DECIZIE Nr.
269 din 24 februarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor
la prescriptia extinctiva
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 314 din 12 mai 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor
la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Alexandru Mihalcea în Dosarul
nr. 7.641/118/2007 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia civilă, minori şi
familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal se prezintă personal autorul
excepţiei, lipsind statul român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, faţă
de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Autorul excepţiei susţine admiterea criticii de
neconstituţionalitate, arătând că în cazul cererilor de despăgubire pentru
crimele săvârşite în timpul regimului comunist nu poate opera termenul de
prescripţie instituit de Decretul nr. 167/1958. Răspunderea pentru faptele
comise trebuie să fie imprescriptibilă, astfel încât
victimele regimului comunist, la fel ca şi cele ale
nazismului, să poată solicita oricând reparaţii pentru daunele suferite.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă,
modificarea şi completarea textului de lege excedând competenţei Curţii
Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 15 septembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 7.641/118/2007, Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă
şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor
la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de
Alexandru Mihalcea în Dosarul nr. 7.641/118/2007.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile legale criticate contravin
dispoziţiilor art. 16 alin. 1, art. 20 şi 21 din Constituţia României, deoarece
stabilesc un termen-limită înăuntrul căruia victimele comunismului pot să
introducă cereri pentru acordarea de daune materiale şi morale, încălcându-se
astfel principiile liberului acces la justiţie şi al egalităţii în faţa legii,
precum şi prioritatea tratatelor internaţionale faţă de dreptul intern. Autorul
arată că a fost condamnat abuziv la închisoare corecţională, pedeapsă pe care a
executat-o în condiţii inumane în închisorile şi lagărele de muncă forţată comuniste. Or, în măsura în care
crimele nazismului sunt imprescriptibile, fapt cu consecinţe deosebite în
materia acordării de despăgubiri, autorul consideră că se justifică acelaşi
tratament şi în ceea ce priveşte crimele comise de comunism. Prin urmare,
victimele crimelor comunismului ar trebui să se poată adresa oricând justiţiei
pentru repararea prejudiciilor, limitarea acestui drept echivalând cu
restrângerea accesului la justiţie.
Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilă, minori şi
familie, litigii de muncă şi asigurări sociale reţine
că art. 3 din Decretul nr. 167/1958 se referă la termenul de prescripţie de 3
ani ca fiind un termen general, în sensul aplicării lui tuturor acţiunilor
personale, cu excepţia cazurilor pentru care există termene speciale de
prescripţie, indiferent de izvorul concret al raportului obligaţional. In cauza
dedusă judecăţii, dreptul de a solicita repararea prejudiciului suferit s-a
născut din momentul în care s-a constatat că infracţiunea pentru care a fost
condamnat autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu există, însă, date
fiind condiţiile sociale şi politice ale regimului de dictatură comunistă, la
acel moment nu existau reglementări legale care să permită promovarea unei
acţiuni în despăgubiri. Prin urmare, instanţa apreciază că în cauză nu se poate
aplica termenul de prescripţie general prevăzut de art. 3 din Decretul nr.
147/1958 şi, pe cale de consecinţă, în cauzele îndreptate împotriva regimului
totalitar, ca şi în cazurile crimelor de război, termenele trebuie reevaluate
pentru a da posibilitatea persoanelor victime ale regimului la măsuri
reparatorii, în scopul dreptăţii sociale şi a adevărului.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nu contravin prevederilor
constituţionale invocate, excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect
fiind neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la
prescripţia extinctivă, publicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 21 aprilie 1958, care au
următorul conţinut: „Termenul prescripţiei este de 3 ani."
Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii legale
încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 şi
art. 126 alin. (1), precum şi ale art. 14 alin. 3 din Pactul internaţional
privind drepturile civile şi politice.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că, potrivit jurisprudenţei sale constante, instituţia prescripţiei, în
general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi
considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor
fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil
exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se
eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii
şi securităţii raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către
titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de
legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi
instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului
drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în
sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea
exerciţiului unui anumit drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea
drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este
ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură.
Insă, în cauza de faţă, Curtea observă că pretinsa
neconstituţionalitate este dedusă dintr-o omisiune de reglementare, pe care
însă instanţa constituţională nu o poate complini, întrucât, potrivit art. 61
din Constituţie, „Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a
ţării", modificarea sau completarea normelor
juridice fiind atribuţii exclusive ale acestuia.
Prin urmare, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea
modifica sau completa prevederile supuse
controlului", excepţia de
neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă şi va fi
respinsă ca atare.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor
la prescripţia extinctivă, excepţie ridicată de Alexandru Mihalceaîn Dosarul
nr. 7.641/118/2007 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia civilă, minori şi
familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 24 februarie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu