Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.282 din 23.04.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 439 din 19 iunie 2015



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de International Insolv IPURL, cu sediul în Bucureşti, în calitate de administrator judiciar al Societăţii „Maria Elena C. Invest“ - S.R.L., în Dosarul nr. 25.766/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 104D/2015.2. La apelul nominal răspunde, pentru Societatea „Focus Consulting Co.“ - S.R.L. din Bucureşti, consilierul juridic Ştefan Flavian Roşu, cu împuternicire de reprezentare juridică depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi învederează faptul că reprezentantul părţii prezente - consilierul juridic nu are vechimea necesară pentru a pune concluzii orale în faţa Plenului Curţii Constituţionale. Totodată, arată că acesta nu a depus nici note scrise cu privire la excepţia de neconstituţionalitate care face obiectul cauzei, limitându-se doar la a urmări desfăşurarea şedinţei publice de judecată.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 294 din 22 mai 2014.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 22 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 25.766/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia a fost ridicată de administratorul judiciar International Insolv IPURL, cu sediul în Bucureşti, într-o cauză având ca obiect procedura insolvenţei, reglementată de Legea nr. 85/2006.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că reglementarea cuprinsă în art. 22 din Legea nr. 85/2006, cu privire la autosesizarea judecătorului-sindic şi înlocuirea din oficiu a administratorului judiciar, contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţie. Apreciază că acest text de lege „permite unui judecător-sindic ca în cadrul procesului de insolvenţă să schimbe complet o decizie emisă de el însuşi“, iar acest lucru face ca „procesul de judecată să fie complet aleatoriu“, privând părţile de o desfăşurare corectă a actului de justiţie şi încalcă autoritatea de lucru judecat.7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă (judecătorul- sindic) apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor art. 21 din Legea fundamentală, având în vedere caracterul special al procedurii insolvenţei, precum şi faptul că măsura înlocuirii din oficiu a administratorului judiciar se poate lua numai dacă se justifică, prin gravitatea abaterilor acestuia. Cum sintagma „motive temeinice“ nu a fost definită sau exemplificată, judecătorul sindic consideră că rămâne la aprecierea instanţei stabilirea conţinutului acesteia, în funcţie de circumstanţele cauzei. Arată, totodată, faptul că „administratorul judiciar este un organ de procedură, iar în exercitarea atribuţiilor sale trebuie să acţioneze în vederea respectării drepturilor şi realizării intereselor legitime ale tuturor creditorilor“.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut prin dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 22 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006. Din examinarea criticilor formulate şi a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Curtea reţine că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora, „În orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor.“12. Curtea constată că Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost abrogată expres prin art. 344 lit. a) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014.13. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, interpretând sintagma „în vigoare“ din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanţiază controlul de constituţionalitate numai la legile şi ordonanţele în vigoare, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează „dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare“, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Deşi nu mai sunt în vigoare, prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei îşi produc în continuare efectele juridice, fiind aplicabile cauzei potrivit art. 343 din Legea nr. 85/2014, în conformitate cu care „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date“, aşa încât, în aceste condiţii, Curtea urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală. În acest sens este, spre exemplu, Decizia nr. 294 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 10 iulie 2014, prin care Curtea a constatat că textul de lege criticat este constituţional.16. Astfel, prin această decizie, la paragraful 14, Curtea a reţinut că „dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 85/2006 prevăd măsurile şi sancţiunile pe care judecătorul-sindic le poate aplica administratorului judiciar în cazul în care acesta nu îşi îndeplineşte sau îşi îndeplineşte defectuos ori cu întârziere sarcinile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic, una dintre aceste măsuri fiind înlocuirea administratorului judiciar de către judecătorul-sindic.“17. Prin aceeaşi decizie, la paragraful 17, Curtea a constatat că „specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, fără ca prin acestea să fie aduse atingeri accesului liber la justiţie. Or, astfel cum reiese din prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, acestea nu conţin norme care să limiteze accesul la justiţie, ci instituie posibilitatea judecătorului-sindic să ia măsuri în cazul în care administratorul judiciar nu îşi îndeplineşte atribuţiile, sens în care, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, acesta din urmă poate fi sancţionat cu amendă judiciară dacă, din culpă sau rea-credinţă, nu îşi îndeplineşte ori îndeplineşte cu întârziere atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic“.18. De asemenea, la paragraful 18 din decizia precitată, Curtea a reţinut că „procedura insolvenţei este o procedură specială, caracterizată de celeritate şi care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor.“19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.20. Distinct de cele mai sus reţinute, cu privire la critica potrivit căreia posibilitatea înlocuirii administratorului judiciar de către judecătorul-sindic, din oficiu, contravine dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece această atribuţie a judecătorului-sindic se circumscrie, în conformitate cu art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, controlului judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului, control exercitat de judecătorul-sindic. Totodată, Curtea reţine că, atât în cazul înlocuirii administratorului judiciar la cererea creditorilor, cât şi în cazul înlocuirii acestuia, din oficiu, judecătorul-sindic va lua această măsură numai pentru motive temeinice şi numai prin încheiere motivată, care se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea administratorului judiciar şi a comitetului creditorilor. Această încheiere a judecătorului-sindic poate fi atacată, separat, în condiţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de International Insolv IPURL, cu sediul în Bucureşti, în calitate de administrator judiciar al Societăţii „Maria Elena C. Invest“ - S.R.L., în Dosarul nr. 25.766/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi constată că prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 23 aprilie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 282/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 282 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 282/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu