Decizia Nr.201 din 10.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 şi 4 din Codul familiei, excepţie ridicată de Iuliu Ovidiu Florea în Dosarul nr. 664/251/2009 al Judecătoriei Luduş.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 7 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 664/251/2009, Judecătoria Luduş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 şi 4 din Codul familiei, excepţie ridicată de Iuliu Ovidiu Florea într-o cauză civilă având ca obiect stabilire paternitate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că este inadmisibilă instituirea, prin reglementarea criticată, a posibilităţii promovării acţiunii în stabilirea paternităţii atât de copil, cât şi de către mama acestuia, în condiţiile în care aceasta din urmă nu urmăreşte protejarea unui drept subiectiv propriu, ci acţionează numai ca reprezentantă legală a copilului său minor.Judecătoria Luduş consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, reglementarea criticată fiind în concordanţă cu normele constituţionale invocate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că reglementarea unor situaţii privind termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei este în acord cu principiul respectării şi promovării, cu prioritate, a interesului copilului, fiind totodată, în concordanţă cu celelalte dispoziţii constituţionale invocate în susţinerea pretinsei neconstituţionalităţi a art. 60 alin. 1 şi 4 din Codul familiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 60 alin. 1 şi 4 din Codul familiei, modificate şi completate prin art. I pct. 4 şi 5 din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007. Textul de lege criticat are următorul conţinut:Art. 60 din Codul familiei: „Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită de mamă într-un termen de un an de la naşterea copilului.[...]Acţiunea aparţinând copilului nu se prescrie în timpul vieţii acestuia.“Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) care consacră accesul liber la justiţie, art. 26 alin. (1) şi (2) privind viaţa intimă, familială şi privată, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 880/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 3 august 2010.Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată, Curtea reţine că, anterior modificării Codului familiei prin Legea nr. 288/2007, atât dreptul mamei la acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei, cât şi cel al copilului erau prescriptibile în termen de un an de la naşterea copilului. În prezent, ca urmare a modificării art. 60 din Codul familiei prin actul normativ mai sus menţionat, dreptul mamei la acţiunea în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei este supus prescripţiei într-un termen de un an de la naşterea copilului, iar pentru copil acest drept a devenit imprescriptibil.Curtea constată că, în temeiul art. 57 din Codul familiei, copilul conceput şi născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl său fie prin declaraţie făcută la serviciul de stare civilă, fie odată cu înregistrarea naşterii sau după această dată, ori recunoaşterea poate fi făcută prin înscris autentic sau prin testament. Recunoaşterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca.Prin Decizia nr. 880/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 3 august 2010, Curtea a reţinut că art. 59 şi art. 60 din Codul familiei reglementează acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Aceasta este o acţiune în reclamaţie de stare civilă ce are ca obiect determinarea legăturii de filiaţie dintre copilul din afara căsătoriei şi tatăl său. Potrivit reglementării criticate, acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului şi se poate porni în numele său de către mamă, chiar dacă este minoră, ori de reprezentantul său legal. Acţiunea aparţine copilului, indiferent dacă este minor sau major, şi are caracter personal. Astfel, mama poate introduce acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei în numele copilului, acţiunea introdusă de mamă în nume propriu fiind lipsită de legitimare procesuală. Copilul cu capacitate de exerciţiu restrânsă şi copilul care are capacitate de exerciţiu deplină pot introduce singuri acţiunea, deoarece aceasta are caracter personal.Având în vedere toate acestea, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate sunt în deplin acord cu dispoziţiile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la respectarea vieţii private şi de familie.În ceea ce priveşte termenul de prescripţie stabilit prin prevederile art. 60 din Codul familiei, Curtea a reţinut că acesta se fundamentează pe mai multe raţiuni, precum necesitatea de a nu lăsa prea mult timp în nesiguranţă starea civilă a copilului, grija de a nu lipsi minorul de întreţinerea la care este îndreptăţit din partea tatălui, valorificarea probelor existente a căror conservare ar fi afectată de trecerea timpului sau evitarea eventualelor scandaluri şi şantaje ce ar putea fi provocate de stabilirea stării civile a copilului.Curtea apreciază, de altfel, că prevederile de lege criticate reglementează preocuparea statului de a apăra interesele mamei şi ale copilului, care se realizează şi prin acţiunea de stabilire a paternităţii copilului din afara căsătoriei. Instituţia ocrotirii copilului este reglementată şi în acte internaţionale la care România este parte: Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice etc. Aşa fiind, preocuparea statului de a ocroti copilul nu aduce atingere valorilor apărate de Constituţie, ci, dimpotrivă, dă expresie respectării şi garantării drepturilor lui.Curtea reţine că textul de lege criticat nu încalcă nici dreptul la un proces echitabil, întrucât instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, asigură stabilitatea raporturilor juridice civile. În acest context, nu se poate reţine nici contradicţia textului criticat cu dispoziţiile constituţionale ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 1 şi 4 din Codul familiei, excepţie ridicată de Iuliu Ovidiu Florea în Dosarul nr. 664/251/2009 al Judecătoriei Luduş.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora