Decizia Nr.239 din 15.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Adrian Paul Pantilă în Dosarul nr. 1.153/116/2008 (număr în format vechi 319/P/RJ/2008) al Tribunalului Călăraşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 376D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 10 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.153/116/2008 (număr în format vechi 319/P/RJ/2008), Tribunalul Călăraşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal.Excepţia a fost ridicată de Adrian Paul Pantilă cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1-5 din Codul penal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal încalcă dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovăţie şi principiul legalităţii pedepsei, precum şi dispoziţiile constituţionale referitoare la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora, întrucât condiţionează încadrarea juridică a faptei săvârşite de cuantumul unui prejudiciu a cărui existenţă şi întindere nu pot fi stabilite decât prin hotărâre judecătorească definitivă. De asemenea, arată că eventualul cuantum al presupusului prejudiciu este rezultatul unui calcul efectuat pe baza unor norme extrapenale, astfel încât criteriul valorii pagubei materiale, departe de a fi unul general, nu satisface exigenţele referitoare la previzibilitatea şi accesibilitatea normei de incriminare. Totodată, face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 463/1997, prin care aceasta a constatat că dispoziţiile art. 81 alin. 4 din Codul penal sunt neconstituţionale.Tribunalul Călăraşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.128/2009.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 828/2006, nr. 1.051/2008, nr. 1.128/2009, nr. 169/2010 şi nr. 296/2010, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 146 din Codul penal, modificate prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006, şi dispoziţiile art. 215 alin. 5 din acelaşi cod, având următorul cuprins:– Art. 146: „Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.“;

– Art. 215 alin. 5: „Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) şi (12) privind prezumţia de nevinovăţie şi principiul legalităţii pedepsei şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la prioritatea tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 privind principiul legalităţii pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, critica autorului excepţiei vizează norma cu caracter explicativ cuprinsă în art. 146 din Codul penal, în raport cu care este reglementată agravanta infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 5 din acelaşi cod. În opinia sa, criteriul valoric avut în vedere de legiuitor pentru a defini sintagma „consecinţe deosebit de grave“ este inadecvat şi în contradicţie cu dispoziţiile din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate. În jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 50 din 26 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 28 februarie 2006, Curtea a statuat că reglementarea cuprinsă în art. 146 din Codul penal este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni, cum ar fi, spre exemplu, furtul calificat, tâlhăria, înşelăciunea, delapidarea sau distrugerea calificată. Cu acelaşi prilej, Curtea a constatat că este neîntemeiată susţinerea autorului excepţiei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial, reţinând că nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial. Totodată, având în vedere că în speţă nu există o hotărâre judecătorească definitivă, Curtea nu a reţinut nici critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) din Constituţie privind prezumţia de nevinovăţie, care prevede că, „Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată“. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, Decizia nr. 311 din 3 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2011, şi Decizia nr. 752 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, motivele care au fundamentat respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal sunt valabile şi în prezenta cauză, în care acest text de lege este raportat la art. 215 alin. 5 din acelaşi Cod. Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 23 alin. (12) din Constituţie şi ale art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin principiului legalităţii incriminării, ci, dimpotrivă, prin explicarea conţinutului noţiunii „consecinţe deosebit de grave“ în textul art. 146 din Codul penal, se asigură caracterul de previzibilitate şi accesibilitate al normei juridice penale. De asemenea, nu poate fi reţinută nici înfrângerea dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, deoarece infracţiunea de înşelăciune este reglementată în Codul penal, lege organică, în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 şi art. 215 alin. 5 din Codul penal, excepţie ridicată de Adrian Paul Pantilă în Dosarul nr. 1.153/116/2008 (număr în format vechi 319/P/RJ/2008) al Tribunalului Călăraşi - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 martie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică