DECIZIE Nr.
227 din 7 martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanta Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 311 din 6 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Antonia Constantin - procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie
ridicată de Ahmad Samer, Mohana Somia, Ahmad Durid, Ahmad Sara, Ahmad Rita,
Chen Chongsheng, Ye Lifeng, He Tiaohong, Farfour Ali şi Zhou Tianfeng în
dosarele nr. 6. 492/RF/2005, nr. 2. 904/RF/2005, nr. 6. 056/RF/2005, nr. 5.
667/RF/2005 şi nr. 7. 119/RF/2005 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a
conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal,
cauze înregistrate la Curtea Constituţională sub nr.
941 D/2005, nr. 943D/2005, nr. 944D/2005, nr. 1.
020D/2005 şi nr. 1. 022D/2005.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
28 februarie 2006, când Curtea a dispus conexarea dosarelor nr. 943D/2005, nr.
944D/2005, nr. 1. 020D/2005 şi nr. 1. 022D/2005 la Dosarul nr. 941 D/2005, care
a fost primul înregistrat, şi amânarea pronunţării pentru data de 7 martie
2006, pentru motivele arătate în încheierea de la acea dată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin încheierile din 10 noiembrie 2005, 17 noiembrie
2005 si 8 decembrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 6. 492/RF/2005, nr. 2.
904/RF/2005, nr. 6. 056/RF/2005, nr. 5. 667/RF/2005 şi nr. 7. 119/RF/2005, Tribunalul
Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 5 alin. (1), art. 5 lit. b) şi art. 5 alin. (1) pct. 2 din
Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în
România. Excepţiile au fost ridicate de Ahmad Samer, Mohana Somia, Ahmad
Durid, Ahmad Sara, Ahmad Rita, Chen Chongsheng, Ye Lifeng, He Tiaohong, Farfour
Ali şi Zhou Tianfeng în cauze civile având ca obiect soluţionarea recursurilor
introduse împotriva unor sentinţe prin care le-au fost respinse plângerile
formulate împotriva hotărârilor Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de
respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat.
In motivările excepţiilor de neconstituţionalitate având un conţinut similar se susţine că textele de lege criticate
sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 22 alin. (2), celor ale
art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se
consideră că acestea nu îndeplinesc criteriul de calitate prevăzut de Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind
suficient de accesibile şi precise încât să înlăture orice risc de arbitrariu.
Se arată că lipsa de claritate a textelor de lege criticate generează confuzii
între principiile şi regulile de soluţionare a cererii de recunoaştere a
statutului de refugiat şi cele specifice cererii de acordare a protecţiei
umanitare condiţionate. De asemenea, se susţine că lipsa de claritate a
dispoziţiilor de lege criticate permite interpretări eronate cu privire la
natura şi conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante, astfel
cum au fost definite în jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de
muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 este neîntemeiată. Menţionează, în motivarea acestei
opinii, jurisprudenta Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt
constituţionale. Invocă, în acest sens, cele reţinute de Curtea Constituţională
în considerentele deciziilor nr. 151/2003 şi nr. 478/2005 prin care a respins
ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2)' şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Faţă de obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
menţionat în încheierile de sesizare, Curtea constată că, în urma republicării
Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în
România, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1. 136 din 1 decembrie 2004, obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie, în realitate, prevederile art. 5 pct. 2
care au următorul conţinut:
- Art. 5 pct. 2: „Protecţia umanitară condiţionată se
poate acorda străinului care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2
alin. (1) şi cu privire la care există motive serioase să se creadă că, dacă va
fi returnat în ţara de origine, riscă să sufere o vătămare a drepturilor sale,
constând în: (... )
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori
degradante; ".
In opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate
textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din
Constituţie şi celor ale art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea torturii şi
a pedepselor şi tratamentelor inumane ori degradante, precum şi jurisprudenţei
Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile de lege criticate au mai format, în repetate rânduri,
obiect al controlului de constituţionalitate, cu o motivare similară şi prin
raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale ca şi în cauza
de faţă. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 21 din 12 ianuarie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 7 februarie 2006, Curtea a respins excepţia ca
neîntemeiată. Soluţia pronunţată prin decizia menţionată, precum şi considerentele
care au stat la baza acesteia îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă,
neintervenind elemente noi de natură să modifice jurisprudenta Curţii.
Astfel, în jurisprudenta sa constantă, Curtea
Constituţională a statuat că legiuitorul a reglementat, ca formă de protecţie
pentru străinul care nu îndeplineşte condiţiile acordării statutului de
refugiat, posibilitatea acordării protecţiei umanitare condiţionate, acest
beneficiu acordat de statul român fiind în deplină concordanţă şi cu
reglementările internaţionale referitoare la statutul şi regimul refugiaţilor.
In ceea ce priveşte susţinerea autorilor excepţiei în
sensul că textul de lege criticat este insuficient de clar şi de precis, Curtea
a reţinut că aprecierea conţinutului şi a înţelesului termenilor dintr-un text
de lege nu intră în competenţa instanţei de contencios constituţional, ci în
competenţa instanţelor de drept comun sesizate cu judecarea contestaţiilor.
De altfel, referitor la respectarea
criteriului calităţii legii în cadrul procesului de legiferare, Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a statuat că previzibilitatea consecinţelor ce
decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută,
întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă
a reglementării (cauza Reckvenyi contra Ungariei, 1999).
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 5 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Ahmad Samer, Mohana
Somia, Ahmad Durid, Ahmad Sara, Ahmad Rita, Chen Chongsheng, Ye Lifeng, He
Tiaohong, Farfour Ali şi Zhou Tianfeng în dosarele nr. 6. 492/RF/2005, nr. 2.
904/RF/2005, nr. 6. 056/RF/2005, nr. 5. 667/RF/2005 şi nr. 7. 119/RF/2005 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a
VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi
fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 martie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu