DECIZIE   Nr. 231 din 16 noiembrie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si a celor ale art. 207 din Codul penal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 78 din 15 februarie 2001

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Iuliana Nedelcu        - procuror
    Mihai Paul Cotta       - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si a celor ale art. 207 din Codul penal, exceptie ridicata de Ralu Traian Filip in Dosarul nr. 1.992/2000 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a penala, avand ca parti pe autorul exceptiei, precum si Ziarul "Curierul National", Gheorghe Mocuta si Valentin Paunescu.
    La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
    Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata, avand in vedere si jurisprudenta Curtii Constitutionale, deoarece dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si ale art. 207 din Codul penal nu contravin prevederilor constitutionale.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 6 iulie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 1.992/2000, Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si a celor ale art. 207 din Codul penal, exceptie ridicata de Ralu Traian Filip.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie referitoare la egalitatea in drepturi, deoarece creeaza pentru persoana vatamata, in raport cu inculpatul, o situatie privilegiata. Se arata totodata ca, la simpla cerere a persoanei vatamate, actiunea penala este pusa in miscare impotriva persoanei chemate in judecata, creandu-se astfel pentru persoana vatamata posibilitatea exercitarii abuzive a dreptului sau procesual. In felul acesta drepturile procesuale ale persoanei vatamate sunt mult mai largi decat ale presupusului faptuitor, devenit inculpat in cauza, desi legea il prezuma nevinovat. Se infrange totodata dreptul inculpatului la un proces echitabil, acest drept fiindu-i incalcat tocmai prin actiunea persoanei vatamate.
    Autorul exceptiei mai sustine ca dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala incalca prevederile art. 22 alin. (1) din Constitutie, deoarece prin formularea si depunerea plangerii prealabile o persoana este expusa riscului de a suporta consecintele unei actiuni penale sicanatoare fara sa existe impotriva sa indicii sau probe de vinovatie.
    Cu privire la dispozitiile art. 207 din Codul penal, referitoare la proba veritatii, se considera ca acestea sunt neconstitutionale in raport cu prevederile art. 23 alin. (8) din Constitutie, care consacra prezumtia de nevinovatie. In opinia autorului exceptiei, "in cazul infractiunilor de insulta si calomnie, se pleaca de la o prezumtie de vinovatie a persoanelor care au facut afirmatii sau imputatii si numai prin rasturnarea acestei prezumtii se poate face dovada nevinovatiei, ceea ce este inacceptabil intr-o societate democratica".
    Se mai arata ca prin conditionarea generica a dreptului inculpatului de a produce dovezi art. 207 din Codul penal contravine dreptului constitutional la aparare consfintit prin art. 24 alin. (1) din Constitutie. Conditionand admisibilitatea probei veritatii de existenta unui interes legitim, textul limiteaza dreptul inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmatiilor sale. Mentinerea in continutul art. 207 din Codul penal a notiunii "interes legitim" ingradeste dreptul la aparare, deoarece, in ipoteza respingerii probei veritatii, persoana inculpata pentru insulta sau calomnie nu mai are posibilitatea de a-si dovedi nevinovatia.
    Exprimandu-si opinia, Tribunalul Bucuresti - Sectia a II-a penala a apreciat ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata. Critica adusa art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala nu poate fi retinuta. Plangerea prealabila "este, din punct de vedere al dreptului penal, o conditie de pedepsibilitate, iar din punctul de vedere al dreptului procesual penal, o conditie de procedibilitate". Cu privire la dispozitiile art. 207 din Codul penal instanta arata ca in opinia sa critica in sensul careia aceste dispozitii ar fi contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constitutie, referitoare la prezumtia de nevinovatie, este, de asemenea, neintemeiata. Dispozitiile art. 207 din Codul penal, privind proba veritatii, instituie posibilitatea inculpatilor de a dovedi veridicitatea afirmatiilor facute, aceasta fiind un caz de inlaturare a caracterului penal al faptei. De asemenea, instanta de judecata apreciaza ca nici conditionarea admisibilitatii probei veritatii de existenta interesului legitim nu contravine art. 23 alin. (8) din Constitutie, deoarece, in caz contrar, ar fi incalcate dispozitiile art. 30 alin. (6) din Constitutie, potrivit carora libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, referindu-se la critica dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala, apreciaza ca procedura plangerii prealabile constituie o exceptie de la principiul oficialitatii, avand ca temei dispozitiile Codului penal. Legiuitorul, din ratiuni de politica penala, a conditionat punerea in miscare si exercitarea actiunii penale pentru unele infractiuni de manifestarea de vointa a persoanei vatamate. Sustinerea autorului exceptiei in sensul ca prin dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala s-ar aduce atingere art. 16 alin. (1) din Constitutie este considerata, de asemenea, ca neintemeiata. Dispozitiile constitutionale invocate trebuie interpretate in legatura cu art. 4 din Constitutie, in care sunt prevazute criteriile egalitatii in drepturi. In raport cu acestea art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala nu creeaza nici privilegii, nici discriminari, neincalcand vreunul dintre criteriile egalitatii in drepturi, enumerate la art. 4 din Constitutie. Critica formulata de autorul exceptiei, in sensul ca dispozitiile art. 207 din Codul penal ar contraveni prevederilor art. 23 alin. (8) din Constitutie, referitoare la prezumtia de nevinovatie, este, in opinia Guvernului, neintemeiata, deoarece pana la ramanerea definitiva a unei hotarari de condamnare, inclusiv pentru infractiunile de insulta sau de calomnie, persoana este considerata nevinovata, inculpatul nefiind obligat sa probeze nevinovatia sa. Cand exista probe de vinovatie inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie, asa cum prevede art. 66 din Codul de procedura penala. Proba veritatii constituie o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, un mijloc pus la dispozitie inculpatului pentru a dovedi ca fapta savarsita de el nu constituie infractiune, deoarece afirmarea sau imputarea a fost facuta pentru apararea unui interes legitim. Astfel, atat in cazul infractiunii de insulta, cat si in cazul celei de calomnie, revine acuzarii sarcina de a face proba existentei faptei si a vinovatiei, inculpatul putand utiliza proba veritatii pentru a infirma existenta caracterului penal al faptei. In ceea ce priveste critica in sensul careia dispozitiile art. 207 din Codul penal ar aduce atingere dreptului la aparare, consacrat in art. 24 din Constitutie, Guvernul o considera, de asemenea, neintemeiata. In sens larg dreptul la aparare cuprinde totalitatea drepturilor si regulilor procedurale care ofera persoanei posibilitatea de a se apara impotriva invinuirilor ce i se aduc, de a dovedi nevinovatia sa si de a fi asistata de un avocat. Or, in cazul unui proces care are ca obiect o infractiune de insulta sau de calomnie inculpatul beneficiaza de toate drepturile si garantiile mentionate, proba veritatii constituind numai unul dintre mijloacele prin care se poate dovedi inexistenta caracterului penal al faptei imputate. Guvernul mai arata ca nici dreptul la integritatea psihica nu este incalcat atata timp cat inculpatul beneficiaza de toate garantiile unui proces echitabil.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala, privitoare la punerea in miscare a actiunii penale in cazul procedurii plangerii prealabile, si dispozitiile art. 207 din Codul penal, referitoare la proba veritatii in cazul infractiunilor de insulta si de calomnie.
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata si urmeaza sa fie respinsa.
    1. O prima critica de neconstitutionalitate consta in sustinerea ca prevederile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala, potrivit carora "Punerea in miscare a actiunii penale se poate face numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara astfel de plangere", contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari", si ale art. 22 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate". In opinia autorului exceptiei, prin dispozitiile legale criticate, in baza carora, la simpla plangere a persoanei vatamate, se porneste procesul penal si are loc punerea in miscare a actiunii penale impotriva presupusului faptuitor, acesta este pus in conditii de inferioritate fata de persoana vatamata. Se considera totodata ca inculpatul este obligat sa suporte consecintele unei actiuni penale sicanatoare fara sa existe impotriva sa probe de vinovatie, ceea ce aduce atingere dreptului sau la integritate psihica.
    Analizand criticile aduse prevederilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate. Nu se poate sustine ca prevederile legale criticate ar incalca principiul egalitatii in drepturi, deoarece ele nu creeaza privilegii sau discriminari si nu contravin vreunuia dintre criteriile egalitatii in drepturi, enumerate la art. 4 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia "Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala". Totodata nu se pot retine nici afirmatia privind primejduirea integritatii fizice sau psihice a persoanei chemate in judecata in urma plangerii prealabile a partii vatamate si nici teza ca ar fi mai putin stresanta trimiterea in judecata a faptuitorului prin rechizitoriul procurorului. Dreptul la integritate fizica si psihica al inculpatului nu este incalcat atata vreme cat atat persoanele judecate in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara plangerea prealabila, cat si cele trimise in judecata prin rechizitoriu beneficiaza fara diferentieri de toate garantiile unui proces echitabil.
    2. Cea de-a doua critica de neconstitutionalitate are ca obiect dispozitiile art. 207 din Codul penal, care prevad ca "Proba veritatii celor afirmate sau imputate este admisibila, daca afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie". Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca aceste prevederi contravin dispozitiilor art. 23 alin. (8) din Constitutie, potrivit carora "Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata", deoarece conditioneaza proba veritatii de dovedirea existentei unui interes legitim, ceea ce inseamna o prezumtie de vinovatie. Totodata se afirma ca prevederile criticate contravin si dispozitiilor art. 24 din Constitutie, potrivit carora "(1) Dreptul la aparare este garantat. (2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", avandu-se in vedere ca in cazul calomniei dovedirea nevinovatiei se poate face numai daca s-a dovedit existenta unui interes legitim.
    Analizand aceste sustineri, Curtea retine ca sunt, de asemenea, neintemeiate. Art. 207 din Codul penal nu reglementeaza stabilirea vinovatiei in cazul infractiunilor de insulta si calomnie. In realitate acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor atunci cand acestea au fost savarsite pentru apararea unui interes legitim, proba veritatii constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei. Totodata inculpatul este considerat nevinovat pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare si nu poate fi obligat sa isi dovedeasca nevinovatia, sarcina de a dovedi vinovatia revenind acuzarii. Nu se poate retine nici incalcarea dreptului la aparare, deoarece inculpatul beneficiaza si in acest caz de toate drepturile si garantiile care dau continut dreptului fundamental la aparare, iar proba veritatii nu este unica modalitate de aparare a celor care ar putea fi inculpati pentru afirmarile sau imputarile facute.
    In sensul celor de mai sus Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, precum si prin Decizia nr. 197 din 12 octombrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 543 din 1 noiembrie 2000.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si ale art. 207 din Codul penal, exceptie ridicata de Ralu Traian Filip in Dosarul nr. 1.992/2000 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a penala.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 16 noiembrie 2000.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent,
                              Mihai Paul Cotta