DECIZIE Nr.
262 din 14 martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38 alin. (1) lit. a) si art. 169
alin. (1) si (11) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si
alte drepturi de asigurari sociale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 323 din 11 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Mihaela Cîrstea - procuror
Patricia Marilena lonea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. a) şi art. 169 alin. (1) şi (11) din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie
ridicată de Cornelia Marcela
Toma în Dosarul nr. 626/CA/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca
neîntemeiată, considerând că susţinerile autorului excepţiei vizează în fapt
modul de aplicare a textului de lege criticat, iar nu neconstituţionalitatea acestuia.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 28 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 626/CA/2004, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) lit. a) şi art. 169 alin. (1) şi (11) din Legea nr.
19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Cornelia Marcela Toma într-o cauză în contencios administrativ având ca obiect asigurări sociale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de
lege criticate contravin principiului constituţional al egalităţii
în drepturi. In acest sens, arată că doar persoanele
pensionate după intrarea în
vigoare a Legii nr. 19/2000 beneficiază, cu prilejul recalculării pensiilor, de includerea în stagiul de cotizare a perioadelor în
care titularul a primit pensie de invaliditate, fiind omise persoanele ieşite la pensie anterior acestei date.
Consideră că, pentru identitate de raţiune, legiuitorul ar fi trebuit să soluţioneze această
problemă în acelaşi mod în care a procedat în cazul
introducerii în stagiul de cotizare a perioadei studiilor universitare. Astfel,
art. 169 alin. (11) din Legea nr. 19/2000 prevede în mod expres
faptul că recalcularea se face
şi în cazul pensiilor
stabilite anterior datei de 1 aprilie 2001.
Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ consideră că excepţia ridicată nu este
întemeiată, întrucât supunerea
cetăţenilor aflaţi în situaţii juridice diferite la tratamente legale distincte nu constituie o
discriminare contrară
prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, consideră că aspectele
invocate de autorul excepţiei
vizează în fapt o omisiune
legislativă ce ţine de prerogativele legiuitorului şi care nu poate constitui temeiul unei
excepţii de neconstituţionalitate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare
a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile
legale criticate sunt constituţionale, având în vedere că prevederea altor condiţii de înscriere la pensie şi a altor criterii de calculare a pensiei pentru anumite categorii
de cetăţeni aflate în situaţii distincte nu dă caracter discriminatoriu reglementării legale.
Preşedinţii
celor două
Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţia
României, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile
art. 38 alin. (1) lit. a) şi
art. 169 alin. (1) şi (11)
din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, aşa cum au fost modificate prin articolul unic pct. 10 din Legea nr.
338/2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 446 din 25 iunie 2002, şi articolul unic din Legea nr. 276/2004 pentru completarea art. 169
din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 574 din 29 iunie 2004.
Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 38 alin. (1) lit. a): „(1) In sistemul
public se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade
asimilate, în care asiguratul:
a) a beneficiat sau beneficiază de drepturi de asigurări sociale, cu excepţia celor prevăzute la art. 40 lit. a)-c) şi e);"
- Art. 169 alin. (1) şi (11): "(1) Pensia poate fi recalculată prin adăugarea stagiilor de cotizare
nevalorificate la stabilirea acesteia.
(11) Recalcularea, la cerere, prin adăugarea stagiului de cotizare
asimilat prevăzut
la art. 38 alin. (1) lit. b) se face şi în cazul pensiilor stabilite anterior datei de 1 aprilie
2001."
In opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacră egalitatea în drepturi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că art. 38 din Legea nr. 19/2000 prevede
includerea în stagiul de cotizare a unor perioade necontributive, printre care,
la alin. (1) lit. a), nominalizează perioada în care titularul a beneficiat de ajutoare de asigurări sociale, inclusiv de pensie de
invaliditate. Textul nu prevede nici o diferenţiere în raport cu data înscrierii la pensie, anterioară ori ulterioară adoptării noilor
reglementări, dar este
aplicabil doar de la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000. De asemenea, nu distinge nici în
privinţa aplicării la operaţiunile de stabilire iniţială a pensiei sau/şi la cele de recalculare a acesteia. Aşadar, acest text nu conţine nici o dispoziţie cu caracter de privilegiu sau de
discriminare.
Art. 169 din Legea nr. 19/2000 prevede la alin. (1)
posibilitatea recalculării
pensiei prin adăugarea
stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia, fără a face nici o exceptare în raport cu data stabilirii pensiei. In
cazul în care perioadele necontributive asimilate stagiilor de cotizare nu au
fost valorificate la stabilirea iniţială a pensiei,
indiferent dacă aceasta s-a făcut în timpul în care a fost în vigoare
legislaţia anterioară ori după intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, acestea pot fi
valorificate în cadrul operaţiunilor
de recalculare.
Acest articol a fost completat, prin Legea nr. 276/2004,
cu un nou alineat, potrivit căruia,
la cerere, pensiile stabilite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 pot fi recalculate prin adăugarea stagiului de cotizare asimilat prevăzut la art. 38 alin. (1) lit. b),
respectiv, perioada cursurilor universitare de zi. Această nouă reglementare, deşi
nu prevede în mod explicit, poate determina concluzia că stagiile de cotizare asimilate pentru
alte motive decât cel arătat
la art. 38 alin. (1) lit. b) nu pot fi luate în calcul şi cu prilejul recalculării pensiilor stabilite sub imperiul
legislaţiei anterioare.
Potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, condiţiile de exercitare a dreptului la pensie se stabilesc prin lege.
Astfel, legiuitorul este în drept să stabilească condiţiile şi criteriile de înscriere la pensie şi modalităţile de
calcul al acesteia, precum şi
să le modifice pe cele
anterior stabilite. Datorită
modificărilor succesive ale
legislaţiei pensiilor,
titularii dreptului la pensie se află în situaţii
deosebite în raport cu data la care se înscriu la pensie şi cu legislaţia în vigoare la data respectivă. Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, în concordanţă şi cu practica Curţii
Europene a Drepturilor Omului, că situaţia obiectiv
diferită în care se află diferite categorii de persoane justifică instituirea unui tratament juridic
rezonabil diferenţiat, fără a fi încălcat
principiul egalităţii în
drepturi şi al nediscriminării.
Cu toate acestea, Curtea reţine că unul dintre
obiectivele noii legislaţii a
pensiilor este şi acela de a
elimina inechităţile şi discrepanţele existente între drepturile de care beneficiază cei pensionaţi anterior intrării
în vigoare a noilor reglementări
şi cei pensionaţi pe baza acestora, sens în care a prevăzut recalcularea şi recorelarea pensiilor. In această privinţă, art. 5
alin. (2) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.
4/2005, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 7 februarie 2005, prevede că punctajul mediu anual rezultat în urma
recalculării se poate modifica
şi ca urmare a valorificării unor stagii de cotizare care nu au
fost avute în vedere la recalculare.
Analizând dispoziţiile coroborate ale acestui text de lege cu prevederile legale
criticate, Curtea constată că, în speţă, nu este vorba de o problemă de constituţionalitate,
ci de interpretare şi aplicare
a normelor legale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4)
din Constituţie, al art. 1-3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 38 alin.
(1) lit. a) şi art. 169 alin.
(1) şi (11) din
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie
ridicată de Cornelia Marcela
Toma în Dosarul nr. 626/CA/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 martie 2006.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea