Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.201 din 10.02.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 şi 4 din Codul familiei
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 225 din 31 martie 2011



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 şi 4 din Codul familiei, excepţie ridicată de Iuliu Ovidiu Florea în Dosarul nr. 664/251/2009 al Judecătoriei Luduş.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 7 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 664/251/2009, Judecătoria Luduş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 şi 4 din Codul familiei, excepţie ridicată de Iuliu Ovidiu Florea într-o cauză civilă având ca obiect stabilire paternitate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că este inadmisibilă instituirea, prin reglementarea criticată, a posibilităţii promovării acţiunii în stabilirea paternităţii atât de copil, cât şi de către mama acestuia, în condiţiile în care aceasta din urmă nu urmăreşte protejarea unui drept subiectiv propriu, ci acţionează numai ca reprezentantă legală a copilului său minor.Judecătoria Luduş consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, reglementarea criticată fiind în concordanţă cu normele constituţionale invocate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că reglementarea unor situaţii privind termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei este în acord cu principiul respectării şi promovării, cu prioritate, a interesului copilului, fiind totodată, în concordanţă cu celelalte dispoziţii constituţionale invocate în susţinerea pretinsei neconstituţionalităţi a art. 60 alin. 1 şi 4 din Codul familiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 60 alin. 1 şi 4 din Codul familiei, modificate şi completate prin art. I pct. 4 şi 5 din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007. Textul de lege criticat are următorul conţinut:Art. 60 din Codul familiei: „Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită de mamă într-un termen de un an de la naşterea copilului.[...]Acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia.“Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) care consacră accesul liber la justiţie, art. 26 alin. (1) şi (2) privind viaţa intimă, familială şi privată, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 880/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 3 august 2010.Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată, Curtea reţine că, anterior modificării Codului familiei prin Legea nr. 288/2007, atât dreptul mamei la acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei, cât şi cel al copilului erau prescriptibile în termen de un an de la naşterea copilului. În prezent, ca urmare a modificării art. 60 din Codul familiei prin actul normativ mai sus menţionat, dreptul mamei la acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei este supus prescripţiei într-un termen de un an de la naşterea copilului, iar pentru copil acest drept a devenit imprescriptibil.Curtea constată că, în temeiul art. 57 din Codul familiei, copilul conceput şi născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl său fie prin declaraţie făcută la serviciul de stare civilă, fie odată cu înregistrarea naşterii sau după această dată, ori recunoaşterea poate fi făcută prin înscris autentic sau prin testament. Recunoaşterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca.Prin Decizia nr. 880/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 3 august 2010, Curtea a reţinut că art. 59 şi art. 60 din Codul familiei reglementează acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Aceasta este o acţiune în reclamaţie de stare civilă ce are ca obiect determinarea legăturii de filiaţie dintre copilul din afara căsătoriei şi tatăl său. Potrivit reglementării criticate, acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se poate porni în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul său legal. Acţiunea aparţine copilului, indiferent dacă este minor sau major, şi are caracter personal. Astfel, mama poate introduce acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei în numele copilului, acţiunea introdusă de mamă în nume propriu fiind lipsită de legitimare procesuală. Copilul cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi copilul care are capacitate de exerciţiu deplină pot introduce singuri acţiunea, deoarece aceasta are caracter personal.Având în vedere toate acestea, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate sunt în deplin acord cu dispoziţiile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la respectarea vieţii private şi de familie.În ceea ce priveşte termenul de prescripţie stabilit prin prevederile art. 60 din Codul familiei, Curtea a reţinut că acesta se fundamentează pe mai multe raţiuni, precum necesitatea de a nu lăsa prea mult timp în nesiguranţă starea civilă a copilului, grija de a nu lipsi minorul de întreţinerea la care este îndreptăţit din partea tatălui, valorificarea probelor existente a căror conservare ar fi afectată de trecerea timpului sau evitarea eventualelor scandaluri şi şantaje ce ar putea fi provocate de stabilirea stării civile a copilului.Curtea apreciază, de altfel, că prevederile de lege criticate reglementează preocuparea statului de a apăra interesele mamei şi ale copilului, care se realizează şi prin acţiunea de stabilire a paternităţii copilului din afara căsătoriei. Instituţia ocrotirii copilului este reglementată şi în acte internaţionale la care România este parte: Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice etc. Aşa fiind, preocuparea statului de a ocroti copilul nu aduce atingere valorilor apărate de Constituţie, ci, dimpotrivă, dă expresie respectării şi garantării drepturilor lui.Curtea reţine că textul de lege criticat nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil, întrucât instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, asigură stabilitatea raporturilor juridice civile. În acest context, nu se poate reţine nici contradicţia textului criticat cu dispoziţiile constituţionale ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 şi 4 din Codul familiei, excepţie ridicată de Iuliu Ovidiu Florea în Dosarul nr. 664/251/2009 al Judecătoriei Luduş.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 201/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 201 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 201/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu