DECIZIE Nr.
276 din 11 martie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 si 7 din Legea nr. 85/1992 privind
vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile
statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 344 din 5 mai 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin
Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind
vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile
statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Transilana" - S.A. din Ghimbav în
Dosarul nr. 52/197/2007 al Judecătoriei Braşov.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstitutionalitate ca
neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele :
Prin Incheierea din 5 aprilie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 52/197/2007, Judecătoria
Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi
spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile
unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Transilana" - S.A. din Ghimbav.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege
criticate contravin normelor constituţionale invocate, întrucât obligă
societăţile comerciale cu capital de stat să înstrăineze la preţuri modice
părţi din patrimoniul lor unor chiriaşi. Totodată, susţine că se creează şi o
stare de incertitudine cu privire la termenul în care chiriaşii pot cumpăra
locuinţele construite din fondurile statului sau ale unor unităţi economice sau
bugetare de stat, datorită faptului că acest termen nu este prevăzut. Se mai
arată că neconstituţionalitatea prevederilor de lege criticate este determinată
şi de lipsa de diligentă a legiuitorului cu privire la reglementarea tuturor
situaţiilor de fapt ce se pot ivi, astfel că sunt prejudiciaţi proprietarii prin
înstrăinarea imobilelor aflate în patrimoniul lor.
Judecătoria Braşov consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază
excepţia ca neîntemeiată. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa în materie a
Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale, invocând, de asemenea,
jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-ra'portor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate,
raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,'3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstitutionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de
locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din'
fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, care au următorul conţinut:
- Art. 1: „Locuinţele
construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de
închiriere, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile
Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din
fondurile statului către populaţie şi ale prezentei legi.
Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 locuinţele
care depăşesc suprafeţele maxime prevăzute în actele normative în baza cărora
s-au executat locuinţele din fondurile statului şi din fondurile unităţilor
economice şi bugetare de stat, precum şi cele care prezintă, la data vânzării,
finisaje superioare, echivalente unor lucrări de artă sau ornamentale
deosebite, sau care beneficiază de dotări speciale, cum ar fi: piscină, saună,
seră, cramă, bar-vinotecă, cameră frigorifică sau altele asemenea.
De asemenea, sunt exceptate locuinţele de protocol
care au servit sau servesc demnitarilor sau altor persoane alese sau numite în
funcţii drept locuinţe pe durata exercitării funcţiei, chiar dacă acestea sunt
scoase ulterior din evidenţa locuinţelor de protocol.";
- Art. 7: „Locuinţele
construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la
data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de
intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea
acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege
nr. 61/1990 şi ale prezentei legi.
De asemenea, vor fi vândute la cerere, în condiţiile
prevederilor alin. 1 şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1 alin. 3,
titularilor de contracte de închiriere şi locuinţele care înainte de 6 martie
1945 au aparţinut regiilor autonome, instituţiilor şi societăţilor cu capital
de stat, mixt sau privat, care şi-au încetat existenţa după această dată sau,
după caz, au devenit, prin reorganizare, unităţi economice sau bugetare de
stat.
Locuinţele care înainte de 6 martie 1945 au
aparţinut societăţilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în condiţiile
de evaluare, de achitare integrală sau în rate a preţului şi de exceptare de la
vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995.
Evaluarea şi vânzarea locuinţelor prevăzute la alin.
1 şi 2 şi la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de
vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în condiţiile
Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi, completate cu prevederile
referitoare la coeficienţii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preţ
indexat în funcţie de creşterea salariului minim brut pe ţară la data
cumpărării, faţă de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr.
85/1992.
Art. 1 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
Beneficiază de prevederile alin. 1 şi chiriaşii care
nu sunt angajaţii unităţilor proprietare.
Locuinţele de intervenţie, în sensul prezentei legi,
sunt cele destinate cazării personalului unităţilor economice sau bugetare
care, prin contractul de muncă, îndeplineşte activităţi sau funcţii ce necesită
prezenţa, permanentă sau în caz de urgenţă, în cadrul unităţilor. Aceste
locuinţe nu se vând.
Unităţile economice sau bugetare pot să deţină şi să
construiască din fonduri proprii locuinţe de serviciu, destinate închirierii
salariaţilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de
muncă. Modul de administrare şi eventuala înstrăinare a acestor locuinţe se vor
stabili de consiliile de administraţie, respectiv de conducerile unităţilor.
Locuinţele de serviciu din mediul rural, destinate
personalului medical, didactic, altor specialişti sau personalului Ministerului
de Interne, nu se vând."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 44 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (5) referitoare la garantarea şi
ocrotirea dreptului de proprietate privată, art. 135 alin. (1) care consacră
principiul liberei iniţiative economice, precum şi prevederilor art. 1 din
primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale'.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate s-a mai pronunţat,
de exemplu, prin Decizia nr. 564 din 7 iunie 2007,
publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
461 din 9 iulie 2007, sau prin Decizia nr. 252 din 15 iunie 2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 6
august 2004, constatând netemeinicia criticilor
formulate. Curtea a statuat că art. 1 din Legea nr. 85/1992 prevede o trecere
în proprietatea deţinătorilor de locuinţe, foşti chiriaşi ai acestora, a
locuinţelor şi terenurilor aferente acestor locuinţe dobândite prin cumpărare
de la unităţile economice sau bugetare de stat, atribuirea terenurilor
făcându-se integral sau proporţional cu cota-parte din dreptul de proprietate
asupra construcţiei respective.
Referitor la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992,
Curtea a constatat că acestea consacră o normă de justiţie socială, întrucât
dau posibilitatea chiriaşilor să cumpere locuinţele la construirea cărora au
contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Pe această
bază s-a apreciat că dispoziţiile criticate sunt nu numai conforme literei şi
spiritului art. 44 şi al art. 135 din Constituţie, ci şi legitime din punct de
vedere economic, social şi moral. Dispoziţiile legale criticate nu sunt
contrare dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Legea fundamentală, ci sunt în
deplină concordanţă cu obligaţia constituţională a statului de a asigura
„crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii",
prevăzută prin art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie.
Curtea a reţinut, în legătură cu invocarea încălcării
art. 44 din Constituţie, precum şi a art. 1 din primul Protocol adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
că, deşi în proprietatea societăţilor comerciale sau a regiilor autonome au
intrat şi locuinţele construite din fondurile proprii, legiferarea, ulterior
adoptării Constituţiei, a posibilităţii ca fiecare chiriaş al unei asemenea
locuinţe să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a
dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective.
Astfel, se consacră o normă de justiţie socială,
chiriaşii având posibilitatea să cumpere locuinţele la construirea cărora au
contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Ca atare,
aceste dispoziţii sunt conforme literei şi spiritului art. 44 din Constituţie,
republicată, precum şi în deplină concordanţă cu dispoziţiile cuprinse în art.
1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale.'
In cazul privatizării unităţilor din ale căror fonduri
a fost construită locuinţa ce a făcut obiectul vânzării, obligaţia de vânzare
către chiriaşi, prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, este - astfel cum
a statuat Curtea Constituţională - o obligaţie in
rem, instituită în considerarea
obiectului'(locuinţa construită din fondurile unităţii economice sau bugetare),
iar nu o obligaţie in personam, reglementată în considerarea subiectului, societatea comercială ce
a luat naştere pe calea privatizării.
Curtea a constatat că textele de lege criticate nu
prevăd o expropriere şi nicio naţionalizare sau orice altă măsură de trecere
silita în proprietatea publică, ci o transmitere în proprietatea deţinătorilor,
în calitate de chiriaşi ai locuinţelor şi terenurilor aferente acestora,
dobândite prin cumpărare de la unităţile economice sau bugetare de stat,
nefiind încălcate prevederile art. 44 alin. (3) şi (4) din Constituţie.
Nici susţinerea autorului excepţiei în sensul că textul
de lege criticat ar contraveni prevederilor constituţionale ale art. 136 alin.
(5), referitoare la inviolabilitatea proprietăţii private, nu poate fi
reţinută, întrucât, chiar dacă dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/1992
instituie o limitare legală a exerciţiului dreptului de proprietate al unităţilor
economice sau al societăţilor comerciale asupra acestor locuinţe, o atare
limitare este conformă prevederilor constituţionale invocate de autorul
excepţiei, fiind justificată din punct de vedere juridic, social şi moral.
Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste
decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind
elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
De altfel, Curtea observă că autorul excepţiei critică
şi aspecte privind preţul de vânzare al locuinţelor, nereglementarea unui
termen în cadrul căruia chiriaşii să poată solicita încheierea contractelor de
vânzare-cumpărare, precum şi lipsa de diligentă a legiuitorului român cu
privire la reglementarea tuturor situaţiilor de fapt ce pot să apară în
practică. Or, acestea nu sunt probleme de constituţionalitate, ci de opţiune
legislativă. Legiuitorul a înţeles să stabilească preţul de vânzare într-un
cuantum care sa permită chiriaşilor să îşi poată exercita efectiv dreptul la
cumpărarea locuinţelor.
Pentru motivele expuse mai sus,
în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 1 şi 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi
spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile
unităţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Transilana" - S.A. din Ghimbavîn Dosarul nr. 52/197/2007 al
Judecătoriei Braşov.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 martie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu