Decizia Nr.188 din 06.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278¹ alin. 7 şi 10, art. 303 şi art. 331 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, excepţie ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 19.836/245/2010 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 341D/2011.La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, deoarece procedura prevăzută de art. 278¹ din Codul de procedură penală nu permite utilizarea unor mijloace de probă ca în alte situaţii şi nu prevede posibilitatea revizuirii hotărârilor pronunţate în această materie. Totodată, dispoziţiile art. 303 din Codul de procedură penală nu prevăd suspendarea soluţionării cauzei penale până la pronunţarea unei hotărâri în civil, iar dispoziţiile art. 331 din acelaşi cod permit judecătorului o atitudine arbitrară, prin aceea că acesta poate alege dacă administrează sau nu probe noi. De asemenea, autorul excepţiei mai susţine că dispoziţiile art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 şi art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, încalcă dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, prin aceea că hotărârea pronunţată în temeiul art. 278¹ alin. 8 din Codul de procedură penală are caracter definitiv.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 din Codul de procedură penală ca inadmisibilă, deoarece autorul acesteia critică textul solicitând modificarea lui. Totodată, pentru excepţia de neconstituţionalitate referitoare la celelalte dispoziţii pune concluzii de respingere ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 31 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 19.836/245/2010, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278¹ alin. 7, art. 303 şi art. 331 din Codul de procedură penală, art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, precum şi a dispoziţiilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor excepţie ridicată de Corneliu Căileanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 278¹ alin. 7 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale deoarece judecătorul verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată doar pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a înscrisurilor noi prezentate, petentul neputând solicita alte probe necesare unei juste soluţionări a cauzei.Prevederile art. 303 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, deoarece nu prevăd şi alte cauze de suspendare, cum ar fi cele referitoare la suspendarea unei cauze penale până se judecă o cauză civilă.Prevederile art. 331 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale deoarece permit judecătorului să aleagă dacă să continue ori să amâne judecata pentru depunerea de probe noi, chiar dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor şi împrejurărilor cauzei este necesară administrarea acestora.Prevederile art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 sunt neconstituţionale, întrucât partea interesată este lezată de împrejurarea că nu se mai suspendă cauza în situaţia invocării unei excepţii de neconstituţionalitate, prin aceea că riscă să fie judecată în temeiul unei norme neconforme Legii fundamentale. Totodată, justiţiabilul nu poate uza de calea de atac a revizuirii în cauzele ce au ca obiect plângeri împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, sens în care orice decizie a Curţii Constituţionale, chiar dacă îi este favorabilă, va fi inutilă după pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile de către prima instanţă.În sfârşit, prevederile art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, sunt neconstituţionale deoarece în materie penală este necesară existenţa cel puţin a unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Or, în cazul de faţă sau efectuat cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, infracţiune care nu poate fi considerată ca fiind minoră, ceea ce eventual ar justifica eliminarea unui grad de jurisdicţie.Judecătoria Iaşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278¹ alin. 7 şi 10, astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, cu denumirea marginală Plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, art. 303 - Suspendarea judecăţii şi art. 331 - Amânarea pentru probe noi, toate din Codul de procedură penală, precum şi cele ale art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, care au următorul conţinut:– Art. 278¹ alin. 7 şi 10 din Codul de procedură penală: „Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. [...]Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă.“; – Art. 303 din Codul de procedură penală: „Când se constată pe baza unei expertize medico-legale că inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să participe la judecată, instanţa dispune, prin încheiere, suspendarea procesului penal până când starea sănătăţii inculpatului va permite participarea acestuia la judecată.Dacă sunt mai mulţi inculpaţi, iar temeiul suspendării priveşte numai pe unul dintre ei şi disjungerea nu este posibilă, se dispune suspendarea întregii cauze. Încheierea dată în primă instanţă prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacată separat cu recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul nu suspendă executarea şi se judecă în termen de 3 zile. Procesul penal se reia din oficiu de îndată ce inculpatul poate participa la judecată. Instanţa este obligată să se informeze periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea procesului penal.“; – Art. 331 din Codul de procedură penală: „Dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea unor probe noi, instanţa dispune fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei.“;

– Art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010: „Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...]3. La articolul 29, alineatul (5) se abrogă.“; – Art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010: „Codul de procedură penală al României, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 303, alineatul 6 se abrogă.“ Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul român, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (1) referitor la universalitate, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 129 - Folosirea căilor de atac, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1, art. 13 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, la dreptul la un recurs efectiv şi la interzicerea discriminării, ale art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie referitor la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie referitor la interzicerea generală a discriminării. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: I. Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 173 din 28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 4 aprilie 2006, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 din Codul de procedură penală, deoarece, în realitate, autorul acesteia a solicitat, ca şi în cauza de faţă, modificarea soluţiei legislative consacrate de textul de lege criticat, în sensul reglementării posibilităţii suspendării procesului penal şi în alte situaţii decât cele prevăzute de ipoteza normei legale. O asemenea critică nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „[...] se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. În consecinţă, Curtea reţine că atât considerentele, cât şi soluţia deciziei anterior menţionate se aplică mutatis mutandis şi în cauza de faţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 din Codul de procedură penală urmând a fi respinsă ca inadmisibilă. II. Prin Decizia nr. 1.174 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 15 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 7 din Codul de procedură penală, reţinând că limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului, atacate sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. Cu aceeaşi ocazie Curtea a statuat că dispoziţiile art. 278¹ alin. 7 din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentării unor probe suplimentare faţă de cele deja administrate, respectiv „înscrisuri noi“. Prin Decizia nr. 1.275 din 8 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 10 noiembrie 2009, şi prin Decizia nr. 239 din 12 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 11 octombrie 2002, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 331 din Codul de procedură penală, reţinând că, dimpotrivă, acestea dau expresie dreptului părţilor la un proces echitabil. Astfel, pentru a contribui la soluţionarea cauzei şi la realizarea scopului procesului penal, probele propuse de părţi trebuie să fie concludente şi utile. De asemenea, dispoziţiile art. 331 din Codul de procedură penală vizează ipoteza în care instanţa a constatat, în urma cercetării judecătoreşti, că este necesară administrarea unor probe noi şi că, pentru administrarea acestora, nu se impune restituirea dosarului procurorului, ceea ce nu poate fi considerat o încălcare a dreptului la apărare, având în vedere că administrarea noilor probe se face de către instanţă, cu respectarea dreptului la apărare al inculpatului şi al celorlalte părţi din proces. Reglementarea cuprinsă în art. 331 din Codul de procedură penală acordă judecătorului posibilitatea de apreciere a oportunităţii şi a relevanţei admiterii probelor solicitate de părţi. Legiuitorul a instituit însă, prin art. 67 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligaţia ca probele propuse de părţi şi a căror administrare se cere să fie concludente şi utile, întrucât numai astfel pot contribui la soluţionarea cauzei şi la realizarea scopului procesului penal. Administrarea de probe care nu au niciun efect asupra soluţionării cauzei ori pentru dovedirea unor aspecte asupra cărora organele judiciare s-au edificat deja nu ar conduce decât la tergiversarea soluţionării cauzei. În consecinţă, nu se poate susţine că prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului constituţional la apărare. Prin Decizia nr. 1.456 din 3 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 12 decembrie 2011, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 10 din Codul de procedură penală, aşa cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, reţinând că, potrivit art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278¹ din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 125 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, respectiv Decizia nr. 1.131 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011. Prin Decizia nr. 1.476 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 17 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 177/2010, reţinând, în esenţă, că opţiunea legiuitorului în sensul abrogării măsurii suspendării de drept se întemeiază pe faptul că invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate de către părţi este folosită de multe ori ca modalitate de a întârzia judecarea cauzelor. În condiţiile în care scopul măsurii suspendării de drept a judecăţii cauzelor la instanţele de fond a fost acela de a asigura părţilor o garanţie procesuală în exercitarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, prin eliminarea posibilităţii judecării cauzei în temeiul unei dispoziţii legale considerate a fi neconstituţionale, realitatea a dovedit că această măsură s-a transformat, în majoritatea cazurilor, într-un instrument menit să tergiverseze soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Reglementarea a încurajat abuzul de drept procesual şi arbitrarul într-o formă care nu poate fi sancţionată, atâta vreme cât suspendarea procesului este privită ca o consecinţă imediată şi necesară a exercitării liberului acces la justiţie. Astfel, scopul primordial al controlului de constituţionalitate - interesul general al societăţii de a asana legislaţia în vigoare de prevederile afectate de vicii de neconstituţionalitate - a fost pervertit într-un scop eminamente personal al unor părţi litigante, care au folosit excepţia de neconstituţionalitate drept pretext pentru amânarea soluţiei pronunţate de instanţa în faţa căreia a fost dedus litigiul. Or, Curtea a reţinut că, prin adoptarea Legii nr. 177/2010, voinţa legiuitorului a fost aceea de a elimina invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în alt scop decât cel prevăzut de Constituţie şi lege, preîntâmpinând, pentru viitor, exercitarea abuzivă de către părţi a acestui drept procesual. Mai mult, măsura adoptată asigură echilibrul procesual între persoane cu interese contrare, fiind menită să garanteze egalitatea de arme a acestora, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime. Curtea mai constată că aceleaşi raţiuni sunt valabile şi în ce priveşte soluţia legislativă prevăzută de art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010, care a abrogat art. 303 alin. 6 din Codul de procedură penală potrivit căruia instanţa era obligată să suspende judecata în cazul în care a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţiile deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Corneliu Căileanu în Dosarul nr. 19.836/245/2010 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală. II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278¹ alin. 7 şi 10 şi art. 331 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 3 şi art. III pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală al României, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru