Decizia Nr.284 din 24.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 4, art. 62, 63, 66, 78, 87 şi 88 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Matei Mărgărit Viorel în Dosarul nr. 4.979/296/2007 al Judecătoriei Satu Mare.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Prim-magistratul-asistent referă că dosarul se află la al doilea termen de judecată, precum şi faptul că autorul excepţiei a depus la dosar o cerere de amânare a cauzei motivată de împrejurarea că, în aceeaşi dată, este citat cu mandat de aducere la Judecătoria Satu Mare.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare a cauzei.Curtea, având în vedere că dosarul se află la al doilea termen de judecată, iar autorul excepţiei avea posibilitatea angajării unui apărător, acesta fiind, de altfel, unul dintre motivele pentru care s-a acordat acest termen în cauză, respinge cererea de amânare formulată.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, critica vizând, în realitate, modul de interpretare şi aplicare a legii de către instanţele de judecată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 29 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 4.979/296/2007, Judecătoria Satu Mare a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 4, 62, 63, 66, 78, 87 şi 88 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Matei Mărgărit Viorel.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate aduc atingere dreptului învinuitului la un proces echitabil, precum şi dreptului la egalitate al acestuia, deoarece condiţionează urmărirea penală şi trimiterea în judecată la nivele de jurisdicţie diferite. Cu privire la art. 30 alin. 4 din Codul de procedură penală, care, definind sintagma „locul săvârşirii infracţiunii“, determină competenţa teritorială a instanţei, se arată că „pentru verificarea procedurală a regularităţii actului de sesizare se impunea trimiterea dosarului la Parchet pentru ca prim-procurorul să studieze şi să avizeze actul de sesizare cu privire la conţinutul incomplet al probatoriului, lipsa elementelor constitutive ale rechizitoriului şi competenţa materială a instanţei după locul săvârşirii infracţiunii, or instanţa s-a limitat să admită în mod formal excepţia expres invocată privind regularitatea actului de sesizare, fără a-l trimite la Parchet“. Cu privire la art. 66 din Codul de procedură penală, privind prezumţia de nevinovăţie, autorul invocă faptul că în cauză s-a folosit exclusiv cuvântul martorilor împotriva cuvântului său, în contextul existenţei unei relaţii de „veche duşmănie“ a acestor martori faţă de persoana sa. Referitor la dispoziţiile art. 62, 63 şi 78 din Codul de procedură penală, privind probele, inclusiv proba cu martori, susţine că „se impune un supliment de probatoriu, deoarece martorii apărării nu au fost audiaţi deloc în faza de urmărire penală, fiind audiaţi doar parţial şi secvenţial în faza de judecată, martorii acuzării fiind astfel protejaţi prin lipsa audierii în contradictoriu şi a martorilor apărării.“ În sfârşit, cu privire la art. 87 şi 88 din Codul de procedură penală, privind confruntarea persoanelor ascultate, atunci când există contraziceri între declaraţiile acestora, se exprimă opinia potrivit căreia confruntarea nu e mijloc de probă, ci doar un procedeu complementar, ce constă în reaudierea simultană a celor ale căror declaraţii sunt contradictorii. Se invocă, totodată, jurisprudenţa neunitară privind legala sesizare a instanţei de judecată.Judecătoria Satu Mare consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât motivele arătate de inculpat în susţinerea acesteia sunt mai degrabă apărări de fond decât critici de neconstituţionalitate. Se mai arată şi faptul că inculpatul a precizat doar în mod generic textul constituţional încălcat.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 30 alin. 4, art. 62, 63, 66, 78, 87 şi 88 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art. 30 alin. 4: „Prin «locul săvârşirii infracţiunii» se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia.“;– Art. 62: „În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.“;– Art. 63: „Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.“; – Art. 66: „Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.În cazul când exista probe de vinovăţie, învinuitul sau inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.“; – Art. 78: „Persoana care are cunoştinţă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor.“;– Art. 87: „Când se constată că există contraziceri între declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauză, se procedează la confruntarea acelor persoane, dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei.“;– Art. 88: „Persoanele confruntate sunt ascultate cu privire la faptele şi împrejurările în privinţa cărora declaraţiile date anterior se contrazic.Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate încuviinţa ca persoanele confruntate să-şi pună reciproc întrebări. Declaraţiile date de persoanele confruntate se consemnează în proces-verbal.“ Textele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (2) potrivit cărora „Nimeni nu este mai presus de lege“, ale art. 21 alin. (2) şi (3) privind liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) şi (12) privind prezumţia de nevinovăţie şi legalitatea pedepsei, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei, ale art. 126 alin. (2) potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege şi ale art. 131 alin. (1) şi (3) privind rolul Ministerului Public. Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că autorul acesteia critică, în realitate, modul de interpretare şi aplicare a legii în cauza dedusă judecăţii. Or, astfel de critici intră în competenţa de soluţionare a instanţelor de judecată, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „asigură controlul constituţionalităţii legilor, a tratatelor internaţionale, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului“, alin. (2) al aceluiaşi articol stabilind că „sunt neconstituţionale prevederile actelor prevăzute la alin. (1), care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei“. Tot astfel nu intră în competenţa Curţii Constituţionale soluţionarea criticilor referitoare la practica neunitară a instanţelor de judecată, sub acest aspect fiind incidente dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale“. Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 4, art. 62, 63, 66, 78, 87 şi 88 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Matei Mărgărit Viorel în Dosarul nr. 4.979/296/2007 al Judecătoriei Satu Mare. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta