Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.233 din 15.03.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 21 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 287 din 02 mai 2012

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Gheorghe Neagu în Dosarul nr. 6.074/204/2010 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 275D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Decizia penală nr. 152 din 10 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.074/204/2010, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor.Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Neagu cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale pronunţate într-o cauză având ca obiect o plângere formulată în temeiul art. 2781 din Codul de procedură penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. XVIII pct. 38 şi 39 din Legea nr. 202/2010 încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. În acest sens arată că art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010 introduce la art. 278 din Codul de procedură penală alin. 21, potrivit căruia soluţia de respingere dispusă de procurorul ierarhic superior cu privire la plângerea contra actelor procurorului, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele de netrimitere în judecată, nu poate fi atacată în faţa instanţei de judecată, iar art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 modifică alin. 10 al art. 2781 din acelaşi cod, astfel încât soluţia pronunţată de judecător în cadrul procedurii plângerii împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată nu mai este supusă niciunei căi de atac.Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 125/2011, nr. 242/2011 şi nr. 1.131/2011, în sensul că dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, prevederi prin care a fost introdus alin. 21 al art. 278 din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta vizează şi dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, în ceea ce priveşte modificarea adusă art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 278 alin. 21 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:Art. 278 alin. 21: „Plângerea formulată împotriva soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă.“;

Art. 2781 alin. 10: „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 126 alin. (1) referitoare la instanţele judecătoreşti, precum şi prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 278 alin. 21 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 9 martie 2012, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 21 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, reţinând că posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior, conform prevederilor art. 278 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, constituie o garanţie procesuală, iar rămânerea definitivă a soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit art. 278 alin. 21, introdus în Codul de procedură penală prin Legea nr. 202/2010, are ca scop asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiţie. În acest sens, Curtea a statuat că, în faza de urmărire penală, legiuitorul poate opta atât pentru instituirea, cât şi pentru eliminarea unor garanţii procesuale, precum cea din speţă, cu condiţia ca actele organelor de urmărire penală să poată fi cenzurate de instanţa de judecată. Or, rămânerea definitivă a soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior nu înlătură dreptul părţii interesante de a formula plângere, în condiţiile art. 2781 din Codul de procedură penală, împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată şi nici dreptul de a beneficia de garanţiile procesuale care însoţesc faza judecăţii propriu-zise şi de căile de atac prevăzute de lege în cazul trimiterii în judecată. Cu acelaşi prilej Curtea a respins şi criticile aduse dispoziţiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală privind încălcarea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, reţinând că, potrivit art. 129 din Constituţie, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, astfel încât reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. 21 şi art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Neagu în Dosarul nr. 6.074/204/2010 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 martie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 233/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 233 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 233/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu