DECIZIE   Nr. 289 din 18 martie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. 1 lit. a), b) si c) si art. 71 din Codul penal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 254 din 20 aprilie 2010

Ioan Vida                                     - preşedinte

Nicolae Cochinescu                     -judecător

Aspazia Cojocaru                        -judecător

Acsinte Gaspar                            -judecător

Petre Lăzăroiu                             -judecător

Ion Predescu                               -judecător

Puskas Valentin Zoltan                -judecător

Tudorel Toader                            -judecător

Augustin Zegrean                        -judecător

Iuliana Nedelcu                            - procuror

Marieta Safta                               - magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a), b) şi c) şi art. 71 din Codul penal, excepţie invocată de Ion Constantin şi însuşită de Alin-Marian Gheţău şi Dănuţ Crăciun în Dosarul nr.42.286/3/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 21 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 42.286/3/2006, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a), b) şi c) şi art. 71 din Codul penal, excepţie invocată de Ion Constantin şi însuşită de Alin-Marian Gheţău şi Dănuţ Crăciun.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că „dreptul de a vota, dreptul de a munci, ca şi dreptul la viaţă şi libertatea cuvântului şi a presei sunt drepturi fundamentale şi universale, nu drepturi câştigate, şi ca atare ele nu pot fi interzise decât în regimuri dictatoriale sau nedemocratice." In plus, se mai arată că, în cazul autorului excepţiei Ion Constantin, „aplicarea interdicţiei de a exercita funcţia de comisar nu poate avea nicio legătură cu eventuala interdicţie de a exercita profesia de economist, deoarece, aşa cum arată prevederile art. 3 alin. (3) din Ordinul ministrului finanţelor nr. 817/1998 [...], comisarii Gărzii Financiare sunt persoane cu studii medii sau superioare, iar exercitarea profesiei de economist nu are nicio legătură cu exercitarea funcţiei de comisar".

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 64 alin. 1 lit. a), b) şi c) şi art. 71 din Codul penal, având următorul cuprins:

- Art. 64 alin. 1 lit. a), b) şi c): „Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:

a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice";

b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;

c)  dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;";

-  Art. 71: „Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64.

Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

Interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) se aplică ţinându-se seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă.

Pe durata amânării sau a întreruperii executării pedepsei detenţiunii pe viaţă sau a închisorii, condamnatul poate să îşi exercite drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, în afară de cazul în care aceste drepturi au fost anume interzise condamnatului prin hotărârea de condamnare.

Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii."

Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 - egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) - dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 - libertatea individuală, ale art. 34 - dreptul la ocrotirea sănătăţii şi ale art. 41 - munca şi protecţia socială a muncii. Se mai invocă şi dispoziţiile art. 20 din Constituţie, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi protocoalele adiţionale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a), b) şi c) şi art. 71 din Codul penal, în raport cu critici similare. In acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 416 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, Decizia nr. 735 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 25 iulie 2008, şi Decizia nr. 184 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 28 august 2001, prin care Curtea Constituţională a respins, pentru considerentele acolo arătate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi 71 din Codul penal. Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată anterior de Curte, precum şi considerentele care o fundamentează îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

De altfel, şi în prezenta cauză criticile autorilor excepţiei vizează, în esenţă, modalitatea de aplicare a textelor legale, fapt ce nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci un aspect asupra căruia decide instanţa de judecată învestită cu soluţionarea litigiului. In plus, cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate s-a pronunţat Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007, când, admiţând recursul în interesul legii, a statuat că dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) - c) din Codul penal nu se va face automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1)şi (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 1 lit. a), b) şi c) şi art. 71 din Codul penal, excepţie invocată de Ion Constantin şi însuşită de Alin-Marian Gheţău şi Crăciun Dănuţ în Dosarul nr. 42.286/3/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 martie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Marieta Safta