Decizia Nr.262 din 22.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Bliss Group“ - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr.1.792/325/2010 al Judecătoriei Timişoara.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 25 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.792/325/2010, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 403 alin.1 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Societatea Comercială „Bliss Group“ - S.R.L. din Timişoara într-un dosar având ca obiect obligaţia de a face.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât în toate cazurile în care titlul executoriu nu este o hotărâre judecătorească cu autoritate de lucru judecat, ci este un contract învestit cu formulă executorie, o ordonanţă de plată sau un instrument de plată învestit cu formulă executorie, condiţia depunerii unei cauţiuni pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării este neconstituţională, încălcând dreptul la un proces echitabil, egalitatea în faţa legii şi dreptul de proprietate asupra bunurilor sau sumelor de bani supuse executării silite.Egalitatea în faţa legii este înfrântă, întrucât în faţa aceleiaşi proceduri de executare silită creditorul care demarează executarea silită are o poziţie privilegiată faţă de debitor, din moment ce executarea se derulează în mod normal în favoarea creditorului, iar debitorul este obligat la plata unei cauţiuni pentru a putea solicita suspendarea executării. În acelaşi mod este afectat şi dreptul la un proces echitabil, dispoziţiile legale criticate plasând creditorul din dosarul execuţional într-o poziţie procesuală superioară faţă de debitor.Autorul excepţiei mai susţine că dispoziţiile legale criticate aduc atingere şi dreptului de proprietate al contestatorului asupra bunurilor sale, în condiţiile în care fondul raporturilor dintre părţi nu a fost dezbătut în faţa instanţei şi titlul executoriu nu împiedică o dezbatere a fondului.De asemenea, se mai susţine că prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind somaţia de plată, care prevăd că debitorul care a depus cerere în anulare împotriva ordonanţei privind somaţia de plată nu poate formula apărări de fond împotriva titlului executoriu în cadrul contestaţiei la executare, instituie o limitare a dreptului la apărare, a liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, deoarece se acordă dreptul creditorului de a pune în executare silită un titlu executoriu obţinut fără ca fondul relaţiilor juridice dintre părţile în litigiu să fie supus analizei unei instanţe judecătoreşti şi fără ca acesta să poată fi supus analizei unei instanţe anterior executării silite.Judecătoria Timişoara apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Examinând încheierea de sesizare, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 403 alin.1 din Codul de procedură civilă, precum şi prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi care au următorul cuprins:– Art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.“;– Art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001: „Prin contestaţia la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 44 alin. (2) din Constituţie privind dreptul de proprietate. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 567 din 29 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 17 iunie 2010, Curtea a statuat că procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente de ocrotire a accesului liber la justiţie tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea şi de a solicita suspendarea acesteia. În ceea ce priveşte instituirea obligaţiei de plată a unei cauţiuni, prin aceeaşi Decizie nr. 567 din 29 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 17 iunie 2010, şi prin Decizia nr. 72 din 19 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.174 din 17 martie 2010, Curtea a reţinut că „instituirea obligaţiei de plată a cauţiunii ca o condiţie a suspendării executării are o dublă finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, iar, pe de altă parte, de a preveni şi de a limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici. Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea provizorie a executării silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.“ De asemenea, în ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 540 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 15 august 2007, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 din Constituţie, prin Decizia nr. 227 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 28 mai 2004, Curtea Constituţională a reţinut că, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie legiuitorul ordinar este abilitat să reglementeze competenţa şi procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric şi funcţional în care se realizează accesul liber la justiţie, instituirea cauţiunii nu aduce atingere nici principiului constituţional referitor la garantarea proprietăţii private. Sub acest aspect, procedura contestaţiei la executare asigură garanţii suficiente atât pentru ocrotirea accesului liber la justiţie, cât şi pentru protecţia dreptului de proprietate al tuturor părţilor implicate în proces, prin însuşi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar în cazul admiterii contestaţiei şi desfiinţării titlului executoriu sau a înseşi executării silite persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, prin Decizia nr. 361 din 12 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 19 martie 2003, Curtea a considerat ca fiind neîntemeiată critica potrivit căreia prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 ar încălca dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Curtea a reţinut cu acel prilej că teza întâi a art. 10 alin. (2) permite debitorului invocarea, prin contestaţia la executare, şi a unor apărări de fond împotriva titlului executoriu, iar teza a doua a aceluiaşi alineat exceptează de la exerciţiul acestui drept debitorul care a formulat o cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului. Conform prevederilor art. 8 din aceeaşi ordonanţă, împotriva ordonanţei cu somaţia de plată, emisă de judecător, debitorul poate formula cerere în anulare la instanţa competentă pentru judecarea cauzei în primă instanţă, care va putea anula ordonanţa, situaţie în care, la cererea creditorului, se va proceda la judecarea în fond a cauzei, în condiţiile dreptului comun. Din conţinutul acestor dispoziţii legale nu rezultă nicio îngrădire a accesului liber la justiţie pentru niciuna dintre părţile litigante. Debitorul nemulţumit de ordonanţa cu somaţia de plată poate formula o cerere în anulare la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. El poate, de asemenea, formula contestaţie la executare împotriva titlului executoriu, în cadrul căreia are dreptul să invoce şi apărări de fond, dacă nu şi-a exercitat dreptul de a formula cerere în anulare împotriva ordonanţei cu somaţia de plată. Excepţia prevăzută în art. 10 alin. (2) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 este justificată, întrucât aceasta are în vedere situaţia în care, în lipsa cererii în anulare, debitorul nu a putut invoca apărările de fond. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi ale art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Bliss Group“ - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 1.792/325/2010 al Judecătoriei Timişoara. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae