DECIZIE   Nr. 279 din 10 august 2007

privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 134A din 24 mai 2007 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala

ACT EMIS DE: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 610 din 4 septembrie 2007

In temeiul art.1312 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi ale art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,

având în vedere Referatul nr. SDG/1.609 din 10 august 2007 al Direcţiei registre, gestiune colectivă şi relaţii publice,

directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:

Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia civilă nr. 134Adin 24 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a-IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie, privind schimbarea în parte a Hotărârii arbitrale din 13 aprilie 2006, având ca obiect stabilirea modalităţii de repartizare între organismele de gestiune colectivă beneficiare a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată colectată de către organismele colectori unici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 11 mai 2006, prin Decizia nr. 86/2006 a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

Directorul general adjunct al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor,

Eugen Vasiliu

ANEXĂ

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală

DECIZIA CIVILĂ Nr. 134A

Şedinţa publică din data de 24 mai 2007

Curtea compusă din:

Preşedinte               -Andreia-Liana Constanda

Judecător                -Viorel Voineag

Grefier                     - Marina Daniela Ungureanu

Pe rol se află pronunţarea asupra cererilor de apel formulate de apelanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România -Asociaţia pentru Drepturi de Autor- UCMR-ADA, apelanta Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor - COPYRO şi apelantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) împotriva Hotărârii arbitrale din data de 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 11 mai 2006, în contradictoriu cu intimaţii Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR, Societatea pentru Drepturile de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - DACIN-SARA, Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor Audiovizuale - UPFAR-ARGOA şi Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale - VISARTA.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 3 mai 2007 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a permite părţilor să depună concluzii scrise a amânat pronunţarea la data de 10 mai 2007, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 18 mai 2007, când având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea la data de 24 mai 2007, când în aceeaşi compunere a dat următoarea decizie:

CURTEA

Prin Hotărârea arbitrala din 13 aprilie 2006 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 11 mai 2006, în baza Deciziei nr. 86 din 17 aprilie 2006 a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor) a fost stabilită modalitatea de repartizare între organismele de gestiune colectivă beneficiare a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată colectată de către organismele colectori unici (COPYRO şi UPFR), în cauza având ca obiect Cererea de arbitraj înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) cu nr. 1.222 din 16 februarie 2006, formulată de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România-Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), în contradictoriu cu Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor - COPYRO şi Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale (VISARTA), Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual (DACIN-SARA), Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România -Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR- ARGOA), Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR).

Comisia arbitrala a decis următoarele:

I. A respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii cererii de arbitraj formulate de COPYRO şi VISARTA, invocată de UCMR-ADA.

II. A dispus repartizarea remuneraţiei compensatorii pentru copia privată între organismele de gestiune colectivă beneficiare, încasată de către organismele colectoare unice, după cum urmează:

1.    Remuneraţia compensatorie încasată de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) pentru suporturile şi aparatele pentru copii înregistrate sonor, prin procedeu analogic [art. 1072 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare], va fi repartizată astfel:

a) 40% revin UCMR-ADA pentru autorii şi editorii operelor înregistrate;

b)   30% revin CREDIDAM pentru artiştii interpreţi sau executanţi;

c) 30% revin UPFR pentru producătorii de înregistrări sonore.

2.  Remuneraţia compensatorie încasată de UPFR pentru copiile înregistrate audiovizual, prin procedeu analogic [art. 1072 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare], va fi repartizată astfel:

a) 33,33% revin DACIN-SARA şi UCMR-ADA, din care:

-   50% revin DACIN-SARA pentru autorii operelor audiovizuale;

- 50% revin UCMR-ADA pentru autorii operelor muzicale;

b)  33,33% revin CREDIDAM pentru artiştii interpreţi sau executanţi;

c)  33,33% revin UPFR-ARGOA pentru producătorii de înregistrări audiovizuale.

3. Remuneraţia compensatorie încasată de COPYRO pentru copiile înregistrate prin procedeu analogic pe hârtie [art. 1072 alin. (1) lit. c)din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare], va fi repartizată astfel:

a) 50% pentru autori, din care:

-  95% revin COPYRO şi VISARTA, conform înţelegerii acestora;

- 5% revin UCMR-ADA, din remuneraţia compensatorie colectată, până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe;

b) 50% pentru editori, din care:

- 95% revin editorilor de opere scrise;

-  5% revin editorilor de muzică, reprezentaţi de către UCMR-ADA.

4.  Remuneraţia compensatorie încasată de UPFR pentru copiile înregistrate sonor şi audiovizual prin procedeu digital [art. 1072 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare], va fi repartizată astfel:

a) 33,33% potrivit pct. II.1;

b) 33,33% potrivit pct. II.2;

c) 33,33% potrivit pct. II.3.

5. Remuneraţia compensatorie încasată de COPYRO pentru copiile înregistrate prin procedeu digital pe hârtie [art. 1072 alin. (1) lit. d)din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare], va fi repartizată potrivit pct. II.3.

In motivarea hotărârii, s-a arătat, cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de arbitraj, că art. 1312 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, prevede o procedură specială de arbitraj derogatorie de la prevederile art. 340 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Prin urmare, nu era necesară încheierea unei convenţii arbitrale în acest sens, cu atât mai mult cu cât COPYRO şi-a manifestat implicit acordul în vederea organizării arbitrajului, prin participarea la tragerea la sorţi a arbitrilor.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a UCMR-ADA, UPFR, DACIN-SARA, CREDIDAM şi UPFAR- ARGOA pentru copia privată de pe hârtie format A4 şi pentru aparatele ce permit reproducerea operelor scrise, invocată de aceeaşi UCMR-ADA, că, în realitate, nu are caracterul unei excepţii, ci vizează în fapt fondul cauzei, susţinerile pe acest aspect urmând a fi avute în vedere în cadrul acestuia.

Referitor la împărţirea sumelor prevăzute la art. 1072 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, completul de arbitraj a constatat că nu sunt divergenţe între părţi şi sunt respectate întocmai dispoziţiile legale în materie.

In ceea ce priveşte împărţirea remuneraţiei prevăzute la art. 1072 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, se constată că aceasta se face în mod egal între autori şi editori. Din categoria autorilor beneficiari fac parte autorii de opere scrise şi de opere fotografice sau orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei, reprezentaţi în domeniu numai de către COPYRO şi VISARTA, precum şi autorii operelor muzicale pentru partituri, reprezentaţi de UCMR-ADA.

Arbitrii au reţinut că utilizarea separată a unei părţi din opera audiovizuală şi muzicală prin reproducere pe hârtie determină pierderea caracterului de operă audiovizuală şi muzicală; prin urmare, nu poate atrage plata remuneraţiei compensatorii pentru copie privată. Astfel, reproducerea separată a textului operei muzicale, precum şi a scenariului unui film le conferă acestora caracterul de opere scrise. In mod similar, descompunerea fotogramelor din cadrul filmelor de animaţie le conferă acestora caracterul de opere fotografice.

In privinţa repartizării sumelor colectate în baza art. 1072 alin. (1) lit. d)din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, remuneraţia se împarte în mod egal numai acelor beneficiari ale căror opere pot fi reproduse pe suporturile şi de aparatele pentru care se plăteşte această remuneraţie. Astfel, sumele colectate de către COPYRO în calitate de colector unic pentru reproduceri prin procedeu digital, direct sau indirect, pe hârtie, se repartizează în condiţiile prevăzute la art. 1072 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, către COPYRO şi VISARTA. Tot astfel, sumele colectate de către UPFR în calitate de colector unic pentru copii înregistrate sonor sau audiovizual prin procedeu digital se repartizează în condiţiile prevăzute la art. 1072 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, către beneficiarii prevăzuţi la lit. a), b) şi c).

Impotriva Hotărârii arbitrale pronunţate la data de 13 aprilie 2006 de Completul de arbitraj de pe lângă O.R.D.A. a declarat apel UCMR-ADA, care a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 5.657/2/2006, COPYRO - societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor, înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 5.957/2/2006, şi CREDIDAM, înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 6.021/2/2006.

La termenul de judecată din data de 23 noiembrie 2006, Curtea a admis excepţia de conexitate a cauzelor ce formează obiectul dosarelor nr. 5.957/2/2006, nr. 6.021/2/2006 şi nr. 5.657/2/2006 şi a dispus ataşarea dosarelor nr. 5.957/2/2006 şi 6.021/2/2006 la Dosarul nr. 5.657/2/2006.

I. Prin motivele de apel, apelanta UCMR-ADA a solicitat modificarea în parte a hotărârii arbitrale apelate, în ceea ce priveşte repartizarea remuneraţiilor colectate de către COPYRO, în sensul ca: remuneraţiile colectate de COPYRO pentru copiile înregistrate prin procedeu digital, indiferent de suport, să fie repartizate în mod egal între organismele de gestiune colectivă ce reprezintă beneficiarii corespunzând fiecăreia dintre cele trei categorii prevăzute de art. 1072 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare; remuneraţiile colectate de COPYRO, ce se încadrează în prevederile art. 1072 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi cele colectate de COPYRO potrivit art. 1072 alin. (1) lit. d) din aceeaşi lege, în condiţiile anterior arătate, să fie repartizate astfel cum s-a solicitat în cererea de arbitraj. De asemenea, a solicitat obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate.

Apelanta UCMR-ADA a criticat hotărârea atacată, apreciind-o ca fiind netemeinică şi nelegală pentru următoarele motive:

1.  Hotărârea arbitrala atacată contravine dispoziţiilor legale prevăzute de art. 1072 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi, în plus, aceeaşi prevedere legală primeşte în cadrul hotărârii două interpretări total diferite.

Sub acest aspect, legiuitorul a prevăzut în mod expres că „în cazul copiilor înregistrate prin procedeu digital, pe orice tip de suport, remuneraţia se împarte în mod egal între beneficiarii corespunzând fiecăreia dintre cele trei categorii prevăzute la lit. a), b) şi c), iar în interiorul fiecărei categorii, conform celor stabilite la literele amintite."

Fără a exista nicio derogare de la această prevedere, prin hotărârea arbitrala criticată, arată apelanta, s-a apelat la două unităţi de măsură disproporţionate şi vădit nelegale.

Astfel, pentru remuneraţiile colectate de UPFR în cazul copiilor înregistrate prin procedeu digital, s-a stabilit prin hotărârea apelată o repartizare egală pentru toate categoriile de beneficiari prevăzuţi la lit. a), b) şi c), astfel cum dispune art. 1072 alin. (1) lit. c)din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, fără niciun fel de distincţie ori deosebire.

In acelaşi timp, adoptând o altă unitate de măsură, un alt criteriu de apreciere pentru aceeaşi dispoziţie legală, în cazul remuneraţiilor colectate de COPYRO ce se încadrează tot în prevederile art. 1072 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea arbitrala repartizează aceste remuneraţii doar beneficiarilor prevăzuţi la lit. c) a art. 1072 alin. (1) din aceeaşi lege.

In opinia apelantei, dispoziţiile art. 1072 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, nu puteau fi aplicate decât în sensul că toate remuneraţiile colectate în cazul copiilor înregistrate prin procedeu digital, indiferent de suport (inclusiv hârtie) şi indiferent dacă sunt colectate de COPYRO sau de UPFR, se repartizează în cote egale beneficiarilor prevăzuţi la lit. a), b) şi c) din aceeaşi lege.

Totodată, prin pronunţarea hotărârii atacate a fost încălcat principiul disponibilităţii.

2. In mod nelegal şi netemeinic s-a reţinut în considerentele hotărârii arbitrale atacate că „utilizarea separată a unei părţi din opera audiovizuală şi muzicală prin reproducerea pe hârtie determină pierderea caracterului de operă audiovizuală şi muzicală; prin urmare nu se poate atrage plata remuneraţiei compensatorii pentru copia privată. Astfel, reproducerea separată a textului operei muzicale, cât şi a scenariului unui film le conferă acestora caracterul de opere scrise."

Această concluzie nu este susţinută de nicio motivare, nefiind administrate în cauză niciun fel de dovezi pe care să se întemeieze un astfel de considerent ce nu este fundamentat de nicio dispoziţie legală.

Apelanta mai arată că opera muzicală poate fi exprimată grafic printr-o partitură, ea rămânând o operă muzicală, cu alte cuvinte partiturile muzicale sunt opere muzicale exprimate grafic.

Trebuie operată şi distincţia dintre faptele de prezentare, reprezentare şi redare a operei muzicale, transpunerea în scris reprezentând doar o modalitate de reproducere, de prezentare a operelor, inclusiv a operelor muzicale, care nu conduce la naşterea unei opere muzicale, literare sau de altă natură, opera fiind astfel singulară, individuală, unică, dar prezentată în mai multe moduri (grafic, sonor, scris).

Pentru cele arătate anterior, apelanta apreciază că privarea prin hotărârea arbitrala atacată a autorilor de opere muzicale cu text de dreptul la remuneraţia compensatorie pentru copia privată pentru reproducerea în scop privat a textului acestor opere este lipsită de temei legal şi constituie o îngrădire a drepturilor patrimoniale de autor.

Apelanta a mai învederat faptul că este eronat considerentul reţinut în hotărârea arbitrala apelată, în sensul că autorii de opere scrise sunt reprezentaţi numai de COPYRO, în condiţiile în care autorii textelor operelor muzicale sunt membrii UCMR-ADA, iar autorii scenariilor sunt membrii DACIN-SARA.

In acest context, ţinând seama şi de caracterul restrâns al reprezentativităţii COPYRO, remuneraţia compensatorie pentru copia privată, dacă ar fi reţinută de acest organism de gestiune colectivă (COPYRO), ar fi repartizată unui număr restrâns de autori, iar autorii reprezentaţi de UCMR-ADA, atât români, cât şi străini, nu ar beneficia niciodată de remuneraţia ce li se cuvine.

Apelanta UCMR-ADA a subliniat că, potrivit art. 107 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, „dreptul la remuneraţia compensatorie pentru copie privată nu poate face obiectul unei renunţări din partea beneficiarilor", motiv pentru care, cu atât mai mult, nu poate fi suprimat acest drept prin hotărârea apelată.

3.   Hotărârea apelată este netemeinică şi în privinţa repartizării remuneraţiei editorilor, inclusiv a editorilor de opere muzicale reprezentaţi de UCMR-ADA, repartizarea dispusă fiind lipsită de o motivare care să o justifice.

Pe de altă parte, potrivit art. 1072 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, repartizarea trebuie să se realizeze printr-un protocol încheiat între asociaţiile de editori, or pentru această repartizare nu a fost iniţiată nicio negociere şi nici nu a făcut obiectul cererii de arbitraj, motiv pentru care la arbitraj nu a participat, cu excepţia UCMR-ADA, nicio asociaţie de editori.

4. Hotărârea arbitrala apelată este netemeinică şi nelegală şi sub aspectul stabilirii în cadrul pct. 3 din dispozitivul acesteia că repartizarea către UCMR-ADA se face numai pentru remuneraţia colectată până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Astfel, pe de o parte, UCMR-ADA era îndreptăţită la remuneraţie colectivă nu până la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, ci pentru perioada în care a fost permisă reproducerea în scop privat a partiturilor, iar autorii reprezentaţi de UCMR-ADA sunt îndreptăţiţi să beneficieze de remuneraţia compensatorie pentru copie privată, prevăzută la pct. 3 din hotărârea apelată, nu pe o perioadă limitată de timp, ci de remuneraţia aferentă perioadei în care este permisă reproducerea în scop privat a partiturilor.

II. Prin cererea motivată de apel, apelanta COPYRO - societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei UCMR- ADA, prin hotărârea apelată recunoscându-se în mod nefondat dreptul la copie privată a UCMR-ADA pentru cota de 5% pentru autorii reprezentaţi de UCMR-ADA şi 5% pentru editorii de muzică reprezentaţi de UCMR-ADA din remuneraţia colectată de COPYRO pentru copia privată de pe hârtie format A4 de 80 g/m2 şi aparatele: imprimantă, scanner, multifuncţională, cu sau fără funcţie de fotocopiere, şi fotocopiator.

In susţinerea excepţiei, apelanta COPYRO a arătat că, potrivit deciziilor directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, respectiv deciziile nr. 147 din 13 iulie 2005 şi nr. 148 din 13 iulie 2007, opozabile UCMR-ADA, s-au stabilit atât categoriile de beneficiari (COPYRO şi VISARTA), cât şi colectorul unic (COPYRO), între care UCMR-ADA nu se înscrie, şi, în consecinţă, aceasta din urmă nu are calitatea de organism de gestiune colectivă beneficiar pentru copia privată de pe hârtie format A4 g/m2 şi aparatele: imprimantă, scanner, multifuncţională, cu sau fără funcţie de fotocopiere, şi fotocopiator.

Pe fondul cererii de apel, apelanta COPYRO a apreciat că dreptul subiectiv la remuneraţie compensatorie pentru copie privată în domeniul operelor scrise nu poate fi recunoscut în favoarea intimatei UCMR-ADA pentru partiturile muzicale, înfăţişând şi motivele unei astfel de susţineri.

III.  La termenul din 23 noiembrie 2006 DACIN-SARA a formulat cerere de aderare la apelul UCMR-ADA, în temeiul art. 293 din Codul de procedură civilă, fără a depune şi motivele de fapt şi de drept ale cererii.

IV.  Prin cererea motivată de apel, apelantul CREDIDAM a solicitat a se dispune modificarea pct. 5 a hotărârii arbitrale atacate, în sensul celor solicitate prin cererea de arbitraj, pag. 3 pct. D, obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată şi judecarea cauzei în lipsă.

Prin motivele de apel formulate în scris, apelantul CREDIDAM a criticat hotărârea apelată, apreciind că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1072 lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora „în cazul copiilor înregistrate prin procedeu digital, pe orice tip de suport, remuneraţia se împarte în mod egal între beneficiarii corespunzând fiecăreia dintre cele trei categorii prevăzute la lit. a), b) şi c), iar, în interiorul fiecărei categorii, conform celor stabilite la literele amintite".

V.  La termenul din 18 ianuarie 2007 CREDIDAM a formulat întâmpinare la apelul UCMR-ADA, arătând că pct. 1 din motivele de apel ale acesteia este susţinut de CREDIDAM şi prin apelul propriu, fiind vorba despre acelaşi punct V din hotărârea arbitrala.

La termenul din 1 martie 2007, Curtea a respins excepţia tardivităţii motivării apelului de către UCMR-ADA, întrucât prima zi de înfăţişare în cauză nu a fost cea din data de 12 octombrie 2006, întrucât la acel moment cauza a fost amânată la cererea avocaţilor ce îi reprezintă pe UCMR-ADA şi DACIN-SARA, dată fiind adeziunea la protestul iniţiat de Baroul Bucureşti, motiv asimilabil forţei majore, care a lipsit părţile de posibilitatea susţinerii calificate a intereselor lor, părţile neputând pune concluzii în termenii art. 134 din Codul de procedură civilă.

La acelaşi termen, Curtea a respins şi excepţia tardivităţii declarării apelului de către CREDIDAM, întrucât termenul prevăzut de art. 1312 pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 de modificare a Legii nr. 8/1996 s-a împlinit la data de 12 iunie 2006, în timp ce apelul a fost declarat la data de 9 iunie 2006.

In privinţa excepţiilor de nulitate a apelurilor, Curtea a apreciat că sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, temei pentru care a respins excepţia nulităţii apelului UCMR-ADA invocată de COPYRO, deoarece cererea de apel a fost depusă la O.R.D.A, cu consecinţa respingerii, ca rămasă fără obiect, a excepţiei nulităţii cererii de aderare la apel formulate de CREDIDAM, dat fiind caracterul incidental al acesteia în raport de apelul UCMR-ADA.

Totodată, a admis excepţia cu acelaşi obiect privind apelurile formulate de COPYRO şi CREDIDAM invocată de UCMR- ADA, cererile fiind depuse direct la instanţa de apel, cu încălcarea art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

La acelaşi termen de judecată, COPYRO a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a UCMR-ADA, în raport cu care Curtea a reţinut că fusese invocată prin apelul declarat, ce a fost anulat în aplicarea art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, astfel că este posibilă soluţionarea sa separat drept excepţie procesuală absolută, odată cu apelurile, întrucât tinde la modificarea hotărârii arbitrale întocmai ca şi căile de atac împotriva acesteia.

Curtea se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor procesuale, după cum urmează:

In ceea ce priveşte excepţia nulităţii apelurilor formulate de COPYRO şi CREDIDAM invocată de UCMR-ADA, se constată că acestea au fost depuse direct la instanţa de judecată, şi nu la O.R.D.A., organismul la sediul căreia funcţionează Comisia arbitrala, şi se depune de către aceasta din urmă hotărârea arbitrala, asigurând comunicarea hotărârii către părţi.

Astfel, O.R.D.A. poate fi asimilat unei instanţe de judecată inclusiv din perspectiva naturii şi a efectelor produse de hotărârile arbitrale, asimilabile hotărârilor judecătoreşti, ceea ce atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, interpretate extensiv, potrivit cărora „apelul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii".

Art. 1312 pct. 9 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, nu derogă de la această normă de drept comun, întrucât nu conţine nicio referire la locul depunerii apelului, fiind o normă de competenţă.

Drept urmare, Curtea va anula apelurile declarate de COPYRO şi CREDIDAM împotriva Hotărârii arbitrale din 13 aprilie 2006.

In ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a UCMR-ADA, invocată de COPYRO, Curtea reţine că aceasta vizează cotele de 5% pentru autorii reprezentaţi de UCMR-ADA şi 5% pentru editorii de muzică reprezentaţi de UCMR-ADA din remuneraţia colectată de COPYRO pentru copia privată de pe hârtie format A4 de 80 g/m2 şi aparatele: imprimantă, scanner, multifuncţională, cu sau fără funcţie de fotocopiere, şi fotocopiator.

In susţinerea excepţiei COPYRO a arătat că UCMR-ADA nu face parte dintre categoriile de beneficiari stabilite prin deciziile directorului general O.R.D.A. nr. 147 din 13 iulie 2005 şi nr. 148 din 13 iulie 2005, opozabile UCMR-ADA.

Această apărare vizând lipsa calităţii de reprezentant al vreunei categorii de beneficiari pentru remuneraţia pentru copia privată de pe hârtie format A4 de 80 g/m2 şi anumite aparate este în strânsă legătură cu fondul cauzei, considerentele relative la calitatea de reprezentant a UCMR-ADA regăsindu-se în analiza motivelor de apel ale acestei persoane (pct. 2 şi 4).

In acest moment se poate reţine că în mod corect Comisia arbitrala a recunoscut dreptul autorilor de opere muzicale la remuneraţia pentru copia privată în considerarea caracterului reproductibil al partiturilor, însă numai până la data de 25 septembrie 2005, data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, prin care s-au exclus explicit partiturile de la plata remuneraţiei.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a actelor dosarului, Curtea constată următoarele:

I. 1. In ceea ce priveşte apelul UCMR-ADA se constată că vizează în primul rând modul de aplicare, prin hotărârea arbitrala atacată, a prevederilor art. 1072 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, cu trimitere implicită la dispoziţia la pct. II.5 coroborată cu pct. II.3.

Prin această dispoziţie s-a stabilit că remuneraţia compensatorie încasată de COPYRO pentru copiile înregistrate prin procedeu digital pe hârtie va fi repartizată potrivit pct. II.3, respectiv 50% pentru autori, din care doar 5% revin UCMR-ADA, şi 50% pentru editori, din care doar 5% revin editorilor de muzică, reprezentaţi de către UCMR-ADA.

Conform art. 1072 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, „în cazul copiilor înregistrate prin procedeu digital, pe orice tip de suport, remuneraţia se împarte în mod egal între beneficiarii corespunzând fiecăreia dintre cele trei categorii prevăzute la lit. a), b) şi c), iar în interiorul fiecărei categorii, conform celor stabilite la literele amintite".

Interpretarea dată de UCMR-ADA textului citat, în sensul că remuneraţia încasată de COPYRO trebuie să fie repartizată egal tuturor categoriilor de beneficiari prevăzuţi la lit. a), b) şi c) ale art. 1072 alin. (1), nu numai beneficiarilor prevăzuţi la lit. c), este excesivă, fiind bazată pe o citire greşită a normei şi pe ignorarea voinţei legiuitorului, motiv pentru care nu poate fi primită.

Interpretat literal, textul trimite la fiecare categorie de suporturi ce reprezintă separat obiectul reglementărilor prevăzute la lit. a), b) şi c) ale art. 1072 alin. (1), şi nu la toate trei deodată, în sensul că pentru fiecare categorie de suport ce permite înregistrarea de copii, fie sonor [lit. a)], fie audiovizual [lit. b)], fie pe hârtie [lit. c)], de această dată, prin procedeu digital, are loc o împărţire separată între aceiaşi beneficiari care sunt îndreptăţiţi, în fiecare caz, la remuneraţia pentru copiile realizate prin procedeu analogic.

Aşadar, şi textul cuprins la lit. d) presupune o triplă repartizare, în funcţie de fiecare tip de suport prevăzut la lit. a), b)  şi c) ale art. 1072 alin. (1), în cadrul căreia se asigură egalitatea dintre beneficiari iar, în cadrul acestora, conform aceloraşi reguli din ipotezele la care se face trimitere.

Dacă s-ar accepta interpretarea apelantei, ar însemna ca lit. d) să presupună o singură repartizare a fiecărei remuneraţii, încasată fie de COPYRO, fie de UPFR, indiferent de suport, între toate categoriile de beneficiari, în mod egal, respectiv câte 33,33% pentru cei menţionaţi la lit. a), 33,33% pentru cei menţionaţi la lit. b) şi 33,33% pentru cei menţionaţi la lit. c), ceea ce nu poate fi acceptat nici printr-o interpretare logică şi nici prin prisma voinţei legiuitorului la momentul editării normei.

Prin întregul art. 1072s-a urmărit împărţirea remuneraţiei pe categorii de beneficiari, ca titulari de drept de autor şi drepturi conexe, pentru opere în strictă legătură cu suporturile şi aparatele ce permit reproducerea operelor, în sensul că sunt îndreptăţiţi la remuneraţie doar titularii de drepturi pentru opere susceptibile de a fi reproduse pe suporturile şi aparatele menţionate în fiecare dintre ipotezele enumerate la lit. a), b) şi c) ale alin. (1) al art. 1072 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru identitate de raţiune (interpretarea logică), şi în cazul înregistrărilor realizate prin procedeu digital trebuie urmărită aceeaşi finalitate a legiuitorului, care asigură o repartizare justă şi echitabilă.

Importantă este determinarea în fiecare caz a categoriei de „beneficiari", care poate diferi în cazul înregistrărilor prin procedeu digital de cea din ipoteza înregistrărilor prin procedeu analogic.

Prin acceptarea interpretării apelantei s-ar extrapola noţiunea de „beneficiari", cu referire strictă la titularii de drepturi pentru opere susceptibile de a fi reproduse cu ajutorul unor anumite aparate şi pe anumite suporturi, la alte categorii de titulari care nu au legătură cu un anumit mod de reproducere a operei.

De exemplu, producătorii de înregistrări audiovizuale ar fi îndreptăţiţi la remuneraţia încasată de COPYRO pentru opere înregistrate digital pe hârtie, ceea ce ar fi contrar voinţei legiuitorului, în acelaşi timp, inechitabil pentru adevăraţii beneficiari. In schimb, este acceptabil ca autorii de opere literare, alături de creatorii de opere muzicale sau audiovizuale, inclusiv editorii unor asemenea opere (prin voinţa legiuitorului) să figureze printre beneficiarii remuneraţiei în cazul fonogramelor şi videogramelor (pe suport CD ori DVD), atât timp cât operele în sine sunt susceptibile de reproducere pe atari suporturi prin mijloace tehnice specifice.

Alături de noţiunea de „beneficiari", este importantă în interpretarea textului şi sintagma „pe orice tip de suport", care nu are sensul dat de apelantă - „indiferent de suport" -, ajungând la o cumulare a categoriilor de beneficiari într-o singură repartizare a remuneraţiei.

In realitate, sensul dat de legiuitor este cel de „pe fiecare tip de suport" dintre cele reglementate distinct în ipotezele anterioare, pentru aceeaşi raţiune pentru care legiuitorul a delimitat categoriile de beneficiari în raport cu modul de reproducere a operei.

Contrar susţinerilor apelantei, Comisia arbitrala a respectat modul de repartizare prevăzut de lege cu referire la fiecare categorie de „beneficiari", având în vedere, în mod corect, în cazul copiilor înregistrate pe hârtie, exclusiv beneficiarii prevăzuţi la lit. c) - autori şi editori -, cărora li s-a prevăzut o repartizare egală, conform art. 1072 alin. (1) lit. d) (dispoziţia prevăzută la II.5 cu referire la pct. II.3 din hotărârea arbitrala).

Instanţa de judecată nu a fost învestită cu aprecierea modului de repartizare a remuneraţiilor colectate de UPFR în cazul copiilor realizate prin procedeu digital, în absenţa unor critici explicite relative la dispoziţia cuprinsă la art. II.4 din hotărârea arbitrala, referirile apelantei la acea dispoziţie având doar scopul de a întări propria interpretare dată art. 1072 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, apelanta fiind de acord cu conţinutul dispoziţiei respective.

Insă, faptul că s-au avut în vedere în acel caz concomitent toate categoriile de beneficiari prevăzute la lit. a), b) şi c) ale art. 1072 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, nu înseamnă că s-au aplicat regulile de interpretare propuse de apelanta UCMR-ADA, ci că s-a ajuns la acelaşi rezultat prin determinarea categoriilor de beneficiari, în raport cu tipul de suport cu care operele asupra cărora poartă drepturile beneficiarilor sunt compatibile prin reproducere.

O dovadă a acestei concluzii este faptul că în cazul remuneraţiilor încasate de COPYRO (colector unic al remuneraţiei pentru opere „de pe hârtie", conform Deciziei nr. 147 din 13 iulie 2005 emise de către directorul general al O.R.D.A) s-au identificat alţi beneficiari, aşadar s-a procedat la o repartizare diferită a remuneraţiei în raport cu aceştia, ceea ce denotă o aplicare unitară a dispoziţiilor art. 1072 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu o unitate dublă de măsură în aplicarea aceleiaşi norme, după cum susţine apelanta.

In cadrul fiecărei categorii de beneficiari s-au aplicat regulile stabilite în aceleaşi ipoteze: cum în cazul menţionat la lit. c) nu se indica modul de repartizare între autori (ci doar între editori), era la latitudinea Comisiei arbitrale să determine procentul de repartizare, ceea ce s-a şi întâmplat în cauză, urmând a fi respinse ca nefondate criticile apelantei pe aspectele analizate.

2. Acest motiv de apel vizează modul de repartizare a remuneraţiei între autori (dispoziţia prevăzută la pct. II.3, corespunzător şi cea de la pct. II.5), apelanta susţinând că i se cuvine un procent de 29% în loc de 5%, în considerarea caracterului reproductibil al operei muzicale şi a naturii acesteia în cazul reproducerii pe hârtie.

Curtea agreează definiţia dată de apelantă operei muzicale ca fiind „ordinea sonoră expresivă codificată grafic într-o partitură" şi acceptă necesitatea fixării în format grafic a unei compoziţii sonore pentru a deveni operă muzicală, consecinţa firească a acestei constatări fiind posibilitatea reproducerii operei muzicale fixate grafic.

In contextul dispoziţiei criticate din hotărârea arbitrala, nu interesează aptitudinea de reprezentare a operei, în sens de execuţie muzicală, ce ar avea, eventual, legătură cu realizarea de înregistrări sonore ori audiovizuale, ci cu posibilitatea realizării de copii în format grafic, în aplicarea definiţiei reproducerii cuprinse la art. 14 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi în contextul copiei private prevăzute la art. 34 din aceeaşi lege.

Această posibilitate vizează partiturile muzicale, ca transpunere grafică a operei muzicale, al căror regim juridic este diferit în reglementarea anterioară dată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 faţă de cea actuală (în vigoare din 25 septembrie 2005), care interesează cauza în raport cu momentul cererii de arbitraj - 2006.

Autorii operei de această natură nu mai beneficiază în prezent de plata remuneraţiei compensatorii pentru copia privată în cazul reproducerii partiturilor muzicale, astfel cum în mod corect au stabilit arbitrii, care le-au recunoscut dreptul doar până la modificarea reglementării.

Concluzia anterioară se bazează pe dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, în forma stabilită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 (s-a introdus sintagma subliniată în paragraful următor).

Acesta prevede la alin. (1) că „nu constituie o încălcare a dreptului de autor... reproducerea unei opere, cu excepţia partiturilor muzicale, fără consimţământul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii...", însă, în asemenea situaţii, titularul dreptului de autor este îndreptăţit la remuneraţia menţionată la alin. (2), compensaţie strict legată de reproducerea operei fără acordul titularului dreptului în situaţiile expres reglementate la alin. (1) şi acordată inclusiv pentru suporturi pe care se pot realiza reproduceri ale operelor „fixate grafic".

Din interpretarea logică a textului prin metoda per a contraria rezultă că în prezent partiturile muzicale, deşi pot fi reproduse, dat fiind că sunt exprimate grafic, nu pot fi reproduse fără consimţământul autorului nici măcar în cazurile expres arătate la alin. (1), ceea ce înseamnă şi că sunt exceptate din categoria operelor cuprinse la alin. (2), pentru care se plăteşte remuneraţia.

Acest text, în forma în care este interpretat de instanţă, nu contravine Directivei Parlamentului European şi a Consiliului 2001/29/CE din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi drepturilor conexe în societatea informaţională (filele 9-15 din documentaţia depusă de COPYRO în dosarul întocmit la O.R.D.A.).

Directiva (art. 5 pct. 2) lasă la latitudinea statelor introducerea în legislaţia internă a unor derogări sau limitări de la dreptul la reproducere, cu excepţia partiturilor, ceea ce confirmă constatarea anterioară că partiturile muzicale nu pot face sub nicio formă obiectul unor încălcări permise ale dreptului de autor (în situaţii de natura celor prevăzute la art. 34 din legea internă, nu face obiectul cauzei de faţă analiza din perspectiva art. 33 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare), cu consecinţa că autorul lor nici nu poate beneficia de remuneraţie.

Constatarea anterioară impune consideraţii suplimentare pentru ipoteza în care partiturile sunt însoţite de text, valabile, de altfel, în cazul oricărei opere muzicale compuse din compoziţia muzicală în sine şi textul care o însoţeşte.

Atare operă muzicală este, fără îndoială, o operă comună în sensul art. 5 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ca întreg alcătuit din contribuţiile coautorilor, existând un singur drept de autor asupra întregului, exercitat în comun.

O concluzie asemănătoare poate fi formulată şi în cazul operei audiovizuale lato sensu (incluzând şi operele cinematografice), astfel cum aceasta este definită la art. 64 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, explicit caracterizată de legiuitor ca fiind operă comună, şi în art. 66 (cu toate că până la acel moment fusese calificată drept operă colectivă).

Apelanta a criticat considerentele Comisiei arbitrale, potrivit cărora utilizarea separată a unei părţi din opera muzicală sau audiovizuală prin reproducere pe hârtie determină pierderea caracterului de operă audiovizuală şi muzicală, întrucât reproducerea separată a textului operei muzicale, precum şi a scenariului unui film le conferă acestora caracterul de opere scrise.

In acest context, Curtea apreciază că, în principiu, modul de utilizare (în cauză interesează posibilitatea reproducerii pe hârtie) nu afectează natura operei dobândită la momentul creării sale, însă se impun următoarele precizări:

Posibilitatea utilizării separate, inclusiv prin reproducere, este recunoscută în cazul operei comune prin art. 5 alin. (4) din lege, depinzând de modul de determinare a contribuţiei fiecărui coautor: numai în măsura în care aceasta este distinctă, uşor determinabilă în ansamblul operei, aşadar, dacă opera este divizibilă, părţile din operă astfel identificabile pot fi utilizate separat.

„Utilizare separată" nu înseamnă însă simpla reproducere prin mijloace diferite, specifice genului căruia îi aparţine partea respectivă (ca în exemplul dat în motivele de apel, când textul compoziţiei muzicale înregistrate pe un CD este reprodus în scris şi inclus în acelaşi CD), ci doar când atari reproduceri au loc în ocazii diferite, numai pentru una dintre cele două părţi ale operei, în caz contrar este vorba despre o utilizare „împreună" a contribuţiilor coautorilor.

In principiu, utilizarea separată este posibilă când contribuţiile aparţin unor genuri diferite, fiind indiferentă măsura în care atare posibilitate se concretizează în fiecare caz, întrucât în speţă interesează recunoaşterea şi acceptarea unor reguli, ce pot fi nuanţate în cazuri particulare.

Explicaţia acestui mecanism rezidă în faptul că fiecare coautor asupra întregului este în acelaşi timp autor al propriei contribuţii, ceea ce înseamnă că partea respectivă de contribuţie este susceptibilă de a face obiectul unei opere în sensul art. 7 din lege: în cazul textului operei muzicale, este recunoscut acela generic de operă scrisă, în măsura în care nu poate fi încadrat în genul liric pentru a reprezenta o operă literară (cazul operelor literare preexistente, în sensul că nu au fost scrise special pentru a însoţi compoziţia muzicală, este şi mai evident).

Această constatare este valabilă şi în cazul partiturilor muzicale cu text - pentru a se putea da un răspuns criticilor din cel de-al doilea motiv de apel al UCMR-ADA: în măsura în care partitura este reprodusă însoţită de text, se aplică regimul juridic al partiturilor arătat anterior, însă dacă se realizează o reproducere pe hârtie a textului separat de compoziţia muzicală (vorbind în principiu) se aplică regulile operei scrise.

In acest sens a apreciat Comisia arbitrala că reproducerea separată, pe suport hârtie, a textului operei muzicale îi conferă acesteia caracterul de operă scrisă: este discutabil dacă prin atare exploatare chiar se dobândeşte caracterul de operă scrisă ori doar se confirmă, însă distincţia este puţin importantă în context.

Esenţial este faptul că se recunoaşte dreptul autorilor de opere muzicale cu text la remuneraţia compensatorie pentru copie privată în cazurile şi condiţiile anterior arătate, contrar susţinerilor apelantei.

Similar, dacă textul operei muzicale este reprodus pe hârtie „separat" (potrivit precizărilor arătate) de compoziţia muzicală, se aplică regulile operei scrise, iar dacă reproducerea pe hârtie a textului se realizează în cadrul folosirii operei muzicale ca întreg, aşadar „împreună" cu compoziţia muzicală, se aplică regulile operei muzicale.

In acest ultim caz se impune o precizare: după cum s-a arătat, opera comună presupune un singur drept de autor cu mai mulţi titulari, ceea ce înseamnă că, în cadrul utilizării operei ca întreg, coautorilor li se cuvine o singură remuneraţie, conform art. 5 alin. (5) din lege, în proporţiile convenite sau proporţional cu contribuţia fiecăruia, în absenţa unei convenţii.

Aşadar, chiar dacă are loc o reproducere pe hârtie a textului alături de înregistrarea sonoră ori audiovizuală, reprodusă pe orice tip de suport (exceptând suportul hârtie, cu care cele două forme de fixare sunt incompatibile), nu se pot plăti două remuneraţii pentru fiecare contribuţie reprodusă prin mijloace specifice, în caz contrar încălcându-se normele ce reglementează regimul juridic al operei comune.

Or, dreptul la remuneraţie pentru asemenea ipoteze a fost recunoscut prin hotărârea arbitrala la fixările sonore şi audiovizuale (dispoziţiile pct. II.1 şi II.2, precum şi ale pct. IV), ceea ce exclude posibilitatea recunoaşterii dreptului la remuneraţie şi pentru copia realizată pe suport hârtie prin procedeu analogic sau digital.

Comisia arbitrala a considerat că procentul cuvenit nu trebuie încasat de UCMR-ADA, ci de COPYRO, apreciere în legătură cu care apelanta a formulat o critică distinctă.

Conform Deciziei nr. 3/1997, emisă de directorul general al O.R.D.A., UCMR-ADA a fost avizată să funcţioneze ca organism de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de autor în domeniul muzical, în timp ce COPYRO îi reprezintă generic pe autorii de opere scrise susceptibile de a fi reproduse pe suport de hârtie atât prin procedeul analogic, cât şi digital.

Atribuţiile apelantei de gestionare a drepturilor sunt exercitate în strictă legătură cu domeniul muzical, aşadar nu pot fi valorificate în cazurile în care se aplică regulile operei scrise, după distincţiile arătate anterior, ci doar în care este implicată opera muzicală ca întreg.

In cazul operelor scrise, gestiunea colectivă, obligatorie pentru exerciţiul dreptului la remuneraţia compensatorie pentru copia privată realizată pe suport hârtie în condiţiile art. 1231 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 în forma actuală, se exercită de către COPYRO şi pentru titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat, conform alin. (2) din aceeaşi lege, fiind vorba, aşadar, despre un mandat legal în cazul unei asemenea gestiuni colective obligatorii.

Curtea nu este în măsură să evalueze dacă procentul de 5% stabilit a se încasa de către beneficiarii reprezentaţi de UCMR-ADA este mic, neavând repere în acest sens, însă este cert că nu poate fi acceptat procentul de 29% pretins de apelantă, dat fiind caracterul de excepţie al situaţiei în care aceşti beneficiari încasează remuneraţia pentru copia privată pentru suport hârtie.

Faţă de cele expuse, Curtea va înlătura ca nefondate susţinerile apelantei pe aspectele analizate.

3. In ceea ce priveşte modul de repartizare a remuneraţiei editorilor, inclusiv a editorilor de opere muzicale reprezentaţi de UCMR-ADA, criticile apelantei sunt fondate.

Conform art. 1072 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, „sumele cuvenite editorilor se repartizează acestora numai prin asociaţiile de editori, pe baza unui protocol încheiat între acestea, conţinând criteriile de repartiţie şi procentele cuvenite fiecărei asociaţii", sens în care trebuie să se iniţieze o negociere la care participă asociaţiile de editori care îndeplinesc cerinţele stabilite prin decizie a directorului general al O.R.D.A.

Această negociere ţine de o etapă ulterioară prezentei negocieri finalizate prin arbitraj, la care se presupune că participă şi alte asociaţii decât cele reprezentate în speţă, situaţie în care nu era posibilă determinarea de către Comisia arbitrala a asociaţiilor de editori cărora li se cuvin părţi din cota ce revine editorilor şi nici procentele din atare cotă.

In acest sens, urmează ca din art. II pct. 3 lit. b) al dispozitivului hotărârii arbitrale să se elimine aceste menţiuni, iar textul va avea următorul cuprins: „50% pentru editori".

4. In ceea ce priveşte durata în timp a repartizării către UCMR-ADAa procentului de 5% stabilit în baza art. II.3 lit. a) al dispozitivului, se reţine că apelanta a criticat acordarea acestuia numai pentru remuneraţia colectată până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea Legii nr. 8/1996.

Curtea apreciază că durata în timp a fost stabilită corect de către Comisia arbitrala, pentru argumentele deja dezvoltate la pct. 2 din motivele de apel al UCMR-ADA, întrucât dreptul la remuneraţie în considerarea reproducerii partiturilor muzicale a fost recunoscut de legiuitor prin reglementarea anterioară, aşadar prin art. 34 alin. (1) în forma anterioară modificării Legii nr. 8/1996 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, nu şi în prezent, în contextul includerii explicite în legea menţionată a partiturilor ca excepţie de la plata remuneraţiei pentru copia privată.

Curtea apreciază însă că dreptul beneficiarilor în legătură cu partiturile poartă asupra remuneraţiei cuvenite până la acea dată, indiferent dacă a fost sau nu a fost colectată, întrucât recunoaşterea dreptului nu poate fi arbitrară, depinzând de împrejurări exterioare, precum încasarea remuneraţiei de la fabricanţii şi importatorii de suporturi sau de aparate.

In această situaţie, se impune modificarea hotărârii arbitrale, în sensul că art. II pct. 3 lit. a) din hotărâre va avea următorul cuprins: „5% revin UCMR-ADA din remuneraţia compensatorie datorată până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe", şi nu din cea efectiv colectată până la acel moment.

Pentru considerentele expuse la pct. 3 şi 4 din motivele de apel, Curtea va admite apelul, va schimba hotărârea arbitrala în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, în sensul celor anterior expuse, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

III. In ceea ce priveşte cererea de aderare la apel formulată de DACIN-SARA, se constată că nu s-au formulat motive de apel, dar cererea are caracter incidental în raport cu apelul UCMR-ADA, socotindu-se că intenţionează să îşi însuşească acele motive care vizează categoriile de beneficiari pe care DACIN-SARA înţelege să îi reprezinte, respectiv autorii de scenarii de film.

Sunt întru totul valabile considerentele expuse în apelul UCMR-ADA relative la textieri, întrucât, după cum s-a arătat, şi opera audiovizuală lato sensu (incluzând şi operele cinematografice), astfel cum aceasta este definită în art. 64 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, este caracterizată de legiuitor în art. 66 ca fiind operă comună, întocmai ca şi în cazul operei muzicale compuse din compoziţia muzicală în sine şi textul care o însoţeşte.

Astfel, şi în cazul scenariştilor se consideră că dacă scenariul este reprodus pe hârtie „separat" (potrivit precizărilor arătate) de opera audiovizuală, se aplică regulile operei scrise, iar dacă reproducerea pe hârtie a textului se realizează în cadrul folosirii operei audiovizuale ca întreg, aşadar „împreună" cu celelalte contribuţii la crearea operei, se aplică regulile operei audiovizuale, cu consecinţe asupra beneficiarilor remuneraţiei pentru copia privată în fiecare caz.

In situaţia în care scenariul însoţeşte, reprodus pe hârtie, un film sau o altă operă de aceeaşi natură înregistrat analogic sau digital, pe orice tip de suport (exceptând suportul hârtie, cu care cele două forme de fixare sunt incompatibile), nu se pot plăti două remuneraţii pentru fiecare contribuţie reprodusă prin mijloace specifice, în caz contrar încălcându-se normele ce reglementează regimul juridic al operei comune.

Or, dreptul la remuneraţie pentru asemenea ipoteze a fost recunoscut prin hotărârea arbitrala la fixările sonore şi audiovizuale (dispoziţiile pct. II.1 şi II.2, precum şi ale pct. IV), ceea ce exclude posibilitatea recunoaşterii dreptului la remuneraţie şi pentru copia realizată pe suport hârtie, prin procedeu analogic sau digital.

Prima ipoteză este viabilă, însă beneficiarii sunt reprezentaţi de COPYRO pentru argumente similare ca şi în cazul textierilor.

IV. După cum s-a arătat, la termenul din 18 ianuarie 2007, CREDIDAM a formulat întâmpinare la apelul UCMR-ADA, arătând că pct. 1 din motivele de apel ale acesteia este susţinut de CREDIDAM şi prin apelul propriu, fiind vorba despre acelaşi punct V din hotărârea arbitrala.

In contextul anulării apelului principal formulat de CREDIDAM la termenul din 1 martie 2007, Curtea apreciază că susţinerile din întâmpinare, arătate mai sus, pot fi socotite ca fiind răspunzătoare unui apel incidental, formulat în condiţiile art. 293 din Codul de procedură civilă, în legătură cu care, de altfel, COPYRO a invocat excepţia nulităţii la acelaşi termen din 1 martie 2007, respinsă ca neîntemeiată de către instanţă.

Considerentele expuse cu ocazia analizării primului motiv de apel formulat de UCMR-ADAsunt pe deplin valabile şi în cazul cererii de aderare la apel formulate de CREDIDAM, pe temeiul cărora Curtea apreciază că şi cererea cu caracter incident este nefondată şi o va respinge ca atare.

PENTRU  ACESTE  MOTIVE

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România -Asociaţia pentru Drepturi de Autor - UCMR-ADA, invocată de Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor - COPYRO.

Anulează apelurile declarate de apelantele Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor - COPYRO şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) împotriva Hotărârii arbitrale din data de 13 aprilie 2006.

Admite apelul declarat de apelanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România -Asociaţia pentru Drepturi de Autor - UCMR-ADA împotriva Hotărârii arbitrale din data de 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 11 mai 2006, în contradictoriu cu apelantele Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor - COPYRO şi Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) şi intimaţii Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR, Societatea pentru Drepturile de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - DACIN-SARA, Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România -Asociaţia Română de Gestiune a Operelor Audiovizuale - UPFAR-ARGOA şi Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale - VISARTA.

Schimbă în parte hotărârea, în sensul că:

Art. II pct. 3 lit. a) va avea următorul cuprins: „5% revin UCMR-ADAdin remuneraţia compensatorie datorată până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe".

Art. II pct. 3 lit. b) va avea următorul cuprins: „50% pentru editori".

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.

Respinge ca nefondate cererile de aderare la apel formulate de Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM) şi Societatea pentru Drepturile de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - DACIN-SARA.

Respinge cererea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România -Asociaţia pentru Drepturi de Autor- UCMR- ADA de acordare a cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2007.

Preşedinte,

Andreia Constanda

Judecător,

Viorel Voineag

Grefier,

Marina Ungureanu