Decizia Nr.26 din 03.12.2014

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie prin Încheierea de şedinţă din data de 24 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7.932/102/2012, prin care în baza art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 475 din acelaşi cod, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând posibilitatea încadrării medicului chirurg angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 din Codul penal, în categoria funcţionarilor publici prevăzută de dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal sau în categoria funcţionarilor publici prevăzută de dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal.Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27⁴ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie.Conform art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată a participat doamna Ana-Maria Deaconescu-Belulescu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Justina Condoiu, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 28/1/2014/HP/P aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că la dosar au fost depuse hotărâri relevante în materie, pronunţate de către Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Braşov.A menţionat că la dosar au transmis puncte de vedere curţile de apel Constanţa, Craiova, Galaţi, Oradea, Timişoara, Alba Iulia, Târgu Mureş, Braşov, Bucureşti, Bacău, Piteşti, Cluj, care, după caz, au făcut referire la opiniile unora dintre instanţele arondate.Pe de altă parte, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Covasna, Tribunalul Gorj, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Hârlău, Judecătoria Târgu Secuiesc, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Întorsura Buzăului, Judecătoria Târgu Mureş, Judecătoria Băileşti, Judecătoria Calafat, Judecătoria Caracal, Judecătoria Corabia, Judecătoria Orşova, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Strehaia nu au exprimat un punct de vedere, întrucât au comunicat că nu au avut jurisprudenţă în materie.De asemenea a precizat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi din cadrul facultăţilor de drept ale universităţilor din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Timişoara, precum şi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, însă aceştia nu au dat curs solicitării, nefiind transmis niciun punct de vedere în acest sens.În continuare a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost comunicat inculpatului B.A.M., potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, la data de 17 noiembrie 2014, iar acesta nu a depus un punct de vedere cu privire la problema de drept supusă dezlegării.La data de 27 noiembrie 2014, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus Adresa nr. 2.631/C/3.328/III-5/2014 prin care s-a adus la cunoştinţă că în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul întrebării preliminare, fiind depuse şi concluzii scrise.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Justina Condoiu să susţină punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema suspusă dezbaterii în Dosarul nr. 28/1/2014/HP/P.Reprezentantul Ministerului Public, după expunerea argumentelor juridice, a solicitat pronunţarea unei decizii prin care problema de drept supusă dezlegării în cauză să primească următoarea rezolvare „medicul chirurg - angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-un spital din sistemul public de sănătate este persoana care, cu titlu permanent şi cu remuneraţie, exercită, singură, în cadrul unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia, fiind funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) teza ultimă din Codul penal“.A precizat că, pentru conturarea sferei persoanelor vizate de art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, relevante sunt criteriile legate de forma de proprietate a bunurilor indispensabile realizării obiectului de activitate al persoanei juridice. Or, spitalul public funcţionează într-un imobil care face parte din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, iar în desfăşurarea actului medical medicul aflat în raporturi de muncă cu un spital public din reţeaua Ministerului Sănătăţii foloseşte echipamente medicale achiziţionate cu fonduri provenite de la bugetul de stat, iar cuantumul salariului său este stabilit în temeiul Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi virat de la bugetul de stat.Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare.ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizăriiPrin Încheierea de şedinţă din data de 24 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 7.932/102/2012, având ca obiect apelul formulat de către inculpatul B.A.M. împotriva Sentinţei penale nr. 173 din 12 decembrie 2013 a Tribunalului Mureş, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. 175 din Codul penal, respectiv dacă medicul chirurg angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 din Codul penal - se încadrează în categoria funcţionarilor publici prevăzută de dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal sau în categoria funcţionarilor publici prevăzută de dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal, şi a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept sesizate.II. Expunerea succintă a cauzeiPrin Sentinţa penală nr. 173 din 12 decembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Mureş în Dosarul nr. 7.932/102/2012, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului B.A.M. la pedeapsa de 2 ani şi 5 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale din datele de 23 martie 2012 şi 4 iunie 2012), prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie raportat la art. 254 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) şi alin. 2 din Codul penal şi art. 76 alin. 1 lit. c) şi a art. 41 alin. 2 din Codul penal.S-a dispus înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi pentru fapta de mai sus ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante, în baza art. 76 alin. 3 din Codul penal.S-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată (2 acte materiale din datele de 4 aprilie 2012 şi 11 aprilie 2012), prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, raportat la art. 256 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a) şi alin. 2 din Codul penal şi art. 76 alin. 1 lit. e) teza 1 şi a art. 41 alin. 2 din Codul penal.S-au contopit pedepsele stabilite, în baza art. 33 lit. a) din Codul penal, art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal, inculpatul urmând să execute o pedeapsă totală rezultantă de 2 ani şi 5 luni închisoare.S-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere, în baza art. 86¹ alin. 1 şi 2 din Codul penal.S-a fixat în ceea ce îl priveşte pe inculpat un termen de încercare de 5 ani şi 5 luni, conform art. 86² din Codul penal.S-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare stabilit anterior să se supună mai multor măsuri de supraveghere, conform art. 86³ alin. 1 din Codul penal:

– să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, desemnat cu supravegherea lui;

– să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă ori locuinţă sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

– să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

– să comunice informaţii de natură a putea fi verificate mijloacele lui de subzistenţă;

– toate datele de mai sus se vor comunica Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, desemnat cu supravegherea lui, obligaţiile stabilite prin prezenta urmând să fie transmise acestui serviciu.S-a atras atenţia inculpatului că, în caz de neîndeplinire a obligaţiilor stabilite anterior cu rea-credinţă, e posibilă sesizarea instanţei şi revocarea beneficiului suspendării acordate, conform art. 86⁴ alin. 2 din Codul penal. Aceeaşi sancţiune devine aplicabilă şi în cazul comiterii unei noi fapte penale în intervalul termenului de încercare, conform art. 86⁴ alin. 1 din Codul penal. S-a constatat suspendată, pe durata beneficiului acordat, executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza 2, lit. b) din Codul penal, în baza art. 71 alin. 5 din Codul penal. S-a respins ca nefondată constituirea de parte civilă a martorei V.S., conform art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală raportat la art. 14 din Codul de procedură penală. S-a dispus confiscarea de la inculpat a contravalorii bunurilor obţinute prin infracţiunile indicate, respectiv a sumelor de 1.000 de euro şi 1.000 de lei, conform art. 254 alin. 3, art. 256 alin. 2 din Codul penal raportate la art. 19 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.360 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti, în baza art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală. Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Mureş a reţinut, în esenţă, că faptele inculpatului B.A.M., în calitate de medic curant, de a primi de la aparţinătorii victimelor R.C. şi V.A. suma de 500 euro anterior operării victimei V.A. şi cea privind solicitarea şi primirea sumei de 200 de euro anterior intervenţiei chirurgicale efectuate asupra victimei R.C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal. De asemenea, fapta inculpatului B.A.M. de a primi de la aparţinătorii victimei V.A.M., după ce aceasta a fost operată de inculpat, sumele de 300 euro şi, respectiv, 1.000 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 256 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal. Împotriva acestei sentinţe, inculpatul B.A.M. a declarat apel la data de 18 decembrie 2013, solicitând achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. 1 lit. a), respectiv la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală anterior. După intrarea în vigoare a noului Cod penal la data de 1 februarie 2014, inculpatul B.A.M. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în art. 289 alin. (2) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, cu reţinerea faptului că, în calitatea în care se presupune că a săvârşit faptele, inculpatul s-ar încadra în categoria funcţionarilor publici prevăzută de art. 175 alin. (2) din Codul penal, solicitând pronunţarea unei soluţii de achitare. III. Opinia instanţei care a pronunţat sesizarea Instanţa Curţii de Apel Târgu Mureş, care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu chestiunea de drept supusă dezlegării, şi-a exprimat punctul de vedere, apreciind că voinţa legiuitorului a fost aceea de a delimita profesiile liberale de celelalte categorii de funcţionari publici. Referitor la încadrarea medicului chirurg - angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, în categoria funcţionarilor publici în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, aceeaşi instanţă a considerat că pentru ca o persoană să fie considerată funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiţii, respectiv persoana să exercite un serviciu public, pe de o parte, iar, pe de altă parte, să fie învestită de autorităţile publice sau să fie supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Astfel, asemenea persoane sunt cele care exercită profesia de notar, avocat, executor judecătoresc, mediator, lichidator judiciar. Aceste profesii reprezintă un serviciu de interes public [prima condiţie cerută de art. 175 alin. (2) din Codul penal], iar persoanele sunt învestite de către o autoritate publică (numirea în funcţia de notar, autorizarea ca interpret) ori printr-o decizie a autorităţii (desemnarea de către instanţă a expertului judiciar) şi, de asemenea, aceste persoane sunt supuse controlului sau supravegherii cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. S-a mai arătat că în situaţia inculpatului nu sunt întrunite niciuna dintre condiţiile cerute de art. 175 alin. (2) din Codul penal, respectiv calitatea sa de medic chirurg - angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, nu a fost învestit de autorităţile publice, iar activitatea sa desfăşurată în cadrul spitalului, remunerată cu un salariu lunar, nu este supusă controlului şi nici supravegherii unei autorităţi publice. Sumele de bani presupus a fi primite de către inculpat (în calitatea sa de medic angajat într-un spital de stat) de la membrii de familie ai pacienţilor (ca latură obiectivă a infracţiunii de luare de mită) nu pot fi asimilate unui onorariu negociabil pe care, spre exemplu, avocatul sau notarul îl încasează, pe bază de documente justificative (chitanţă, ordin de plată etc.), înregistrate în contabilitate, de la persoanele în folosul cărora îşi exercită atribuţiile. S-a precizat că dispoziţiile art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public“, nu fac referire la noţiunea de funcţionar public, aşa cum este ea definită de dispoziţiile art. 175 din Codul penal, ci la noţiunea de funcţionar public definită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căreia „funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică“ şi, în consecinţă, medicul nu este funcţionar public, deoarece el nu este numit, în condiţiile legii, într-o funcţie publică. În acelaşi sens au fost reţinute în argumentarea opiniei şi dispoziţiile art. 375 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri cu privire la „prescripţia şi recomandările cu caracter medical“, iar independenţa, libertatea profesională şi dreptul de decizie al medicului sunt statutate doar cu privire la „hotărârile cu caracter medical“ - art. 375 alin. (1) din aceeaşi lege. În concluzie, s-a apreciat că medicul chirurg - angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, deoarece îşi desfăşoară activitatea cu titlu permanent (contract de muncă pe perioadă nedeterminată), cu o remuneraţie (salariu lunar şi eventuale sporuri acordate), în cadrul unui spital din sistemul public de sănătate (din reţeaua Ministerului Sănătăţii) şi are atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al spitalului. IV. Punctul de vedere al părţii cu privire la dezlegarea chestiunii de drept În urma comunicării raportului întocmit în temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, inculpatul B.A.M. nu a formulat un punct de vedere scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii conform dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Opinia instanţelor judecătoreşti Examinând punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate, precum şi jurisprudenţa ataşată acestora ce au fost transmise instanţei supreme referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării a rezultat o practică neunitară. Astfel, au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Bacău care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate. Într-o primă opinie, majoritară, punctele de vedere exprimate de curţile de apel, precum şi de către unele dintre instanţele de judecată din circumscripţia acestora au fost în sensul că medicul chirurg angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, deoarece îşi desfăşoară activitatea cu titlu permanent pentru care primeşte o remuneraţie lunară în cadrul unui spital din sistemul public de sănătate, şi are atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al spitalului potrivit contractului său de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată (Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Tulcea, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Harghita, Tribunalul Neamţ, Tribunalul Arad, Tribunalul Timiş, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Dolj, Judecătoria Craiova, Judecătoria Slatina, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Segarcea, Judecătoria Baia de Aramă, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Gheorghieni, unele instanţe de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti). A doua opinie exprimată de judecătorii din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Cluj, Tribunalului Alba, Tribunalului Caraş-Severin, Tribunalului Mureş, Tribunalului Vrancea, Tribunalului Olt, Judecătoriei Târnăveni, Judecătoriei Luduş, Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, Judecătoriei Filiaşi, precum şi de judecătorii Curţii de Apel Braşov şi Tribunalului Braşov a fost în sensul că medicul chirurg angajat cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată întro unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 289 din Codul penal, se încadrează în categoria funcţionarilor publici prevăzută de art. 175 alin. (2) din Codul penal. O altă opinie a fost conturată de Tribunalul Brăila, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Mehedinţi şi, respectiv, de unii judecători ai Curţii de Apel Braşov şi Tribunalului Braşov, precum şi judecătorii unor instanţe arondate Curţii de Apel Bucureşti care şi-au exprimat punctul de vedere în sensul că medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia. Curtea de Apel Oradea a comunicat că instanţele din circumscripţia sa nu au formulat un punct de vedere cu privire la problema de drept pusă în discuţie, iar în lipsa unei practici cristalizate a exprimat opinia potrivit căreia medicul angajat la o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar şi, prin urmare, poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) din Codul penal, în cazul său răspunderea penală fiind atenuată însă prin intervenţia legiuitorului, care specifică în mod clar că limitele de pedeapsă vor fi reduse cu 1/3. Judecătorii Tribunalului Argeş au opinat în sensul că dacă medicul activează în sectorul public şi angajatorul său este o unitate sau o instituţie publică, acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. De asemenea, s-a arătat că medicilor angajaţi în cadrul unor organisme private, dar de interes public, le vor fi aplicabile dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal, cu toate consecinţele, deoarece în acest caz funcţia lor nu mai este publică, ci doar de interes public, veniturile acestora fiind asigurate din resurse private. Pe de altă parte, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Covasna, Tribunalul Gorj, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Hârlău, Judecătoria Târgu-Secuiesc, Judecătoria Sfântu Gheorghe, Judecătoria Întorsura Buzăului, Judecătoria Târgu Mureş, Judecătoria Băileşti, Judecătoria Calafat, Judecătoria Caracal, Judecătoria Corabia, Judecătoria Orşova, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Strehaia nu au exprimat un punct de vedere, întrucât au comunicat că nu au avut jurisprudenţă în materie. V. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 473 alin. (5) din acelaşi cod, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi din cadrul facultăţilor de drept ale Universităţilor din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Timişoara, precum şi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, însă aceştia nu au transmis niciun punct de vedere în acest sens. VI. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Direcţia de specialitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că medicul din cadrul unei unităţi spitaliceşti din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal, dispoziţii care includ în noţiunea de „funcţionar public“ „persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: b) exercită (...) o funcţie publică de orice natură.“ VII. Opinia Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 2.631/C/3.328/III-5/2014 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept ce formează obiectul întrebării prealabile. În cuprinsul concluziilor scrise, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat următoarele: „medicul chirurg - angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-un spital din sistemul public de sănătate este persoana care, cu titlu permanent şi cu remuneraţie, exercită, singură, în cadrul unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia, fiind funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. c) teza ultimă din Codul penal“. În susţinerea opiniei formulate, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat, în esenţă, următoarele: Funcţionarul public în înţelesul normei prevăzute de dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal semnifică persoana care exercită în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic ori al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. Dacă apartenenţa la o regie autonomă, care se organizează şi funcţionează potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, nu pune probleme de interpretare, noţiunea de operator economic trebuie privită prin raportare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii care, la art. 3 lit. r), defineşte noţiunea de operator economic ca fiind „oricare furnizor de produse, prestator de servicii ori executant de lucrări - persoană fizică/juridică de drept public sau privat ori grup de astfel de persoane cu activitate în domeniul care oferă în mod licit pe piaţă produse, servicii şi/sau execuţie de lucrări“. Altfel spus, operatorul economic este acea persoană juridică cu capital integral sau majoritar de stat care realizează acte de comerţ, iar orice angajat al unui astfel de operator economic are calitatea de funcţionar public. Persoana juridică cu capital integral sau majoritar de stat este acea persoană juridică la care statul român deţine, în cazul societăţilor comerciale, întregul sau mai mult de jumătate din capitalul social subscris şi vărsat, dar şi cea a cărei activitate este sine qua non legată de bunuri ce fac parte din domeniul public al statului, aflate în administrarea ei. Prin sintagma „atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia“, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că legiuitorul a intenţionat să excludă de la aplicarea unor norme de incriminare personalul cu atribuţii de întreţinere, pază ori altele similare. Astfel, a precizat că pentru delimitarea sferei persoanelor vizate de dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, relevante sunt criteriile legate de forma de proprietate a bunurilor indispensabile realizării obiectului de activitate al persoanei juridice; iar, în ceea ce priveşte spitalul public, acesta funcţionează într-un imobil care face parte din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, în desfăşurarea actului medical medicul aflat în raporturi de muncă cu un spital public din reţeaua Ministerului Sănătăţii foloseşte echipamente medicale achiziţionate cu fonduri provenite de la bugetul de stat, iar cuantumul salariului său este stabilit în temeiul Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi virat de la bugetul de stat, acesta neputând fi negociat între angajat - medicul şi angajator - instituţia publică. VIII. Examenul jurisprudenţei 1. La nivelul Curţii de Apel Braşov a fost identificată Decizia penală nr. 429 din 2 octombrie 2014 prin care a fost respins apelul declarat de procuror împotriva Sentinţei penale nr. 78 din 5 martie 2014 a Tribunalului Braşov, prin care inculpatul S.I. a fost achitat sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) şi (2) din Codul penal raportat la art. 308 din Codul penal, raportat la art. 1 alin. (1) lit. g), art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi cu aplicarea art. 5 din Codul penal. 2. La nivelul Curţii de Apel Craiova a fost identificată Încheierea de suspendare din 17 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 485/95/2014, prin care Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat la rândul său Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă prin care să dea o rezolvare de principiu modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) şi (2) din Codul penal privind funcţionarii publici, respectiv dacă medicul angajat întro unitate spitalicească din sistemul public de sănătate este funcţionar public în sensul alin. (1) sau (2). Opinia motivată a completului de judecată a fost în sensul că medicul - angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal. 3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale: Decizia¹ Curţii Constituţionale nr. 2 din 15 ianuarie 2014. Prin decizia menţionată anterior Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a articolului unic din Legea pentru modificarea art. 253¹ din Codul penal şi a constat că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în raport cu criticile formulate. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat că „Semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ“, iar „noţiunile de «funcţionar public» şi de «funcţionar» au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal“. 4. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie La nivelul Secţiei penale din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate următoarele hotărâri pronunţate în materie: a)Decizia penală nr. 1.314 din 14 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.125/63/2012, prin care a fost admis recursul declarat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 171 din 10 mai 2013 a Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi au fost casate în totalitate decizia şi sentinţa atacate şi rejudecând, conform art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea a şase infracţiuni de luare de mită prevăzute de art. 289 alin. (2) din Codul penal;b)Decizia penală nr. 224 din 2 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.243/1/2014 prin care a fost respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul B.K. (medic angajat într-un spital de stat) împotriva Deciziei penale nr. 25 din 30 ianuarie 2014 pronunţate de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 9.783/63/2012.Astfel, în cauză a fost menţinută Sentinţa penală nr. 243 din 30 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia penală în Dosarul nr. 9.783/63/2012, prin care inculpatul B.K. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie; c)Decizia penală nr. 2.091 din 20 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 7.710/63/2013 prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.N. (medic angajat într-un spital de stat) împotriva Deciziei penale nr. 352 din 12 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Craiova.În speţă, a fost menţinută Sentinţa penală nr. 211 din 8 mai 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 7.710/63/2013 prin care inculpatul R.N. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzute de art. 254 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu aplicarea art. 320¹ alin. 7 din Codul de procedură penală. 5. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. IX. Dispoziţii legale incidente Articolul 16 din Constituţie - Egalitatea în drepturi
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege Articolul 1 alin(1) din Codul penal: „Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni.“Art. 4 din Codul penal: „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.“ Articolul 3 din Legea nr187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal: „(1) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţia în care o faptă determinată, comisă sub ¹ Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014. imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.(2) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.“Art. 145 din Codul penal anterior: „Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.“ Art. 147 din Codul penal anterior: „(1) Prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.
(2) Prin funcţionar se înţelege persoana menţionată în alin. (1), precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.“Art. 175 din Codul penal în vigoare:
(1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie:a)exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b)exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c)exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice, cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. (2) De asemenea este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Art. 176 din Codul penal în vigoare: „Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.“ Articolul 2 alin(1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome.“ Articolul 2 din Legea nr95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare:(1) Asistenţa de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei. Asistenţa de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor şi strategiilor adresate determinanţilor stării de sănătate, precum şi prin organizarea instituţiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare.(2) Scopul asistenţei de sănătate publică îl constituie promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii.(3) Strategia sistemului sănătăţii publice urmăreşte asigurarea sănătăţii populaţiei în cadrul unor comunităţi sănătoase.(4) Asistenţa de sănătate publică este o componentă a sistemului de sănătate publică.(5) Ministerul Sănătăţii Publice reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătăţii publice.(6) În cuprinsul actelor normative în vigoare denumirea «Ministerul Sănătăţii» se înlocuieşte cu denumirea «Ministerul Sănătăţii Publice», iar sintagma «ministrul sănătăţii», cu sintagma «ministrul sănătăţii publice».(7) Asistenţa de sănătate publică este coordonată de către Ministerul Sănătăţii Publice şi se realizează prin toate tipurile de unităţi sanitare de stat sau private, constituite şi organizate conform legii. Articolul 373 din Legea nr95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare - „Monitorizarea şi controlul exercitării profesiei de medic se realizează de către Colegiul Medicilor din România şi Ministerul Sănătăţii Publice, denumite în continuare autorităţi competente române“. Articolul 375 din Legea nr95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare:(1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independenţa şi libertatea profesională a medicului, precum şi dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical.(2) Având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia.(3) În legătură cu exercitarea profesiei şi în limita competenţelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripţia şi recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligaţia medicului de deosebit respect faţă de fiinţa umană şi de loialitate faţă de pacientul său, precum şi dreptul medicului de a prescrie şi de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului. Art. 256 din Codul penal anterior - Primirea de foloase necuvenite: „Primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. [...]“ Art. 289 din Codul penal în vigoare - Luarea de mită:
(1) Fapta funcţionarului public, care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.(2) Fapta prevăzută în alin. (1), săvârşită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracţiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. Art. 308 din Codul penal în vigoare - Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane:
(1) Dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-301 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. (2) În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime. X. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Opinia judecătorului-raportor asupra chestiunii de drept supuse dezlegării a fost în sensul că medicul angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: A. Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizării: Legiuitorul român a prevăzut în Codul de procedură penală în vigoare un nou instrument de unificare a practicii judiciare neunitare, respectiv sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În conţinutul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală sunt statuate condiţii cumulative de sesizare a instanţei supreme, şi anume referitoare la faza procesuală a cauzei în care se iveşte chestiunea de drept, felul instanţei care poate sesiza şi stadiul procesual al cauzei, natura juridică a chestiunii de drept, precum şi aceea prin care să nu fi făcut obiectul vreunuia din instrumentele juridice de rezolvare a problemei respective. Altfel spus, este necesar ca:

– acea cauză în care există o chestiune de drept ce urmează să fie supusă dezlegării să se afle „în cursul judecăţii“, respectiv instanţa să fi fost sesizată, iar procesul se află în curs de desfăşurare;

– instanţele pe rolul cărora se află o asemenea cauză să fie din cele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, iar cauza respectivă să se găsească în ultima cale de atac - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curte de apel sau tribunal, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;

– chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluţionarea pe fond a cauzei respective;

– condiţia negativă, în sensul că instanţa supremă nu s-a pronunţat asupra problemei de drept, printr-o hotărâre prealabilă sau prin recurs în interesul legii.Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se constată că prezenta sesizare întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv Dosarul nr. 7.932/102/2012 se află pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în faza de judecată a apelului declarat de inculpatul B.A.M., curtea de apel fiind una dintre instanţele enumerate expres şi limitativ de către legiuitor, ce poate exercita calea de atac exercitată, şi intrând în sfera accepţiunii de „în ultimă instanţă“. De asemenea, chestiunea de drept supusă dezlegării este de natură a determina judecarea pe fond a cauzei, iar prevederile invocate nu au mai făcut, până la momentul sesizării, obiectul niciunei alte hotărâri prealabile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici al vreunui recurs în interesul legii soluţionat de aceeaşi instanţă. B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită Spre deosebire de Codul penal anterior, Codul penal în vigoare nu mai face deosebire între noţiunea de funcţionar public şi cea de funcţionar, aceasta din urmă nemaifiind reglementată distinct. Astfel, din analiza comparativă a dispoziţiilor legale ce definesc termenii de „funcţionar public“ şi „public“ din actuala reglementare cu cele cuprinse în prevederile art. 145 şi 147 din Codul penal anterior, rezultă că funcţionar public este acea persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice ori al unei instituţii sau al altei persoane juridice de interes public. Aşa cum s-a menţionat în mod constant şi în literatura juridică, în înţelesul legii penale, noţiunile de „funcţionar public“ şi de „funcţionar“ au o semnificaţie mai largă decât aceleaşi noţiuni din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a patrimoniului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal. Din perspectiva tehnicii de reglementare a conţinutului dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Codul penal rezultă că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de ierarhizare a acestor dispoziţii, ci de a da o definiţie mai riguroasă noţiunii de funcţionar public decât definiţia dată de art. 147 din Codul penal anterior. Astfel, funcţionarul public definit în art. 175 alin. (1) din Codul penal este „persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia“. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public“. Rezultă că funcţionarul public, astfel cum este definit în cuprinsul art. 175 alin. (1) din Codul penal, poate exercita fie atribuţii şi responsabilităţi pentru exercitarea prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti, fie atribuţii cu privire la realizarea obiectului de activitate al regiilor autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral ori majoritar de stat, fie poate exercita o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură. Scopul utilizării de către legiuitor a expresiei „funcţie publică de orice natură“, iar nu „funcţie publică“ a fost acela de a evita existenţa unei suprapuneri între noţiunea de „funcţie publică“ în sensul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi expresia utilizată în cuprinsul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, pentru a delimita sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în accepţiunea legii penale. Astfel, sintagma „funcţie publică de orice natură“, în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) din Codul penal, defineşte o categorie mai largă decât funcţia publică, aşa cum este înţeleasă în dreptul administrativ, iar noţiunea de „funcţionar public“ este mai cuprinzătoare decât cea la care se referă art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 5 şi art. II pct. 3 din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi articolul unic din Legea pentru modificarea art. 253¹ din Codul penal. În cuprinsul acestei decizii se arată că „semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ (.....), potrivit legii penale, noţiunile de funcţionar public şi de funcţionar au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal (....) în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui anumit statut sau regim juridic“. Cu privire la dispoziţiile noului Cod penal, Curtea Constituţională a reţinut prin decizia citată că „excluderea persoanelor care exercită profesii liberale din sfera de incidenţă a răspunderii penale în materia infracţiunilor de serviciu şi de corupţie nu constituie un criteriu obiectiv în funcţie de care se poate justifica intervenţia legiuitorului“. De asemenea, Curtea Constituţională a statuat că „determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidenţa normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză şi autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public“. Dintr-o altă perspectivă se constată că „funcţia publică“ reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică, în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale, iar „ interesul public“ este acel interes care implică garantarea şi respectarea de către instituţiile şi autorităţile publice a drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, recunoscute de Constituţie, legislaţia internă şi tratatele internaţionale la care România este parte. Aşadar, conceptul de „funcţie publică“ se află în strânsă corelaţie cu noţiunea de „interes public“, ambele urmărind satisfacerea trebuinţelor de interes general, în baza prerogativelor constituţionale care fac să prevaleze interesul public faţă de cel privat. Or, funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea în scopul realizării interesului public şi ca atare, în exercitarea funcţiei, are îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal. Noţiunea de „serviciu public“ desemnează fie o formă de activitate prestată în folosul interesului public, fie o subdiviziune a unei instituţii din administraţia internă împărţită pe secţii, servicii etc. Din categoria serviciilor de interes public fac parte acele entităţi care, prin activitatea pe care o desfăşoară, sunt chemate să satisfacă anumite interese generale ale membrilor societăţii. Din acest punct de vedere se constată, aşa cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, că medicul îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui serviciu de interes public. Astfel, potrivit art. 1 şi 2 din actul normativ anterior indicat, domeniul sănătăţii este considerat un obiectiv de interes social major şi asistenţa de sănătate publică este definită ca fiind efortul organizat al societăţii în vederea protejării şi promovării sănătăţii populaţiei, componentă a sistemului de sănătate publică. În cazul infracţiunii de luare de mită, calitatea de funcţionar public prevăzută pentru subiectul activ este specifică dreptului penal şi trebuie înţeleasă numai în accepţiunea conferită de prevederile părţii generale a codului penal, aşa încât această reglementare specifică nu poate fi înlăturată prin dispoziţii legale speciale, nepenale, care guvernează exercitarea anumitor profesii, cum este şi aceea de medic. Ca atare, dispoziţiile cuprinse în art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „medicul nu este funcţionar public“ nu sunt de natură să conducă la excluderea acestuia din sfera funcţionarilor publici reglementată de Codul penal, textul referindu-se exclusiv la „natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său“. Pe de altă parte, medicul care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate nu poate fi încadrat în sfera funcţionarilor publici asimilaţi, potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal, care restrâng această categorie doar la persoanele ce exercită un serviciu de interes public, fiind învestite de autorităţile publice sau supuse controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Potrivit art. 175 alin. (2) din Codul penal nu este suficient ca persoana să exercite un serviciu de interes public, ci trebuie să şi fie învestită sau controlată, după caz, supravegheată, de autorităţile publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. În plus, învestirea, controlul sau supravegherea din partea autorităţilor publice vizează exclusiv exercitarea de către funcţionar a serviciului public, iar nu dreptul de practicare a profesiei în domeniul de competenţă necesar pentru îndeplinirea serviciului public respectiv. Mai mult, rezultă că între autoritatea publică şi persoana care exercită serviciul de interes public nu există raporturi de serviciu, stabilite în baza unui contract individual sau colectiv de muncă, pentru că, în acest din urmă caz, respectiva persoană ar fi avut obligaţia să presteze munca sub autoritatea angajatorului, urmând a fi încadrată fie în categoria funcţionarilor publici prevăzuţi de art. 175 alin. (1) din Codul penal - dacă angajatorul este o persoană de drept public, fie în cea reglementată de art. 308 alin. (1) din Codul penal - dacă angajatorul era o persoană de drept privat. Din perspectiva Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, Colegiul Medicilor din România este un organism care, în calitate de reprezentant al autorităţii publice (Ministerul Sănătăţii), autorizează doar dreptul de practică al medicului, ceea ce reprezintă o condiţie de exercitare a profesiei de medic pe teritoriul României, respectiv controlează şi supraveghează profesia de medic, ca profesie liberală, şi nicidecum nu procedează la o învestire a medicului cu exercitarea unui serviciu public, după cum nu controlează şi nici nu supraveghează exercitarea de către medic a serviciului public, în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal. Legiuitorul naţional nu a dorit dezincriminarea infracţiunii de luare de mită comise de către medicul din sistemul public de sănătate, în acelaşi sens fiind şi constatările Raportului Anticorupţie al U.E²., prin care sănătatea a fost identificată ca fiind „un sector vulnerabil la corupţie şi care necesită soluţii specifice“. ² Comisia Europeană - Raport al Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European, Raportul Anticorupţie al U.E, pag. 20 Bruxelles, 3.2.2014 COM(2014)38. Totodată, din examenul legislaţiei statelor membre U.E., se observă că în Marea Britanie³ printre funcţiile sau activităţile la care se referă actul de mită se regăseşte orice funcţie de natură publică, iar în Franţa⁴ se pedepseşte cu închisoare până la 10 ani şi o amendă de 1.000.000 euro fapta săvârşită de o persoană depozitară a autorităţii publice, însărcinată cu o misiune de serviciu public, de a solicita ori accepta, fără drept, în orice moment, direct sau indirect, oferte, promisiuni, cadouri, daruri sau orice avantaje pentru ea însăşi sau pentru altul. În Expunerea de motive a noului Cod penal, legiuitorul oferă două exemple de persoane care se încadrează în dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal, şi anume notarii publici (Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995) şi executorii judecătoreşti (Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti). Referindu-se la această categorie de persoane asimilate funcţionarilor publici, legiuitorul precizează că, „deşi aceste persoane nu sunt propriu-zis funcţionari publici, ele exercită atribute de autoritate publică ce le-au fost delegate printr-un act al autorităţii statale competente şi sunt supuse controlului acesteia“. Aşadar, atât din exemplele oferite de legiuitor, cât şi din referirea la exercitarea atributelor de autoritate publică, pe baza delegării printr-un act al autorităţii statale, rezultă că dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal privesc persoane care nu îşi exercită atribuţiile în cadrul unui sistem public, ci persoane care exercită un serviciu de interes public, pe baza învestirii de către autorităţile publice sau sub controlul ori supravegherea acestora, fără a fi angajate în unităţile de stat ale unui sistem public. În cazul notarilor publici şi al executorilor judecătoreşti - exemplele menţionate în Expunerea de motive a noului Cod penal - onorariile pentru serviciul de interes public exercitat sunt reglementate prin lege. Această reglementare prin lege a onorariilor explică soluţia legislativă prevăzută în art. 289 alin. (2) Cod penal, a incriminării faptei prevăzute în art. 289 alin. (1) din Codul penal, săvârşită de aceste categorii de persoane, numai în cazul în care este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle lor legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, iar nu şi în cazul în care este comisă în legătură cu îndeplinirea ori urgentarea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle lor legale. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia⁵ nr. 20 din 29 septembrie 2014, a stabilit că „expertul tehnic judiciar este funcţionar public în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (2) teza întâi din Codul penal“, însă argumentele reţinute de către instanţa supremă în considerentele deciziei anterior menţionate nu pot privi situaţia medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, deoarece îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 175 alin. (2) din Codul penal se analizează pentru fiecare categorie profesională în concret, pornind de la normele legale speciale ce îi reglementează statutul. Efectuând un examen comparativ al dispoziţiilor normative incluse în Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, precum şi în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară se constată că, spre deosebire de cele trei categorii de persoane anterior menţionate, medicul din cadrul unei unităţi sanitare de stat nu exercită un serviciu de interes public, pe baza învestirii de către autorităţile publice sau sub controlul ori supravegherea acestora, ci îndeplineşte atribuţiile în cadrul unui sistem public de sănătate. Tot astfel, nefinanţarea din fondurile publice este reţinută drept criteriu pentru delimitarea sferei persoanelor care se încadrează în art. 175 alin. (2) din Codul penal şi în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2/2014 în care se arată că „unele dintre persoanele care exercită profesii liberale sunt considerate «funcţionari publici» în condiţiile art. 175 alin. (2) din noul Cod penal, atunci când, deşi funcţionează în baza unei legi speciale şi nu sunt finanţate de la bugetul de stat, exercită un serviciu de interes public şi sunt supuse controlului sau supravegherii unei autorităţi publice“. În cazul medicului din cadrul sistemului public de sănătate, care îşi exercită profesia ca angajat al unei unităţi sanitare de stat, în regim salarial, angajarea acestuia nu echivalează cu o învestire de către autorităţile publice pentru a exercita un serviciu de interes public. Actul de angajare, ca bază a raportului dintre medic şi unitatea sanitară de stat, în temeiul căruia medicul este încadrat în sistemul public de sănătate, nu poate fi considerat un act de învestire de către autorităţile publice, un act de delegare al unui atribut de autoritate publică. Pe de altă parte, medicul din cadrul unei unităţi spitaliceşti din sistemul public de sănătate nu poate fi inclus în categoria funcţionarilor publici prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, deoarece acest text de lege stabileşte calitatea de funcţionar public, în sensul legii penale, persoanei care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie „exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia“. Astfel, calitatea de funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, este condiţionată de exercitarea atribuţiilor „în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat.“ Or, unităţile spitaliceşti şi, în general, unităţile sanitare de stat, organizate în conformitate cu Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt regii autonome sau operatori economici şi nu pot fi considerate „persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat“, întrucât prin acest act normativ nu se prevede organizarea unităţilor sanitare de stat, ca persoane juridice cu capital, unităţile sistemului public de sănătate cu personalitate juridică nefiind constituite ca persoane juridice cu capital şi neavând capital. Din acest punct de vedere pot fi incluse în categoria funcţionarilor publici, prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, persoanele care exercită în cadrul unei regii autonome înfiinţate potrivit legii (de exemplu, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, Regia Autonomă „Monitorul Oficial“, Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat) ori al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral ori majoritar de stat înfiinţate potrivit legii, de tipul companiilor naţionale, al societăţilor naţionale sau al societăţilor cu capital integral ori majoritar de stat organizate potrivit Legii societăţilor nr. 31/1990, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. ³ Legea privind actele de mită 2010 (Bribery Act 2010), Capitolul – Infracţiuni generale de mită, pct. 3. ⁴ Code pénal - Version Consolidéé au 15 novembre 2014, Paragraphe 2: De la corruption passive et du trafic d´influence commis par des personnes exerҫant une fonction publique, article 432-11. ⁵ Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 22 octombrie 2014. Medicul din cadrul unei unităţi sanitare de stat nu îndeplineşte condiţia de a-şi exercita atribuţiile în cadrul unei regii autonome sau al altui operator economic ori al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat - condiţie prevăzută în dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal şi, în consecinţă, nu poate fi încadrat în sfera de incidenţă a acestor prevederi legale. Totodată, cu referire la dispoziţiile art. 308 alin. (1) din Codul penal, care extind sfera de aplicare a unor norme de incriminare cuprinse în titlul V al părţii speciale a noului Cod penal - „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu“ la persoanele „care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură (...) în cadrul oricărei persoane juridice“, se apreciază că prevederile normative sus-citate nu sunt aplicabile medicului din cadrul sistemului public de sănătate, deoarece incidenţa acestora este condiţionată de exercitarea atribuţiilor în cadrul unei persoane juridice sau în cadrul unei entităţi cu personalitate juridică. Organizarea unei unităţi sanitare de stat ca entitate cu personalitate juridică sau ca entitate fără personalitate juridică şi, în general, organizarea unei unităţi din cadrul unui sistem public ca entitate cu personalitate juridică ori ca entitate fără personalitate juridică nu poate constitui criteriul decisiv pentru existenţa răspunderii penale, fiind dificil de admis că răspunderea penală a persoanelor care îşi exercită profesia în cadrul unui sistem public există sau nu există în funcţie de modul în care, la un anumit moment, statul a atribuit sau nu a atribuit personalitate juridică unităţilor din cadrul respectivului sistem public. În concluzie, medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. Caracterul liberal al profesiei de medic nu poate justifica lipsa răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită în cazurile în care acesta condiţionează actul medical la care este obligat profesional, moral şi legal, de banii sau foloasele care nu i se cuvin şi pe care, direct sau indirect, le pretinde, primeşte ori le acceptă. Totodată, în raport cu importanţa serviciului public de sănătate, pacienţii nu pot fi lăsaţi neprotejaţi de legea penală, din considerentul că eventualele acte de pretindere sau primire de sume de bani ori alte foloase de către medicul care funcţionează în cadrul sistemului sanitar pot fi integrate sferei de incidenţă a unor dispoziţii normative nepenale. Prevederile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal şi art. 289 alin. (1) din acelaşi cod, pe de o parte, şi art. 2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, pe de altă parte, deşi reglementează situaţii şi finalităţi diferite, nu se exclud. Astfel, primele două dispoziţii legale invocate mai sus au în vedere un raport de drept penal substanţial, medicul fiind subiect activ al infracţiunii de luare de mită, iar celelalte două reglementări indicate vizează un raport de drept administrativ sau civil, al cărui subiect are drepturi şi obligaţii anume stabilite prin lege. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 7.932/102/2012, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea rezolvării de principiu a modalităţii de interpretare a dispoziţiilor art. 175 din Codul penal, respectiv dacă medicul chirurg angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de luare de mită prevăzute de dispoziţiile art. 289 alin. (1) din Codul penal, se încadrează în categoria funcţionarilor publici prevăzută la art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal sau în categoria funcţionarilor publici prevăzută la art. 175 alin. (2) din Codul penal. Stabileşte că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2014. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător CORINA MICHAELA JÎJÎIE Magistrat-asistent Ana-Maria Deaconescu-Belulescu