este obligatorie".

Rezultă, deci, că prin această dispoziţie a legii a fost reglementată posibilitatea apărătorului de reprezentare a învinuitului sau inculpatului.

Ca urmare, în raport cu specificul unei atari posibilităţi, apărătorul prezent este abilitat să exercite, în numele inculpatului, drepturile şi obligaţiile sale procesuale, în temeiul unui contract, încheiat în formă scrisă, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată.

O atare posibilitate, de reprezentare a învinuitului sau inculpatului, limitată la cazurile în care prezenţa învinuitului sau inculpatului nu este obligatorie, nu justifică însă lipsirea de efect a dispoziţiilor procedurale ce asigură realizarea dreptului acestora la exercitarea căilor legale de atac.

In acest sens, este de observat că prin art. 360 din Codul de procedură penală sunt prevăzute cazurile în care se comunică dispozitivul hotărârii sau hotărârea în întregul ei.

Astfel, potrivit alin. 1 al acestui articol, „Copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părţilor care au lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare".

In raport cu această dispoziţie a legii, beneficiază de obligativitatea comunicării dispozitivului hotărârii doar partea care întruneşte cumulativ ambele condiţii, adică să fi lipsit atât de la judecată, cât şi de la pronunţare.

Totodată, trebuie avut în vedere că prin alin. 2 al art. 360 din Codul de procedură penală se prevede că inculpatului deţinut sau aflat în vreuna dintre celelalte situaţii prevăzute în art. 171 alin. 2 din acelaşi cod, care a lipsit de la pronunţarea hotărârii, i se comunică o copie a dispozitivului, urmând ca, în conformitate cu alin. 3, să i se comunice, după redactarea hotărârii, copii de pe aceasta.

Raţiunea îndeplinirii acestei proceduri, de comunicare a hotărârii, este aceea de a se asigura părţilor care au lipsit atât de la judecată, cât şi de la pronunţare, precum şi inculpatului deţinut sau aflat în vreuna dintre celelalte situaţii prevăzute în art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, care a lipsit de la pronunţarea hotărârii, posibilitatea să ia cunoştinţă în mod direct de soluţia adoptată de instanţă, pentru a-şi putea exercita dreptul de a folosi împotriva acesteia calea de atac prevăzută de lege.

Realizarea unui atare imperativ esenţial, menit să garanteze fiecărei persoane atât dreptul la un proces echitabil, cât şi dreptul la un recurs efectiv, în sensul reglementărilor date acestor drepturi în cuprinsul art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte, nu poate fi asigurată fără instituirea de obligaţii procedurale stricte, care să dea posibilitatea tuturor părţilor din proces să ia cunoştinţă, în mod neîndoielnic, de hotărârea judecătorească ce le vizează nemijlocit.

Or, dacă pentru celelalte părţi din proces este asigurată posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul hotărârii care le priveşte chiar şi atunci când nu s-au prezentat personal la proces, ci prin reprezentant, în cazul inculpatului care a lipsit de la dezbateri şi de la pronunţare, nu se poate considera că o astfel de posibilitate este îndeajuns asigurată nici chiar atunci când a fost reprezentat de un apărător.

In această privinţă, este de observat că în cazul în care reprezentarea inculpatului este admisă, potrivit art. 174 alin. 1 din Codul de procedură penală, modificat prin art. I pct. 114 din Legea nr. 281/2003,  nu se poate considera că prezenţa reprezentantului său la prima instanţă sau la aceea de apel ar echivala cu însăşi prezenţa lui în instanţa respectivă.

A considera altfel ar însemna a înlocui un atribut acordat de titularul dreptului, prin contractul de reprezentare încheiat, chiar dacă un asemenea atribut constă în împuternicirea de a exercita o cale de atac, în numele său, cu însuşi dreptul de a hotărî să exercite sau să nu exercite acea cale de atac, ceea ce ar fi inadmisibil, afectând dreptul constituţional la apărare.

De aceea, soluţia ce se impune este aceea că împuternicirea acordată reprezentantului, prin contractul încheiat, de a exercita toate drepturile prevăzute de lege, în numele inculpatului, inclusiv pe acela de a exercita o cale de atac împotriva hotărârii pronunţate, nu poate acoperi lipsa comunicării hotărârii, în conformitate cu prevederile art. 360 din Codul de procedură penală, şi drepturile derivate din această comunicare.

Atât interpretarea literală, cât şi cea raţională a dispoziţiilor art. 360 şi 363 din Codul de procedură penală, referitoare la comunicarea hotărârii şi la termenul de declarare a apelului, impun să se considere că voinţa legiuitorului este aceea de a se comunica tuturor inculpaţilor care au lipsit atât de la judecată, cât şi de la pronunţare, copii de pe dispozitivul hotărârii, deoarece în cuprinsul acelor dispoziţii nu se face nicio distincţie în raport cu posibilitatea de realizare a prezenţei inculpatului la judecată în altă modalitate decât personal.

De aceea, reprezentarea inculpatului în faţa instanţei, în cazurile permise de lege, realizabilă în condiţiile prevăzute prin Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi reglementarea profesiei de avocat, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 255/2004, nu poate justifica înlăturarea obligativităţii comunicării unui act procedural esenţial, cum este o hotărâre judecătorească susceptibilă de a fi supusă unei căi de atac, pentru că s-ar obstrucţiona însăşi exercitarea acestui drept, ceea ce ar încălca dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul oricărei persoane la un recurs efectiv.

Aşa fiind, se impune să se considere că termenul de declarare a apelului şi a recursului pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât şi de la pronunţare, chiar dacă a fost reprezentat de apărător, curge de la data comunicării hotărârii.

In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că termenul de declarare a apelului şi a recursului pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât şi de la pronunţare, chiar dacă a fost asistat de apărător, curge de la data când i s-a comunicat hotărârea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Stabilesc că termenul de declarare a apelului şi recursului pentru inculpatul care a lipsit atât de la dezbateri, cât şi de la pronunţare, chiar dacă a fost reprezentat de apărător, curge de la comunicare.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 octombrie 2006.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 29/2006

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 29 din 2006
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 29/2006
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu