DECIZIE   Nr. 26 din 23 februarie 1999

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 136 din  1 aprilie 1999

    Lucian Mihai           - presedinte
    Ioan Muraru            - judecator
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Ion Bonini             - procuror
    Mihai Paul Cotta       - magistrat-asistent

    Pe rol, solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, ridicata de Bota Pompiliu in Dosarul nr. 538/1998 al Judecatoriei Orastie, judetul Hunedoara.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 21 ianuarie 1999 si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 26 ianuarie 1999 si apoi pentru 4 februarie 1999, 9 februarie 1999 si 23 februarie 1999.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Judecatoria Orastie, prin Incheierea din 1 octombrie 1998, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, ridicata de Bota Pompiliu intr-o cauza penala avand ca obiect judecarea infractiunii de ultraj, comisa de autorul exceptiei impotriva partii vatamate Olaru Liana.
    In motivarea exceptiei se sustine ca dispozitiile art. 239 alin. 1 din Codul penal contravin prevederilor art. 20 alin. (1) din Constitutie, in sensul ca incalca actele internationale la care Romania este parte, respectiv art. 19 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art. 10 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si art. 19 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, texte referitoare la libertatea de exprimare. Autorul exceptiei mai sustine ca textul de lege contestat incalca si dispozitiile art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, intrucat instituie discriminari intre cetateni si privilegii in favoarea functionarilor publici.
    Instanta de judecata apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este nefondata, deoarece "prevederile art. 239 alin. 1 din Codul penal ocrotesc relatiile sociale care se refera la asigurarea autoritatii functiei, precum si la prestigiul functionarilor insarcinati cu indeplinirea unor atributii care implica exercitarea autoritatii de stat".
    Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, au fost solicitate punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    Presedintele Camerei Deputatilor a comunicat punctul sau de vedere in sensul ca exceptia invocata este neintemeiata, deoarece savarsirea unei infractiuni nu poate constitui temei pentru invocarea limitarii libertatii de exprimare. Potrivit art. 30 alin. (6) din Constitutie, "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine". Pe de alta parte, potrivit art. 1 din Codul penal, legea penala apara impotriva infractiunilor, deopotriva cu alte valori sociale, persoana, drepturile si libertatile acesteia. In legatura cu pretinsa incalcare a prevederilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, se arata in acelasi punct de vedere ca, astfel cum a statuat si Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 6 din 16 ianuarie 1997, principiul egalitatii in fata legii "presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite". Tratamentul diferit instituit in functie de calitatea persoanei insultate, calomniate ori amenintate nu incalca acest principiu.
    In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca prevederile art. 239 alin. 1 din Codul penal sunt constitutionale. Dispozitiile criticate au drept scop apararea functiei publice, care implica exercitarea autoritatii de stat, ceea ce presupune o ocrotire speciala a anumitor persoane. Prin aceasta nu sunt incalcate principiul egalitatii cetatenilor in fata legii si nici reglementarile internationale invocate.
    Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor si al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Potrivit art 144 lit. c) din Constitutie, Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Conform art. 239 alin. 1 din Codul penal, "insulta, calomnia ori amenintarea savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa contra unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflate in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 4 ani".
    Autorul exceptiei sustine ca aceasta incriminare contravine prevederilor si tratatelor internationale la care Romania este parte, referitoare la libertatea de exprimare, precum si dispozitiilor constitutionale care consacra egalitatea in drepturi a cetatenilor. Se apreciaza totodata ca prin dispozitiile atacate, este exclusa posibilitatea aplicarii art. 207 din Codul penal in cazul savarsirii infractiunii de ultraj.
    1. In legatura cu primul aspect, s-a solicitat Curtii Constitutionale ca, in temeiul art. 20 din Constitutie, sa examineze constitutionalitatea prevederilor art. 239 alin. 1 din Codul penal in raport cu textele incidente din actele internationale referitoare la dreptul si libertatea de exprimare, la care Romania este parte.
    Art. 10 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale prevede ca "Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere". Pct. 2 insa precizeaza ca "Exercitarea acestor libertati, ce comporta indatoriri si responsabilitati, poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora... ".
    Art. 19 pct. 2 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice reglementeaza libertatea de exprimare, care "cuprinde libertatea de a cauta, de a primi si de a raspandi informatii si idei de orice fel", iar pct. 3 prevede ca exercitarea libertatilor respective comporta indatoriri si raspunderi speciale si poate fi supusa anumitor limitari necesare pentru respectarea drepturilor sau reputatiei altora, stabilite expres prin lege.
    Curtea constata asadar ca reglementarile internationale invocate obliga la garantarea si asigurarea liberei exprimari a ideilor si opiniilor. Aceste libertati insa pot fi supuse unor restrangeri sau sanctiuni necesare pentru apararea ordinii publice, iar exercitarea lor nu poate leza drepturile fundamentale ale altor persoane.
    Prevederile internationale examinate nu sunt in discordanta cu dispozitiile din Constitutia Romaniei referitoare la libertatea de exprimare. Astfel, potrivit art. 30 alin. (1) din Constitutie, "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public sunt inviolabile". Alin. (6) al aceluiasi art. 30 stabileste ca "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine", iar alin. (7) prevede ca sunt interzise de lege manifestarile contrare bunelor moravuri.
    Fata de cele de mai sus Curtea constata ca reglementarea legala atacata, prin exceptia care face obiectul acestei cauze, nu incalca libertatea de exprimare a ideilor si opiniilor, prevazuta in actele internationale invocate de autorul exceptiei.
    2. Autorul exceptiei mai sustine ca reglementarea art. 239 alin. 1 din Codul penal creeaza o situatie privilegiata functionarilor de stat in comparatie cu ceilalti cetateni, pentru care, in cazul comiterii acelorasi fapte, tratamentul penal este diferit. Prin aceasta se incalca principiul egalitatii in drepturi prevazut la art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie.
    Examinand aceasta sustinere, Curtea constata ca art. 205 si 206 din Codul penal incrimineaza insulta si, respectiv, calomnia, fapte care apartin categoriei de infractiuni contra demnitatii unei persoane, iar art. 193 din Codul penal prevede amenintarea in cadrul acelor infractiuni care aduc atingere libertatii persoanei. Spre deosebire de acestea, obiectul juridic al infractiunii de ultraj nu vizeaza in exclusivitate insulta, calomnia si amenintarea. De aceasta data, valoarea sociala ocrotita prin incriminarea faptelor de insulta, calomnie ori amenintare o reprezinta exercitarea autoritatii de stat. Intre acceptiunile notiunii "autoritate de stat" este si aceea de persoana investita cu anumite atributii si care se afla in exercitiul functiunii. In cazul acestei autoritati nu poate exista o disociere intre autoritatea ca atare si persoana care o reprezinta si in numele careia isi indeplineste atributia legala. Aceasta justifica situarea infractiunii de ultraj in cadrul titlului V din Codul penal, intitulat "Infractiuni contra autoritatii". Protectia penala asigurata autoritatii reprezinta o garantie a exercitarii atributiilor ce ii revin si nicidecum un privilegiu, iar legitimitatea sa deriva din insasi legitimitatea existentei autoritatii. Prin urmare, tratamentul juridic diferit aplicat unor conditii diferite este justificat si admisibil tocmai de necesitatea ca egalitatea in fata legii sa nu creeze stari privilegiate sau discriminatorii. Acestea sunt argumentele care stau la baza constitutionalitatii prevederilor art. 239 alin. 1 din Codul penal.
    3. O alta critica formulata in sustinerea exceptiei consta in faptul ca persoanele care savarsesc infractiunea de ultraj prin insulta sau calomnie nu pot face proba veritatii afirmatiilor sau a imputatiilor, conform art. 207 din Codul penal.
    Examinand aceasta sustinere, Curtea constata ca art. 239 din Codul penal califica drept infractiune de ultraj insulta, calomnia ori amenintarea savarsita impotriva unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, aflat in exercitiul functiunii, ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii. Rezulta deci ca pentru a se putea retine existenta acestei infractiuni trebuie stabilite trei imprejurari esentiale, si anume:
    a) Daca s-a comis infractiunea de insulta, de calomnie ori de amenintare, aceasta implica verificarea si stabilirea tuturor elementelor definitorii ale fiecarei infractiuni in parte. Cand ultrajul se savarseste prin insulta sau calomnie, urmeaza sa fie examinata, evident, si incidenta prevederilor art. 207 din Codul penal, asadar daca este sau nu admisibila proba veritatii, aplicandu-se, dupa caz, dispozitia din teza a doua a acestui articol, potrivit careia "Fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie".
    b) Calitatea subiectului pasiv al infractiunii, si anume: daca este functionar public si daca indeplineste o functie care implica exercitiul autoritatii de stat.
    c) Imprejurarile concrete in care a fost savarsita fapta: in timpul exercitarii functiunii de catre functionarul public lezat ori in afara acestui timp, dar in legatura cu faptele indeplinite in exercitiul functiunii.
    Toate aceste elemente constituie situatii de fapt a caror stabilire apartine competentei organelor de urmarire penala si, dupa caz, a instantelor de judecata, neavand nici o implicatie in privinta constitutionalitatii textului de lege.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 239 alin. 1 din Codul penal, ridicata de Bota Pompiliu in Dosarul nr. 538/1998 al Judecatoriei Orastie.
    Definitiva.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 23 februarie 1999.

            PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent,
                              Mihai Paul Cotta