DECIZIE   Nr. 230 din 5 iulie 2007

privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 23.A/5.02.2007 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala

ACT EMIS DE: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 572 din 21 august 2007

Avand în vedere Referatul nr. SDG/1.085 din 5 iulie 2007 al Direcţiei registre, gestiune colectivă şi relaţii publice,

în temeiul art. 1312 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şli ale art. 7 din Hotărarea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor,

directorul general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:

Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Decizia civilă nr. 23.A/5.02.2007 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie, privind schimbarea în parte a Hotărarii arbitrale din 10 aprilie 2006, avand ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei  privind  remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 382 din 4 mai 2006, prin Decizia nr. 74 din 12 aprilie 2006 a directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor.

p. Directorul general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor,

Adrian Ghimpu

ANEXA

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală

DECIZIA  CIVILA Nr. 23.A

Şedinţa publică din 5.02.2007

Curtea compusă din:

Preşedinte - Georgeta Stegaru

Judecător - Viorel Voineag

Grefier- Ionică Rosioru

Pe rol se află soluţionarea cererilor de apel formulate de apelanta Societatea Romană de Radiodifuziune - SRR şi apelanta Asociaţia Romană de Comunicaţii Audiovizuale - ARCA, împotriva Deciziei nr. 74/12 aprilie 2006 (Hotărarii arbitrale din 10 aprilie 2006), pronunţată de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, în contradictoriu cu intimaţii Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - (CREDIDAM), Uniunea Producătorilor de Fonograme din Romania - UPFRşi Oficiul Roman Pentru Drepturile de Autor - ORDA.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din 12 ianuarie 2007, cand părţile prezente au pus concluzii pe cererile de apeluri, ce au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, cand Curtea avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronunţarea cauzei la 19 ianuarie 2007, 26 ianuarie 2007, 2 februarie 2007 şi 5 februarie 2007 - data pronunţării prezentei decizii.

CURTEA,

asupra apelului de faţă, reţine următoarele:

In conformitate cu art. 1231 alin. (1) lit. f)şi cu art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, ORDA a emis Decizia nr. 216/2005 privind constituirea comisiei de negociere a metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial de către organismele de radiodifuziune.

Ca urmare a existenţei unei divergenţe între organismele de gestiune colectivă şi utilizatori, în ceea ce priveşte cuantumul remuneraţiei ce trebuie plătită către organismele de gestiune colectivă pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial, s-a iniţiat procedura de arbitraj cu privire la stabilirea formei finale a metodologiei privind utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial de către organismele de radiodifuziune.

Prin Hotărarea arbitrală pronunţată la data de 10 aprilie 2006, Completul de arbitraj desemnat în baza art. 131 şi următoarele din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, a stabilit forma finală a metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, cu următorul conţinut:

1.  Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme.

2.  Utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aduse anterior la cunoştinţa publică, şi ale căror drepturi conexe patrimoniale se află în termenele de protecţie prevăzute de lege, de către organismele de radiodifuziune, se face în baza prevederilor art. 98 alin. (1) lit. g), art. 105 alin. (1) lit. f), art. 1065 şi ale art. 1121 din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată.

3. In cazul utilizării fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio, în generice de emisiuni sau rubrici proprii ale acestora, producătorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii sau al rubricii proprii, are obligaţia de a obţine acordul expres al producătorului de fonograme, care va fi comunicat în cel mult două zile de la solicitare.

4.  Societatea Romană de Radiodifuziune are obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDAdrept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentand drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau ale reproducerii acestora, în sumă forfetară de 5.000.000 RON pentru anul 2006, respectiv 2.500.000 RON pentru fiecare categorie de beneficiari, respectiv artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme.

5.   Pentru anii 2007 şi 2008 Societatea Romană de Radiodifuziune are obligaţia de a plăti aceeaşi sumă indexată cu indicele de inflaţie.

6.  Utilizatorii, alte organisme comerciale de radiodifuziune decat Societatea Romană de Radiodifuziune, au obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDAdrept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentand drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau ale reproducerilor acestora, într-un procent din totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter), respectiv:

a) 2% pentru anul 2006;

b) 2,2% pentru anul 2007;

c) 2,4% pentru anul 2008.

7.  Din totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare se scad TVA şi alocaţia bugetară, dacă este cazul. In lipsa acestor încasări baza de calcul o constituie cheltuielile ocazionate de utilizare.

8.   Utilizatorii au obligaţia să transmită organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme, pană la data de 25 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, un raport care va cuprinde:

a) lista completă, în format electronic, a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora radiodifuzate, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos. Aceste liste constituie baza de repartizare a remuneraţiilor încasate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor conexe prevăzute în prezenta metodologie;

Nr. crt.	Data difuzării	Minute	Secunde	Titlu piesă	Autor muzică	Artist	Orchestră /formaţie/grup	Nr. artişti	Album	Nr. catalog	Producător	Ţară	Anul înreg.	F/V
1	2	4	5	7	8	11	12	13	14	15	16	17	18	19

b) baza de calcul a sumelor virate.

9.  Raportul va fi transmis în format electronic şi va fi însoţit de o adresă de înaintare purtand numele reprezentantului legal, semnătura acestuia şi ştampila utilizatorului, adresă prin care va fi confirmată pe propria răspundere veridicitatea informaţiilor ce sunt conţinute în raport.

10. Remuneraţia se plăteşte trimestrial pană la data de 26 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată.

11. La solicitarea scrisă a organismelor de gestiune colectivă, după efectuarea plăţilor, utilizatorul are obligaţia de a comunica acestora copii certificate pe proprie răspundere de reprezentantul legal de pe documentele cuprinzand informaţiile pe baza cărora s-a determinat baza de calcul. Utilizatorul care a primit din partea organismelor de gestiune colectivă o asemenea cerere va avea un termen de maximum 15 zile calendaristice pentru pregătirea documentaţiei solicitate.

12. Organismele de gestiune colectivă au dreptul să ceară un audit extern, pentru examinarea corectitudinii calculării remuneraţiei, de către un auditor agreat de toate părţile.

13.  Pentru întarzieri la plată, utilizatorii datorează penalităţi de 0,1% aferente sumelor neachitate la termen, pe zi de întarziere.

14. Prezenta metodologie va putea fi modificată numai după 3 ani de la data publicării sale în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, cu excepţia cazului în care dispoziţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe sunt modificate înainte de împlinirea acestui termen, caz în care organismele de gestiune colectivă sau utilizatorii vor putea solicita iniţierea unei  noi  proceduri de  negociere şi înainte de împlinirea termenului de 3 ani.

Pentru a pronunţa această hotărare, Completul de arbitraj a reţinut, în esenţă, următoarele:

- SRR a declarat în timpul negocierilor o pondere a utilizării repertoriului celor două organisme de gestiune colectivă de 30%, pentru ca în întampinare să menţioneze un procent de 42%, iar în punctajul comun un procent de 43,54%. Din datele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) rezultă că ponderea utilizării repertoriului celor două organisme de gestiune colectivă este de 46,13%;

-  SRR a recunoscut utilizarea repertoriului la nivelul de 43,54%, context în care, faţă de dispoziţiile art. 1311 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ce obligă la negocierea metodologiilor, fără a se ţine seama de criteriile prevăzute de alin. (1) lit. c) şi e), „repertoriile fiind considerate repertorii extinse", şi avand în vedere solicitarea SRR de acordare a unui procent de 2% din veniturile ponderate obţinute de SRR din activitatea de radiodifuzare, se justifică majorarea acestui procent proporţional cu creşterea ponderii, ajungandu-se efectiv la un procent de 2,94%;

-  faţă de împrejurarea că în anul 2004 s-a prevăzut achitarea de către SRR a sumei de 3.735.004 lei RON celor două organisme de gestiune colectivă, ceea ce reprezintă 2,1% din veniturile ponderate ale SRR, prin aplicarea procentului de 2,94% la acea sumă, rezultă pentru anul 2006 o sumă forfetară de 5.215.005 RON, ceea ce înseamnă mai mult decat au solicitat organismele de gestiune colectivă CREDIDAM şi UPFR;

- avand în vedere că organismele de gestiune colectivă şi SRR au agreat şi ipoteza stabilirii unei remuneraţii forfetare, Completul de arbitraj a hotărat că SRR trebuie să plătească celor două organisme de gestiune colectivă suma forfetară de 5.000.000 lei, pentru anii 2007 şi 2008, suma urmand a fi actualizată cu indicele inflaţiei;

- în ceea ce priveşte celelalte organisme de radiodifuziune, Completul de arbitraj a hotărat că acestea trebuie să plătească un procent din totalul veniturilor brute lunare, respectiv 2% pentru anul 2006, 2,2% pentru anul 2007 şi 2,4% pentru anul 2008.

Impotriva acestei hotărari au declarat apel SOCIETATEA ROMANĂ DE RADIODIFUZIUNE - SRR şi ASOCIAŢIA ROMANĂ DE COMUNICAŢII AUDIOVIZUALE -ARCA.

A. Apelul formulat de apelanta SRR a fost depus la ORDA, instituţie care a dispus înaintarea acestuia către Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost înregistrat sub nr. 5.588/2/2006 pe rolul Secţiei a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Apelanta SRR a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărarii arbitrale expunand, în esenţă, următoarele critici:

1.  referitor la pct. 1 al metodologiei: legiuitorul a prevăzut că pentru situaţia fonogramelor publicate în scop comercial gestiunea colectivă este facultativă, iar nu obligatorie, împrejurare în care trebuia să se ţină seama şi de dispoziţiile art. 1311 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora trebuia să se ţină seama la stabilirea remuneraţiei şi de „proporţia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi";

2. în ceea ce priveşte pct. 3 al metodologiei: prin acest punct Completul de arbitraj a stabilit necesitatea obţinerii unui acord suplimentar din partea producătorilor, pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio sau în generice de emisiuni ori rubrici proprii ale acestora. Acest acord este nelegal şi nenecesar.iar obligaţia obţinerii unui astfel de acord nu poate fi stabilită într-o metodologie care priveşte activitatea de radiodifuzare, ci în raporturile dintre producătorul spotului publicitar şi organismele de gestiune colectivă. In plus, obligaţia producătorului spotului publicitar nu poate fi transferată SRR, care nu este decat un prestator care transmite spotul respectiv. In ceea ce priveşte spoturile de promovare a unor emisiuni-programe de radio, acordul organismelor de gestiune colectivă trebuie să fie acelaşi cu cel de la art. 1 din metodologie, deci cel dat prin autorizaţia- licenţă neexclusivă;

3. referitor la pct. 4-5 din metodologie: modificarea Legii nr. 8/1996 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, în sensul eliminării limitelor procentuale privind plata remuneraţiei de maximum 3% pentru drepturi conexe şi 10% pentru drepturi de autor, nu justifică o majorare a pretenţiilor intimatelor faţă de prevederile Protocolului privind Metodologia de plată a remuneraţiei respective, publicat în data de 6 mai 2005 în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Este neîntemeiată decizia Completului de arbitraj prin care s-a stabilit creşterea de la 2,1% asupra veniturilor ponderate în anul 2005 la 4,5% pentru anii 2006-2008. In mod greşit, Completul de arbitraj a avut în vedere la stabilirea ponderii utilizării şi acele fonograme pentru care organismele de gestiune colectivă nu au mandat de reprezentare în condiţiile legii.

In acest sens, un procent total de 7,5% din înregistrările sonore radiodifuzate de SRR nu intră în gestiunea colectivă deoarece SRR este producător asupra acestora (4%), are drept de radiodifuzare în baza schimburilor reciproce cu membrii Uniunii Europene de Radio UER (2%) sau are încheiat în mod direct contract de licenţă cu Casa de producţie Euromusic (1,5%). Ponderea utilizării repertoriilor de către SRR este un factor fluctuant şi de aceea plata remuneraţiei trebuie să se facă proporţional cu utilizarea repertoriului.

Metodologia trebuia să prevadă principii, şi nu situaţii punctuale referitoare la sumele pretinse şi achitate, ci formula de calcul a remuneraţiei (baza de calcul şi procentul), şi nu elemente variabile, cum este ponderea. In raport de cuantumul remuneraţiei pe care l-a plătit SRR pe anii 2003-2005 este total nejustificată creşterea acesteia la suma considerabilă de 5.000.000 lei (RON). In mod greşit, Completul de arbitraj a aplicat procentul de 2,94% la veniturile totale ale SRR, iar nu la veniturile ponderate cu 43%.

4. referitor la pct. 8 din metodologie: există o imposibilitate obiectivă de a pune în aplicare această dispoziţie, fiind încălcate, de altfel, şi dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996.

De asemenea, apelanta SRR a solicitat şi suspendarea executării hotărarii arbitrale atacate pană la soluţionarea irevocabilă a cauzei, invocandu-se, în esenţă, faptul că nu s-a stabilit în mod clar domeniul de aplicare al acesteia, respectiv nu s-a determinat repertoriul de fonograme publicate în scop comercial pentru care se datorează remuneraţie, precum şi faptul că în cazul admiterii acţiunii recuperarea sumelor plătite deja organismelor de gestiune colectivă s-ar face foarte greu.

B. Cererea de apel formulată de ARCA a fost depusă iniţial la Curtea de Apel Bucureşti, unde a fost înregistrată sub nr. 5.760/2/2006 pe rolul Secţiei a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Ulterior, aceeaşi cerere a fost depusă şi la ORDA, fiind înaintată instanţei.

Apelanta ARCA a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărarii arbitrale, expunand, în esenţă, următoarele critici:

- hotărarea arbitrală este rezultatul procedurilor declanşate prin Decizia ORDA nr. 216/2005, decizie ce a fost anulată prin Sentinţa civilă nr. 940/20 aprilie 2006 de Curtea de Apel Bucureşti. Avand în vedere faptul că actul administrativ de instituire a comisiilor de negociere este nelegal, rezultă că şi rezultatul generat prin acţiunea de negociere este nelegal;

- art. 1 şi 6 din metodologie extind în mod nelegal obligaţia de plată a remuneraţiei la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protecţie de societăţi de radiodifuziune şi nu o rezumă numai la cele aflate în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă. Atat timp cat metodologia a avut ca obiect fonogramele publicate în scop comercial rezultă că gestiunea colectivă este facultativă, iar nu obligatorie, astfel cum prevede art. 1232 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, spre deosebire de art. 1231 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege, care prevede că gestiunea colectivă este obligatorie numai în cazul fonogramelor de comerţ;

-  prin urmare, în mod nelegal, nu s-a ţinut seama la stabilirea remuneraţiei şi de criteriul prevăzut la art. 1311 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 8/1996, respectiv nu s-a ţinut seama de repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivă pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare. De asemenea, trebuia să se ţină seama şi de criteriul prevăzut la lit. e) din acelaşi articol, respectiv de proporţia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;

- deşi art. 1311 alin. (3) din legea dreptului de autor prevede că remuneraţiile pot fi solicitate numai în măsura în care se realizează o utilizare a operelor, metodologia nu face nicio diferenţiere în raport de procentul de utilizare care poate fi diferit de la o societate de radiodifuziune la alta. Faptul că legea introduce un reper al dreptului de a solicita remuneraţii constand în raportarea acestora la „măsura utilizării operelor" impune o diferenţiere între utilizări de grade diferite, care trebuie să corespundă unor diferenţieri ale cuantumului procentual sau forfetar al remuneraţiei;

- procentul de 2,5% stabilit de metodologie este mai ridicat decat scara de procente practicată în Europa;

-  art. 3 din metodologie contravine dispoziţiilor legale deoarece metodologia privind exercitarea dreptului la remuneraţia unică echitabilă nu trebuie să includă prevederi privind obţinerea autorizării radiodifuzării fonogramelor;

- prin art. 8 din metodologie se dispune o soluţie imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, încălcandu-se în acelaşi timp şi prevederile art. 130 alin. (1) lit. h) din lege.

De asemenea, apelanta ARCA a solicitat şi suspendarea executării hotărarii arbitrale atacate pană la soluţionarea irevocabilă a cauzei, invocandu-se, în esenţă, faptul că în condiţiile în care se anulează hotărarea recuperarea sumelor plătite deja organismelor de gestiune colectivă s-ar realiza foarte greu.

La termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2006 s-a dispus conexarea dosarului nr. 5.760/2/2006 la dosarul nr. 5.588/2/2006, considerentele fiind expuse în cuprinsul încheierii de la acel termen.

C. In şedinţa publică din data de 13 octombrie 2006 apelanta SRR a depus o cerere prin care şi-a restrans motivele de apel depuse iniţial, cerere prin care a solicitat să se ia act că solicită modificarea pct. 4 al metodologiei, în sensul reducerii sumei pe care a fost obligată să o plătească celor două organisme de gestiune colectivă de la 5.000.000 lei la 2.320.060 lei. De asemenea, a reiterat cererea de suspendare a hotărarii arbitrale.

In motivarea acestei cereri apelanta SRR a arătat, în esenţă, că hotărarea a stabilit cuantumul remuneraţiei cu aplicarea greşită a legii, în sensul că a fost aplicat procentul de 2,94% la veniturile totale ale SRR în loc să fie aplicat la veniturile ponderate, corespunzător utilizării fonogramelor publicate în scop comercial.

Prin Incheierea din 23 octombrie 2006, Curtea a respins ca nefondată cererea de suspendare a hotărarii arbitrale atacate, pentru considerentele expuse în respectiva încheiere.

Intimatul CREDIDAM a formulat întampinare la apelul formulat de SRR, astfel cum au fost modificate motivele de apel ulterior, solicitand respingerea acestuia ca nefondat, în esenţă, pentru următoarele considerente:

- susţinerea că remuneraţia echitabilă poate fi colectată individual de către titularii drepturilor sau numai prin acordarea unui mandat special dat organismelor de gestiune colectivă este în contradicţie cu dispoziţiile art. 1231 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996. Se ignoră astfel specificul dreptului la remuneraţie şi multitudinea de artişti interpreţi sau executanţi a căror prestaţii sunt utilizate;

- invocarea noţiunii de comunicare publică, în sensul că nu toate fonogramele utilizate de apelantă în emisiuni reprezintă comunicare publică, motiv pentru care pentru acestea nu s-ar datora remuneraţie, este incorectă, avand în vedere definiţia legală a acestei noţiuni;

-  nu poate fi avut în vedere Protocolul încheiat anterior Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, deoarece acesta avea la bază alte reglementări legale.

Intimatul CREDIDAM a formulat întampinare la apelul formulat de ARCA, solicitand respingerea acestuia ca nefondat, în esenţă, pentru următoarele considerente:

- împrejurarea că instanţa a anulat decizia ORDAprin care s-au stabilit organismele de gestiune colectivă care să negocieze metodologiile privind remuneraţiile echitabile, după ce metodologiile au fost supuse procedurii de arbitraj, nu semnifică anularea automată a acestor acte, care nu se găsesc în raport de subsecventă cu decizia ORDA ce a intrat deja în circuitul civil şi a produs efecte autonome;

- susţinerea apelantei în sensul că remuneraţia echitabilă nu trebuie colectată în mod obligatoriu printr-un organism de gestiune colectivă este nefondată, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 1231 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, care reglementează gestiunea colectivă obligatorie;

-  este anormal şi inoportun ca fiecare artist interpret să ceară drepturile patrimoniale de la fiecare televiziune în parte, în condiţiile în care utilizarea la care se referă legea are caracter continuu, inapt a fi urmărit sau valorificat prin fiecare titular individual de drept.

Intimata UPFR a formulat întampinare la apelul formulat de SRR, astfel cum au fost modificate motivele de apel ulterior, solicitand respingerea acestuia ca nefondat, în esenţă, pentru următoarele considerente:

-  în mod eronat s-a susţinut că nu s-a ţinut seama la stabilirea remuneraţiei de ponderea utilizării fonogramelor în propriile programe, din probele administrate în procedura arbitrajului şi declaraţiile SRR, rezultand că procentul a avut în vedere şi ponderea utilizării;

- în mod greşit s-a susţinut că SRR ar avea dreptul să îşi gestioneze singură drepturile conexe pentru operele în care a avut calitatea de producător. Fiind vorba despre o gestiune colectivă obligatorie, aceste drepturi conexe vor fi gestionate de către organismele de gestiune colectivă, urmand ca şi SRR să încaseze de la acestea sume de bani cu titlu de remuneraţie;

- în mod corect Completul de arbitraj a stabilit procentul de 2,94%, raportandu-se la remuneraţia pe care a plătit-o SRR pentru anul 2004, reţinand şi ponderea utilizării fonogramelor în anul respectiv. In condiţiile în care ponderea utilizării a crescut în anul 2006 şi procentul a crescut în mod proporţional.

In dovedirea apelurilor şi în apărare s-a administrat proba cu înscrisuri.

D.     La ultimul termen de judecată, apelanta ARCA a renunţat la cererea de suspendare a hotărarii arbitrale atacate, precum şi la motivul de apel prin care a solicitat anularea hotărarii arbitrale ca urmare a anulării deciziei ORDAprin care au fost desemnate organismele de gestiune colectivă să participe la negocieri privind stabilirea remuneraţiilor echitabile.

De asemenea, s-a pus în vedere apărătorului SRR să depună la dosar cererea de restrangere a motivelor de apel semnată de reprezentantul legal al acestei instituţii, formalitate îndeplinită pană la data pronunţării prezentei decizii.

E.     Tot la ultimul termen de judecată s-au invocat şi nulitatea apelului formulat de ARCA, pe motiv că acesta ar fi fost depus în mod direct la instanţa de judecată, şi tardivitatea apelului formulat de această apelantă şi depus în mod direct la ORDA.

Curtea a acordat cuvantul părţilor atat cu privire la excepţiile formulate, cat şi cu privire la fondul celor două apeluri.

Analizand cele două apeluri de faţă, Curtea reţine următoarele:

I. In primul rand se impune a analiza excepţia nulităţii apelului depus de ARCA în mod direct la instanţă, în speţă la Curtea de Apel Bucureşti.

Argumentele părţilor:

Intimaţii CREDIDAM şi UPFR au invocat nulitatea cererii iniţiale de apel formulate de ARCA, pe motiv că aceasta a fost depusă în mod direct la instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti. In drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, coroborat cu art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Apelanta ARCA a solicitat respingerea excepţiei de nulitate a apelului considerand că din interpretarea art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 rezultă că cererea de apel se depune în mod direct la instanţă.

Dispoziţii legale relevante:

Art. 1312 din Legea nr. 8/1996:

„(1) Negocierea metodologiilor se desfăşoară conform programului stabilit între cele două părţi, pe o durată de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii comisiei.

(2)  Inţelegerea părţilor cu privire la metodologiile negociate se consemnează într-un protocol care se depune la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor. Protocolul se publică în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivă, prin decizie a directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi tuturor importatorilor şi fabricanţilor de suporturi şi aparate pentru care se datorează remuneraţia compensatorie pentru copia privată, conform art. 107.

(3) Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat, pentru iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, în următoarele situaţii:

a)  entităţile care alcătuiesc o parte ce urmează să participe la negociere nu au putut conveni asupra punctului de vedere comun ce trebuie prezentat celeilalte părţi;

b)  cele două părţi aflate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin. (1);

c)  organismele de gestiune colectivă nu au putut conveni încheierea unui protocol de repartizare a remuneraţiilor şi de stabilire a comisionului datorat colectorului unic.

(4)  Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la solicitarea arbitrajului, convoacă părţile în vederea desemnării, prin tragere la sorţi, a 5 arbitri titulari, care vor constitui completul de arbitraj, şi a 3 arbitri de rezervă. Aceştia din urmă îi vor înlocui, în ordinea tragerii la sorţi, pe arbitrii titulari indisponibili. Desemnarea arbitrilor prin tragere la sorţi se face şi în cazul absenţei părţilor convocate.

(5)  Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, în termen de 5 zile de la data desemnării arbitrilor, convoacă la sediul său arbitrii desemnaţi şi părţile, în vederea constituirii completului de arbitraj. Completul de arbitraj stabileşte: onorariul brut, prin negociere cu părţile, primul termen, dar nu mai tarziu de 5 zile, precum şi locul arbitrajului şi informează părţile.

........................................................................................................................................................................ .........................................................

(8)    Hotărarea arbitrată privind forma definitivă a metodologiilor se comunică părţilor de către Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor şi se publică în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, pe cheltuiala Oficiului, prin decizie a directorului general, emisă în termen de 5 zile de la data depunerii. Metodologiile astfel publicate sunt opozabile tuturor utilizatorilor din domeniul pentru care s-a negociat şi nu se pot acorda reduceri la plata remuneraţiilor datorate, altele decat cele prevăzute în metodologiile publicate.

(9)  In termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a hotărarii arbitrate, părţile pot face apel împotriva acesteia la instanţa Curţii de Apel Bucureşti, care se va pronunţa asupra cauzei în complet civil. Hotărarea arbitrată este executorie de drept pană la pronunţarea soluţiei cu privire la menţinerea sau modificarea metodologiilor. Soluţia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă şi irevocabilă, se comunică Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor şi se publică în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, pe cheltuiala Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, prin decizie a directorului general, emisă în termen de 5 zile de la data comunicării.

(10)    Metodologiile negociate sau stabilite conform prevederilor alin. (1)-(9) nu sunt opozabile utilizatorilor care la data declanşării procedurii de negociere a metodologiilor se află în curs de negociere directă a unui contract de licenţă sau au încheiat deja aceste negocieri cu organismele de gestiune colectivă."

Art. 153 din Legea nr. 8/1996:

„Dispoziţiile prezentei legi se completează cu dispoziţiile dreptului comun."

Art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă:

„Apelul se depune la instanţa a cărei hotărare se atacă, sub sancţiunea nulităţii."

Art. 6 alin. 1, prima teză din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:

Dreptul la un proces echitabil

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa."

Art. 20 alin. (1) din Constituţia Romaniei:

Tratatele internaţionale privind drepturile omului

„(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Romania este parte."

Art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia Romaniei:

„(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

Aprecierea Curţii

Prezentul litigiu are drept cauză neînţelegerile dintre organismele de gestiune colectivă (în calitate de reprezentanţi ai titularilor de drepturi conexe drepturilor de autor) şi organismele de radiodifuziune în legătură cu metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.

Cu alte cuvinte, în esenţă, părţile nu au ajuns la un consens în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile corelative cu caracter civil derivand din utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial prin radiodifuzare de către organismele de radiodifuziune.

Astfel cum rezultă din art. 1312 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 8/1996, în condiţiile în care cele două părţi nu ajung la un consens se iniţiază o procedură de arbitraj, arbitrii desemnaţi urmand a stabili printr-o metodologie drepturile şi obligaţiile corelative cu caracter civil derivand din utilizarea fonogramelor.

Este ceea ce s-a întamplat în speţa de faţă, Completul de arbitraj pronunţand Hotărarea arbitrala din 10 aprilie 2006 prin care a stabilit forma finală a metodologiei.

Curtea constată că acest complet de arbitri, desemnat să stabilească forma finală a metodologiilor, nu face parte din randul instanţelor judecătoreşti prevăzute de art. 1 şi 2 din Legea nr. 304/2004.

Potrivit art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996, părţile nemulţumite de hotărarea arbitrala pot exercita împotriva acesteia calea de atac a apelului la Curtea de Apel Bucureşti, care pronunţă o hotărare irevocabilă.

In condiţiile în care Curtea de Apel Bucureşti face parte din randul instanţelor judecătoreşti prevăzute de lege (art. 1, 2 şi anexa nr. 1 la Legea nr. 304/2004), fiind prima şi unica instanţă din sistemul justiţiei ce are competenţa de a soluţiona litigiul dintre părţi, dispoziţiile art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 consacră, în mod implicit, şi dreptul de acces la justiţie, drept fundamental prevăzut atat de Constituţia Romaniei, cat şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, Curtea va avea în vedere în soluţionarea excepţiei de nulitate a apelului şi particularitatea specială a cazului, cererea de apel fiind, în fapt, prima cerere prin care este sesizată o instanţă judecătorească pentru a decide asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil ale părţilor, iar hotărarea pronunţată fiind una irevocabilă. In consecinţă, Curtea de Apel Bucureşti nu este numai prima, ci şi singura instanţă judecătorească care face parte din sistemul justiţiei, care poate fi sesizată de părţi pentru a decide asupra drepturilor şi obligaţiilor lor derivand din radiodifuzarea operelor muzicale.

In opinia Curţii, dispoziţiile art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 trebuie interpretate în mod coroborat atat cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, cat şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 21 din Constituţia Romaniei, prevederi legale care stabilesc dreptul fundamental de acces la justiţie.

Interpretand sistematic, literal şi teleologic dispoziţiile art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 cu dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 20 şi 21 din Constituţia Romaniei şi art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază următoarele:

Aşa cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 consacră, în mod implicit, şi dreptul de acces la justiţie, drept fundamental prevăzut atat de Constituţia Romaniei, cat şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de Apel Bucureşti fiind prima şi singura instanţă judecătorească care face parte din sistemul justiţiei, care poate fi sesizată de părţi pentru a decide asupra drepturilor şi obligaţiilor lor derivand din radiodifuzarea operelor muzicale.

Intimatele au invocat nulitatea apelului pentru neîndeplinirea unei cerinţe formale, respectiv ca cererea de apel să fie depusă în termenul legal la ORDA, iar nu direct la instanţă.

In mod cu totul evident sancţiunea nulităţii apelului constituie în cazul de faţă o limitare a dreptului de acces la justiţie, deoarece, adoptand o astfel de soluţie instanţa nu va decide asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil ale apelantei.

Prin urmare, Curtea trebuie să examineze sensul noţiunii de „acces la justiţie" pentru a decide dacă eventuala aplicare a sancţiunii nulităţii apelului pentru nedepunerea acestuia în termenul legal la ORDA nu afectează substanţa dreptului de acces la justiţie.

In ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de „drept de acces la instanţă" sau „dreptul de acces la justiţie", acesta a fost dezvoltat în jurisprudenţa sa bogată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, fără a fi un drept absolut, dreptul de acces la instanţă trebuie să fie un drept efectiv.

Astfel, s-a decis că accesul efectiv la instanţă poate fi afectat în cazul în care costurile de sesizare a instanţei sunt foarte mari (Cauza Weissman şi alţii v. Romania, 2006) sau cand din cauza complexităţii procedurilor şi a neclarităţilor privind natura juridică a unor acte partea a pierdut termenul în care putea adresa o cerere justiţiei (Cauza De Geouffre de la Pradelle c Franţa, 1992).

Nefiind un drept absolut, pot fi aduse limitări exerciţiului dreptului de acces la instanţă.

Limitările trebuie să respecte însă cateva principii: să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim, să nu afecteze substanţa însăşi a dreptului şi să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele alese.

Prin prisma acestor consideraţii, urmează a decide dacă, în raport cu circumstanţele de fapt ale speţei, poate fi aplicată sancţiunea nulităţii în ceea ce priveşte cererea de apel depusă în mod direct la instanţă de către apelanta ARCA.

Pentru aceasta, Curtea consideră necesar a examina, separat şi coroborat, conţinutul textelor de lege relevante cuprinse în Legea nr. 8/1996 şi în Codul de procedură civilă.

Procedand la acest demers judiciar, Curtea apreciază următoarele:

1.     Dispoziţiile art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 sunt redactate în mod defectuos, motiv pentru care, procedand la o interpretare literală, părţile interesate ar putea ajunge la opinii diferite în ceea ce priveşte locul (instituţia) unde trebuie depus apelul împotriva hotărarii arbitrale.

In acest sens, Curtea constată modul de redactare a art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996:

„In termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a hotărarii arbitrale, părţile pot face apel împotriva acesteia la instanţa Curţii de Apel Bucureşti, care se va pronunţa asupra cauzei în complet civil."

După cum se observă, textul stabileşte în mod lipsit de orice echivoc care este calea de atac împotriva hotărarii arbitrale şi care este instanţa competentă să o judece.

In ceea ce priveşte locul (instituţia) la care se depune apelul, Curtea constată modul defectuos de redactare a textului, acesta fiind susceptibil de două interpretări diferite:

a)  într-o primă interpretare s-ar putea considera că, în realitate, textul de lege stabileşte doar instanţa competentă să judece apelul şi nu dispune nimic cu privire la locul unde se depune cererea de apel. „Ase face apel la instanţa CAB" poate fi interpretat în sensul de a se indica instanţa judecătorească unde se judecă apelul, iar nu unde se depune cererea de apel. Un argument suplimentar în sprijinul acestei interpretări ar fi acela că textul de lege respectiv este unul cu caracter special şi, prin urmare, numai ce rezultă în mod neechivoc din cuprinsul acestuia derogă de la dispoziţiile de drept comun din materia apelului. Atat timp cat din cuprinsul textului rezultă în mod neechivoc care este instanţa competentă să judece apelul, rezultă că numai acest aspect este derogatoriu, iar nu şi altele.

Prin urmare, cat priveşte modul de sesizare a instanţei, Legea nr. 8/1996 se completează cu normele cu caracter general prevăzute în materia apelului de Codul de procedură civilă, şi anume art. 288 alin. 2 care prevede că apelul se depune la instanţa a cărei hotărare se atacă;

b) într-o a doua interpretare se poate considera că textul de lege stabileşte în mod implicit şi locul unde se depune cererea de apel, şi anume la instanţa competentă să judece apelul.

Astfel, textul prevede că părţile pot face apel împotriva acesteia la instanţă. Folosirea prepoziţiei „la" înaintea complementului circumstanţial de loc „instanţă" poate sugera şi ideea că apelul (de fapt, cererea de apel) nu numai că se judecă la Curtea de Apel Bucureşti, dar se şi depune la această instanţă. Dacă legiuitorul nu ar fi dorit să reglementeze şi locul unde se depune cererea de apel, atunci ar fi folosit următoarea redactare: părţile pot face apel împotriva acesteia, care se judecă de instanţa Curţii de Apel Bucureşti.

2.     Interpretand sistematic şi literal dispoziţiile art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 cu cele prevăzute de art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, se poate ajunge iarăşi la opinii diferite în ceea ce priveşte chestiunea locului unde se depune apelul.

a) Astfel, unii ar putea să considere că ORDA sau Completul de arbitraj care a pronunţat hotărarea arbitrală trebuie asimilată/asimilat noţiunii de „instanţă" la care face referire art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, deoarece hotărarea arbitrală este asimilată de legiuitor unei hotărari judecătoreşti pronunţate de o instanţă judecătorească, argumentul principal fiind acela că legiuitorul a prevăzut calea de atac a apelului împotriva acesteia.

b) Dimpotrivă, alţii ar putea să considere că în sfera noţiunii de „instanţă" prevăzută la art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă, nu intră şi Completul de arbitraj ce a luat naştere şi a fost organizat ad-hoc de către ORDA pentru stabilirea formei finale a metodologiilor. Astfel, din întreaga economie a dispoziţiilor cuprinse în Codul de procedură civilă în materia apelului rezultă că este vorba despre apelul îndreptat împotriva hotărarilor pronunţate de instanţe judecătoreşti, iar nu de către alte instanţe.

In raport de cele constatate Curtea reţine următoarele concluzii:

Sub un prim aspect, Curtea constată că redactarea textului art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 este defectuoasă, existand argumente serioase ce ar putea determina părţile să interpreteze că cererea de apel se poate depune şi în mod direct la instanţa competentă, în speţă Curtea de Apel Bucureşti [a se vedea mai sus pct. I.1 lit. b) coroborat cu dispoziţiile art. 6 alin. 1].

De asemenea, chiar şi într-o eventuală interpretare sistematică a dispoziţiilor art. 1312 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 în raport cu cele prevăzute de art. 288 alin. 2 din Codul de procedură civilă există argumente rezonabile ce ar putea determina părţile să interpreteze că cererea de apel se poate depune şi în mod direct la instanţa competentă [a se vedea mai sus pct. I.2lit. b)].

In aceste condiţii Curtea constată că textele de lege care reglementează sesizarea instanţei cu o cerere de apel împotriva hotărarii arbitrale sunt neclare, iar a dispune anularea cererii apelantei pentru motivul că nu Ie-a interpretat într-un sens, ci în altul, ar însemna a se aduce atingere dreptului efectiv la o instanţă.

Atat timp cat Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că neclarităţile privind natura juridică a unor acte pot constitui obstacole pentru realizarea accesului efectiv la o instanţă (Cauza De Geouffre de la Pradelle c Franţa, 1992), prin similitudine se poate reţine şi faptul că lipsa de claritate a normelor care reglementează modul de sesizare a instanţei afectează acest drept.

In consecinţă, Curtea apreciază că nu poate să dispună anularea cererii de apel depuse de apelanta ARCA în mod direct la instanţă.

Sub un al doilea aspect, Curtea apreciază că nici dacă s-ar interpreta în mod imperativ că apelul trebuie depus la ORDA, sancţiunea anulării acestuia pentru motivul că a fost depus direct la instanţă nu corespunde principiilor ce trebuie să fie respectate în ceea ce priveşte orice limitare a dreptului de acces la justiţie.

Astfel, considerand că sancţiunea nulităţii este prevăzută de lege, Curtea nu întrevede care ar fi acel scop legitim pentru aplicarea ei.

Dacă pentru o hotărare pronunţată de instanţa judecătorească necesitatea depunerii cererii de apel la instanţa care a pronunţat-o este justificată de asigurarea unei bune administrări a justiţiei (verificarea îndeplinirii termenelor pentru exercitarea căii de atac, verificarea rămanerii sau nu definitive a hotărarii, în funcţie de limitele căii de atac, înaintarea dosarului către instanţa competentă să soluţioneze calea de atac, statistici privind sistemul judiciar), în cazul hotărarii arbitrale pronunţate în condiţiile art. 1312 din Legea nr. 8/1996 astfel de cerinţe nu sunt îndeplinite. Hotărarea arbitrală este executorie şi nu se prevede nicăieri obligaţia ORDAde a înainta instanţei împreună cu cererea de apel şi dosarul în care s-a pronunţat hotărarea arbitrală.

Prin urmare, dacă sancţiunea nulităţii apelului pentru nedepunerea la instanţa prevăzută de lege vizează un scop legitim (buna administrare a justiţiei) atunci cand această cale de atac este formulată împotriva unei hotărari judecătoreşti, un astfel de scop lipseşte în cazul în care s-ar aplica o aceeaşi sancţiune şi în cazul apelului declarat împotriva hotărarii arbitrale pronunţate în condiţiile art. 1312 din Legea nr. 8/1996.

Avand în vedere aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondată excepţia nulităţii cererii de apel depuse de apelanta ARCA direct la instanţă.

II. In ceea ce priveşte apelul declarat de ARCA, astfel cum au fost restranse motivele acestuia la ultimul termen de judecată, Curtea reţine următoarele:

Prin apelul formulat de ARCA s-au expus, în esenţă, următoarele critici esenţiale:

1. art. 1 şi 6 din metodologie extind în mod nelegal obligaţia de plată a remuneraţiei la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protecţie de societăţi de radiodifuziune şi nu o rezumă numai la cele aflate în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă. Atat timp cat metodologia a avut ca obiect fonogramele publicate în scop comercial rezultă că gestiunea colectivă este facultativă, iar nu obligatorie, astfel cum prevede art. 1232 lit. f) din Legea nr. 8/1996, spre deosebire de art. 1231 lit. f) din aceeaşi lege, care prevede că gestiunea colectivă este obligatorie numai în cazul fonogramelor de comerţ. Prin urmare, în mod nelegal nu s-a ţinut seama la stabilirea remuneraţiei şi de criteriile prevăzute la art. 1311 alin. (1) lit. c) şi e) din Legea nr. 8/1996, respectiv nu s-a ţinut seama de repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivă pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare, şi de proporţia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi.

Deşi art. 1311 alin. (3) din legea dreptului de autor prevede că remuneraţiile pot fi solicitate numai în măsura în care se realizează o utilizare a operelor, metodologia nu face nicio diferenţiere în raport de procentul de utilizare care poate fi diferit de la o societate de radiodifuziune la alta. Faptul că legea introduce un reper al dreptului de a solicita remuneraţii constand în raportarea acestora la „măsura utilizării operelor" impune o diferenţiere între utilizări de grade diferite, care trebuie să corespundă unor diferenţieri ale cuantumului procentual sau forfetar al remuneraţiei. Procentul de 2,5% stabilit de metodologie este mai ridicat decat scara de procente practicate în Europa;

2.  art. 3 din metodologie contravine dispoziţiilor legale, deoarece metodologia privind exercitarea dreptului la remuneraţia unică echitabilă nu trebuie să includă prevederi privind obţinerea autorizării radiodifuzării fonogramelor;

3.  prin art. 8 din metodologie se dispune o soluţie imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, încălcandu-se în acelaşi timp şi prevederile art. 130 alin. 1) lit. h) din lege.

Analizand succesiv aceste critici, Curtea reţine următoarele:

1.    In ceea ce priveşte prima critică, aceasta ridică mai multe probleme pe care instanţa este chemată să le rezolve, şi anume:

A.   sensul noţiunilor de „fonograme publicate în scop comercial" şi „fonograme de comerţ" şi existenţa sau nu a unui regim juridic diferit cu privire la acestea;

B. care sunt fonogramele ce au făcut obiectul arbitrajului;

C. legalitatea şi temeinicia pct. 1 şi 6 din metodologie în raport cu rezolvarea problemelor anterioare.

A. In ceea ce priveşte sensul sintagmelor de „fonograme publicate în scop comercial" şi „fonograme de comerţ",  Curtea constată următoarele:

Apelanta ARCA a invocat faptul că obiectul arbitrajului l-au constituit neînţelegerile dintre părţi cu privire la remuneraţia datorată pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial, iar nu pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ, motiv pentru care gestiunea colectivă a drepturilor este una facultativă, iar nu obligatorie, cu consecinţe juridice sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 1311 alin. (1) lit. c) şi lit. e) din Legea nr. 8/1996.

Apelanta nu a încercat să definească cele două sintagme, arătand doar că există o diferenţă evidentă de regim juridic între acestea, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 1231 lit. f) şi al art. 1232 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996.

Cu privire la această problematică, intimatele au considerat că gestiunea colectivă este una obligatorie. Nu au expus un punct de vedere cu privire la stabilirea sensului celor două sintagme.

In ceea ce priveşte Completul de arbitraj, Curtea constată că nici acesta nu s-a preocupat a defini cele două sintagme, mulţumindu-se a aprecia că pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial repertoriile sunt considerate ca fiind extinse, consecinţa fiind aceea că arbitrii au considerat implicit că gestiunea colectivă este una obligatorie pentru fonogramele publicate în scop comercial.

Aprecierea Curţii:

Curtea constată că la momentul pronunţării hotărarii arbitrale (10 aprilie 2006) erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 8/1996, astfel cum fuseseră modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005.

Potrivit art. 1231 alin. (1) lit. f) din această lege, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv:

„Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:

........................................................................................................................................................................ .........................................................

f) dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora."

Potrivit art. 1232 alin. (1) lit. f) din această lege, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv:

„Pot fi gestionate colectiv următoarele drepturi:

........................................................................................................................................................................ .........................................................

f) dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora."

Potrivit art. 1311 alin. (1) şi 4) din această lege, astfel cum era în vigoare la momentul respectiv:

„Art. 1311. - (1) Metodologiile se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanţii prevăzuţi la art. 131 alin. (2) lit. b), ţinandu-se seama de următoarele criterii principale:

a)  categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, şi domeniul pentru care se poartă negocierea;

b)  categoria de utilizatori pe care îi reprezintă la negocieri structurile asociative sau ceilalţi utilizatori desemnaţi să negocieze;

c)  repertoriul, confirmat de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare;

d)  proporţia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;

e)  proporţia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;

f)   veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii;

g)  cheltuielile ocazionate de utilizare, în cazul în care nu există venituri.

........................................................................................................................................................................ .........................................................

(3) Remuneraţiile forfetare sau procentuale, prevăzute la alin. (2), pot fi solicitate numai dacă şi în măsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe protejate se află în termenele de protecţie prevăzute de lege.

(4) In cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 1231, metodologiile se negociază fără a se ţine seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse."

După cum se observă, din cuprinsul acestor texte legale rezultă în mod evident faptul că legiuitorul a înţeles să reglementeze în mod diferit relaţiile sociale privind remuneraţia cuvenită pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ faţă de aceeaşi activitate de radiodifuzare a fonogramelor publicate în scop comercial.

Posibilitatea existenţei unei erori materiale în ceea ce priveşte redactarea textului de lege este exclusă avand în vedere faptul că lit. f) a art. 1232 alin. (1) a fost introdusă în lege pentru prima dată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, la foarte scurt timp după ce Legea nr. 8/1996 fusese modificată prin Legea nr. 285/2004, care nu prevedea în mod expres printre cazurile de gestiune facultativă şi pe cele referitoare la difuzarea fonogramelor publicate în scop comercial.

De asemenea, alin. (4) al art. 1311 din Legea nr. 8/1996 a fost modificat tot prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, specificandu-se în mod expres că numai în cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie potrivit art. 1231 metodologiile se negociază fără a se ţine seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.

Prin urmare este exclusă orice posibilă eroare de redactare a textelor de lege, concluzia fiind aceea că sintagmele „fonograme de comerţ" şi „fonograme publicate în scop comercial" au un înţeles propriu şi un regim juridic diferit.

Pentru a stabili domeniul de aplicare al celor două noţiuni, Curtea va proceda la o analiză a modului în care s-a realizat gestiunea drepturilor conexe recunoscute artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme, începand cu data intrării în vigoare a Legii nr. 8/1996 şi pană la momentul arbitrajului.

Acest demers se impune a fi făcut, deoarece pe baza unei interpretări literale a celor două sintagme nu se poate stabili cu certitudine care este domeniul de aplicare al acestora.

a) Astfel, în forma iniţială a legii intrate în vigoare în anul 1996, drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi cuvenite din exploatarea operei lor erau susceptibile, în mod deosebit, de a fi gestionate colectiv, astfel cum rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 123 alin. (2) cu art. 102 din Legea nr. 8/1996.

„Art. 123. - (1) Titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod personal sau, la cererea lor, prin organismele de gestiune colectivă.

(2) Dreptul de autor şi drepturile conexe care, prin natura lor, corespund unui mod de exploatare a operelor sau a prestaţiilor ce face imposibilă autorizarea individuală, sunt în mod deosebit susceptibile de a fi gestionate în colectiv. Fac parte din această categorie în special drepturile prevăzute la art. 13 lit. g), h), j), k) şi l), art. 17, 18, 102, 107 şi 109 din prezenta lege."

„Art. 102. - Durata drepturilor patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi este de 50 de ani, începand cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc prima fixare sau, în lipsă, prima comunicare către public."

Prin urmare, indiferent de persoanele care exploatau operele sau prestaţiile respective (utilizatori), artiştii interpreţi sau executanţi îşi puteau valorifica drepturile patrimoniale numai prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.

Pentru drepturile patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme se aplicau aceleaşi dispoziţii prevăzute la art. 123 alin. (1) şi (2) din lege, cu menţiunea că producătorii de fonograme îşi puteau exercita drepturile în mod direct [alin. (1)], iar în cazul în care era imposibilă obţinerea autorizării individuale din partea acestora, drepturile lor trebuiau gestionate în mod obligatoriu prin intermediul organismelor de gestiune colectivă [alin. (2)].

La art. 131 din lege se prevedea procedura în cadrul căreia urma a se stabili remuneraţia pe care trebuia să o plătească utilizatorii către organismele de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi către producătorii de fonograme, procedură ce se finaliza printr-o metodologie ce se aproba în final prin Hotărare a Guvernului.

In aplicarea acestor dispoziţii legale, prin Hotărarea Guvernului nr. 71/2000 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizările prestaţiilor artistice muzicale fixate pe fonograme şi a tabelelor cuprinzand drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, s-au stabilit două tipuri de metodologii, şi anume:

- Metodologie privind utilizarea prestaţiilor artistice muzicale fixate pe fonograme de către organismele de radiodifuziune, televiziune şi distribuitorii prin cablu şi tabelele cuprinzand sumele cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme;

-  Metodologie privind comunicarea publică a prestaţiilor muzicale fixate pe fonograme şi tabelele cuprinzand drepturile cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme.

Corespunzător primei metodologii s-au stabilit remuneraţiile pe care trebuiau să le plătească organismele de radiodifuziune, televiziune şi distribuitorii prin cablu către organismele de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme.

Pct. 2 din această metodologie avea următorul conţinut: „Autorizaţiile eliberate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor producătorilor de fonograme acordă utilizatorilor dreptul de a emite, de a transmite sau de a retransmite orice fonogramă aflată în comerţ, cu excepţia celor pentru care producătorul a interzis expres aceste modalităţi de utilizare secundară."

Prin cea de-a doua metodologie s-au stabilit remuneraţiile pe care trebuiau să le plătească utilizatorii, alţii decat organismele de radiodifuziune, televiziune sau distribuitorii prin cablu, către aceleaşi organisme de gestiune colectivă.

Pct. 1 şi 2 din această metodologie aveau următorul conţinut:

„1. Prin comunicarea publică a prestaţiilor muzicale fixate pe fonograme se înţelege comunicarea acestora în spaţii publice, indiferent de modalitatea realizării comunicării, prin întrebuinţarea unor mijloace mecanice sau electroacustice (instalaţii de amplificare, aparatură de redare a înregistrărilor sonore sau audiovizuale, receptoare radio sau televizoare, echipament informatic etc).

2. Sunt utilizatori, în sensul prezentei anexe, orice persoane fizice sau juridice autorizate, care folosesc cu orice titlu (de proprietate, administrare, închiriere, subînchiriere etc.) spaţii în care sunt comunicate prestaţii artistice muzicale fixate pe fonograme."

In tabelul cuprinzand drepturile cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme erau enumerate următoarele categorii de utilizatori ce trebuiau să plătească această remuneraţie: unităţi de alimentaţie, discoteci, unităţi comerciale sau de prestări de servicii, unităţi de sport şi agrement, turism, transporturi.

Hotărarea Guvernului nr. 71/2000 a fost abrogată prin Hotărarea Guvernului nr. 143/2003 pentru aprobarea metodologiilor privind utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi a tabelelor cuprinzand drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme.

In mod similar, Hotărarea Guvernului nr. 71/2000 şi Hotărarea Guvernului nr. 143/2003 au stabilit două tipuri de metodologii, şi anume:

-  Metodologie privind utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune televiziune şi distribuitorii de servicii de programe de televiziune prin cablu şi tabelele cuprinzand drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme;

- Metodologie privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi tabelul cuprinzand drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme.

De asemenea, în mod similar, prin Hotărarea Guvernului nr. 71/2000 şi prin Hotărarea Guvernului nr. 143/2003 s-au stabilit în mod diferenţiat remuneraţiile pe care trebuiau să le plătească organismele de radiodifuziune, televiziune şi distribuitorii de cablu, faţă de remuneraţiile pe care trebuiau să le plătească alte categorii de utilizatori, respectiv unităţi de alimentaţie, discoteci, unităţi comerciale sau de prestări de servicii, unităţi de sport şi agrement, turism, transporturi.

Curtea observă însă că, spre deosebire de Hotărarea Guvernului nr. 71/2000 în care se vorbea despre „fonograme" şi, în mod izolat, despre „orice fonogramă aflată în comerţ", prin Hotărarea Guvernului nr. 143/2003 s-a introdus denumirea de „fonogramă publicată în scop comercial", utilizandu-se această denumire indiferent de categoria de utilizatori (organisme de radiodifuziune, televiziune, distribuitori prin cablu sau alţi utilizatori).

In acelaşi timp Legea nr. 8/1996 nu folosea sintagme de genul „fonogramă de comerţ" sau „fonogramă publicată în scop comercial".

Curtea observă însă că prin aceste hotărari Guvernul a stabilit o diferenţiere a utilizatorilor de fonograme, cu consecinţa reglementării diferite a regimului remuneraţiei ce trebuia plătită de aceştia.

Cele două categorii de utilizatori au fost:

- societăţile de radiodifuziune, televiziune şi distribuitorii prin cablu;

- alţi utilizatori, respectiv: unităţi de alimentaţie, discoteci, unităţi comerciale sau de prestări de servicii, unităţi de sport şi agrement, turism, transporturi.

b) Prima modificare a Legii nr. 8/1996 s-a realizat prin Legea nr. 285/2004.

Pentru prima dată apar în cuprinsul legii sintagmele „fonogramă publicată în scop comercial" şi „fonogramă de comerţ", dar fără a fi definite.

Dispoziţiile legale relevante, astfel cum au fost adoptate prin Legea nr. 285/2004, sunt următoarele:

„Art. 105. - (1) In condiţiile prevăzute la art. 92 alin. (1), producătorul de înregistrări sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele:

........................................................................................................................................................................ .........................................................

f) radiodifuzarea şi comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, cu excepţia celor publicate în scop comercial;

........................................................................................................................................................................ .........................................................

Art. 1065. - (1) Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme au dreptul la o remuneraţie unică echitabilă.

(2)   Cuantumul acestei remuneraţii se stabileşte prin metodologii, conform procedurii prevăzute la art. 131, 1311 şi 1312.

(3) Colectarea remuneraţiei unice se efectuează în condiţiile prevăzute la art. 133.

CAPITOLUL I

Gestiunea drepturilor patrimoniale de autor şi a drepturilor conexe

SECŢIUNEA I

Dispoziţii generale

Art. 123. - (1) Titularii dreptului de autor şi ai drepturilor conexe îşi pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condiţiile prezentei legi.

(2) Gestiunea colectivă a drepturilor de autor se poate face numai pentru operele aduse anterior la cunoştinţă publică, iar gestiunea colectivă a drepturilor conexe se poate face numai pentru interpretări sau execuţii fixate ori radiodifuzate anterior, precum şi pentru fonograme ori videograme aduse anterior la cunoştinţă publică.

(3) Titularii de drepturi de autor sau de drepturi conexe nu pot cesiona drepturile patrimoniale recunoscute prin prezenta lege către organisme de gestiune colectivă.

Art. 1231. - (1) Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:

........................................................................................................................................................................ .........................................................

f) dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora;

........................................................................................................................................................................ .........................................................

(2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.

Art. 1232.- (1) Pot fi gestionate colectiv următoarele drepturi:

a) dreptul de reproducere a operelor muzicale pe fonograme sau videograme;

b) dreptul de comunicare publică a operelor;

c)  dreptul de împrumut, cu excepţia cazului prevăzut la art. 1231 alin. (1) lit. b);

d) dreptul de radiodifuzare a operelor;

e)  dreptul la remuneraţie echitabilă rezultată din cesiunea dreptului de închiriere prevăzut la art. 1111 alin. (1);

........................................................................................................................................................................ .........................................................

(2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă numai pe titularii de drepturi care le-au acordat mandat şi pot elabora metodologii, în limita repertoriului gestionat. (...)

Art. 1233. - Drepturile recunoscute în prezentul capitol, cu excepţia celor prevăzute la art. 1231 si 1232, pot fi gestionate prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, numai în limita mandatului special acordat de titularii de drepturi.

........................................................................................................................................................................ .........................................................

Art. 130. - (1) Organismele de gestiune colectivă au următoarele obligaţii:

a)  să acorde autorizaţii neexclusive utilizatorilor, la cererea acestora, efectuată înainte de utilizarea repertoriului protejat, în schimbul unei remuneraţii, prin licenţă neexclusivă, în formă scrisă;

b)   să elaboreze metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzand drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plăţii acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi;

........................................................................................................................................................................ .........................................................

Art. 131. - (1) In vederea iniţierii procedurilor de negociere, organismele de gestiune colectivă trebuie să depună la Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor o cerere,   însoţită de metodologiile propuse a fi negociate, potrivit prevederilor art. 130 alin. (1) lit. b).

(2) Metodologiile se negociază în cadrul unei comisii constituite prin decizie a directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor, emisă în termen de maximum cinci zile de la primirea cererii de iniţiere a procedurilor de negociere. (...) Comisia de negociere este constituită din:

a)   cate un reprezentant al principalelor organisme de gestiune colectivă, care funcţionează pentru cate o categorie de drepturi;

b)  cate un reprezentant al principalelor structuri asociative ale utilizatorilor, numit dintre acestea, sau, în lipsa acestora, cate un reprezentant al primilor trei utilizatori majori din domeniu, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri, precum şi al societăţilor publice de radiodifuziune şi de televiziune, după caz.

........................................................................................................................................................................ .........................................................

Art. 1311. - (1) Metodologiile se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanţii prevăzuţi la art. 131 alin. (2) lit. b) (...)."

Din examinarea acestor dispoziţii legale Curtea constată că legiuitorul a folosit atat sintagma „fonogramă de comerţ", cat şi pe cea de „fonogramă publicată în scop comercial".

S-a menţinut, de asemenea, principiul exercitării drepturilor recunoscute de lege, în mod direct sau prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.

S-au prevăzut în mod expres cazurile în care gestiunea colectivă este obligatorie, printre acestea fiind inclusă şi exercitarea dreptului la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora.

Totodată s-a stipulat că stabilirea remuneraţiilor urma a se face pe baza negocierii dintre organismele de gestiune colectivă şi principalele structuri asociative ale utilizatorilor sau, în lipsa acestora, cate un reprezentant al primilor 3 utilizatori majori din domeniu, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri, precum şi al societăţilor publice de radiodifuziune şi de televiziune, după caz.

Curtea constată că, în mod similar modului de reglementare a dreptului la remuneraţie prin Hotărarea Guvernului nr. 71/2000 şi Hotărarea Guvernului nr. 143/2003, prin modificarea adusă art. 131 lit. b) prin Legea nr. 285/2004 s-a realizat iarăşi în mod implicit o diferenţiere a categoriei de utilizatori de fonograme care participă la negociere. Această diferenţiere rezultă din tehnica redactării textului de lege, prevăzandu-se că la negociere participă „principalele structuri asociative ale utilizatorilor sau, în lipsa acestora, cate un reprezentant al primilor trei utilizatori majori din domeniu, stabiliţi pe baza cifrei de afaceri, precum şi al societăţilor publice de radiodifuziune şi de televiziune, după caz."

Or, este evident că utilizatorii fac parte din mai multe categorii de domenii (radiodifuziune, televiziune, unităţi de alimentaţie, discoteci, unităţi comerciale sau de prestări de servicii, unităţi de sport şi agrement, turism, transporturi) şi, prin urmare, negocierea trebuie să se realizeze separat cu fiecare categorie de utilizatori din acelaşi domeniu.

c) O ultimă modificare a Legii nr. 8/1996 realizată pană la data soluţionării arbitrajului s-a făcut prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005.

Din cuprinsul acestui act normativ prezintă relevanţă deosebită art. 1 pct. 41 prin care s-a modificat alin. 1) al art. 1232 din Legea nr. 8/1996 în următorul sens:

„(1) Pot fi gestionate colectiv următoarele drepturi:

a) dreptul de reproducere a operelor muzicale pe fonograme sau videograme;

b) dreptul de comunicare publică a operelor şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual;

c)  dreptul de împrumut, cu excepţia cazului prevăzut la art. 1231 alin. (1) lit. b);

d) dreptul de radiodifuzam a operelor şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual;

e)  dreptul la remuneraţie echitabilă rezultată din cesiunea dreptului de închiriere prevăzut la art. 1111 alin. (1);

f)   dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora."

După cum se observă, la puţin timp de la prima modificare a Legii nr. 8/1996, realizată prin Legea nr. 285/2004, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 se procedează la o nouă modificare a legii, fiind inclus în mod expres printre cazurile de gestiune facultativă şi dreptul la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora.

d) Observand modul în care a fost reglementat conţinutul raporturilor juridice privind dreptul la remuneraţie derivand din comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de către diverşi utilizatori, de la apariţia Legii nr. 8/1996 şi pană în prezent, Curtea reţine următoarele:

-  în forma iniţială a Legii nr. 8/1996, astfel cum a fost adoptată (incluzand şi hotărarile Guvernului date în aplicarea acesteia), artiştii interpreţi sau executanţi îşi puteau valorifica drepturile patrimoniale derivand din exploatarea operelor de către utilizatori numai prin intermediul organismelor de gestiune colectivă, stabilindu-se o remuneraţie diferită în funcţie de categoriile de utilizatori, respectiv societăţile de radiodifuziune, televiziune şi distribuitorii prin cablu, pe de o parte, şi alţi utilizatori: unităţi de alimentaţie, discoteci, unităţi comerciale sau de prestări de servicii, unităţi de sport şi agrement, turism, transporturi, pe de altă parte.

Aceste remuneraţii se stabileau în baza unor negocieri purtate separat pe domenii între organismele de gestiune colectivă şi reprezentanţii principalelor asociaţii patronale ale utilizatorilor.

In schimb, producătorii de fonograme îşi puteau exercita drepturile în mod direct, iar în cazul situaţiilor în care era imposibilă obţinerea autorizării individuale din partea acestora, drepturile lor trebuiau gestionate în mod obligatoriu prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.

Aşa cum s-a arătat mai sus, legiuitorul a folosit noţiunile de „fonograme", „orice fonogramă aflată în comerţ", „fonogramă publicată în scop comercial".

- în forma Legii nr. 8/1996, astfel cum a fost modificată pentru prima dată prin Legea nr. 285/2004, s-a reformulat principiul exercitării drepturilor conexe de autor în mod individual sau pe bază de mandat dat organismelor de gestiune colectivă, dar s-au expus în mod limitativ situaţiile în care gestiunea colectivă este obligatorie.

Legiuitorul a renunţat astfel la anterioara formulare a textului art. 123, în care se stipula, cu caracter general, situaţia premisă ce determină o gestiune obligatorie - modul de exploatare a operelor face imposibilă autorizarea individuală - şi în care se enumerau cu caracter exemplificativ cazuri de gestiune obligatorie, lăsand astfel posibilitatea identificării şi a altor situaţii în care gestiunea ar fi putut fi obligatorie.

S-a menţinut principiul negocierii între organismele de gestiune colectivă şi reprezentanţii principalelor asociaţii patronale ale utilizatorilor dintr-un domeniu, însă, în ceea ce priveşte caracterul gestiunii, s-a stipulat că aceasta este obligatorie doar pentru exercitarea dreptului la remuneraţie pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora.

- în forma Legii nr. 8/1996, astfel cum a fost modificată ulterior prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, s-a menţinut principiul exercitării drepturilor conexe de autor în mod individual sau pe bază de mandat dat organismelor de gestiune colectivă.

S-a menţinut caracterul obligatoriu al gestiunii în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la remuneraţie pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora.

In schimb, printre cazurile de gestiune facultativă s-a inclus exercitarea dreptului la remuneraţie pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora.

e)    Pentru definirea corectă a celor două sintagme „fonograme de comerţ" şi „fonograme publicate în scop comercial", Curtea consideră că trebuie să aibă în vedere şi un alt criteriu esenţial, respectiv modalitatea în care legiuitorul a înţeles să reglementeze regimul juridic al acestora, cu referire specială la dreptul de remuneraţie derivand din utilizarea acestora.

In acest sens, Curtea constată că fonogramele de comerţ au fost incluse în categoria celor pentru care gestiunea este obligatorie pentru exercitarea dreptului la remuneraţie, iar fonogramele publicate în scop comercial au fost incluse în categoria celor pentru care gestiunea colectivă este facultativă.

In opinia Curţii, principiul stabilit în termeni generali de art. 123 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, în forma iniţială a legii, reprezintă temeiul reglementării cazurilor de gestiune colectivă obligatorie prevăzute la art. 1231 din lege, în forma în vigoare la momentul arbitrajului.

Astfel, în fapt, gestiunea colectivă obligatorie este justificată de existenţa acelor situaţii în care modul de exploatare a operelor sau a prestaţiilor face imposibilă autorizarea individuală, înţelegandu-se prin aceasta imposibilitatea exercitării în mod individual a unuia sau a mai multor prerogative ale dreptului de autor.

Această imposibilitate trebuie însă privită din perspectiva ambelor părţi, respectiv atat a titularului dreptului de autor sau a dreptului conex, cat şi a utilizatorului.

Astfel, pe de o parte, titularului dreptului de autor îi va fi imposibil să identifice şi să urmărească fiecare utilizator al operei sale pentru a-i solicita plata remuneraţiei, dar, în acelaşi timp, şi utilizatorii se vor afla în situaţia în care le va fi imposibil să identifice fiecare titular de drepturi şi să îi plătească remuneraţia cuvenită pentru exploatarea operei sale.

De aceea, legiuitorul a reglementat instituţia gestiunii colective obligatorii, în principal pentru a-i proteja pe titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe şi, în subsidiar, pentru a asigura exercitarea cu bună-credinţă de către utilizatori a drepturilor şi obligaţiilor derivand din utilizarea operelor muzicale.

In raport de consideraţiile de mai sus, per a contrarie, în acele situaţii în care modul de exploatare a operei permite autorizarea individuală (înţelegandu-se prin aceasta exercitarea unora sau chiar a tuturor drepturilor incluse în sfera dreptului de autor), gestiunea colectivă nu mai este obligatorie, titularul dreptului putand să îşi exercite dreptul, fie în mod individual, fie prin intermediul unui organism de gestiune colectivă - gestiunea colectivă facultativă.

f) Avand în vedere consideraţiile de mai sus şi observand dinamica modificărilor aduse legii dreptului de autor, Curtea concluzionează că cele două sintagme „fonograme de comerţ" şi „fonograme publicate în scop comercial" folosite de legiuitor în art. 1231 alin. (1) lit. f) şi în art. 1232 lit. f) din Legea nr. 8/1996 în forma în vigoare la momentul arbitrajului (deci cu modificările aduse prin Legea nr. 285/2004 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005) trebuie interpretate astfel:

-  prin sintagma „fonogramă de comerţ" se înţelege acea fonogramă ce se comunică public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu care este imposibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remuneraţie echitabilă de către titularii drepturilor conexe dreptului de autor;

- prin sintagma „fonogramă publicată în scop comercial" se înţelege acea fonogramă ce se comunică public sau se radiodifuzează de acea categorie de utilizatori în raport cu care este posibilă exercitarea în mod individual a dreptului la remuneraţie echitabilă de către titularii drepturilor conexe dreptului de autor.

g) Din examinarea dispoziţiilor art. 1231, 1232şi ale art. 1311 alin. (1) şi (4) din lege, Curtea constată că rezultă cu evidenţă regimul juridic diferit al raporturilor juridice privind exercitarea dreptului la remuneraţie echitabilă, în funcţie de categoria fonogramelor, respectiv „fonograme de comerţ" şi „fonograme publicate în scop comercial".

Astfel, în cazul fonogramelor de comerţ, titularii drepturilor conexe drepturilor de autor nu îşi vor putea exercita dreptul la remuneraţie în mod individual, ci numai printr-un organism de gestiune colectivă, chiar dacă nu au acordat un mandat în acest sens unui astfel de organism. In acelaşi timp utilizatorii nu vor putea refuza plata remuneraţiei pe motiv că organismul de gestiune colectivă nu are mandat din partea titularului dreptului sau pe motiv că ar plăti în mod direct titularilor de drepturi remuneraţiile cuvenite [art. 1311 alin. (4)].

In schimb, în cazul fonogramelor publicate în scop comercial, titularii drepturilor conexe drepturilor de autor îşi vor putea exercita dreptul la remuneraţie fie în mod individual, fie printr-un organism de gestiune colectivă. In astfel de situaţii, organismele de gestiune colectivă vor putea încasa remuneraţia numai dacă dovedesc că îl reprezintă pe titularul de drepturi conexe, iar la stabilirea cuantumului remuneraţiei se va ţine seama şi de proporţia utilizării operelor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi [art. 1311 alin. (4)].

B. Stabilind la lit. A de mai sus sensul sintagmelor de „fonograme de comerţ" şi „fonograme publicate în scop comercial". Curtea urmează în continuare să verifice şi să stabilească natura juridică a fonogramelor în raport cu care s-a realizat arbitrajul.

In acest sens, Curtea constată că obiectul arbitrajului l-a constituit stabilirea Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.

La o simplă citire a titlului metodologiei se constată că aceasta s-a referit la fonogramele publicate în scop comercial, astfel că ar părea lipsită de interes o analiză privind stabilirea naturii juridice a fonogramelor ce au făcut obiectul arbitrajului.

Totuşi, Curtea consideră necesar a cerceta dacă într-adevăr în raport de sensul noţiunii de „fonogramă publicată în scop comercial", astfel cum a fost definită la lit. Ade mai sus, Comisia de arbitraj a stabilit în mod corect natura juridică a fonogramelor în raport cu care s-a realizat procedura arbitrajului.

In acest sens, Curtea urmează să cerceteze dacă, în raport de categoria de utilizatori cu care s-a realizat procedura negocierii, fonogramele respective pot fi considerate ca fiind „publicate în scop comercial" sau „de comerţ".

Cu privire la acest aspect Curtea constată că utilizatorii în raport cu care s-a realizat negocierea pentru stabilirea remuneraţiei sunt organismele de radiodifuziune.

Problema care se pune este aceea de a stabili dacă, în raport cu această categorie de utilizatori, este posibilă exercitarea în  mod   individual  a  dreptului   la  remuneraţie echitabilă de către artiştii interpreţi sau executanţi şi de către producătorii de fonograme.

Cu privire la această chestiune Curtea apreciază că pentru a determina dacă este posibilă sau nu exercitarea în mod individual a dreptului la remuneraţie trebuie să aibă în vedere toate împrejurările de fapt în care se realizează sau se poate realiza comunicarea publică ori radiodifuzarea fonogramelor.

Astfel, este un fapt incontestabil că fonogramele pot fi comunicate public sau radiodifuzate de către societăţi de radiodifuziune, televiziune, dar şi de către alţi utilizatori care nu au ca obiect principal de activitate comunicarea publică a fonogramelor, dar asigură sau creează un mediu plăcut pentru desfăşurarea comerţului, ca de exemplu: unităţi de alimentaţie, unităţi comerciale sau de prestări de servicii, unităţi de sport şi agrement, turism, transporturi. De asemenea, fonogramele pot fi comunicate public şi de societăţi comerciale care au ca obiect principal de activitate chiar această activitate, exemplul elocvent fiind discotecile.

Prin urmare există o largă categorie de utilizatori ce pot comunica public sau radiodifuza fonograme.

In aceste condiţii se pune problema identificării criteriului sau criteriilor ce trebuie luate în calcul pentru a stabili în fiecare caz în parte dacă titularul dreptului conex îşi poate sau nu exercita în mod individual dreptul la remuneraţie recunoscut de lege.

In opinia Curţii un criteriu esenţial pentru a identifica soluţia la problema de mai sus îl reprezintă numărul utilizatorilor potenţiali care exploatează opera respectivă.

Astfel, în situaţia în care pe o anumită piaţă există o categorie limitată şi cu un număr redus de utilizatori, incluşi într-o bază de date uşor accesibilă titularului dreptului conex şi care ar putea fi urmărită printr-un efort rezonabil din partea acestuia, titularul dreptului conex îşi va putea exercita în mod individual drepturile, deoarece are posibilitatea să îi identifice uşor pe utilizatori şi să negocieze cu aceştia drepturile sale.

In schimb, în situaţia în care numărul utilizatorilor este foarte mare, fiind greu accesibil titularilor drepturilor conexe, aceştia nu vor putea să îşi exercite în mod individual dreptul la remuneraţie echitabilă, situaţie în care gestiunea colectivă va fi obligatorie, cu consecinţele juridice de rigoare.

Aplicand criteriul de mai sus, Curtea consideră că, în ceea ce priveşte societăţile de radiodifuziune, acestea fac parte din categoria utilizatorilor ce este uşor accesibilă titularilor drepturilor conexe, deoarece pe teritoriul Romaniei numărul societăţilor de radiodifuziune este unul limitat, există o procedură specială prin care astfel de societăţi obţin acordul de funcţionare, iar titularii de drepturi au posibilitatea rezonabilă de a le identifica şi de a negocia în mod individual remuneraţia echitabilă corespunzătoare utilizării fonogramelor.

Prin urmare, fonogramele publicate de societăţile de radiodifuziune de pe teritoriul Romaniei au natura juridică a unor „fonograme publicate în scop comercial".

In schimb, în cazul utilizatorilor care utilizează fonogramele pentru a asigura sau a crea un mediu plăcut pentru desfăşurarea comerţului, ca de exemplu: unităţi de alimentaţie, discoteci, unităţi comerciale sau de prestări de servicii, unităţi de sport şi agrement, turism, transporturi, Curtea consideră că fonogramele utilizate de aceştia prin comunicare publică sau radiodifuziune au natura juridică a unor fonograme de comerţ, pentru care gestiunea colectivă a dreptului la remuneraţie este obligatorie. In astfel de situaţii este practic imposibil atat titularilor de drepturi, cat şi respectivelor societăţi să îşi exercite drepturile şi obligaţiile privind încasarea, respectiv plata remuneraţiei echitabile.

Concluzia de mai sus este întărită şi de modul în care a înţeles legiuitorul să stabilească remuneraţiile de plată încă din perioada în care era în vigoare Legea nr. 8/1996 în forma iniţială, cand, prin hotărari ale Guvernului, se stabilea în mod diferenţiat, în funcţie de categoria de utilizatori, obligaţia de plată a remuneraţiei.

Astfel, categoria restransă de utilizatori formată din societăţile de radiodifuziune, televiziune şi distribuitorii prin cablu avea o metodologie separată de cea privind categoria extinsă de utilizatori, formată din unităţi de alimentaţie, discoteci, unităţi comerciale sau de prestări de servicii, unităţi de sport şi agrement, turism, transporturi.

Practic, prin modificările Legii nr. 8/1996 intervenite pană la momentul arbitrajului, s-a realizat aceeaşi diferenţiere a utilizatorilor, dar în alţi termeni, respectiv prin considerarea fonogramelor utilizate de organismele de radiodifuziune, televiziune, distribuitori prin cablu (toate fiind în număr limitat şi uşor accesibile) ca fiind „fonograme publicate în scop comercial", iar fonogramele utilizate de marea majoritate a celorlalţi comercianţi ca fiind „fonograme de comerţ".

C. Cat priveşte legalitatea şi temeinicia pct. 1 şi 6 din metodologie, în raport de rezolvarea problemelor expuse la lit. B şi C, Curtea reţine următoarele:

Apelanta ARCA a arătat că pct. 1 şi 6 din metodologie extind în mod nelegal obligaţia de plată a remuneraţiei la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protecţie de societăţi de radiodifuziune şi nu o rezumă numai la cele aflate în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă. Atat timp cat metodologia a avut ca obiect fonogramele publicate în scop comercial rezultă că gestiunea colectivă este facultativă, iar nu obligatorie, astfel cum prevede art. 1232 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, spre deosebire de art. 1231 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege, care prevede că gestiunea colectivă este obligatorie numai în cazul fonogramelor de comerţ. Prin urmare, în mod nelegal, nu s-a ţinut seama la stabilirea remuneraţiei şi de criteriile prevăzute la art. 1311 alin. (1) lit. c)şi lit. e)din Legea nr. 8/1996, respectiv nu s-aţinut seama de repertoriul gestionat de organismul de gestiune colectivă pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare, şi de proporţia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi.

Curtea constată întemeiată această critică.

Astfel, potrivit pct. 1 din metodologie „Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme".

După cum se observă, acest punct stabileşte cadrul general al metodologiei, respectiv fonogramele pentru a căror utilizare se plăteşte remuneraţie, categoria de utilizatori şi cea a beneficiarilor.

Fiind însă vorba despre dreptul la remuneraţie echitabilă pentru utilizarea „fonogramelor publicate în scop comercial" de către societăţile de radiodifuziune, gestiunea colectivă a unui astfel de drept era una facultativă potrivit art. 1232 lit. f) din lege, iar Completul de arbitraj trebuia să ţină cont la stabilirea cadrului general al obligaţiei de plată a remuneraţiei şi de criteriile prevăzute la art. 1311 alin. (1)lit. c) şi lit. e)din Legea nr. 8/1996, astfel cum prevede art. 1311 alin. (1) coroborat cu alin. (4) din lege:

„(1) Metodologia se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanţii prevăzuţi la art. 131 alin. (2) lit. b), ţinandu-se seama de următoarele criterii principale:

........................................................................................................................................................................ .........................................................

c) repertoriul, confirmat de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare;

........................................................................................................................................................................ .........................................................

e) proporţia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;

........................................................................................................................................................................ .........................................................

(4) In cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 1231, metodologiile se negociază fără a se ţine seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse."

Numai în cazul unor utilizări ale unor „fonograme de comerţ" nu trebuie să se ţină seama de criteriile prevăzute de art. 1311 alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse.

In mod nelegal Completul de arbitraj nu a ţinut însă seama de aceste criterii, aspect ce rezultă cu evidenţă din considerentele hotărarii arbitrale, unde s-a reţinut că „... faţă de dispoziţiile art. 1311 alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ce obligă la negocierea metodologiilor, fără a se ţine seama de criteriile prevăzute de alin. (1) lit. c) şi e) „repertoriile fiind considerate repertorii extinse şi avand în vedere solicitarea..." (pagina 3 a hotărarii, penultimul alineat).

In aceste condiţii Curtea constată că atat pct. 1, cat şi pct. 6 din metodologie sunt stabilite în mod nelegal, deoarece extind în mod nelegal obligaţia de plată a remuneraţiei de către societăţile de radiodifuziune cu privire la toate fonogramele publicate în scop comercial aflate în termenele de protecţie.

Pe cale de consecinţă se impune modificarea pct. 1 din metodologie, care stabileşte cadrul general al obligaţiei de plată a remuneraţiei echitabile de către societăţile de radiodifuziune, prin includerea condiţiilor esenţiale prevăzute de lege pentru activarea obligaţiei de plată a remuneraţiei de către societăţile de radiodifuziune în favoarea organismelor de gestiune colectivă.

Condiţiile în care au loc negocierea şi stabilirea remuneraţiei ce trebuie plătită pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial, prin comunicare publică sau radiodifuzare, sunt prevăzute la art. 1311 alin. (3) şi alin. (1) lit. c) şi e) din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare la momentul arbitrajului, respectiv:

- sunt utilizate fonograme pentru care drepturile conexe protejate se află în termenele de protecţie prevăzute de lege;

-  sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau a contractelor de reprezentare date/încheiate în condiţiile legii;

- se ţine seama de fonogramele pentru care organismul de radiodifuziune a încheiat contracte separate cu titularii de drepturi sau este îndreptăţit să gestioneze el însuşi drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii.

Avand în vedere aceste considerente, pct. 1 din metodologie va fi modificat în felul următor:

„1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, dar numai în condiţiile în care:

a) dacă şi în măsura în care sunt utilizate fonograme pentru care drepturile conexe protejate se află în termenele de protecţie prevăzute de lege;

b)   sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în condiţiile legii;

c) organismul de radiodifuziune nu este îndreptăţit ca, pentru anumite fonograme utilizate, să gestioneze el însuşi drepturile conexe   cuvenite   artiştilor   interpreţi   sau   executanţi   ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii."

In ceea ce priveşte pct. 6 din metodologie, pe langă critica aferentă şi pct. 1, apelanta ARCA a mai arătat următoarele:

Deşi art. 1311 alin. (3) din legea dreptului de autor prevede că remuneraţiile pot fi solicitate numai în măsura în care se realizează o utilizare a operelor, metodologia nu face nicio diferenţiere în raport de procentul de utilizare care poate fi diferit de la o societate de radiodifuziune la alta. Faptul că legea introduce un reper al dreptului de a solicita remuneraţii constand în raportarea acestora la „măsura utilizării operelor" impune o diferenţiere între utilizări de grade diferite, care trebuie să corespundă unor diferenţieri ale cuantumului procentual sau forfetar al remuneraţiei. Procentul de 2,5% stabilit de metodologie este mai ridicat decat scara de procente practicate în Europa.

Curtea consideră întemeiată parţial această critică, pentru următoarele considerente:

Pct. 6 din metodologie, astfel cum a fost stabilit de Completul de arbitraj, are următorul conţinut:

„Utilizatorii, alte organisme comerciale de radiodifuziune decat Societatea Romană de Radiodifuziune, au obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDAdrept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentand drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau ale reproducerilor acestora, într-un procent din totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter), respectiv:

a) 2% pentru anul 2006;

b) 2,2% pentru anul 2007;

c) 2,4% pentru anul 2008".

Pentru a decide în acest sens, Completul de arbitraj a expus următoarele argumente: „Cat priveşte celelalte organisme de radiodifuziune, Completul de arbitraj constată că acestea nu au înţeles să dea curs arbitrajului, neparticipand la arbitraj şi necontestand propunerile organismelor de gestiune colectivă, context în care, pentru o soluţie în echitate, avand în vedere că ponderea utilizării repertoriului este foarte mare, apreciază acordarea unor procente din total venituri lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare, respectiv 2% pentru anul 2006, 2,2% pentru anul 2007 şi 2,4% pentru anul 2008."

In raport de dispoziţiile legale relevante Curtea apreciază că soluţia şi motivarea expuse de Completul de arbitraj sunt parţial eronate.

Astfel, potrivit art. 1311 din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare la momentul arbitrajului:

„(1) Metodologiile se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanţii prevăzuţi la art. 131 alin. (2) lit. b), ţinandu-se seama de următoarele criterii principale:

a)  categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, şi domeniul pentru care se poartă negocierea;

b)  categoria de utilizatori pe care îi reprezintă la negocieri structurile asociative sau ceilalţi utilizatori desemnaţi să negocieze;

c)  repertoriul, confirmat de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare;

d)  proporţia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;

e)  proporţia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;

f)   veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii;

g) cheltuielile ocazionate de utilizare, în cazul în care nu există venituri.

(2)  Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare.

(3)  Remuneraţiile forfetare sau procentuale, prevăzute la alin. (2), pot fi solicitate numai dacă şi în măsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe protejate se află în termenele de protecţie prevăzute de lege.

(4)  In cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 1231, metodologiile se negociază fără a se ţine seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse."

i1) O primă problemă ce trebuie lămurită este aceea a stabilirii sumei la care trebuie să se raporteze remuneraţia procentuală.

In acest sens, Curtea constată că în mod corect Completul de arbitraj a reţinut că suma la care se raportează procentul este constituită din „totalul veniturilor brute obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter)", acesta fiind criteriul prevăzut de lege la art. 1311 alin. 2): „veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul".

Prin sintagma „activitate care utilizează repertoriul" se înţelege activitatea de radiodifuzare, legiuitorul urmărind astfel să nu fie afectate şi eventualele venituri obţinute de utilizator din alte activităţi (de exemplu, editare de cărţi, reviste etc.) care nu implică utilizarea fonogramelor prin comunicare publică.

O astfel de interpretare este în acord şi cu ulterioara modificare a alin. (2) al art. 1311, realizată prin Legea nr. 329/2006 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, modificare prin care s-a realizat practic o lămurire a noţiunii de „activitate care utilizează repertoriul", prevăzandu-se următoarele:

„(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publică, ţinand cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă. Pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare."

Sub nicio formă nu se poate reţine că baza de calcul trebuia stabilită prin ponderarea veniturilor totale realizate din radiodifuzare, corespunzător proporţiei utilizării fonogramelor, atat timp cat legea prevede în termeni foarte precişi că este vorba despre „veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul", înţelegandu-se că este vorba despre veniturile totale obţinute din această activitate.

Faptul că nu trebuie să se realizeze o ponderare a veniturilor după care să se aplice un procent rezultă şi din modul în care legiuitorul a înţeles să modifice dispoziţiile legii pană la momentul arbitrajului.

Astfel, dacă prin modificarea iniţială a Legii nr. 8/1996, realizată prin Legea nr. 285/2004, art. 1311 alin. (4) prevedea că „remuneraţiile datorate titularilor de drepturi, potrivit prevederilor alin. (2) şi (3), se calculează prin aplicarea procentelor negociate la acea parte din veniturile obţinute de utilizatori, corespunzătoare ponderii utilizării repertoriului protejat în activitatea utilizatorilor", prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 această normă legală a fost abrogată şi înlocuită cu alin. (2) al aceluiaşi articol, care prevedea că „organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare".

Se observă cu evidenţă că legiuitorul a urmărit să stabilească într-un mod mult mai precis baza de calcul la care se raportează procentul cu titlu de remuneraţie.

Avand în vedere aceste considerente, Curtea consideră neîntemeiate propunerile făcute de către apelanta ARCA, prin care solicita ca baza de calcul să fie stabilită prin ponderarea veniturilor totale realizate din radiodifuzare, corespunzător proporţiei utilizării fonogramelor.

i2) O a doua problemă o constituie cea legată de modul în care Completul de arbitraj a ţinut seama de stabilirea procentelor de criteriile prevăzute de lege.

Cu privire la această chestiune Curtea constată că Completul de arbitraj nu s-a preocupat în a analiza cu atenţie dispoziţiile legale şi a le interpreta şi aplica astfel încat să nu realizeze discriminări nejustificate.

Astfel, după cum rezultă din art. 1311 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din lege, la stabilirea procentului trebuie să se ţină seama de „proporţia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă" şi de „măsura în care sunt utilizate operele".

Prin introducerea acestor criterii obligatorii pentru negocierea şi stabilirea remuneraţiei este mai mult decat evident că legiuitorul a urmărit să asigure respectarea principiului constituţional al egalităţii, care presupune ca în situaţii identice să se aplice un tratament juridic identic.

Or, prin modul în care a înţeles să stabilească obligaţia de plată, Completul de arbitraj nu a făcut altceva decat să încalce dispoziţiile legale, creand premisele unei discriminări nejustificate între societăţile de radiodifuziune.

Astfel, în situaţia ipotetică în care două societăţi de radiodifuziune aparţinand unor întreprinzători diferiţi ar obţine aceleaşi venituri brute din activitatea de radiodifuzare, însă ar utiliza în proporţii diferite fonogramele aflate în gestiunea aceluiaşi organism de gestiune colectivă, ambele societăţi ar trebui să plătească aceeaşi sumă cu titlu de remuneraţie. Cu titlu de exemplu, dacă una dintre societăţi ar utiliza fonogramele în proporţie de 90%, iar cealaltă într-o proporţie de doar 10%, ele ar trebui să plătească aceeaşi sumă de bani, în cazul în care ar obţine aceleaşi venituri.

Or, este mai mult decat evident că printr-o astfel de reglementare se creează o discriminare nejustificată între organismele de radiodifuziune.

In acelaşi timp se încalcă dispoziţiile legale care prevăd în mod suficient de clar că la stabilirea procentului trebuie să se ţină seama de „proporţia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă" şi de „măsura în care sunt utilizate operele".

Aceste dispoziţii legale coroborate cu cele care prevăd că baza de calcul o constituie veniturile realizate din activitatea care utilizează repertoriul impuneau o soluţie tehnică destul de simplistă, şi anume stabilirea unui procent diferenţiat în raport cu ponderea utilizării fonogramelor în activitatea de radiodifuzare.

Intr-o astfel de modalitate sunt respectate şi criteriile prevăzute de lege, dar se asigură şi principiul egalităţii.

Avand în vedere aceste considerente, Curtea va dispune modificarea pct. 6 din metodologie în sensul că procentul de 2% se va aplica doar în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor.

In cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2% se va reduce direct proporţional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.

Pentru exemplificare, dacă un organism de radiodifuziune va utiliza fonogramele în proporţie de 100% din timpul programului de emisie, obţinand venituri de 100.000 lei, acesta va trebui să plătească cu titlu de remuneraţie suma de 2.000 lei.

Dacă însă va utiliza fonogramele în proporţie de 75%, atunci şi procentul de 2% se va reduce în mod corespunzător la cifra de 1,5%, urmand ca remuneraţia ce trebuie plătită să fie de 1.500 lei.

Cat priveşte procentul, deşi apelanta a arătat că acesta ar fi prea mare în raport cu scara de procente practicate în Europa, Curtea constată că la dosar nu a depus nicio dovadă privind nivelul procentelor stabilite în alte ţări.

Judecand în echitate, Curtea apreciază că procentele de 2% pentru anul 2006, 2,2% pentru anul 2007 şi 2,4% pentru anul 2008 sunt echitabile.

Avand în vedere aceste considerente, Curtea va dispune modificarea pct. 6 din metodologie în felul următor:

„4. Utilizatorii, alte organisme de radiodifuziune decat Societatea Romană de Radiodifuziune, au obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentand drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilă prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. In cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proporţional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.

Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicandu-se în mod corespunzător dispoziţiile alineatului anterior.

Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicandu-se în mod corespunzător dispoziţiile primului alineat."

2.  Cat priveşte cea de-a doua critică esenţială a apelantei ARCA, Curtea reţine următoarele:

Apelanta ARCA a susţinut că pct. 3 din metodologie contravine dispoziţiilor legale deoarece metodologia privind exercitarea dreptului la remuneraţia unică echitabilă nu trebuie să includă prevederi privind obţinerea autorizării radiodifuzării fonogramelor.

Curtea consideră întemeiată această critică.

Astfel, atat timp cat metodologia avea ca obiect stabilirea remuneraţiei datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, includerea în cadrul acesteia a clauzei referitoare la necesitatea obţinerii unui acord pentru utilizarea unor fonograme în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio, în generice de emisiuni sau rubrici proprii ale acestora este absolut nejustificată.

Clauzele metodologiei trebuie să aibă legătură exclusiv cu obiectul de reglementare al acesteia, respectiv cu stabilirea remuneraţiei, iar nu să reglementeze şi alte aspecte legate de prerogativele dreptului de autor şi ale celor conexe.

In consecinţă, Curtea va dispune înlăturarea pct. 3 din metodologie.

3.  In ceea ce priveşte cea de-a treia critică esenţială a apelantei ARCA, Curtea reţine următoarele:

Apelanta a susţinut că prin pct. 8 din metodologie se dispune o soluţie imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, încălcandu-se în acelaşi timp şi prevederile art. 130 alin. (1) lit. h) din lege.

Curtea consideră neîntemeiată această critică.

Astfel, pct. 8 din metodologie, astfel cum a fost stabilită de Completul de arbitraj, are următorul conţinut:

„8. Utilizatorii au obligaţia să transmită organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme, pană la data de 25 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, un raport care va cuprinde:

a) lista completă, în format electronic, a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora radiodifuzate, conform modelului de playlist din tabelul de mai jos. Aceste liste constituie baza de repartizare a remuneraţiilor încasate de organismele de gestiune colectivă a drepturilor conexe prevăzute în prezenta metodologie.

Nr. crt.	Data difuzării	Minute	Secunde	Titlu piesă	Autor muzică	Artist	Orchestră/ formaţie/grup	Nr. artişti	Album	Nr. catalog	Producător	Ţară	Anul înreg.	F/V
1	2	4	5	7	8	11	12	13	14	15	16	17	18	19

b) baza de calcul a sumelor virate."

Potrivit art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, în forma în vigoare la data arbitrajului, organismele de gestiune colectivă au obligaţia „să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informaţii şi transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor pe care le colectează, precum şi informaţii privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora; utilizatorii sau intermediarii acestora au obligaţia să furnizeze, în format scris şi electronic, în termen de 10 zile de la solicitare informaţiile şi documentele solicitate sub semnătura reprezentantului legal şi cu ştampilă".

Verificand cerinţele stabilite prin tabelul indicat la pct. 8 din metodologie cu dispoziţiile legale expuse mai sus, Curtea constată că toate aceste cerinţe se circumscriu noţiunii de „informaţii şi documente necesare pentru determinarea cuantumului remuneraţiilor" pe care le colectează organismele de gestiune colectivă.

Susţinerea apelantei că pct. 8 din metodologie dispune o soluţie imposibil de aplicat sub raport contabil, datele solicitate fiind imposibil de procurat, este nerealistă.

In primul rand, sub aspect contabil, singura informaţie pe care trebuie să o comunice organismele de radiodifuziune constă în indicarea veniturilor brute realizate din activitatea de radiodifuzare. Or, Curtea nu întrevede motivul pentru care compartimentul contabil nu ar putea să indice astfel de venituri.

In al doilea rand, celelalte date pe care trebuie să le transmită organismele de radiodifuziune (cele cuprinse în tabel) sunt exclusiv de natură tehnică, iar în condiţiile dezvoltării actuale a tehnologiei prelucrării şi stocării informaţiilor prin intermediul calculatoarelor este greu credibil că i-arfi greu unei societăţi de radio să completeze datele unui astfel de tabel, informaţii care de altfel sunt indispensabile pentru calcularea corectă a remuneraţiei cuvenite titularilor de drepturi conexe, mai ales că este vorba despre gestiunea facultativă, iar nu despre cea obligatorie.

Avand în vedere considerentele expuse, Curtea va admite apelul formulat de ARCA, în limitele expuse mai sus, respectiv prin modificarea pct. 1 şi 6 din metodologie şi înlăturarea pct. 3.

III. In ceea ce priveşte apelul declarat de Societatea Romană de Radiodifuziune, astfel cum au fost restranse motivele apelului, Curtea reţine următoarele:

A. Singurul motiv de apel ce a fost invocat de apelanta SRR (în urma restrangerii motivelor invocate iniţial) a fost acela prin care s-a solicitat modificarea pct. 4 din metodologie, în sensul reducerii sumei pe care a fost obligată SRR să o plătească celor două organisme de gestiune colectivă de la 5.000.000 lei la 2.320.060 lei.

In motivarea acestei cereri apelanta SRR a arătat, în esenţă, că hotărarea a stabilit cuantumul remuneraţiei cu aplicarea greşită a legii, în sensul că a fost aplicat procentul de 2,94% la veniturile totale ale SRR, în loc să fie aplicat la veniturile ponderate corespunzător utilizării fonogramelor publicate în scop comercial.

Examinand această critică prin prisma dispoziţiilor legale, Curtea constată că este vădit nefondată.

Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus la pct. II 1) C) i1), baza de calcul în raport cu care trebuia stabilită remuneraţia forfetară sau procentuală o constituie totalitatea veniturilor obţinute de SRR din activitatea de radiodifuzare.

Potrivit art. 1311 din Legea nr. 8/1996, astfel cum era în vigoare la momentul arbitrajului:

„(1) Metodologiile se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanţii prevăzuţi la art. 131 alin. (2) lit. b), ţinandu-se seama de următoarele criterii principale:

a) categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, şi domeniul pentru care se poartă negocierea;

b)  categoria de utilizatori pe care îi reprezintă la negocieri structurile asociative sau ceilalţi utilizatori desemnaţi să negocieze;

c)  repertoriul, confirmat de Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare;

d) proporţia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;

e)  proporţia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;

f)   veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii;

g)  cheltuielile ocazionate de utilizare, în cazul în care nu există venituri.

(2)  Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare.

(3)  Remuneraţiile forfetare sau procentuale, prevăzute la alin. (2), pot fi solicitate numai dacă şi în măsura în care sunt utilizate opere pentru care drepturile de autor sau drepturile conexe protejate se află în termenele de protecţie prevăzute de lege.

(4)  In cazul în care gestiunea colectivă este obligatorie conform prevederilor art. 1231, metodologiile se negociază fără a se ţine seama de criteriile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi e), repertoriile fiind considerate repertorii extinse."

După cum se observă, alin. (2) al articolului reprodus mai sus stabileşte în mod expres şi lipsit de orice echivoc baza de calcul la care trebuie să se raporteze procentul sau suma forfetară stabilită pentru plata remuneraţiei.

In acest sens, Curtea constată că în mod corect Completul de arbitraj a reţinut că suma la care trebuie să se raporteze procentul este constituită din „totalul veniturilor brute obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter)", acesta fiind criteriul prevăzut de lege la art. 1311 alin. (2): „veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul."

Prin sintagma „activitate care utilizează repertoriul" se înţelege activitatea de radiodifuzare, legiuitorul urmărind astfel să nu fie afectate şi eventualele venituri obţinute de utilizatori din alte activităţi (de exemplu, editare de cărţi, reviste etc.) care nu implică utilizarea fonogramelor prin utilizare publică.

O astfel de interpretare este în acord şi cu ulterioara modificare a alin. (2) al art. 1311, realizată prin Legea nr. 329/2006 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005, modificare prin care s-a realizat practic o lămurire a noţiunii de „activitate care utilizează repertoriul", prevăzandu-se următoarele:

„(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, cum ar fi: radiodifuzam, retransmitere prin cablu sau comunicare publică, ţinand cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă. Pentru activitatea de radiodifuzam, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare."

Sub nicio formă nu se poate reţine că baza de calcul trebuia stabilită prin ponderarea veniturilor totale realizate din radiodifuzare, corespunzător proporţiei utilizării fonogramelor, atat timp cat legea prevede în termeni foarte precişi că este vorba despre „veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul", înţelegandu-se că este vorba despre veniturile totale obţinute din această activitate.

Faptul că nu trebuie să se realizeze o ponderare a veniturilor după care să se aplice un procent rezultă şi din modul în care legiuitorul a înţeles să modifice dispoziţiile legii pană la momentul arbitrajului.

Astfel, dacă prin modificarea iniţială a Legii nr. 8/1996, realizată prin Legea nr. 285/2004, art. 1311 alin. (4) prevedea că „remuneraţiile datorate titularilor de drepturi, potrivit prevederilor alin. (2) şi (3), se calculează prin aplicarea procentelor negociate la acea parte din veniturile obţinute de utilizatori, corespunzătoare ponderii utilizării repertoriului protejat în activitatea utilizatorilor", prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2005 această normă legală a fost abrogată şi înlocuită cu alin. (2) al aceluiaşi articol, care prevedea că „organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul, iar în lipsa acestor venituri, la cheltuielile ocazionate de utilizare".

Se observă cu evidenţă că legiuitorul a urmărit să stabilească într-un mod mult mai precis baza de calcul la care se raportează procentul cu titlu de remuneraţie.

Avand în vedere aceste considerente, Curtea consideră neîntemeiate criticile apelantei SRR, în sensul că suma calculată de Completul de arbitraj ar constitui rezultatul unei erori materiale sau greşeli în legătură cu determinarea bazei de calcul.

B. Apelul formulat de apelanta SRR nu trebuie însă privit şi analizat în mod singular, respectiv exclusiv prin prisma criticii expuse, critică ce s-a dovedit a fi nefondată, aşa cum s-a arătat mai sus.

In opinia Curţii poziţia SRR în cauza de faţă nu este aceea a unui simplu participant în proces cu drepturi şi obligaţii proprii, fără nicio legătură cu ceilalţi participanţi.

Astfel, trebuie observat că apelul formulat de SRR este exercitat împotriva unei hotărari arbitrale ce a avut rolul de a stabili Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune.

După cum se observă, metodologia nu a avut ca obiect stabilirea diferenţiată a metodologiei privind remuneraţia ce trebuia plătită separat de fiecare organism de radiodifuziune în parte sau de SRR, pe de-o parte, şi celelalte organisme de radiodifuziune, pe de altă parte.

Chiar dacă la negociere trebuia să participe pe langă 3 reprezentanţi ai principalelor structuri asociative ale radiodifuzorilor şi un reprezentant al Societăţii Romane de Radiodifuziune [potrivit art. 131 alin. (2) lit. b)], aceasta nu înseamnă că legiuitorul a intenţionat să stabilească un regim juridic diferit al remuneraţiei sau o poziţie procesuală distinctă a radiodifuzorilor, ci pur şi simplu a considerat că la negociere trebuie să participe şi un reprezentant al societăţii publice de radiodifuziune, pentru a da posibilitatea acestora să îşi susţină interesele, dat fiind caracterul public al veniturilor ce sunt încasate de această societate.

Metodologia trebuie să stabilească cu caracter unitar şi cu respectarea principiului constituţional al egalităţii remuneraţia ce trebuie plătită de toate organismele de radiodifuziune, printre acestea numărandu-se şi SRR.

Din această perspectivă între toate organismele de radiodifuziune faţă de care s-a stabilit metodologia există o stransă legătură juridică, determinată de existenţa identităţii izvorului obligaţiei de plată a remuneraţiei, respectiv dispoziţiile art. 1065 alin. (1)şi (2) din Legea nr. 8/1996:

„(1) Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare sau prin orice modalitate de comunicare către public, artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme au dreptul la o remuneraţie unică echitabilă.

(2) Cuantumul acestei remuneraţii se stabileşte prin metodologii, conform procedurii prevăzute la art. 131, 1311 şi 1312."

In acest context toate societăţile de radiodifuziune trebuie supuse unui regim juridic unic în ceea ce priveşte remuneraţia pe care trebuie să o plătească organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme.

In virtutea unei astfel de legături juridice, Curtea consideră că admiterea motivelor de apel formulate de apelanta ARCA, cu consecinţa modificării substanţiale a principiului de stabilire a obligaţiei de plată a remuneraţiei de către organismele de radiodifuziune (pct. 1 şi 6 din metodologie), trebuie să aibă ca rezultat extinderea efectelor produse şi în ceea ce priveşte stabilirea obligaţiei de plată a remuneraţiei în ceea ce priveşte pe Societatea Romană de Radiodifuziune.

Practic, aşa cum efectele hotărarii de faţă se produc şi asupra organismelor de radiodifuziune care nu au participat la negociere şi nici nu au exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărarii arbitrale, tot aşa trebuie extinse efectele apelului exercitat de ARCA în ceea ce o priveşte pe apelanta SRR.

Nu are nicio importanţă că motivele de apel ale SRR au fost total nefondate.

Chiar dacă SRR nu ar fi exercitat calea de atac a apelului, efectele admiterii apelului formulat de ARCA trebuiau extinse şi în ceea ce o priveşte pe SRR, fiindcă singurul motiv pentru care s-a realizat o reglementare tehnică diferită în cuprinsul metodologiei a obligaţiei SRR faţă de celelalte organisme de radiodifuziune a fost acela că pentru SRR remuneraţia a fost stabilită forfetar, iar pentru celelalte procentual.

Termenul juridic al operaţiunii juridice de extindere a efectelor admiterii apelului ARCA şi în favoarea SRR îl constituie dispoziţiile art. 48 alin. 2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Cu toate acestea, dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţii a legii, efectele hotărarii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau paraţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele încuviinţate numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc şi celorlalţi."

Pe cale de consecinţă Curtea va admite şi apelul SRR, admitere justificată exclusiv pe extinderea efectelor apelului ARCA, iar nu pe temeinicia criticilor expuse de SRR.

Avand în vedere aceste considerente, Curtea consideră că pct. 4 şi 5 din metodologie ce stabilesc obligaţia de plată a remuneraţiei de către SRR trebuie modificate astfel încat să se regăsească aplicabilitatea pct. 1 din metodologie ce stabileşte caracterul general şi condiţiile în care se plăteşte remuneraţia.

Analizand modul în care Completul de arbitraj a stabilit remuneraţia ce trebuie plătită de SRR, Curtea constată că în mod cu totul nelegal nu s-a ţinut seama de criteriile prevăzute de art. 1311 alin. (1) lit. c) şi e) din lege, stabilirea procentului în raport de care s-a fixat remuneraţia forfetară făcandu-se prin luarea în considerare a tuturor fonogramelor publicate de SRR, iar nu doar a acelora pentru care obligaţia de plată subzistă potrivit pct. 1 din metodologie.

In aceste condiţii Curtea constată că nu are suficiente elemente obiective pentru a determina în mod corect o altă sumă forfetară ce ar trebui plătită de SRR organismelor de gestiune colectivă, împrejurare în care, în aplicarea principiului egalităţii, va stabili obligaţia de plată a remuneraţiei de către SRR în mod identic celui stabilit pentru celelalte organisme de radiodifuziune.

Pe cale de consecinţă, pct. 4 va fi modificat astfel:

„Societatea Romană de Radiodifuziune are obligaţia să plătească   trimestrial   organismelor  de   gestiune   colectivă  desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentand drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilă prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. In cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proporţional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.

Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicandu-se în mod corespunzător dispoziţiile alineatului anterior.

Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicandu-se în mod corespunzător dispoziţiile primului alineat."

Ca urmare a modificării şi completării pct. 4 se va înlătura pct. 5 din metodologie, acesta rămanand fără obiect.

IV. Avand în vedere considerentele expuse mai sus la pct. I, II şi III, Curtea va respinge excepţia nulităţii apelului formulat de ARCA, va admite apelurile formulate de ARCA şi de SRR, va schimba în parte hotărarea arbitrală, în sensul că se va dispune modificarea pct. 1, 4 şi 6 din metodologie şi vor fi înlăturate pct. 3 şi 5.

Pentru o mai bună tehnică de redactare a punctelor metodologiei, Curtea va dispune şi renumerotarea acestora.

PENTRU  ACESTE   MOTIVE

In numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondată excepţia nulităţii apelului formulat de Asociaţia Romană de Comunicaţii Audiovizuale -ARCA.

Admite apelul formulat de apelanta Asociaţia Romană de Comunicaţii Audiovizuale - ARCA, cu sediul în municipiul Bucureşti, intrarea Victor Eftimiu nr. 5-7, et. 9, ap. 58, sectorul 1, împotriva Hotărarii arbitrale din 10 aprilie 2006, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, ca urmare a Deciziei nr. 74 din 12 aprilie 2006 a directorului general al ORDA, pronunţată de Completul de arbitraj desemnat în baza art. 131 şi următoarele din Legea nr. 8/1996, cu modificările ulterioare, în procedura de arbitraj participand efectiv Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Jules Michelet nr. 15-17, et. 2, ap. 11, sectorul 1, şi Uniunea Producătorilor de Fonograme din Romania - UPFR, cu sediul în municipiul Bucureşti, şos. Nicolae Titulescu nr. 88B, sectorul 1, pe de-o parte - în calitate de organisme de gestiune colectivă, şi Societatea Romană de Radiodifuziune - SRR, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. General Berthelot nr. 60-64, sectorul 1, pe de altă parte, în calitate de organism de radiodifuziune, în procedura de arbitraj fiind invitate să participe şi Asociaţia Romană de Comunicaţii Audiovizuale - ARCA, cu sediul în municipiul Bucureşti, intrarea Victor Eftimiu, nr. 5-7, et. 9, ap. 58, sectorul 1, şi Radio XXI, cu sediul în municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 224, bl. D5, et. 9, sectorul 1, în calitate de organisme de radiodifuziune.

Admite apelul formulat de apelanta Societatea Romană de Radiodifuziune - SRR împotriva aceleiaşi hotărari.

Schimbă în parte Hotărarea arbitrală din 10 aprilie 2006, ce a fost publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, ca urmare a Deciziei nr. 74 din 12 aprilie 2006 a directorului general al ORDA, în sensul că: „Metodologia privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune" va fi modificată astfel:

Punctul 1 din metodologie va avea următorul conţinut:

„1. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, dar numai în condiţiile în care:

a) dacă şi în măsura în care sunt utilizate fonograme pentru care drepturile conexe protejate se află în termenele de protecţie prevăzute de lege;

b)   sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în condiţiile legii;

c) organismul de radiodifuziune nu este îndreptăţit ca, pentru anumite fonograme utilizate, să gestioneze el însuşi drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii."

Punctul 3 din metodologie va fi înlăturat.

Punctul 4 din metodologie va deveni punctul 3 şi va avea următorul conţinut:

„3. Societatea Romană de Radiodifuziune are obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentand drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilă prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. In cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proporţional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.

Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicandu-se în mod corespunzător dispoziţiile alineatului anterior.

Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicandu-se în mod corespunzător dispoziţiile primului alineat."

Punctul 5 din metodologie va fi înlăturat.

Punctul 6 din metodologie va deveni punctul 4 şi va avea următorul conţinut:

„4. Utilizatorii, alte organisme de radiodifuziune decat Societatea Romană de Radiodifuziune, au obligaţia să plătească trimestrial organismelor de gestiune colectivă desemnate de ORDA drept colectori pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme o remuneraţie reprezentand drepturi conexe patrimoniale pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, calculabilă prin aplicarea la totalul veniturilor brute lunare obţinute din activitatea de radiodifuzare (publicitate şi barter) a unui procent de 2% în cazul unei utilizări a fonogramelor în pondere de 100% din totalul timpului de emisie a programelor. In cazul unei utilizări mai reduse, procentul de 2% se reduce direct proporţional cu ponderea timpului de utilizare a fonogramelor în raport cu timpul total de emisie a programelor.

Pentru anul 2007 procentul va fi de 2,2%, aplicandu-se în mod corespunzător dispoziţiile alineatului anterior.

Pentru anul 2008 procentul va fi de 2,4%, aplicandu-se în mod corespunzător dispoziţiile primului alineat."

Punctele 7-14 din metodologie îşi vor păstra conţinutul şi se vor renumerota în mod corespunzător de la 5 la 12.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2007.

Preşedinte,

GEORGETA STEGARU

Judecător,

VIOREL VOINEAG

Grefier,

Ionică Roşioru