DECIZIE Nr. 26
din 15 ianuarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30 alin. 1 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 65 din 28 ianuarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Ion Tiucă - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 1 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Elvila" - S.A. din
Bucureşti în Dosarul nr. 2.527/103/2007 al Tribunalului Neamţ - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de
judecată.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere
a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 24 septembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 2.527/103/2007, Tribunalul Neamţ -Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu' excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30
alin. 1 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de
Societatea Comercială „Elvila" - S.A. din Bucureşti cu ocazia soluţionării
unei cereri de recuzare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 30 alin. 1 din Codul
de procedură civilă încalcă dreptul părţilor la un proces echitabil, consacrat
în art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, coroborat cu prevederile art. 11 alin.
(2) din Constituţie. Arată că „judecarea cererii de recuzare de către colegii
judecătorului recuzat nu asigură o imparţială soluţionare a acestei cereri, cu
atât mai mult cu cât unul dintre membrii completului, [...], este preşedintele
Secţiei civile a Tribunalului Neamţ".
Tribunalul Neamţ - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este
neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat instituie „norme de procedură
operative de soluţionare a cererii de recuzare, tocmai pentru a se respecta
dreptul părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil - aşa cum
prevăd şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului şi cele ale art. 21 alin. (3) din Constituţie".
Potrivit prevederilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului' şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul consideră
excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece prin „textul
de lege criticat s-au instituit norme de procedură operative de soluţionare a
cererii de recuzare, tocmai pentru a se respecta dreptul părţilor la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Invocă în
acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 746/2007,
arătând că judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi că
legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de
soluţionare a acestei cereri. Mai precizează că încheierea prin care s-a
respins cererea de recuzare se poate ataca odată cu fondul, instanţa superioară
de fond urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima
instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept
respinsă. De asemenea, arată că textul de lege criticat nu contravine art. 6
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, întrucât acesta se referă exclusiv la soluţionarea în fond a
cauzei, el nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu,
astfel cum este recuzarea.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 30 alin. 1 din Codul de procedură civilă,
dispoziţii care au următorul conţinut: „Recuzarea judecătorului se hotărăşte
de instanţa respectivă, în alcătuirea căreia nu poate să intre cel
recuzat."
In susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate
autorul invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 alin. (2)
privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 21 alin. (3) privind
dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen
rezonabil, şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces
echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că asupra constituţionalităţii art. 30 alin. 1 din Codul de procedură
civilă s-a'pronunţat prin mai multe decizii, precum Decizia nr. 150 din 23 februarie
2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 24
martie 2006, Decizia nr. 464 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 12 ianuarie 2005, şi Decizia nr. 746
din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 740 din 1 noiembrie 2007.
Textul de lege criticat determină competenţa de
soluţionare a cererii de recuzare, incident procedural ce intervine în
desfăşurarea normală a procesului civil.
Cu privire la susţinerea potrivit căreia judecarea
cererii de recuzare de către colegii judecătorului recuzat nu ar asigura o
corectă soluţionare a acesteia, textul de lege criticat încălcând astfel
prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, Curtea a reţinut că „relaţiile
de colegialitate dintre judecătorii aceleiaşi instanţe sau chiar din cadrul
aceleiaşi secţii nu justifică suspiciunea privind imparţialitatea judecătorilor
care urmează să soluţioneze cererea de recuzare îndreptată împotriva unui alt
judecător".
Totodată, Curtea a reţinut că „judecarea cererii de
recuzare nu vizează fondul cauzei. Prin această reglementare legiuitorul a avut
în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a
acestei cereri, încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată
cu fondul, instanţa superioară de fond urmând a reface toate actele şi dovezile
administrate la prima instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a
fost pe nedrept respinsă". In fine, se constată că nu poate fi reţinută
nici critica potrivit căreia textul de lege atacat contravine prevederilor art.
11 alin. (2) din Constituţie, cu raportare la dispoziţiile art. 6 paragraful 1
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, Curtea reţinând în decizia mai sus menţionată că acest din urmă
text „se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, el nefiind aplicabil
unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este
recuzarea".
Intrucât nu au intervenit elemente de natură să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în această materie, atât
soluţia, cât şi considerentele din decizia menţionată îşi păstrează
valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 30 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată
de Societatea Comercială „Elvila" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.527/103/2007 al Tribunalului
Neamţ - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 ianuarie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman