DECIZIE   Nr. 282 din 22 martie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 265 din 19 aprilie 2007

Ioan Vida                                    - preşedinte

Nicolae Cochinescu                   - judecător

Aspazia Cojocaru                       - judecător

Acsinte Gaspar                          - judecător

Kozsokar Gabor                         - judecător

Ion Predescu                              - judecător

Şerban Viorel Stănoiu               - judecător

Ion Tiucă                                    - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi  - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Khalid Khurram Shahzad în Dosarul nr. 13.451/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul desemnat în cauză pentru a asigura traducerea, dl. Dalati Bassam. Magistratul-asistent informează Curtea că partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu contravine normelor constituţionale şi convenţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 28 noiembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 13.451/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Excepţia a fost ridicată de Khalid Khurram Shahzad într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii sale de acordare a statutului de refugiat.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 122/2006 contravin prevederilor art. 18 alin. (2), art. 24 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie. Arată, în acest sens, că din coroborarea reglementărilor din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat reiese că dreptul la apărare nu poate fi condiţionat de exercitarea personală a drepturilor procedurale. Ca atare, a interzice apărătorului părţii dreptul de a reprezenta solicitantul de azil în faţa instanţelor de judecată sau a condiţiona exercitarea dreptului la apărare de prezenţa personală a părţii în faţa instanţei echivalează cu o restrângere nejustificată a dreptului la apărare, care aduce atingere chiar existenţei dreptului. Această interdicţie încalcă şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, raportat la art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât priveşte, în opinia sa, doar solicitanţii de azil, orice altă persoană, fizică sau juridică, având dreptul de a fi reprezentată în instanţă şi de a-şi exercita drepturile procedurale prin apărător sau mandatar.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti opinează în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate. Pe de o parte, textul de lege criticat permite solicitantului să-şi susţină plângerea prin intermediul unui avocat ales sau desemnat din oficiu, iar, pe de altă parte, obligativitatea prezenţei petentului în faţa instanţei este justificată de natura pricinii şi nu duce la încălcarea dreptului la apărare sau restrângerea exerciţiului vreunui drept al acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 122/2006 sunt constituţionale, fiind în deplin acord cu prevederile art. 24 din Legea fundamentală, privind dreptul la apărare, şi ale art. 18 alin. (2) din aceasta, referitoare la condiţiile legale de acordare a dreptului de azil.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2)' şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Articolul 59, intitulat Exerciţiul drepturilor procedurale, are următorul conţinut: „Exercitarea drepturilor procedurale se face numai personal sau prin asistenţa unui apărător."

In motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (1), care garantează dreptul la apărare, şi ale art. 53, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 16 paragrafele 1 şi 2 din Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, raportat la art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2) şi art. 18 alin. (2) din Legea fundamentală.

Curtea reţine că dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România prevăd că exercitarea drepturilor procedurale se face numai personal sau prin asistenţa unui apărător. In opinia autorului excepţiei, a interzice apărătorului solicitantului de azil de a-l reprezenta în faţa instanţelor de judecată sau de a condiţiona exercitarea dreptului la apărare de prezenţa personală a părţii în faţa instanţei echivalează cu o restrângere nejustificată a dreptului la apărare, care aduce atingere chiar existenţei dreptului.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Aceasta deoarece dispoziţiile art. 59 din Legea nr. 122/2006 nu aduc atingere exercitării dreptului la apărare, solicitantul de azil având posibilitatea de a fi asistat în faţa instanţei de judecată de un avocat, ales sau numit din oficiu. Totodată, în considerarea unor situaţii deosebite legiuitorul este în măsură să stabilească reguli speciale de procedură, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Or, cauzele ce privesc acordarea azilului în România constituie astfel de situaţii speciale, în care prezenţa personală a solicitantului de azil poate fi justificată de circumstanţele speţei, de necesitatea furnizării unor date, care, prin natura lor, pot avea o importanţă esenţială pentru buna soluţionare a cererii, iar cunoaşterea acestora să nu fie la îndemâna apărătorului. Ca atare, nu se poate susţine că prevederile art. 59 din Legea nr. 122/2006 încalcă dreptul la apărare şi îngrădesc exercitarea lui până la desfiinţarea dreptului însuşi, aşa cum pretinde autorul excepţiei. In concluzie, dacă în timpul desfăşurării procedurii privind soluţionarea cererilor de azil se cere prezenţa personală a solicitantului de azil, căruia i se permite, însă, asistenţa juridică din partea unui apărător, aceasta se justifică prin natura cauzei şi nu are natura încălcării drepturilor sale procesuale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA   CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Khalid Khurram Shahzad în Dosarul nr. 13.451/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi