Decizia Nr.279 din 22.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie invocată de Ioan Vlaic în Dosarul nr. 10.194/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.681D/2011.La apelul nominal răspunde consilierul juridic Mihaela Jugaru, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Sentinţa civilă nr. 7.039 din 24 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 10.194/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie invocată de Ioan Vlaic într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător/colaborator al Securităţii formulate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că definiţia legală a noţiunii de colaborator al Securităţii, astfel cum este reglementată prin textul de lege criticat, îngrădeşte dreptul de exprimare liberă a opiniilor, dat fiind faptul că, în opinia sa, furnizarea de informaţii prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist nu reprezentau altceva decât exprimarea liberă a opiniilor cu privire la activitatea ori atitudinea unei anumite persoane, iar nu desfăşurarea de activităţi de informare a fostei Securităţi. Mai mult, în opinia autorului excepţiei, prevederea legală criticată este retroactivă, deoarece se aplică unor fapte săvârşite ulterior intrării sale în vigoare.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este constituţional, invocând în acest sens punctul de vedere exprimat în deciziile Curţii Constituţionale nr. 209 din 15 februarie 2011, nr. 980 din 25 iunie 2009, nr. 1.338 din 22 octombrie 2009, nr. 1.475 din 10 noiembrie 2009, nr. 1.476 din 10 noiembrie 2009 şi nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, potrivit cărora:În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: (...) b) colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (...) În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, şi în art. 30 alin. (1) şi (2) referitor la libertatea de exprimare a gândurilor, opiniilor sau credinţelor şi la interzicerea cenzurii.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, constatând că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauză.Curtea a reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a adus o modificare a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii, realizând o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, ale cărei acte privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată. Actuala reglementare legală are ca finalitate deconspirarea persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011, Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, Decizia nr. 1.252 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012.De asemenea, în legătură cu invocarea încălcării principiului constituţional al neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, prin Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010, ale cărei considerente de principiu sunt valabile şi în prezenta cauză, Curtea a reţinut că prevederile art. 2 lit. b) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată colaborator al Securităţii, nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea.Distinct de cele reţinute prin aceste decizii, Curtea mai constată că este neîntemeiată şi susţinerea potrivit căreia furnizarea de informaţii prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist nu reprezentau altceva decât exprimarea liberă a opiniilor cu privire la activitatea ori atitudinea unei anumite persoane, iar nu desfăşurarea de activităţi de informare a fostei Securităţi.Libertatea de exprimare este o libertate fundamentală a omului, care presupune libera manifestare a gândurilor, a opiniilor, a credinţelor sau a creaţiilor de orice fel, însă aceasta nu poate fi una absolută, astfel încât exercitarea sa comportă anumite responsabilităţi, între care şi grija pentru protejarea unor interese colective sau individuale, acestea din urmă referitoare la demnitatea, onoarea sau viaţa particulară a persoanei ori respectarea drepturilor ei fundamentale.În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 19 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 şi ratificat de România prin Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974, publicat în Buletinul Oficial nr. 146 din 20 noiembrie 1974, care prevăd că exercitarea libertăţii de exprimare poate fi supusă anumitor limitări, stabilite în mod expres prin lege, necesare respectării drepturilor sau reputaţiei altora sau apărării securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralei publice.În mod similar, dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea fundamentală adoptată în anul 1991 definesc conţinutul juridic şi precizează limitele exercitării libertăţii de exprimare, statuând că libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel este inviolabilă. În egală măsură însă, potrivit dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 30 alin. (6), exercitarea acestei libertăţi fundamentale nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.Prin urmare, în accepţiunea acestui principiu constituţional, Curtea constată că activitatea de colaborator al Securităţii, constând în furnizarea de informaţii, precum note, rapoarte scrise sau relatări verbale consemnate în mod real de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, nu se circumscrie sferei libertăţii de exprimare, ci, având în vedere cadrul şi scopul acestor activităţi, constituie acţiuni de colaborare directă cu autorităţile regimului totalitarist comunist, cu grave consecinţe asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie invocată de Ioan Vlaic în Dosarul nr. 10.194/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Benke Károly