DECIZIE   Nr. 23*) din 27 aprilie 1993

privind obiectul Dosarului nr. 7967/1992 al Judecatoriei Cluj-Napoca

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 66 din 11 aprilie 1995

    *) A se vedea si Decizia Curtii Constitutionale nr. 127 din 16 noiembrie 1994.

    Viorel Mihai Ciobanu    - presedinte
    Mihai Constantinescu    - judecator
    Antonie Iorgovan        - judecator
    Gabriela Dragomirescu   - magistrat-asistent
    Completul de judecata, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata:
    Prin actiunea ce formeaza obiectul Dosarului nr. 7967/1992 al Judecatoriei Cluj-Napoca, Episcopia Romana Unita cu Roma, cu sediul in Cluj-Napoca, str. Motilor nr. 26, solicita obligarea piritei Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata", cu sediul in acelasi municipiu, b-dul Eroilor nr. 10, la eliberarea lacasului de cult de la aceasta adresa.
    In motivarea actiunii, reclamanta Episcopia Romana Unita cu Roma arata ca lacasul de cult pe care il revendica a fost construit si aservit celebrarii serviciilor divine ale membrilor Ordinului calugaresc al franciscanilor, care actiona in cadrul Bisericii Catolice de rit latin. In deceniul patru al acestui secol, printr-un act de liberalitate al Sfantului Scaun, lacasul de cult, impreuna cu alte constructii in care era integrat, a fost trecut in proprietatea Bisericii Romane Unite cu Roma, situatie atestata de Cartea Funciara Cluj cu nr. 1457, Seria I, nr. top. 515.
    Urmare Decretului nr. 358 din 1 decembrie 1948, care a interzis functionarea Bisericii Romane Unite cu Roma, acest lacas de cult impreuna cu alte sase din municipiul Cluj-Napoca, proprietate a Bisericii Unite, au fost preluate de reprezentantii clerului ortodox.
    Prin Decretul-lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 a fost abrogat Decretul nr. 358/1948, iar prin Decretul-lege nr. 126 din 24 aprilie 1990 s-au stabilit unele masuri referitoare la situatia juridica a lacasurilor de cult si a caselor parohiale, care au apartinut Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) si preluate de Biserica Ortodoxa Romana, art. 3 din decret precizand ca situatia juridica a acestor bunuri se va stabili de o comisie mixta formata din reprezentanti clericali ai celor doua culte religioase, tinand seama de dorinta credinciosilor din comunitatile pentru care sunt destinate aceste bunuri.
    Ca urmare, Biserica Romana Unita cu Roma pretinde ca a incercat sa reintre in posesia lacasurilor sale pe o cale amiabila, dar, lovindu-se de refuzul actualilor detinatori, a trebuit sa apeleze la justitie. In consecinta, bazandu-se pe prevederile art. 480 din Codul civil si pe extrasul din Cartea funciara, a formulat actiunea in justitie, care a prilejuit ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate.
    Prin intampinare, pirita Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata" solicita respingerea actiunii ca neintemeiata, apreciind ca aceasta contravine dispozitiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele masuri referitoare la Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica).
    In fapt, se sustine ca dupa desfiintarea prin lege a cultului greco-catolic, toate lacasurile de cult au revenit Bisericii Ortodoxe Romane, iar, intre timp, marea majoritate a credinciosilor cultului greco-catolic a trecut la cultul ortodox.
    Pirita sustine ca in lacasul de cult care ii apartine din anul 1948 se oficiaza toate serviciile religioase pentru un numar de 5 parohii; la recensamantul efectuat in anul 1992 a rezultat ca marea majoritate a credinciosilor din aceste parohii a ramas ortodoxa, astfel incat nu exista nici un motiv sa nu ramana in continuare lacasul de cult tot Parohiei Ortodoxe Romane "Schimbarea la fata", chiar daca aceasta nu si-a intabulat dreptul de proprietate.
    De asemenea, pirita sustine ca, prin efectul dispozitiilor Decretului nr. 177/1948, Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata" a devenit succesoarea in drepturi a Bisericii Romane Unite cu Roma. In schimb, prin recunoasterea oficiala a cultului greco-catolic, potrivit Decretului-lege nr. 9/1989, Biserica Romana Unita cu Roma nu a devenit succesoarea in drepturi a Bisericii Ortodoxe Romane, care exista ca biserica nationala si care, conform principiului simetriei in drept, nu poate fi obligata la predarea lacasurilor de cult catre Biserica Romana Unita cu Roma decat printr-un act normativ cu putere de lege.
    In drept, pirita isi intemeiaza sustinerile pe art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, ce instituie o comisie mixta care este obligata sa tina seama de "dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri", rezultand concluzia ca atata vreme cat hotararea unei astfel de comisii nu exista, instanta de judecata nu poate dispune evacuarea si predarea lacasului de cult in litigiu.
    Reclamanta, Episcopia Romana Unita cu Roma, prin concluziile scrise, depuse la dosar pentru termenul din 9 octombrie 1992, solicita inlaturarea apararilor piritei, deoarece ea este proprietara lacasului de cult in acceptiunea Codului civil si a Decretului-lege nr. 115/1938 privind unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare.
    De asemenea, reclamanta s-a aparat prin invocarea exceptiei de neconstitutionalitate cu privire la prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, desi, in opinia ei, aceste dispozitii nu sunt incidente in cauza. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata nu pentru ca normele respective ar avea relevanta in rezolvarea cauzei, ci mai ales pentru ca art. 3 reprezinta apararea principala a piritei.
    Cu adresa nr. 625 din 16 decembrie 1992, Episcopia Romana Unita cu Roma inainteaza Curtii Constitutionale un memoriu in care-si motiveaza exceptia de neconstitutionalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, astfel:
    - prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 urmeaza a fi examinate in contextul legislatiei romane, prin care, in conditiile persecutiei religioase instaurate de regimul totalitar, a fost desfiintat, in anul 1948, cultul greco-catolic. In acest sens, in memoriul respectiv se mentioneaza in esenta urmatoarele: a) Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor religioase contine doua articole, art. 37 si art. 41, care au constituit premisele si instrumentele "legale" ale masurilor de desfiintare a Bisericii Romane Unite cu Roma (art. 41 interzicea jurisdictia cultelor din strainatate asupra credinciosilor din cuprinsul statului roman, iar art. 37 prevedea obligatia trecerii credinciosilor de la un cult la altul); b) in intervalul 3 august 1948 (data aparitiei Decretului nr. 177) si 2 decembrie 1948 (data aparitiei Decretului nr. 358 privind stabilirea situatiei de drept a fostului cult greco-catolic) au fost arestati toti cei 6 episcopi ai Bisericii Unite, mii de preoti si credinciosi care au refuzat sa treaca la Biserica Ortodoxa, iar bisericile au fost preluate, din dispozitia autoritatilor statului, de reprezentantii cultului ortodox, cu sau fara forme;
    - masura luata prin Decretul-lege nr. 9/1989 rezolva numai aspectul declarativ, lasind nesolutionate problemele patrimoniale nascute prin aplicarea Decretelor nr. 177/1948 si nr. 358/1948, in consens cu pactele internationale care asigura protectia drepturilor omului. In acest sens, se mentioneaza: a) art. 18 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care prevede libertatea de gandire, a constiintei si religiei, atat in viata publica, cat si in viata privata si art. 30, care interzice expres statului indeplinirea oricaror acte urmarind distrugerea drepturilor si libertatilor omului; b) sub amenintarea masurilor represive "cei peste 2 milioane de credinciosi greco-catolici au fost trecuti la confesiunea ortodoxa"; c) "Declaratia principiilor fundamentale ale justitiei relativ la .... victimele abuzului de putere", adoptata de O.N.U. la 29 noiembrie 1985, defineste la pct. 18 drept "victime" persoanele individuale si colective care au suferit pierderi materiale sau atingerea grava a drepturilor fundamentale; d) art. 20 din Constitutia Romaniei, dupa care normele internationale in materia drepturilor omului au prioritate;
    - legislatia romana nu trebuie sa constate doar caracterul represiv si nedrept al actelor normative din 1948, cum a facut-o in baza Decretului-lege nr. 9/1989, ci trebuie sa inlature si efectele lor. De aceea se apreciaza ca, in realitate, "art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 reprezinta nu numai o simpla eludare a acestor obligatii, dar prin jurisdictia sui generis, straina principiilor de drept pe care o instituie, elimina in mod practic posibilitatea examinarii litigiilor ce se nasc de catre organele de justitie, incalcindu-se astfel art. 21 din Constitutie, care prevede accesul oricaror persoane la instantele judecatoresti";
    - incredintarea jurisdictiei asupra lacasurilor de cult comisiei formate din reprezentantii clericali ai celor doua culte, cu interese opuse, constituie, ipso facto, o cauza a blocajului produs de aceste situatii in cei patru ani de cand a aparut actul normativ. In acest sens, se arata: a) criteriul optiunii credinciosilor pentru determinarea dreptului de proprietate asupra lacasurilor de cult este nejuridic, pentru ca implica ideea ca bunurile s-ar afla in stare de indiviziune, ceea ce nu rezulta nici din dreptul civil, nici din dreptul canonic; acestea au apartinut intotdeauna cu titlu de proprietate - inscrise ca atare si in mijloacele de publicitate imobiliara - cultului religios exprimat prin formele sale organizatorice; b) nu se spune nimic asupra problemei de a sti cine decide in cazul dezacordurilor dintre membrii comisiilor constituite conform art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990.
    Fata de exceptia de neconstitutionalitate invocata de reclamanta din Dosarul nr. 7967/1992, pirita Parohia Ortodoxa Romana "Schimbarea la fata" arata ca aceasta este neintemeiata, intrucat, in opinia sa, prin textul art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu se incalca prevederile Constitutiei. Nu se opune suspendarii judecarii si sesizarii Curtii Constitutionale.
    Intrucat Incheierea initiala din 29 octombrie 1992 de sesizare a Curtii Constitutionale nu raspundea cerintei legale obligatorii, prevazuta de art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, aceasta a fost restituita instantei, la data de 13 ianuarie 1993, in scopul exprimarii opiniei sale cu privire la exceptia invocata, insotita si de dosarul cauzei.
    Urmare adresei de revenire din data de 26 februarie 1993, Judecatoria Cluj-Napoca remite Dosarul nr. 7967/1992 si Incheierea din 29 octombrie 1992, completata cu opinia sa asupra exceptiei.
    Instanta "apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate invocata de reclamant nu este intemeiata, cu atat mai mult cu cat insasi reclamanta si-a introdus cererea in fata acestei instante de drept comun, iar instanta nu a ridicat din oficiu exceptia de neconstitutionalitate pentru solutionarea cererii formulate de reclamanta, cerere ce a fost motivata in drept pe dispozitiile art. 480 din Codul civil".
    De asemenea, Curtea Constitutionala a fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 si in alt dosar, pe rol la Tribunalul Judetean Timis. In speta, Episcopia Romana Unita cu Roma din municipiul Lugoj a chemat in judecata Protopopiatul Roman Ortodox Deta, revendicind, in numele Parohiei din satul Latunas, biserica, cimitirul si casa parohiala din intravilanul satului Clopodia, comuna Jamu Mare, judetul Timis, Judecatoria Deta a respins actiunea, iar in recurs reclamanta-recurenta a ridicat exceptia de neconstitutionalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, invocand, in esenta, aceleasi motive care au fost ridicate in cauza de pe rolul Judecatoriei Cluj-Napoca, dupa cum urmeaza:
    - imobilele - biserica cu cimitirul si casa parohiala din intravilanul satului Clopodia, comuna Jamu Mare, judetul Timis - au apartinut cultului greco-catolic din secolul trecut pana in anul 1948, an in care locuitorii au fost "convertiti" la ortodoxie, iar bunurile au revenit acestui cult;
    - statul, care in 1948 "s-a implicat fara rezerve", acum, dupa ce proclama libertatea constiintei si organizarea libera a cultelor carora le promite sprijin, devine "foarte prudent", restituind doar bunurile preluate de el si lasind "la discretia posesorilor actuali" restituirea lacasurilor de cult (bisericile) si casele parohiale. In sustinerea acestei idei, in notele prezentate de Episcopia Romana Unita cu Roma din municipiul Lugoj, se arata, citindu-se si Dictionarul limbii romane moderne (1958), respectiv Micul dictionar enciclopedic (1972), ca lacasul de cult este de esenta cultului, deoarece acolo se celebreaza cultul si acolo se intilnesc aderentii cultului respectiv;
    - art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 incalca prevederile art. 29 alin. (1), (3) si (5) din Constitutie, intrucat fara lacas de cult nu se poate practica un cult;
    - art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 incalca prevederile art. 41 din Constitutie cu privire la garantarea proprietatii, intrucat "in loc sa ne bucuram de prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor noastre, noi santem trimisi la un element subiectiv: bunavointa posesorilor actuali care au uzurpat drepturile noastre cu concursul statului";
    - Decretul-lege nr. 126/1990, prin art. 2, restituie cultului greco-catolic unele imobile, cum ar fi: sediile protopopiatelor, ale episcopatelor, unele scoli etc., dar nu restituie principalele bunuri imobiliare, lacasurile de cult si casele parohiale, care sunt in proprietatea bisericii ortodoxe.
    In concluzie, se apreciaza ca art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 este neconstitutional pentru ca nu procedeaza la o restitutio in integrum a tuturor bunurilor Bisericii Unite cu Roma de care a fost deposedata in anul 1948.
    Pirita intimata - Protopopiatul Ortodox Roman Deta - sustine ca exceptia este neintemeiata, textul art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 fiind in deplina concordanta cu prevederile constitutionale. "Cultele religioase sunt autonome fata de stat, existand intre ele zone de colaborare bazate pe principiul libertatii credintei religioase, Constitutia garantind libertatea de existenta a cultelor. Aceste libertati nu ar fi posibile fara garantiile constitutionale privitoare la patrimoniu, lacasurile de cult neputand fi urmarite sau instrainate".
    Tribunalul Judetean Timis - Sectia civila, prin Incheierea din 4 martie 1993, indeplinindu-si obligatia stabilita prin art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, opineaza ca prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 sunt consecinta consacrarii principiilor privind libertatea constiintei in general si a credintei religioase in special, cuprinse in art. 29 alin. (1) si (2), precum si a autonomiei cultelor fata de stat, conform alin. (5), teza I, al aceluiasi articol din Constitutie.
    Pe de alta parte, se arata ca "solutionarea conflictului temporal de legi se asigura conform art. 150 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia legile si celelalte acte normative raman in vigoare in masura in care nu contravin acesteia".
    Tribunalul amana judecarea cauzei, pentru rezolvarea exceptiei de neconstitutionalitate, la termenul din 26 aprilie 1993.
    Curtea Constitutionala fiind sesizata de Judecatoria Cluj-Napoca prin Incheierea din 29 octombrie 1992 si de Tribunalul Judetean Timis prin Incheierea din 4 martie 1993, constata ca este competenta sa solutioneze exceptiile invocate, care au in vedere aplicarea unei dispozitii legale anterioare Constitutiei dupa intrarea in vigoare a acesteia.
    Deoarece atat in Dosarul nr. 2C/1993, cat si in Dosarul nr. 17C/1993, exceptia vizeaza neconstitutionalitatea aceluiasi text, respectiv art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, urmare raportului intocmit de judecatorul-raportor in Dosarul nr. 17C/1993, prin Incheierea din Camera de consiliu din data de 13 aprilie s-a dispus conexarea celor doua dosare.

                 CURTEA CONSTITUTIONALA,
luand act de sustinerile partilor si de opiniile exprimate de instantele de judecata, avand in vedere dispozitiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, art. 29 alin. (1), (3) si (5) si art. 41 din Constitutie, precum si prevederile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Textul invocat ca neconstitutional - art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 - prevede ca: "situatia juridica a lacasurilor de cult si a caselor parohiale care au apartinut Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica) si au fost preluate de Biserica Ortodoxa Romana se va stabili de catre o comisie mixta formata din reprezentantii clericali ai celor doua culte religioase, tinand seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri".
    Intrucat ne aflam in prezenta unor dispozitii legale anterioare Constitutiei, despre care se sustine ca sunt contrare acesteia, trebuie solutionat conflictul legilor in timp, in functie de modul in care s-a constituit dreptul subiectiv de proprietate, potrivit legii anterioare, sau potrivit legii posterioare.
    In principiu, dreptul subiectiv de proprietate constituit potrivit legii anterioare nu poate fi desfiintat de legea posterioara, deoarece aceasta ar implica o aplicare retroactiva a noii legi, ceea ce este contrar art. 15 alin. (2) din Constitutie, conform caruia legea dispune numai pentru viitor.
    Deci, legea noua poate doar, spre a evita retroactivitatea, sa reconstituie dreptul anterior, ceea ce, insa, are efecte numai ex nunc fiind in prezenta unui nou drept ce se naste in baza unui act juridic constitutiv, actul de reconstituire.
    In cazul nostru, este vorba despre un drept de proprietate ce s-a nascut sub regimul vechii reglementari, a Decretului nr. 358/1948.
    Fata de cele aratate, rezulta ca noua lege nu poate desfiinta acest drept, ci numai reglementa modalitatile de reconstituire a dreptului de proprietate ce apartinuse, initial, Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolica).
    Urmare abrogarii exprese a Decretului nr. 358/1948 prin Decretul-lege nr. 9/1989, Biserica Romana Unita cu Roma (greco-catolica) este recunoscuta oficial. Bunurile preluate de catre stat prin efectul actului normativ abrogat si aflate la acea data in patrimoniul statului se restituie (cu exceptia mosiilor), conform art. 2 din Decretul-lege nr. 126/1990, bisericii greco-catolice.
    Aceasta prevedere legala s-a concretizat in Hotararea Guvernului nr. 466 din 19 august 1992 privind aprobarea propunerilor Comisiei Centrale pentru inventarierea bunurilor proprietate a statului, foste proprietati ale Bisericii Romane Unite cu Roma (greco-catolice), si predarea acestora catre aceasta, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 227 din 14 septembrie 1992.
    Hotararea mentionata aproba lista bunurilor ce se predau din proprietatea statului in proprietatea Bisericii Romane Unite cu Roma, pe baza de protocol intre actualii detinatori si reprezentantii bisericii greco-catolice.
    Prin urmare, legiuitorul a inteles ca pentru aceste bunuri care, fiind folosite de stat, nu erau destinate uzului public al credinciosilor, sa se reconstituie dreptul de proprietate al Bisericii Romane Unite cu Roma, prin modalitatea restituirii lor. O situatie similara a reglementat si Legea nr. 18/1991 in ceea ce priveste reconstituirea dreptului de proprietate al taranilor.
    In ceea ce priveste lacasurile de cult, deci bunurile care, prin insasi constructie, sunt destinate folosintei credinciosilor, fiind in uzul public al acestora, precum si casele parohiale ca accesoriu al lacasurilor de cult, legiuitorul postrevolutionar, mai intai, a desfiintat reglementarea din anul 1948, iar in al doilea rand a stabilit principiile reconstituirii dreptului de proprietate si anume: a) decizia unei comisii mixte, formata din reprezentantii clericali ai cultului care a detinut aceste bunuri pana in 1948 si, respectiv, ai cultului care a preluat aceste bunuri dupa 1948; b) optiunile credinciosilor din comunitatile pentru uzul carora aceste bunuri sunt destinate. Deci, cu privire la lacasurile de cult si casele parohiale, este vorba de o reconstituire a dreptului de proprietate, printr-o modalitate, insa, diferita de aceea referitoare la bunurile ce constituiau proprietate de stat, intrucat, pe de o parte, aceasta reconstituire este in dauna altui cult - cultul ortodox, iar nu a statului si, pe de alta parte, reconstituirea are ca obiect bunuri care, prin natura lor, sunt in uzul public al credinciosilor. Deci, cu referire la aceste bunuri, reconstituirea se poate face numai cu respectul principiului libertatii cultelor religioase.
    Prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 sunt o dezvoltare fireasca a Decretului-lege nr. 9/1989, exprimind, sub aspectul semnificatiei juridice, o unitate conceptuala ce intra in sfera actelor normative prin care se inlatura, dupa decembrie 1989, nedreptatile si incalcarile drepturilor omului facute prin legi si decrete ale dictaturii comuniste. Ca atare, calificarile pe care Decretul-lege nr. 9/1989 le face Decretului nr. 358/1948 sunt preluate si de Decretul-lege nr. 126/1990, care a fost adoptat tocmai pentru a inlatura urmarile actului discriminator din 1948. In consecinta, nu poate fi primit argumentul dupa care art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu raspunde ideii de inlaturare a consecintelor "persecutiei religioase instaurate de regimul totalitar".
    Nu se poate spune, in mod rezonabil, ca reglementarile postrevolutionare au numai caracter declarativ. O atare calificare s-ar fi putut sustine daca aceste reglementari se rezumau numai la Decretul-lege nr. 9/1989, dar in conditiile Decretului-lege nr. 126/1990 o asemenea calificare este, desigur, o exagerare.
    Reglementarile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 nu incalca prevederile constitutionale, dimpotriva, respecta principiul general inscris in art. 1 din Constitutie, conform caruia statul roman este un "stat ... democratic ..." si principiul art. 29 alin. (3) al libertatii cultelor religioase.
    Democratia, concept si fenomen integrator, presupune si aplicarea principiului majoritatii, or, din ultima parte a art. 3 "tinand seama de dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri" rezulta chiar aplicarea acestui principiu, prin instituirea unui criteriu social, cel al optiunii majoritatii enoriasilor. Dupa cum rezulta din datele oficiale privind Recensamantul populatiei din 7 ianuarie 1992, in judetul Cluj sunt 70,1% credinciosi ortodocsi si 5,1% credinciosi greco-catolici, iar in municipiul Cluj-Napoca, 65,91% credinciosi ortodocsi si 6,64% credinciosi greco-catolici; de asemenea, din acelasi recensamant rezulta ca in judetul Timis sunt 78,2% credinciosi ortodocsi si 1,2% credinciosi greco-catolici, iar in municipiul Lugoj, 75,91% sunt credinciosi ortodocsi si 1,79% credinciosi greco-catolici.
    Libertatea cultelor religioase implica nu numai autonomia lor fata de stat, prevazuta la art. 29 alin. (5) din Constitutie, dar si libertatea credintelor religioase prevazuta la alin. (1) al aceluiasi articol. In conditiile in care in aceeasi comunitate locala exista credinciosi ortodocsi si greco-catolici, criteriul social al optiunii majoritatii enoriasilor pentru determinarea destinatiei lacasurilor de cult si a caselor parohiale corespunde principiului democratic al determinarii folosintei religioase a acestui bun, in functie de vointa majoritara a celor care sunt beneficiarii acestei folosinte. Altminteri ar insemna ca, in mod nejustificat, credinciosii ortodocsi majoritari sa fie impiedicati sa-si poata practica religia, daca nu trec la cultul greco-catolic, printr-o masura luata impotriva vointei lor. Un asemenea punct de vedere este contrar dispozitiilor art. 54 din Constitutie, potrivit carora cetatenii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti. Este de la sine inteles ca in ipoteza reconstituirii proprietatii, facandu-se abstractie de optiunea majoritatii, ar insemna incalcarea bunei-credinte si a respectului drepturilor altuia, care au fost ridicate la rangul de principii constitutionale. O asemenea masura ar incalca si prevederile art. 29 din Constitutie, care consacra libertatea cultelor religioase, cu cele doua acceptiuni ale sale - cult ca asociatie, organizatie religioasa si cea privind ritualul practicat. Mai mult, o asemenea masura ar nesocoti si prevederile constitutionale referitoare la raporturile dintre religii, astfel cum acestea sunt reglementate prin alin. (2) al art. 29 "libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc" - si alin. (4) al aceluiasi articol - "in relatiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa" -, intrucat este de natura sa impuna majoritatii vointa unei minoritati. In schimb, solutia legala, potrivit careia situatia juridica a lacasurilor de cult si a caselor parohiale se stabileste de o comisie mixta a reprezentantilor clericali ai celor doua culte religioase, tine cont de egalitatea cultelor si de spiritul de toleranta religioasa ce trebuie sa domine relatiile dintre ele, iar criteriul social al vointei majoritare a credinciosilor corespunde unui principiu democratic al solutionarii unui conflict de interese ce priveste o comunitate in functie de vointa majoritara in cadrul acesteia.
    De principiu, o masura abuziva cum a fost aceea a preluarii de catre stat a lacasurilor de cult in anul 1948, intr-un stat de drept nu poate fi reparata printr-un abuz in sens invers, care ar violenta optiunea majoritatii credinciosilor la data adoptarii acelei masuri.
    Reconstituirea dreptului nu se poate face in abstract sau in considerarea unei situatii anterioare, ci numai in concret, tinand seama de vointa credinciosilor majoritari in prezent.
    Numai in felul acesta solutia este morala si juridica.
    Cat priveste raportul dintre dreptul intern si dreptul international, de asemenea, nu se poate retine o contradictie in privinta art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 fata de pactele internationale. Constitutia Romaniei, prin art. 20, asigura receptarea in dreptul intern a normelor internationale cu privire la drepturile omului, care au prioritate. Or, prin art. 3 nu se face altceva decat se pune norma interna in consonanta cu normele internationale care consacra principiul libertatii omului de a opta la o religie sau cult religios, principiul tolerantei intre culte, interzicind statului sa exercite orice actiuni de natura a ingradi libertatea omului la religie.
    Daca statul ar fi dat o norma imperativa, atribuind lacasurile de cult si casele parohiale celor care le-au avut pana in anul 1948, aceasta solutie ar fi constituit o presiune inadmisibila la adresa credinciosilor, care fac parte din biserica astfel expropriata, de trecere la biserica reimpropriata.
    Pe de alta parte, sustinerea ca art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 reprezinta o jurisdictie sui generis, straina principiilor de drept, este evident neintemeiata. Decretul-lege nr. 126/1990, prin art. 3 la care ne referim, a consacrat, atunci, un principiu de ordin constitutional, autonomia cultelor fata de stat, pregatindu-se terenul pentru viitoarea Constitutie. De vreme ce cultele sunt autonome, nu se poate sustine ca o norma stabilita de stat - care, in virtutea dreptului sau regalian, putea sa stabileasca la acea data orice, nefiind ingradit de Constitutie - ce da in competenta unei comisii mixte, formata din reprezentantii cultelor, rezolvarea problemei in litigiu, ar fi "straina principiilor de drept". Dimpotriva, aceasta solutie este evident conforma principiilor constitutionale cu privire la libertatea gandirii, a opiniilor si a credintelor religioase, respectiv la raporturile dintre culte si stat. Ea nu ingradeste posibilitatea cultelor de a se adresa justitiei, cum ar fi in ipoteza in care nu se respecta optiunea majoritatii credinciosilor.
    Importanta textului de lege ce face obiectul exceptiei consta tocmai in grija statului de a nu exercita un arbitraj sau o coercitiune de vreun fel si de a lasa deplina libertate celor doua culte sa hotarasca, tinand seama de "dorinta credinciosilor din comunitatile care detin aceste bunuri".
    Fata de cele aratate, rezulta, de asemenea, ca solutionarea exceptiei referitoare la art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 este esentiala pentru rezolvarea cauzei, si deci obiectia Episcopiei Romane Unite cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca ca nu ar avea incidenta este nejustificata.
    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 24 alin. (2) si art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, in unanimitate,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge ca vadit nefondate exceptiile de neconstitutionalitate a art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, ridicate de catre Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) din Cluj-Napoca, cu sediul in Cluj-Napoca, Str. Motilor nr. 26, in Dosarul nr. 7967/1992 al Judecatoriei Cluj-Napoca si de catre Episcopia Romana Unita cu Roma (greco-catolica) Lugoj, cu sediul in Lugoj, str. Ion Pop Banateanu nr. 10, in Dosarul nr. 64C/1993 al Tribunalului Judetean Timis.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata la 27 aprilie 1993.

                    PRESEDINTE,
         prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu

                           Magistrat asistent,
                           Gabriela Dragomirescu