Decizia Nr.189 din 10.02.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Mihai Valeriu Alexe şi Luminiţa Toma în Dosarul nr. 3.366/1748/2008 al Judecătoriei Cornetu.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat de mai multe ori asupra textului de lege criticat statuând că acesta este constituţional. De altfel, constată că, în realitate, autorul excepţiei solicită interpretarea textului de lege criticat, or, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu are competenţa de a completa, modifica, interpreta sau aplica legile.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.366/1748/2008, Judecătoria Cornetu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Mihai Valeriu Alexe şi Luminiţa Toma.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 sunt neconstituţionale, deoarece prevăd că omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate constituie infracţiune, atât dacă această omisiune se realizează în ceea ce priveşte actele contabile, cât şi dacă priveşte alte documente legale. Alternanţa între termenul „acte contabile“ şi „alte documente legale“, utilizată de legiuitor, este de natură a contraveni dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24 şi art. 30 alin. (1) din Constituţie.Judecătoria Cornetu arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul este liber să aprecieze cu privire la natura juridică a faptei incriminate, cât şi la condiţiile răspunderii juridice pentru această faptă.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu următorul conţinut: – Art. 9 alin. (1) lit. b): „(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: (...)b)omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;“.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 30 alin. (1) referitor la libertatea de exprimare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin critica lor autorii excepţiei, în mod intenţionat, dau o interpretare subiectivă şi confuză normei penale incriminatoare, interpretare care se bazează pe situaţia lor de fapt şi pe interpretarea şi aplicarea legii reţinută în cauza lor. Însă, Curtea constată că textul criticat nu este în contradicţie cu prevederile constituţionale invocate de autorii excepţiei. Curtea observă, astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa, că, prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 se urmăreşte asigurarea stabilirii de situaţii fiscale reale, care să asigure o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a celorlalte obligaţii fiscale ce revin contribuabililor. Critica potrivit căreia alternanţa între termenii „acte contabile“ şi „alte documente legale“, utilizată de legiuitor, ar contraveni dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 21 şi art. 24 din Constituţie nu poate fi reţinută. În primul rând Curtea observă că nu este vorba de o alternanţă a folosirii de către legiuitor a termenilor de „acte contabile“ şi de „alte documente legale“, cele două noţiuni constituind obiectul material al infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispoziţia referindu-se expres la „omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate“. Curtea constată că formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilităţii şi fiscalităţii impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce priveşte înregistrarea operaţiunilor comerciale şi a veniturilor obţinute. Curtea reţine că, de principiu, contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar unele dintre acestea şi în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel şi cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societăţii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, cât şi în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat şi invers. Totodată, aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de vânzări şi în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. Necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin nefacturarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora. Mai mult, Curtea constată că pentru o înţelegere corectă a termenilor, autorii excepţiei trebuie să aibă în vedere atât dispoziţiile din Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilităţii nr. 82/1991, cât şi din reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a actelor normative menţionate, neputând invoca propria necunoaştere a legii potrivit principiului nemo censetur ignorare legem. Pe de altă parte, Curtea constată că dispoziţia criticată reprezintă o normă de drept substanţial, care nu aduce atingere sub niciun aspect dreptului părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime şi de a beneficia de garanţiile care condiţionează desfăşurarea unui proces echitabil şi dreptul la apărare. Curtea mai reţine că reglementarea infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 reprezintă o opţiune de politică penală, de competenţa exclusivă a legiuitorului, care nu aduce nicio atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 30 alin. (1) referitoare la libertatea de exprimare, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Mihai Valeriu Alexe şi Luminiţa Toma în Dosarul nr. 3.366/1.748/2008 al Judecătoriei Cornetu. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu