DECIZIE Nr.
217 din 13 martie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua si
lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 privind transportul in regim de taxi
si in regim de inchiriere
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 255 din 17 aprilie 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor -
judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin - procuror
Florentina Geangu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua şi
lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi
şi în regim de închiriere, excepţie ridicată de Doru Burnaz în Dosarul nr.
12.236/54/2006 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi
fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile
legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 21 noiembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 12.236/54/2006, Curtea de Apel Craiova -Secţia contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua şi
lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi
şi în regim de închiriere, excepţie ridicată de Doru Burnaz.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt
contrare prevederilor art. 1 alin. (3), art. 16, art. 21 alin. (3), art. 24,
31, 41, 45, 53 şi 20, cu raportare la art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece „nu sunt suficient
de accesibile şi formulate cu destulă precizie pentru a permite stabilirea
conduitei celor interesaţi". Astfel, dispoziţiile în cauză „nu oferă
niciun fel de elemente necesare stabilirii situaţiilor când «perioada de
valabilitate a autorizaţiei taxi a expirat cu mai mult de 10 zile» sau despre
ipotezele în care intervin suspendările consecutive regăsite în sintagma «a
treia suspendare a autorizaţiei taxi în decurs de 2 ani consecutivi»". De
asemenea, „legea nu prevede clar nici ipotezele normative ale aplicării
sancţiunii suspendării pentru expirarea perioadei de valabilitate, nici modul
cum intervin suspendările consecutive, nu se indică modul de stabilire şi
comunicare a acestor sancţiuni sau dacă o astfel de comunicare se
realizează".
Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios
administrativ şi fiscal apreciază că excepţia
ridicată este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile
de lege criticate nu pun în discuţie sub niciun aspect încălcarea prevederilor
constituţionale cuprinse în art. 16, art. 21 alin. (3), art. 24, 41 şi 45.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din
Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) teza a
doua din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de
închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, care au
următorul conţinut: „Pe lângă sancţiunile prevăzute la art. 55 se dispune şi
suspendarea sau anularea autorizaţiei taxi în următoarele situaţii:
a) suspendarea autorizaţiei taxi pentru o perioadă cuprinsă între 1-3 luni
în următoarele cazuri:[...]
- când perioada de valabilitate a autorizaţiei
taxi a expirat cu mai mult de 10 zile;
b) anularea autorizaţiei taxi în următoarele
cazuri: [...]
- la a treia suspendare a autorizaţiei taxi în
decurs de 2 ani consecutivi."
In motivarea excepţiei ridicate autorul acesteia invocă
încălcarea art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 privind egalitatea
în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24
privind dreptul la apărare, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 41
alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 45 privind libertatea economică, art.
53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi
art. 20 din Constituţie, cu raportare la art. 6 şi 7 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi urmează să o
respingă pentru următoarele argumente:
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua şi lit. b) teza a doua din
Legea nr. 38/2003 faţă de art. 16 din Constituţie, se constată că aceasta nu
poate fi reţinută, deoarece cazurile în care se poate dispune suspendarea sau
anularea autorizaţiei taxi se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută
în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.
Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal
pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.
De asemenea, se constată că textele de lege criticate
nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art.
24, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acestea nu sunt de natură să
îngrădească dreptul părţilor interesate de a apela la instanţele judecătoreşti
şi de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le
asigure dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. In temeiul art.
57 din Legea nr. 38/2003, actele de constatare şi sancţionare a contravenţiilor
pot fi atacate în justiţie, potrivit legislaţiei privind regimul juridic al
contravenţiilor, contestaţia fiind soluţionată în cadrul unui litigiu, cu
citarea părţilor, acestea beneficiind de toate garanţiile procesuale specifice
unui proces echitabil într-o societate democratică.
Referitor la încălcarea art. 41 şi 45 din Constituţie,
se reţine că dispoziţiile de lege criticate nu conţin norme contrare libertăţii
economice şi posibilităţii oricărei persoane de a iniţia şi întreprinde o
activitate cu scop lucrativ şi nici nu îngrădesc dreptul la muncă, care se
exercită în condiţiile legii.
Curtea constată că dispoziţiile constituţionale ale
art. 31 privind dreptul la informaţie şi ale art. 53 privind restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 7 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu
sunt incidente în cauză.
De altfel, motivele invocate în susţinerea excepţiei de
neconstituţionalitate nu privesc, în realitate, constituţionalitatea textelor
criticate, ci modul de interpretare şi de aplicare a acestora. Or, sub acest
aspect, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, sunt neconstitutionale prevederile legilor, tratatelor
internaţionale, regulamentelor Parlamentului şi ale ordonanţelor Guvernului „[...]
care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei". Ca atare,
exercitând controlul de constituţionalitate asupra unor prevederi de lege,
Curtea se poate pronunţa doar cu privire la înţelesul lor contrar Constituţiei.
Pe de altă parte, aşa cum a statuat
Curtea Constituţională, în mod constant, în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 14 din 9
februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 110 din 17 martie 1999,
„interpretarea legii este atributul suveran al instanţei de judecată în opera
de înfăptuire a justiţiei, iar controlul acestei interpretări se realizează
prin exercitarea căilor de atac."
Faţă de cele arătate, în
temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din
Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) teza a doua şi
lit. b) teza a doua din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi
şi în regim de închiriere, excepţie ridicată de Doru Burnaz în Dosarul nr.
12.236/54/2006 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi
fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 martie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu