DECIZIE Nr.
245 din 9 martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 143 alin. 1 si 3 si ale art. 148
alin. 1 lit. h) din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 290 din 30 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Marilena Mincă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143 alin. 1 şi 3 şi ale art. 148
alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nicolae
Popescu şi Gheorghe Dan Irinel în Dosarul nr. 11. 087/2005 al Tribunalului Iaşi.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează completul de judecată
că la dosarul cauzei s-a depus o cerere din partea apărătorului ales al
autorilor excepţiei, prin care se solicită amânarea judecării cauzei în vederea
pregătirii apărării.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de
amânare, arătând că în cauză a fost acordat un termen pentru lipsă de apărare.
In temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborat cu
art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea
respinge cererea de amânare.
Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi
acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii
Constituţionale în această materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate
nu contravin prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
reţine următoarele:
Prin Incheierea din 14 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 11. 087/2005, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 143
alin. 1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de inculpaţii Nicolae Popescu şi Gheorghe Dan Irinel în dosarul
menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege
criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi (2), ale art. 20 alin. (2)
şi ale art. 23 alin. (1), (4) şi (11) din Constituţie. Se arată că, „deşi alin.
1 al art. 143 din Codul de procedură penală se referă la probe sau indicii
temeinice că s-a săvârşit o faptă penală, ceea ce ar constitui un criteriu de
apreciere din partea judecătorului pe baza materialului probator administrat în
cauză, în alin. 3, prin sintagma «rezultă presupunerea», se lasă loc
arbitrarului şi aprecierii subiective a judecătorului, ceea ce introduce
elemente discriminatorii între persoane, fără a exista un criteriu obiectiv şi
neinterpretabil de apreciere". De asemenea, se susţine că dispoziţiile
art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale
prin aceea că „judecătorul este lăsat să aprecieze ce anume reprezintă probe
certe în raport cu comportamentul social viitor al persoanei cercetate şi lasă
la liberul arbitru al judecătorului să aprecieze subiectiv în ce ar consta
pericolul concret pentru ordinea publică al unor eventuale fapte viitoare.
Acest text prevede posibilitatea luării măsurii arestării preventive fără o
acoperire legală a legii în sensul normelor constituţionale prin care arestarea
este permisă numai în cazurile prevăzute de lege (art. 23 alin. 2), iar
cazurile prevăzute de lege în litera şi spiritul Constituţiei nu pot fi decât
acele prevederi din lege precis definite, de aplicabilitate strictă, cu
criterii statuate obiectiv, imposibil de a fi aplicate discriminator prin liber
arbitru".
Tribunalul Iaşi apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate invocata este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 143 alin. 1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h)
din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
- Art. 143 alin. 1 şi 3: „Măsura reţinerii poate fi
luată de organul de cercetare penală faţă de învinuit, dacă sunt probe sau
indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Organul de
cercetare penală este obligat să-l încunoştinţeze, de îndată, pe procuror cu
privire la luarea măsurii reţinerii. [... ]
Sunt indicii temeinice atunci când din datele existente
în cauză rezultă presupunerea că persoana faţă de care se efectuează urmărirea
penală a săvârşit fapta. "
- Art. 148 alin. 1 lit. h): „Măsura
arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute
în art. 143 şi numai în
vreunul din următoarele cazuri: [... ] h) inculpatul a săvârşit o infracţiune
pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu pedeapsa
închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că
lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
"
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că
prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale
ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin.
(2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale
art. 23 alin. (1), (4) şi (11) privind libertatea individuală.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se
constată că prin Decizia nr. 344 din 5 decembrie 2002, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 11 februarie 2003, prin Decizia nr.
462 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 34 din 11 ianuarie 2005, precum şi prin Decizia nr. 21 din 20 februarie
2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 22
februarie 2005, răspunzând la critici similare, Curtea a constatat că
dispoziţiile art. 143 şi 148 din Codul de procedură penală „nu încalcă
prevederile constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale
cetăţenilor. " Prin aceleaşi decizii s-a mai constatat că prevederile art.
143 din Codul de procedură penală transpun întocmai în dreptul intern
prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin stabilirea ca temei al
arestării preventive a existenţei unor „indicii temeinice că învinuitul a
săvârşit o faptă prevăzută de legea penală". Potrivit jurisprudenţei
Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Brogan şi alţii contra Regatului
Unit - 1988, Kurt contra Turciei - 1998, Lukanov contra
Bulgariei, 1997), temeiul arestării preventive constă
în existenţa unor „date" care
să obiectiveze „motivele" pentru care se bănuieşte că persoana faţă de care s-a dispus
arestarea preventivă a săvârşit o infracţiune, în acest sens organele judiciare
având obligaţia să deţină şi să învedereze „o explicaţie credibilă şi întemeiată" pentru dispunerea măsurii.
Aceste date trebuie să conducă la bănuiala sau
presupunerea că învinuitul ori inculpatul a săvârşit o
infracţiune. Dacă organele judiciare ar deţine probe certe de vinovăţie, s-ar
impune pronunţarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii, iar nu
la luarea unei măsuri privative de libertate cu caracter provizoriu. Aşa fiind,
nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale cuprinse
în art. 20 alin. (2).
Curtea a mai reţinut în
jurisprudenţa sa că în susţinerea excepţiilor se invocă, dar numai parţial,
art. 23 din Constituţie, referitor la libertatea individuală, făcându-se
abstracţie de conţinutul alin. (4) al acestui articol, potrivit căruia
arestarea preventivă se dispune de judecător şi numai în cursul procesului
penal. Aşadar, Legea fundamentală conţine o garanţie procesuală de o deosebită
însemnătate, destinată a preveni arestările abuzive, deoarece luarea acestei
măsuri este de competenţa instanţei de judecată. Ca o garanţie suplimentară,
alin. (7) al art. 23 prevede că încheierile instanţei privind măsura arestării
preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege. De asemenea, art. 23
alin. (9) şi (10) din Constituţie prevede că punerea în libertate a celui
arestat este obligatorie, dacă motivele măsurii de arestare au dispărut,
persoanei arestate rezervându-i-se, pe de altă parte, chiar dreptul de a cere
punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. Acest
ansamblu de garanţii procesuale, expres prevăzute în Constituţie, este de
natură să asigure protejarea oricărei persoane faţă de orice arestare efectuată
cu încălcarea legii.
De asemenea, Curtea a constatat că din analiza textelor
considerate ca fiind neconstituţionale nu rezultă o încălcare a dispoziţiilor
art. 23 alin. (11) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.
Se constată că soluţia adoptată şi argumentele ce au
stat la baza acestor decizii se menţin şi în cauza de faţă, întrucât nu au
intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei în
materie a Curţii.
Referitor la pretinsa încălcare, prin textele de lege
criticate, a principiului egalităţii în drepturi, Curtea constată că aceasta nu
poate fi reţinută, întrucât dispoziţiile art. 143 alin. 1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură
penală se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei
juridice, fără nici o discriminare pe criterii arbitrare.
In sfârşit, se constată că în cauza de faţă autorii
excepţiei critică textele de lege şi pentru faptul că sunt interpretabile, dând
de înţeles că ar trebui reformulate. Or, o asemenea împrejurare nu constituie
în sine o încălcare a dispoziţiilor constituţionale, întrucât rolul instanţei
judecătoreşti este tocmai acela de a interpreta actul normativ şi de a-i aplica
la speţa concretă.
Fată de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A. d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 143 alin. 1 şi 3 şi ale art. 148 alin. 1 lit. h) din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Nicolae Popescu şi Gheorghe Dan Irinel în Dosarul
nr. 11. 087/2005 al Tribunalului Iaşi.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 martie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu