DECIZIE   Nr. 204 din  4 iulie 2002

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase

ACT EMIS DE:                CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 751 din 15 octombrie 2002

    Nicolae Popa             - presedinte
    Costica Bulai            - judecator
    Nicolae Cochinescu       - judecator
    Constantin Doldur        - judecator
    Kozsokar Gabor           - judecator
    Petre Ninosu             - judecator
    Serban Viorel Stanoiu    - judecator
    Lucian Stangu            - judecator
    Ioan Vida                - judecator
    Nicoleta Grigorescu      - procuror
    Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, exceptie ridicata de Alin-Constantin Putan in Dosarul nr. 38/2002 al Judecatoriei Giurgiu.
    La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neintemeiata, considerand ca textele de lege criticate nu contravin Constitutiei.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Prin Incheierea din 5 martie 2002, pronuntata in Dosarul nr. 38/2002, Judecatoria Giurgiu a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase, exceptie ridicata de Alin-Constantin Putan in dosarul acelei instante.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul sustine ca dispozitiile art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (9) din Constitutie, referitoare la legalitatea pedepsei, intrucat Decretul nr. 244/1978 a fost abrogat prin dispozitiile art. 36 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190 din 9 noiembrie 2000 privind regimul metalelor pretioase in Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 572 din 16 noiembrie 2000. Se arata ca, desi prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 295 din 30 decembrie 2000 pentru suspendarea aplicarii sau abrogarea unor ordonante si ordonante de urgenta ale Guvernului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 707 din 30 decembrie 2000, s-a prevazut ca pe data de 1 ianuarie 2001 se suspenda, intre altele, si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000, dispozitia privind abrogarea Decretului nr. 244/1978 (art. 36 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000) nu poate fi suspendata deoarece este un text de imediata aplicare. In consecinta, afirma autorul exceptiei la data de 16 noiembrie 2000, cand a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000, Decretul nr. 244/1978 a fost abrogat. In opinia autorului exceptiei suspendarea aplicarii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 nu inseamna implicit reintrarea in vigoare a Decretului nr. 244/1978. Se invoca in sprijinul afirmatiei facute Decizia Curtii Constitutionale nr. 269 din 19 decembrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. 1 lit. c) din Decretul nr. 244/1978, exceptie respinsa ca devenita inadmisibila, deoarece dupa sesizarea Curtii Constitutionale, la 5 iunie 2000, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 572 din 16 noiembrie 2000, Decretul nr. 244/1978 a fost abrogat.
    Autorul exceptiei sustine contrarietatea art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 prin raportare si la dispozitiile constitutionale ale art. 15, ale art. 41 alin. (1) si (2) si ale art. 135 din Constitutie.
    In opinia Judecatoriei Giurgiu dispozitiile art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 nu contravin prevederilor art. 23 alin. (9) din Constitutie, deoarece la data de 26 aprilie 2001 cand s-a savarsit fapta Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000, prin care se abrogase initial Decretul nr. 244/1978, era suspendata prin dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 295/2000, intrata in vigoare la 30 decembrie 2000. De altfel, ratiunea suspendarii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 295/2000 a fost tocmai aceea ca Decretul nr. 244/1978 sa isi produca in continuare efectele. Instanta mai arata ca textul de lege criticat nu incalca nici prevederile constitutionale privitoare la dreptul de proprietate, consacrate in art. 41 alin. (1) si (2) si in art. 135, intrucat, potrivit acestor norme, continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Or, tocmai in cuprinsul art. 50 din Decretul nr. 244/1978 sunt prevazute aceste limite. In consecinta, instanta apreciaza ca exceptia este neintemeiata.
    In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului pentru a transmite punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate in cauza.
    Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In sustinerea acestui punct de vedere se arata ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 295/2000 a suspendat cu incepere de la 1 ianuarie 2001 aplicarea, printre altele, a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 pana la "adoptarea legilor de aprobare sau de respingere de catre Parlament", indicand ca "pe perioada suspendarii [...] se aplica reglementarile in materie existente la data intrarii in vigoare a acestor ordonante". In aceasta situatie se poate constata faptul ca, in lipsa unei legi de aprobare sau de respingere a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000, suspendarea acesteia prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 295/2000 isi produce inca efectele si deci Decretul nr. 244/1978 este in vigoare. Asa fiind, controlul de constitutionalitate trebuie aplicat legii in vigoare in materie, si anume Decretului nr. 244/1978, respectiv dispozitiilor art. 50 alin. 1 lit. d). Sub acest aspect, invocarea prevederilor art. 23 alin. (9) din Constitutie este neintemeiata.
    Textul de lege criticat nu incalca nici prevederile constitutionale privitoare la dreptul de proprietate, intrucat potrivit acestor norme constitutionale "continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege". Or, tocmai in cuprinsul art. 50 din decret sunt prevazute aceste limite, iar, potrivit art. 41 alin. (8) din Constitutie, confiscarea speciala a bunurilor are loc numai in conditiile legii.
    Referindu-se la Decizia Curtii Constitutionale nr. 269 din 19 decembrie 2000, Guvernul arata ca aceasta decizie a fost adoptata in intervalul 16 decembrie 2000 - 1 ianuarie 2001, adica in perioada in care Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000, prin care s-a abrogat Decretul nr. 244/1978, era in vigoare, suspendarea sa aplicandu-se incepand cu 1 ianuarie 2001.
    Concluzia acestui punct de vedere este aceea ca prevederile criticate sunt constitutionale.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curtii Constitutionale punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244 din 10 iulie 1978 privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase, publicat in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 63 din 15 iulie 1978, care au urmatorul continut: "Constituie infractiuni si se pedepsesc potrivit legii penale: [...]
    d) ascunderea, in scopul sustragerii de la controlul vamal, a metalelor pretioase sub orice forme, precum si a pietrelor pretioase si semipretioase, naturale, daca valoarea lor depaseste 1.000 lei;"
    Textele constitutionale invocate de autorul exceptiei ca fiind incalcate au urmatoarea redactare:
    - Art. 15: "(1) Cetatenii beneficiaza de drepturile si de libertatile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevazute de acestea.
    (2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile.";
    - Art. 23 alin. (9): "Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii.";
    - Art. 41 alin. (1) si (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
    (2) Proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";
    - Art. 135: "(1) Statul ocroteste proprietatea.
    (2) Proprietatea este publica sau privata.
    (3) Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.
    (4) Bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
    (5) Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. In conditiile legii, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate.
    (6) Proprietatea privata este, in conditiile legii, inviolabila."
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, Curtea constata urmatoarele:
    Decretul nr. 244/1978 a fost abrogat la data de 16 decembrie 2000 prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190 din 9 noiembrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 572 din 16 noiembrie 2000, intrata in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii [art. 35 alin. (1) din ordonanta]. Abrogarea decretului a fost constatata si de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 269 din 19 decembrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 80 din 15 februarie 2001.
    Ulterior, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 295 din 30 decembrie 2000 s-a dispus suspendarea aplicarii, cu incepere de la data de 1 ianuarie 2001, printre alte ordonante si ordonante de urgenta ale Guvernului, si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000. Ordonanta de suspendare prevede la art. 1 ca isi produce efectele pana la adoptarea legilor de aprobare sau de respingere de catre Parlament a ordonantelor suspendate, iar pe perioada suspendarii respectivelor ordonante se aplica reglementarile in materie existente la data intrarii in vigoare a acestora. Prin urmare, sunt repuse in vigoare, incepand cu data de 1 ianuarie 2001, dispozitiile Decretului nr. 244/1978.
    La data de 13 mai 2002, ulterior sesizarii Curtii Constitutionale, s-a aprobat Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 prin Legea nr. 261 din 29 aprilie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 313 din 13 mai 2002; astfel, de la acea data ordonanta a reinceput sa isi produca efectele, iar Decretul nr. 244/1978 si-a incetat aplicabilitatea.
    In sfarsit, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 67 din 13 iunie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 416 din 14 iunie 2002, s-a prorogat termenul de intrare in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 190/2000 pentru data de 1 ianuarie 2003.
    Analizand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca in realitate se solicita instantei constitutionale sa se pronunte asupra aplicarii in timp a prevederilor legale criticate ca fiind neconstitutionale. Or, sub acest aspect, jurisprudenta Curtii Constitutionale a statuat in mod constant ca nu intra in competenta Curtii controlul aplicarii dispozitiilor unei legi sub raportul actiunii lor in timp, ci numai constatarea daca, sub aspectul retroactivitatii, aceste dispozitii sunt in concordanta cu Constitutia. Competenta rezolvarii conflictului de legi in timp revine instantei judecatoresti, care este singura indrituita sa constate textele de lege aplicabile in speta. De altfel, tot instanta judecatoreasca este chemata sa respecte principiul constitutional consacrat de art. 15 alin. (2), conform caruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile", iar in cazul in care constata ca, pe parcursul procesului, a intervenit o lege penala mai favorabila inculpatului sa faca aplicarea principiului "mitior lex".

    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge, ca fiind inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 privind regimul metalelor pretioase si pietrelor pretioase, exceptie ridicata de Alin-Constantin Putan in Dosarul nr. 38/2002 al Judecatoriei Giurgiu.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 4 iulie 2002.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. univ. dr. NICOLAE POPA

                              Magistrat-asistent,
                              Mihaela Senia Costinescu

                              OPINIE CONCURENTA

    Neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta constituie o stare intrinseca a actului sau textului dedus controlului, concluzie ce rezulta din art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicata, potrivit caruia "[...] Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constitutiei".
    Altfel si mai transant spus, Curtea nu este abilitata sa deduca neconstitutionalitatea unui sau unor texte legale dintr-o interpretare si aplicare a acestora, contrara unor dispozitii din Legea fundamentala, ci, exclusiv, ca urmare a sesizarii, in cadrul unei examinari nemijlocite a literei si spiritului lor, a unor contradictii cu textele constitutionale de referinta.
    Analizand critica de neconstitutionalitate a art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, prin prisma celor aratate, urmeaza sa constatam ca, in realitate, aceasta nu are in vedere si, deci, nu evidentiaza nici o contradictie intre textul legal dedus controlului, in substanta sa, si art. 23 alin. (9) din Constitutie, ci priveste, exclusiv, imprejurarea ca, desi art. 50 alin. 1 lit. d) nu mai era in vigoare, ca urmare a abrogarii Decretului nr. 244/1978, fapta savarsita de autorul exceptiei, a primit, totusi, incadrare juridica, in temeiul prevederilor sale.
    Ceea ce se critica nu este, deci, textul in sine, ci modul deficitar de aplicare a acestuia, consecinta a unei solutionari gresite a conflictului de legi in timp.
    O atare opinie nu este arbitrara, ci este intemeiata pe chiar sustinerile autorului exceptiei, din care citam, "prin trimiterea in judecata in baza textului mentionat [art. 50 alin. 1 lit. d) n.n.] se solicita condamnarea pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala, Decretul nr. 244/1978 fiind abrogat expres prin Ordonanta de urgenta nr. 190/2000".
    Fata de aceasta precizare, care evidentiaza in ce consta obiectul criticii, este fara relevanta faptul ca, in prealabil, acelasi autor arata ca, "prin prevederile art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978 sunt incalcate dispozitiile art. 23 alin. 9 din Constitutie, potrivit carora nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii".
    Intre aceste doua sustineri exista o evidenta contradictie, intrucat modul de aplicare a textului criticat - caci, evident, trimiterea in judecata si solicitarea condamnarii, in baza acestuia, sunt chestiuni care tin de aplicare - este cu totul altceva decat constitutionalitatea sa, decurgand din conformitatea cu art. 23 alin. (9) din Constitutie.
    Urmarind sa implice Curtea Constitutionala in solutionarea unei probleme - in opinia sa - incorect rezolvata de organele de urmarire penala si de instanta ordinara -, aceea a aplicarii, in cazul faptei savarsite de el, a unui text incriminator care fusese abrogat, autorul exceptiei a conferit, aparent, criticii sale, o alta finalitate decat cea reala, invocand o pretinsa neconcordanta a textului legal cu dispozitiile constitutionale, desi, ceea ce urmarea era, exclusiv, confirmarea faptului ca art. 50 alin. 1 lit. d) nu mai era in vigoare la data savarsirii faptei.
    A admite ca, in speta, ne gasim, intr-adevar, in prezenta unei critici de neconstitutionalitate este de natura sa confrunte Curtea cu o veritabila dilema. Astfel, daca se constata ca textul legal dedus controlului este abrogat, se impune respingerea exceptiei ca inadmisibila, iar daca se constata ca este in vigoare, exceptia urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata. Asadar, in nici o situatie, aceasta exceptie nu poate fi admisa. Insolitul situatiei se explica tocmai prin aceea ca solutionarea exceptiei nu presupune raportarea textului legal criticat, in sine, la dispozitiile de referinta din Constitutie, neconstitutionalitatea acestuia decurgand, in opinia autorului exceptiei, din aplicarea sa, in conditiile in care isi incetase incidenta, ca urmare a abrogarii.
    Cele aratate impun concluzia univoca ca obiectul sesizarii Curtii il constituie nu neconstitutionalitatea art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, ci modul de aplicare a acestuia, problema de competenta exclusiva a instantelor ordinare.
    Desigur ca, pentru a se putea pronunta asupra faptului daca incadrarea faptei in prevederile textului mentionat este legala, aceste instante urmeaza sa verifice daca respectivul text era in vigoare, la data savarsirii faptei si ulterior, pe intreg parcursul derularii procesului, in raport cu prevederile actelor normative care au reglementat, succesiv si in mod diferit, aplicabilitatea Decretului nr. 244/1978 si tinand seama de dispozitiile art. 10 - 13 din Codul penal, privitoare la aplicarea legii penale in timp.
    Nici cercetarea cu un atare obiect si nici constatarea ce rezulta nu intra in competenta Curtii Constitutionale care, fata de obiectul exceptiei, urma sa o respinga ca fiind inadmisibila, aceasta fiind, in opinia subsemnatului, solutia ce se impunea.

                                 Judecator,
                           Serban Viorel Stanoiu