DECIZIE Nr.
217 din 17 februarie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 217 alin. 4 din Codul de procedura
penala si ale art. 10 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 164 din 17 martie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 217 alin. 4 din Codul de procedură
penală şi ale art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
43/2002 privind Direcţia Naţională Anticoruptie, excepţie invocată de Florica
Şeicaru în Dosarul nr. 1.106/312/2008 al Judecătoriei Slobozia.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Având cuvântul, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 24 septembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 1.106/312/2008, Judecătoria Slobozia a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 217
alin. 4 din Codul de procedură penală şi ale art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.
43/2002 privind Direcţia Naţională Anticoruptie, excepţie
invocată de Florica Şeicaru.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate se susţine, în esenţă, că normele criticate nu oferă garanţia unui
proces echitabil. Se arată că, în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,
apreciate „in abstracta"'ca fiind infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social,
urmărirea penală revine în competenţa proprie a procurorului, ca o garanţie
suplimentară acordată de legiuitor pentru respectarea drepturilor pe care orice
acuzat le are într-un proces penal. S-a apreciat de către legiuitor că, în
această fază a procesului penal, dintre toate organele enumerate în cuprinsul
art. 201 alin. 2 din Codul de procedură penală, procurorul, care este
magistrat, deţine cea mai înaltă calificare juridică, astfel încât efectuarea
de către acesta a actelor de urmărire penală ar constitui o garanţie a
respectării principiului legalităţii. Ca urmare, în aceste cauze, numai în mod
excepţional procurorul îşi poate delega o parte din atribuţii, doar acolo unde
acestea nu ating în niciun fel substanţa garanţiei legale menţionate, şi numai
pe baza unei ordonanţe exprese, ce se referă la acte determinate. Per a contraria, toate actele de
urmărire penală desfăşurate de organele de cercetare penală, în baza unei
ordonanţe exprese şi punctuale, sunt nule absolut pentru încălcarea normelor
imperative de competenţă. In temeiul acestui raţionament, autorul excepţiei
conchide că prevederea art. 217 alin. 4 din Codul de procedură penală,
transpusă în domeniul competenţei acoperite de Direcţia Naţională Anticoruptie
prin art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002,
goleşte, practic, de conţinut tocmai garanţia pe care legiuitorul a avut-o în
vedere atunci când a creat,
în anumite cauze, obligaţia procurorului de a efectua personal urmărirea
penală.
Judecătoria Slobozia apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In opinia instanţei,
faptul că legislaţia română permite ca organele poliţiei judiciare să fie
delegate de către procurorul care efectuează urmărirea penală în vederea
realizării unor acte de cercetare penală, nu echivalează cu nerespectarea
garanţiilor dreptului la un proces echitabil, care presupune analiza
respectării principiului contradictorialităţii, egalităţii armelor,
nemijlocirii, legalităţii şi loialităţii în administrarea mijloacelor de probă,
revenind instanţei de judecată rolul de a se pronunţa cu privire la legalitatea
actelor efectuate de organele poliţiei judiciare.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc atingere
normelor constituţionale invocate, ci dau expresie prevederilor art. 131 alin.
(3) din Legea fundamentală, potrivit cărora parchetele conduc şi supraveghează
activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 217 alin. 4 din Codul de procedură penală şi ale
art. 10 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind
Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, cu modificările şi completările
ulterioare.
Prevederile criticate au următorul cuprins:
-Art. 217 alin. 4 din Codul de
procedură penală: „In cauzele în care urmărirea penală se efectuează de
către procuror, acesta poate dispune prin ordonanţă ca anumite acte de
cercetare penală să fie efectuate de către organele poliţiei judiciare.";
- Art. 10 alin. (3) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002: „Ofiţerii şi agenţii de poliţie
judiciară pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de
procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Ofiţerii şi agenţii de poliţie
judiciară îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi
control al procurorului."
In susţinerea excepţiei se invocă art. 15 alin. (1),
art. 16 şi art. 20 din Constituţie privind universalitatea drepturilor şi a
libertăţilor fundamentale, egalitatea în drepturi, tratatele internaţionale
privind drepturile omului, cu raportare la art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
privind dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, dreptul la un recurs
efectiv.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta
este neîntemeiată.
Faptul că, în anumite cazuri, ofiţerii de poliţie
judiciară efectuează anumite acte de cercetare penală nu echivalează cu o
încălcare a dreptului la un proces echitabil, întrucât, pe de-o parte, această
poliţie judiciară a fost creată în scopul efectuării cu celeritate şi în mod
temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor, iar,
pe de altă parte, actele de cercetare ale acestor ofiţeri se efectuează în
numele procurorului şi numai după emiterea unei ordonanţe sau a unei dispoziţii
scrise a acestuia. Totodată, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi
desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control al
procurorului, ceea ce dă expresie prevederilor art. 131 alin. (3) din
Constituţie, potrivit cărora parchetele conduc şi supraveghează activitatea de
cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii. In plus, normele
criticate se aplică în mod egal tuturor celor vizaţi de ipoteza normei legale,
fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, astfel încât nu se poate reţine
nici încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi art. 16 din Legea
fundamentală.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 217 alin. 4 din Codul de procedură penală şi ale art. 10
alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticorupţie, excepţie invocată de Florica Şeicaru în Dosarul nr.
1.106/312/2008 al Judecătoriei Slobozia.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 februarie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta